Ce fantasmă ți-ar putea stăpâni bruma de minte și te-ar îndemna să uiți că tot ceea ce cuiva îi priește ție îți prisosește? Doar din dragul de a savura momentul în care conștientizezi că ai mai încălcat o regulă? Doar din nevoia de a-ți contempla pseudo-zâmbetul de satisfacție?
De ce? De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Personalizate fiind, nu te-ar îmbrăca nicicum. Ai realiza că o mânecă ți-e prea scurtă… că gulerul te cam strânge… Probabil cel puțin un nasture s-ar desprinde și s-ar rostogoli în cel mai îndepărtat ungher. Poate sub divan. Tu n-ai putea încape acolo să-l recuperezi, nu? Ce te-ai face atunci?!
Ai reconstrui fiecare fărâmă de vis bucată cu bucată și-apoi, într-o primă fază, ți-ai privi admirativ în oglindă opera? Vei constata probabil în secunda imediat următoare că te afli în mijlocul unuia din visele tale, vis pastelat în alte culori, poate nu tocmai pe gustul tău. Cum ai reacționa? Ți-ai schimba gusturile sau ai arunca pur și simplu visul la gunoi?
Nu ți s-ar iți în minte instant cuvântul irosire? Timp… răbdare… culori…
Dacă ți s-ar pune în palmă una din comorile oarecare probabil ai refuza-o cu o politețe exagerată, amintind că aproape nimic nu îți lipsește. Și-atunci… De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Doar pentru a-ți prepara din vreme în vreme cafeaua cu apă de mare?
Uite… Poți presăra la nevoie picul de nisip și-o poți servi eventual direct din scoică. Picătură cu picătură. Poate așa-ți vei aminti într-un final cine este adevăratul dușman al binelui…
Bursucel's Blog 