mănușă | Bursucel's Blog

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

(… întru îmblânzirea fioroasei Luni… :evil:)

Mai e doar un picuț și vine! Brrr… Ea – coșmarul majorității – Luni! Mi-s eu Ion-Anapoda uneori, dar la capitolul ăsta recunosc – cum aud de astă zi, cum mă zburlesc cât 10 bursucei la un loc! Și tooot caut remedii, că nu-i de joacă, zău! Când sunt zburlită, n-ai vrea să mă ai prin preajmă… 😳 Mai recunosc și că am încercat să desființez ziua asta. Fără succes, firește, că rânduiala-i sfântă și Bursucelu-i mic. Prea mic să fie băgat în seamă, deh! Mai e un pic și gata – îi venită preatemuta Luni!

Ei, asta e! 🙄 Privesc la Ceasul meu cel de-mi joacă mereu feste – îi 0,00 – s-a isprăvit cu huzureala! Azi n-o să verific nici iarba, nici pulsul colegilor. O să mă fac că plouă și n-o să bag de seamă nici căscatul ușor palmat, nici fețele lor vădit posomorâte. O să mă gândesc doar la răzorul ăsta de flori încremenit în timp. Uite motiv de veselie – Păi dacă nu crește iarba, nici florile nu se-ofilesc! 😉

Ei, știu, e una pe ducă… pentru ea o să-mi amintesc de monologul unui Moș Crăciun de Criză – că-i cam uscat asemenea și el. Și ce frumos vorbește dânsul despre familia cuvântului ce i se potrivește ca o mănușă zilei de Luni! 😛 Așa că ori se îmblânzește fioroasa, ori o să-i zâmbesc în ciudă. Uite-așa! 🙂