Arhive etichetă: mierle

Puterea Obișnuinței…

Motto:

 

Obișnuința asta e ca un laitmotiv. Sub imperiul ei zâmbesc. În n moduri, funcție de factorul generator…

Zâmbesc nostalgic la amintirea Bursucelului de anul trecut. El avea vreme pe atunci. Îi intrase în obișnuință să hoinărească în voie… Cel de anul ăsta e cam buimac. Mai că-mi vine să-l trimit la sală să-și recapete condiția fizică. Păi cum altfel?! Pare că-i e din ce în ce mai anevoie să țopăie și să tropăie prin curți virtuale. Ceva îmi spune că e posibil să-și fi agățat tonusul prin vreo șipcă de gard mai șireată. Scuză, ne-scuză, dar asta nu prea-l scutește deloc de acuza delăsării… Și cum nu mă lasă sufletul să-l știu așa, îi dau un bobârnac și-l trec pe program de reeducare. Asta ca să-l scutesc de reproșuri, firește! winking

Mai devreme am zâmbit încurcată – 8 apeluri ratate și un e-mail cu tentă de îngrijorare. Toate astea generate de un somn de amiază prelungit până după miezul nopții. Știu, tot puterea obișnuinței le-a generat… temerea că e un ceva în dezordine cu tăcerea mea. Apoi, iar e drept, era plauzbilă și explicația Credeam că ți-ai pierdut iar telefonul… Zâmbesc la gândul că Ei da, n-ar fi fost prima dată. Poate nici ultima. Am mai pățit rușinea de a fi cu capul în nori, iar legea care instituie obligativitatea achitării taxei pe prostie încă nu s-a abrogat. don't tell anyone

Și uite că iar zâmbesc. Insinuarea ideii de telefon pierdut mi-a amintit de Tulcea. De data asta e zâmbetul de zile mari, iscat de perspectiva a două mânuțe mici-mici de tot. Și de gângurit de pui. Ehe! Mereu m-am întrebat când Ale era bebe Ce-o vrea să-mi zică Puiul ăsta când îmi rostogolește sunetele așa frumos? N-am aflat răspunsul… și-aș pune pariu că nu mi-s singura cu dilema lăsată într-o veșnică așteptare. Mă consolez cu gândul că Unele întrebări nu-și vor găsi poate niciodată răspunsul. Misterul își are farmecul lui aparte…  Totuși asta nu mă împiedică nici acum să sper că odată și odată se va inventa și Dicționarul explicativ al Limbii Bebelușilor. daydreaming

În treacăt am privit ceasul și am zâmbit amuzată. Era 5,00. Prin fereastra lăsată întredeschisă mi-am auzit mierlele și mi-am zis că e vremea să le las trilul să-mi intre în voie în cameră. Mă umflu eu în pene că-s mierlele mele, dar mi-s cu picioarele pe pământ, fiți pe pace! Garantat n-au habar de mine și de ce scriu eu. Posibil nici să nu fi băgat de seamă că roșcata din odaia luminată-n astă noapte a deschis larg fereastra și a tras draperiile să lase zorii de zi să îi intre în cameră. Poate doar Purcica mea cea dragă să le fi atras atenția, că prea le e cântecul parcă mai plin de frumos?! Așa… ca o replică, de la egal la egalhappy

Purcica asta a mea mereu îmi iscă zâmbete de bucurie. Sute… mii… De fiecare dată! Și cum ar putea fi altfel? Era o mogâldeață când mi-a trecut pragul… numai frunze – părea tare cumințică! Acum… ehe! E sursă neobosită de petale roșii pe pervaz, parchet… nu-mi lasă timp să tânjesc după o floare pierdută! Nu, că-mi pune alta în loc! Și crește ca Balaurul Făt-Frumos cel din poveste! Ehe, că tot veni vorba de poveste, ar merita să mă auziți vorbindu-i! laughing

Nu știu dacă e cazul pentru motive de îngrijorare, dar se pare că o să-mi devină obișnuință privitul către cadranul Ceasului la ore fixe. E 6,00… nu zâmbesc, chicotesc de-a dreptul! Mi-e drag să-mi încep ziua cu veselie. Iar asta e musai de împărtășit! Așa că…

big hug Să vă fie ziua cântec vesel, aducătoare de bucurie! Și să vă fie verde! good luck

Later edit – dar nu pe-alături de subiect – am aflat numai ce din SpamAdriana cea neobosită mi-a vizitat profilul Facebook! Se pare că nici ea n-a avut somn noaptea asta, mititica… Chestia e că, tot în virtutea obișnuinței, mi-am dezactivat contul FB fără nici cea mai mică părere de rău! Acu’ ce să fac? Să-l reactivez doar de dragul Adrianei? Și dacă era dezactivat de-a binelea, ce-o fi vizitat, draga de ea?! Nu-ș… cred că din cauza nesomnului mi-s cumva în ceață… I don't know

Mai și Ploaie

Afară toarnă cu găleata. Îmi zic că sigur așa a început Potopul. O huruială sâcâitoare pe care o simt ca și cum ar fi la un pas de mine. Ca și cum sus se face reorganizarea unei biblioteci imense. Poate Bunul plânge, prea sunt toate cu susul în jos… O atmosferă apăsătoare demnă de un noiembrie plin de tristețe.  Ploaia asta îmi amintește de lacrimi.

Suntem în luna mai, Bursucel! Așa-mi scria mai devreme G. Acum trei zile mai însemna soare, 3 km de mers pe jos și plimbare pe mal de lac în parc. O zi superbă, plină de culori și sunete. Cu privirea oglindită-n apa lacului…

Acum îmi clătesc privirea în apă de ploaie. Mi-e rece, dar asta nu mă convinge să închid fereastra. Privesc perdeaua de stropi bătută haotic de vânt și mă întreb pe unde s-or fi adăpostit mierlele mele. Mai devreme i le lăudam unei prietene. Acum îmi lipsește trilul lor…

Și-aștept. Să treacă Potopul. Să revină Mai. Cu tril de mierle, cu soare, cu dor de plimbare. Și cu căldura unui zâmbet… happy

Later edit De n-aș ști că Bunul a decis s-o ia alături, aș fi crezut că poate plânge de dorul minunii ăsteia care azi ar fi împlinit 85 ani. Frumoasă, inteligentă și plină de umor, cu o finețe aparte și un zâmbet inconfundabil… cum să nu-ți amintești cu nostalgie de Audrey Hepburn?