Sens

De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…

Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!

Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…

Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…

Sursa Foto

Parametrii optimi

(… sau un must have greu de atins uneori… )

A fost odată o … fătucă pe care n-o dădeai dusă de la muncă nici cu măturoiul. Ședea cumințică în birou și se lupta cu teancurile de hârtii mai abitir decât Făt-Frumos cu Balaurul ăl cu 7 capete. Și avea temeinicia Cenușăresei în alegerea boabelor de mazăre din cenușă. Plus grija de a n-o prinde miezul nopții prin birou. Aaaa, nu-i era teamă că i se va transforma taxiul în bostan, ci doar avea impresia că dacă ajunge Azi acasă nu va întârzia Mâine la întâlnirea cu munții dealurile de hârtii pe care le colinda deseori chiar și în somn. Toată lumea o cam beștelea pentru năravul ăsta, dar ea-și vedea de ale ei precum Fata Moșului. Sau ca Eliza – sora celor 11 cocori. De frumusețe, bunătate, înțelepciune mă abțin să zic, dar aveau în comun pe lângă încăpățânare și bucuria de a mânui cu sârg andrelele. Și uite-așa au trecut ani buni, cu veri și ierni, cu toamne și primăveri… și nu știu să spun drept de-mi pare bine sau rău să zic, dar într-o bună zi de iarnă, precum mama Albei-ca-Zăpada se-nțepă cu un ac cu gămălie (deh, ac simplu n-avea de unde) și se trezi privind pe fereastră…

Nu, nu era zăpadă afară… era un soare blând ce se prelingea printre ramuri de copaci parte înfrunziți, parte desfrunziți, ce contrastau cu verdele covorului pe care încercau să-l umbrească. Pete roșiatice de soare în apus și fuior de nori. Voci vesele de copii ce se bucurau de pauză… Triluri de păsări și larmă de vrăbii gureșe… Și ciori…

Alături i se cuibăriseră Oboseala, Somnul și Melancolia. Ciorile i-au amintit de lanțul ierarhic, cel care o ținea priponită în spatele ferestrei. N-a coborât scările în semn de evadare, că nu prea se făcea… a luat în schimb camera foto, a străbătut holul cel lung, ajungând la cealaltă fereastră. Cea opusă ca punct cardinal. Și-n pauza de țigară a privit îndelung Cerul. Cu un zâmbet cuminte. Apoi l-a imortalizat. Cu tot cu Lună, Fuior de nori și Soare în prag de apus… 🙂

Ia să văd eu acum… mai e cineva pe-aici care să fi pățit rușinea de a sta în birou cu ochii fixați pe fereastră? Cu target – gând de ducă afară – care-mi zic că l-ar chinui și pe cel mai stoic dintre stoicii șoareci de bibliotecă… Deeeci? Îndrăznește vreunul să ridice două degețele? Mai e careva sau rămân de una singură în povestioara asta? 😳

Jurnalul unei femei simple – 9

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 22.11.2013 ora 23:55

Afară … era rece și noapte. Și-o tentativă de ceață care m-a băgat în derută – puteam să bag mâna în foc că neonul, ecranul calculatorului, interfața Saga și cifrele alea mici-mici din extrasele de cont de la Trezorerie s-au cam prins să mă lipsească de acuitatea vizuală. M-am liniștit acum – văd bine! Sau încă mai văd.  Dar tot nu-mi dă pace o întrebare – Statul ăsta chiar încearcă să ne ia ochii cu economia pe care-o face la hârtie și toner, de parcă noi n-am vedea ce risipă strălucește prin ograda lui altminteri?! 🙄

Mă gândesc … că unii au tot dreptul să gândească despre mine că n-am toate țiglele pe casă. Doar eu le dau apă la moară – îi sperii cu ora la care plec din birou, cu felul în care găsesc de cuviință să relaționez cu fii-mea… Încă mai există persoane care mă întreabă Sigur e fata ta?!? de parcă m-ar crede pusă pe șotii înadins. Ei, nu că n-aș face fel de fel de chestii care mă amuză și care-s băgătoare în ceață pentru ăi de nu mă cunosc cât de cât, dar despre lucrurile serioase nu glumesc. Nu prea des… Dar mai apar momente… așa ca în seara asta când i-am spus paznicului de-mi veghează biroul că bărbatul meu e fugit în lume, hăăăt peste ocean, sătul să mă vadă ajungând în crucea nopții acasă de la serviciu. Și că încerc pe cât pot să remediez situația… Uite e abia 21,20, nu-i foarte târziu, nu?! Avea omul o privireeee, de chicotesc și-acum! Sper să nu mă mai întrebe de altele data viitoare…

Din locurile de unde învățăm … astăzi o să scriu despre cărți. Oamenii așa știu – cărțile sunt o sănătoasă sursă de învățătură! Și pe principiul ăsta cumpără, să-și îmbogățească cunoștințele… Sau să și le consolideze. Doar că unii intră prea adânc în problemă, zău! Uite, de ce-ai cumpăra de exemplu Bărbații sunt niște porci ?!? Azi a cumpărat-o una din colegele mele… uite de-asta… 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că nu mă dau în vânt după reduceri. Nu spun că n-aș fi atentă la prețuri – spun doar că n-aș rezista bulucelii. Nu-mi place neam înghesuiala, nu-mi plac cozile interminabile… Așa că n-o să îngreunez traficul pe site-uri și nici prin magazine n-o să înghesui pe nimeni, doar pentru că – ne place au ba – Black Friday se reduce la îndemnul Cumpără!!! 👿

Din bucătărie …

Cu ce sunt îmbrăcată … prosop maaare și alb – un bumbac pe care mi l-am dorit așa de tare peste zi… nu-s îmbrăcată, mai repede aș putea spune înfășurată!  Și iar mi se plimbă obsesiv prin minte întrebarea Bre, chiar face haina pe om? 😕

Citesc … tăt cărtișica a de urmează să vadă într-un viitor oarecum apropiat lumina tiparului… Sper să-i citesc eu finalul înainte de-a da ea binețe tiparului… Că iar mi-am amintit cum m-a necăjit scornitorul cărtișicii! 😛

Ceea ce aștept (sper) … am reflectat îndelung la o anumită probabilitate de a face haz de necaz… sper să nu se adeverească spusa gura păcătosului adevăr grăiește 😳

Ce mai meșteresc … (p)referatele mele – minunății, nu alta! Ar trebui să fac și eu o cărtișică din dânsele, dragele de ele! 😆

Ascult … Underneath your clothes – asta-mi cântă acum Shakira, prinsă-n playlist-ul radio swiss pop. 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … uite, vă zic, dar să nu râdeți, da? Îmi place să muncesc. Și-mi mai place și apa. Mult de tot! Sper ca într-o viață viitoare să mă cadorisească Doamne-Doamne cu meseria de Salvamar. În viața asta n-am așa pretenții, că nu mi-s îndeajuns de zdravănă. Mă refer, firește, de constituția fizică. Să nu isc altfel de dubii iar…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … iar n-am… Ce rost ar avea să-mi fac planuri doar de dragul de a nu le respecta? Mai bine bifez Surpriza! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Și pentru că mâine azi este aniversarea unui om cu adevărat deosebit, spun întâi aici

La mulți ani, M!

Mulți și frumoși… mulți și cu mai mult zâmbet!  🙂

Echilibru

( …capra și varza între o și +1 … )

Fac asta deseori în clipele de răgaz… o mică revizie a stării în care mă aflu – solidă, lichidă sau gazoasă, oricare ar fi ea, intră sub lupă constant. Analiză nu tocmai convenabilă și nici confortabilă… Căci nu mă curăț de coajă, fiindcă n-ar avea rost să-mi șterpelesc singură căciula! 😉

Azi… azi mă simt ca un fum. De n-ar fi Spatele să-mi amintească despre cele lumești ar fi perfect! Ah, perfect e relativ, știu! Reformulez – ar fi perfect pentru mine. Demult nu m-am mai bucurat de starea de mă doare în spate cot dacă le sunt pe plac au ba celor din jur. Plutesc efectiv peste părerile lor și-mi văd de ale mele. Știu că nu sună tocmai fain, dar e mai sănătos așa. Nu amesteci apa cu uleiul că n-are rost. Și nici comestibil nu e rezultatul…

Ieri seară a mea colegă de birou a plecat plângând acasă. Necăjită la maxim de cei pe care încearcă să îi mulțumească zi de zi. Le zâmbește, își dă silința cât poate să le rezolve problemele, lasă capul jos chiar dacă nu e cazul și cu toate astea își ia bobârnacele. Pisici, asta mă scoate din papuci! Mdea… suportă toate cele pentru că depinde de ei financiar… Viața nu e întotdeauna norișor pentru îngerași, deh! 👿

La polul opus m-am așezat eu… Trag ca nebuna, e drept, dar nu las capul jos nici să mă tai! Poate pentru că am realizat că nu primesc nimic de pomană. Oare nu mai am stofă de angajat model al statului român?! Că de tăcut nu tac, n-am cultul șefului,  nu stau cu ochii pe ceas la muncă, refuz să socializez cu jigodiile și zâmbesc doar cui merită. De ceva zile mă bate gândul ca într-o clipă de răgaz să-mi scriu și demisia, să-mi fie la îndemână la nevoie. Și nu mi-am ținut ascunsă intenția asta. Consider că așa e fair-play… E firesc să nu-i fiu dragă colegei mele, nu? Slavă Domnului că nu simt nevoia să fiu populară! Vreau doar să fac ceea ce știu eu cel mai bine fără să irosesc apa de mare pe șoricei…

Ce e important? Să fii mulțumit de stadiul în care te afli. Să-ți spui Pot să fac Alegerea Corectă! Poți încerca să împaci și capra, și varza doar dacă ale tale costuri morale tind către 0, altminteri sporești doar numărul victimelor cu un +1. La drept vorbind, dreptul fundamental la zâmbet îți aparține în întregime și-i mare păcat să renunți la el…

P.S. N-aș putea pleca la somn fără să urez celor ce-și aniversează onomastica azi toate cele bune. Un gând frumos, un cer senin cu soare blând și cei dragi să vă fie mereu alături! 🙂

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria.

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imagini… Mea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂

Blog Of The Year 2012 – I

Blog of the year 2012

E drept că m-a cam pus în încurcătură „steluța” primită de la Cristi … La capitolul timp nu prea stau deloc bine. Apoi, sper să-mi iasă din prima, altminteri – încăpățânată cum mă știu – tare mi-e că o să repet postarea până reușesc! 🙂

La prima vedere pare simplu… câteva reguli de respectat:

1. Selectează blogurile ce vor primi premiul Blogul Anului 2012.

2. Postează un articol în care nominalizezi blogurile respective (nu există restricționare referitoare la numărul acestora) și acordă-le premiul.

3. Include un link către această pagină: ‘Blog of the Year 2012′ Award – http://thethoughtpalette.co.uk/our-awards/blog-of-the-year-2012-award/, menționând regulile de față în postul tău (cu atenția cuvenită, pentru a nu se altera regulile sau banner-ul premiului).

4. Anunță autorii blogurilor nominalizate și împarte regulile cu aceștia.

5. Te poți alătura grupului Facebook creat pentru acest premiu – dă “like”  pe pagina pe care o poți accesa aici, putând astfel să îți împarți blogul cu o audiență mai largă.

6. Adaugă un link către blogul persoanei care ți-a înmânat premiul și încarcă banner-ul premiului pe blogul tău, continuând colecționarea stelelor (maximul este de 6).

Apoi “ploaia de steluțe” –  nominalizările:

1. Claudia

2. Diana și Dan

3. Anotimpurile iubirii

4. Naty Călinescu

5. Eda

6. Thora

7. Jurnalul lui Petit

8. Alina Lerca

9.  Ada Palade

10. Deea Călinescu

11. Dragoș Călinescu

12. Blogul cu neodihne

13. Nota de subsol

14. Ceai, cafea și biscuiți

15. Paul

16. Cristi Moise

17. Cristi Niculescu

18. Russel Ray Photos

19. Adynis și fotoblog-ul său personal

20. Magda Adina

Done … a fost ceva de muncă, dar a meritat! 🙂

Zăpadă

5 ore de bântuit prin zăpadă, pe munte, cu inevitabila abatere de la traseu! Tipic știu eu cui… 😀

Poze și iar poze… oameni frumoși, locuri frumoase… e a doua oară când îmi doresc o cabană în pădure!

E ciudat să lucrezi urgențele la munte… zăpada de afară mă trage de mânecă să îi acord atenție! Ninge iar – frumos, liniștit…ne pregătește, cred, covorul curat pentru mâine.

Am fost norocoși… Cât a durat explorarea noastră am avut parte de o vreme superbă!

Ar trebui să fac o rugăciune de timp frumos și pentru ziua care vine… 😉