Arhive etichetă: nesomn

Jurnal cu Obiceiuri

Old habits die hard… Așa mi-am spus mai devreme, în timp ce o așteptam pe fiică-mea să se întoarcă din plimbarea cu rolele. Din instinct aruncasem o privire către ceas și mi-am reprimat impulsul de a o întreba ușor ironic dacă nu-i prea de dimineață ieșirea asta. Era un pic trecut de 0,00… Apoi am zâmbit – la cei 23 de ani (fără câteva zile! ar adăuga ea – cu siguranță…  – de-ar da cu ochii de pasajul ăsta)  nu prea se mai face să îi țin contul fiică-mii. E majoră, știe de prea multă vreme ce se face și ce nu. Mi-a plăcut să mi-o știu cu personalitate din prima clipă de cum am aflat de existența ei și așa mi-a fost încă din primele zile. Mai repede aș spune că eu mi-s dependentă de ea – mie îmi tresare inima la fiecare întârziere a ei, pe mine mă sperie fiecare încruntare a ei… și tot pe mine mă dojenește de cele mai multe ori, de parcă pozițiile ne-ar fi complet diferite… Trec peste, c-altminteri ar trebui să recunosc evidența – uneori îmi pare că gândește mai matur chiar decât mine. Parcă o dată m-a făcut să mă simt cumva încurcată și cam aiurea?! Mdea… chestia asta ar trebui să fi rămas la categoria strict secretdon't tell anyone

Pe de altă parte totuși m-a bucurat ieșirea ei – măcar nu mi-o mai închipuiam bombănindu-mă de pe canapeaua din sufragerie. La drept vorbind, orice cârcoteală îi era perfect îndreptățită… s-ar fi cuvenit să nu stau în fața situațiilor de care numai ce am scăpat. Din nou cu creionul în mână, din nou bife… Ca pe vremuri m-a prins prima oră de după miezul nopții cu listările în față. Biroul ăsta al meu era obișnuit cu așa ceva și-mi pare mie că îi era dor de foșnetul hârtiilor, de alunecarea fermă a bifelor, de semnele de exclamare sau întrebare pe care le conturam uneori când dădeam de vreo gărgăriță ce-și cerea imperios verificarea ulterioară. O tempora… Mi-am delectat până și scaunul cu vechiul exercițiu ce puncta finalizarea supliciului… Îmi spun că probabil sunt în spiritul camerei ăsteia și obiceiul destinderii spatelui, și privirea involuntară aruncată amintirilor înrămate sau sitei de la geam. Partea cu fereastra o viza pe Puff – mâța mea cea zăpăcită, care se încăpățâna mai repede să zgârie sita decât să-mi anunțe cu un mieunat întoarcerea din secretoasele-i plimbări… daydreaming

S-a amuzat fiică-mea pe seama mea la întoarcere mai devreme. Ba chiar mi-a spus zâmbind că ar fi fost indicat să o sun să îi spun că o aștept. Sau că îmi fac griji… Uită poate, ca mai întotdeauna, că nu mi-ar plăcea nici să o stingheresc, nici să îi stric bucuria plimbării. Uită că mi-a rămas totuși în reflex să-i aștept întoarcerea cu ochii pe ceas. Și că e împământenit pragul orei 2,00. Cu plus/minus sfertul academic. De el depindea următoarea ieșire doar. Mai haios e că acum întotdeauna bate sub minus și ne prinde ora 2,00 sporovăind verzi și uscate… Și azi – ca și în alte dăți – povestea s-a încheiat cu un Încearcă și tu să dormi! zis de fii-mea. Plus răsfățul primit de obrazul stâng… kiss

Nesomn… Conștiința asta a mea îmi dă mereu de furcă! Acum îmi bate obrazul că am venit pentru una și am făcut alta. Tiparul ăsta s-a extins inclusiv în ceea ce privește blogul. Intrasem doar să verific praful de pe-aici. Următorul pas era suta de metri garduri prin curțile altora. Rămâne pe mai târziu dialogul, după trezire eventual… așa cum pe data viitoare rămâne plimbarea extinsă prin Tulcea pe care mi-o promisesem încă dinainte de a porni pe drumul spre acasă. În așteptare rămân și pozele pe care-mi spuneam că le voi face de data asta. Lăudasem orașul ăsta mic și liniștit – imaginile se voiau a fi dovada grăitoare a faptului că nu denaturez realitatea sub nicio formă. E drept că aș mai avea o zi la dispoziție, dar nu pot miza pe asta. Obiceiul spune că mereu apare ceva neprevăzut și-mi dă programul peste cap. Așa că onorez promisiunea cu un ceva de augustwinking

Revăzând pozele astea mi-am amintit de momentul în care am surprins imaginile. Prinsă de febra revenirii și atentă doar la peisaj. Absentă în a-i observa pe cei din jur, am răspuns cu întârziere salutului insistent cu care m-a întâmpinat o mai veche cunoștință. Pedeapsă mi-a fost atunci timpul acordat preț de o cafea pe terasa Pieței Civice. Probabil cafeaua va căpăta în curând atributul scuzelor pentru întârzierea răspunsului… happy

Ar putea cineva să nu accepte asemenea scuze?! coffee big hug

Caut Titlu

AfarăLiniștea s-a însoțit cu Întunericul. Ea e Regina acum… Din vreme în vreme înăbușă mici revolte – ba un hămăit nervos de câine, ba un scrâșnet irascibil de roți tocite în sărutul asfaltului, ba huruit de tren… Mdea, bine că mă prinde trenul iar neadormită…

Începusem să scriu Jurnalul. Hai să recunosc – de fiecare dată când mintea mi-e populată de prea multe gânduri aleg asta. E mai simplu parcă. Și punctual. Mă obligă să le disciplinez cumva. Uneori se mai impune necesitatea milităriei gândurilor.  timeout

Voiam să dau vina pe fusul orar. Cineva trebuie să dea socoteală pentru nesomnul meu, nu? I don't know

Voiam să spun că am grădinărit. Mi-am luat pământul cu forța de la Carrefour cu o săptămână (sau două?!?) în urmă. L-am uimit amuzat pe Casierul de atunci când i-am zis că mă împroprietăresc, nah! Ieri am defrișat terenul de pir. Chestie anevoiasă, zău! N-am văzut în viața mea așa rădăcini! Și – pe cuvânt! – am lucrat cu spirit de răspundere. Fără să contorizez timpul dedicat distrugerii culturii înfloritoare a pirului. Tenacitatea și determinarea mea l-au uimit până și pe Responsabilul de la Căminul alăturat. Ați avut vreodată parte de Galerie atunci când ați meșterit ceva? Nu știu cum vă pare, dar în mine înflorește atunci o nevoie de bășcălie care crește exponențial cu timpul pe care mi-l acordă Onorata Asistență. […] Nu mai spun decât că mă declar net mulțumită. Deja am solicitări pentru alte defrișări de pir. Și – ca un profesionist veritabil ce mi-s – vă spun că sunt în măsură să negociez la sânge la capitolul colaborare. Păi… mă respect au ba? don't tell anyone

Aveam de gând să povestesc despre incidentul din 335. Uite, din cauza lui mi-am luat eu (tot de la Carrefour, cu dată certă ieri) saltea de plajă albastră. Nu, nu plănuiesc o deplasare la Băltoaca Sărată. Să vreau și n-am cum! Vinovată e sintagma din spate liceu… pe care mi-a amintit-o involuntar un duduiț care a făcut probabil febră globulară tot uitându-se la subsemnata. Cred că-i tare anapoda să n-ai altă linie de orizont în afară de un Bursucel recalcitrant la ajutorul oferit cu noblețe. Cine știe ce compasiuni o fi stârnit silueta-mi filiformă? Ce resort interior o fi trezit în el bunul samaritean numai Bunul știe! Dar eu am simțit așa o nevoie să arăt că bursuceii – indiferent de talie – n-au, dom’le, nevoie de ajutor! Păi ce? O dată mi-am cărat eu singurică sacoșoaia?! Tot ce sper e să nu care cumva să rămână duduițul cu vreo traumă.  Și nu e vina lui, dar eu tot mă gândesc încă la muzeu. Și la Păzea că mă pornesc! Așa că mi-am luat saltea, am pus ganterele și extensorul la vedere. Hai, Gegelutz, că mă apuc și eu de sport la modul serios! Să se vadă mușchii prin pânza topită, să știe populația că mi-s rudă cu Hercule, să nu mai trec prin chestii stânjenitoare… d'oh

Mai voiam să vă spun că am terminat cu bine Experimentul! Mi-am ispășit (auto)pedeapsa și (m-)am scăpat de eliberarea condiționată. Mdea… mai am încă Gratii la fereastră, dar astea sunt acum doar parte din decor. Grație ăstei bucurii am reușit să surprind o încercare de evadare. Din mers… winking

Frumoasă tentativă, nu? Numai bună de urmat…

Așa că azi vă îndemn să evadați în frumos! Pun la-ndemână fărâma de soare și verdele… good luck happy

Ehe! A ajuns Moș Ene și la mine… Greu, Moșule, greu… big hug

Jurnalul unei femei simple – 14

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 23.01.2014 ora 00:45

Afară … cred că a plouat… sau ceva de genul – rece, asfalt ud… dar asta nu pune piedică ălor doi sau trei cheflii care zici că-s loviți de limbarniță acută! Cred că suferă pe deasupra și de boala superstiției – că altminteri somnul meu ar fi avut câștig de cauză în fața cioburilor care se pare că în accepția lor alungă ghinionul. Mdea… singurul dram de noroc rămas după ce mi-au stricat bunătate de odihnă e că m-au trezit la vreme să închid fereastra. Să le spun Mulțumesc! … să nu le spun?! 🙄

Mă gândesc … la bife. Bifăm, nu? O situație raportată la vreme, un job ochit, râvnit și în fine căpătat, un țel atins… Se pare că viața ni-i cam plină de bife… Bifăm chiar și ghinioanele în speranța că ne vor ocoli apoi. Hmmm… câte creioane tocim bifând de-a lungul vieții? Mă gândesc la faptul că de-o bună vreme bifez nesomnul cu succes… Și nu-i a bună! 👿

Din locurile de unde învățăm … Nu mă pot hotărî… merg întâi să-mi fac o cafea, deși… da, cafeaua ar fi ultimul lucru care mi-ar trebui acum! De câteva zile am învățat un lucru – orice bucurie se poate transforma în timp în dezamăgire. Depinde doar de unghiul din care privești vestea. De cât de… comod te-ai așezat. Și de cum știi să gestionezi situația. Și de doza de haz de necaz pe care o poți pune la bătaie. O pală fină de ironie îmi trage un bobârnac zdravăn peste nas și-mi spune că deja bat câmpii. Posibil fără eleganță, dar sigur pe lângă subiect! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … că am ațipit mai devreme cam vreo 20 minuțele. Încă mai văd partea plină a paharului și asta-i de bine! Aș fi fost și mai recunoscătoare pentru 8 ore consecutive de somn. Bunule, fă bine de scoate dopurile de ceară din urechiușe și-auzi-mă! praying

Din bucătărie … nu vă pot da detalii la ora asta, poate data viitoare o să vă povestesc despre o salată verde cu sfeclă roșie tăiată julien, cu ardei roșu, castravete și brânză de capră. … don't tell anyone

Cu ce sunt îmbrăcată … cu praf de somn… aștept să-și facă efectul, că-i amestecat cu răbdare verde! good luck

Citesc … ce scriu alții, că eu mi-s cam deficitară la capitolul cuvinte. Ori le-a păpat pisica aia de-o văd de ceva timp așteptându-mă seara să vin acasă, ori le-a suflat vântul. Nu prea mai citesc și iau notă de asta… Mai multe note și mă pun pe solfegiat… winking

Ceea ce aștept (sper) … cumva în van aștept să-mi clarific diferendul cu ANAF-ul. Ei, da, mi-e clar că mă va jupui de-un rând de piele pentru veniturile obținute în 2011 în Norvegia. Am așa o siguranță legată de povestea asta… ehe! Adică pentru 3 luni de muncă acolo (adunate cu indulgență de mine) o să mă taxeze statul român fără pic de scrupule. Deh, prea m-am bucurat că n-am lucrat la negru, o să-mi iasă pe nas acum toată fericirea! Nu-mi arde de plâns, așa că o să râd de mine cu lacrimi! Cam așa… ROFL

Ce mai meșteresc … deocamdată nimic. N-am starea necesară, daaaar… Îl mai țineți voi minte pe bărbatul din viața mea de-mi stabilea seară de seară sarcinile în bucătărie?! Exact! Mihăiță și-a numărat pe degete colegele de clasă și așa am aflat aseară că am o nouă sarcină – 19 mărțișoare pe care o să le ofere plin de el. Că doar nu-i de colo să mă pună pe meșterit, nu? Promit să le pun la grămadă și să le imortalizez pentru posteritate… 😉

Ascult … un playlist de vreo 2 giga de muzică destinată odată demult unui restaurant… Să toooot asculți! Cert e că e faină și spun Mulțumesc! 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferatecafeaua pe care numai ce am terminat-o. Soarele, nisipul și marea… Da, bine, am scris deja 4 chestii, dar la ora asta mi-s îngăduitoare cu mine… Acum aș prefera să mai și dorm, dar poți de răul limbuților de afară? Prefer să fiu precaută și să nu torn gaz pe foc, așa că mă abțin să le zic un ceva de dulce. Nu cred că ar avea efect, așa că prefer să tac… no talking

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … vine blonda de soră-mea – asta face cât un car de planuri! party

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să vă fie aproape Zâmbetul azi – ar mai fi doar 2 zile distanță de Răgaz… 🙂

Nesomn…

… mi-e necaz pe vecinul turmentat care mi-a stricat somnul cu bătăi insistente la ușă. Asta ar fi fost cică după ce a văzut că a lui cheie s-a… defectat și nu vrea neam să-i permită accesul în camera lui. Care de fapt era a mea…

Nevermind… acum detest berea, vinul, ginul, votca, romul… și câte s-or mai fi inventat! Din cauza lor bântui acum pe net! Și am fel de fel de gânduri trăznite!

Unul ar fi cam așa… mi-ar plăcea să pot să adopt un pui de mâță. Așa… ca minunăția aia împrumutată ieri de pe blogul lui Cristi. Pare simplu, nu? Doar că mai nou trebuie să gândesc de cel puțin două ori înainte de a-mi permite luxul ăsta. Nu vreau să plec iar și să reeditez povestea lui Puff…

Și totuși… Ce zici, Moș Crăciun? Am vreo șansă? 🙂