Arhive etichetă: nimic

Din mers

Priveam mai devreme stropii uriași de ploaie ce invadau caldarâmul. Am savurat din dreptul ferestrei preț de minute bune aerul curat, cu iz de iarbă proaspăt tăiată. Plăcut… 🙂

Peste zi mă copleșise căldura. Mi-am amintit că-mi trebuia un nimic și am tras o fugă la Flora. De fapt… nimicul completa un ceva. Sandalele. Se impunea exersarea (din nou) a mersului pe tocuri. Afară, că în casă deja mă obișnuisem cu ele – le-am încălțat la prima oră și am persistat în bucuria asta până pe la 15,00. Atunci am intrat în panică. La 16,00 se cam închid standurile din Flora și nu mai era de stat. Așa că am ieșit în graba mare ca o floare! 😆

Nu mai detaliez, dar e de reținut că ăsta poate fi unul din motivele ploii. Asta dacă e să dau crezare ăluia de-njura de zor mai devreme. L-am auzit prin fereastră bodogănind ‘Tu-i mă-sa cui n-a avut de lucru să-ntoarcă mersul lucrurilor cu cine știe ce!!! 👿

Oțărât rău omu’… Într-atât încât mi-am coborât involuntar privirea spre sandalele pe care încă le port  și să privesc apoi cumva bagajul pe care mi-l încropesc pentru mâine. Hotărât lucru – nu pot să fac chiar nimic normal fără să marcheze evenimentu’ vigilenta Natură?! 😕

M-am uitat la bietul om murat și m-a cuprins o jale… de pisoi necăjit rău, rău de tot! Cam așa…

dai pup sau mor

Apoi m-a bușit râsul… poa’ să și ningă, eu la Tulcea tot plec mâine! 😆

Later Edit Alt Motiv– 21:41

Pfiuu, văd că am bătut câmpii pentru a cincisuta oară… 😯

Acum, de s-o porni vijelie, cu tsunami și alte cele, n-am ce vă face. Sincer, nu-mi dau nici eu seama de unde s-au adunat 500. Nu le-am programat… au venit de la sine… 🙂

Dulce…

Lunea mi-i ziua cea mai urâtă puțin dragă – am repetat asta de n ori, cred, de-o știu inclusiv ăi de-o șchioapă! Toate stările mele de ca cele mai aiurea i le pun în cârcă zilei ăsteia, biata de ea… 😳

Dar azi… ei, azi, printre înghițiturile de cafea și rotocoalele de fum (iar :oops:!), m-a atins un ceva atât de frumos de mi s-a întins un zâmbet maaaaare-mare! 🙂

Nu știu ce fel de suflet a iscat căutarea – blog cu rouă de dimineață și dragoste – dar e musai să îi spun Mulțumesc pentru imaginea asta aparte care mi-a îndulcit ca niciodată Lunea! + 🙂 … 🙂

O părea o nimica toată poate – puteți să mustăciți în voie! – dar pentru mine, la ora asta, nimic altceva nu mai contează…

Și nu plec până nu vă urez și vouă Să aveți parte de o zi de Luni dulce! Altminteri cum?! 😉

Haz :D necaz…

Care va să zică… Știi cum din aparent nimic – dintr-o picătură mică-mică – se ițește ditamai balonul de săpun? Depinde, firește, de suflu… de câtă amploare vrei să ia sau de ce așteptări ai.

Unii suflă repede și fac baloane multe-multe, lăsându-le libere în bătaia vântului. E o minunăție roiul de sfere transparente, irizând curcubeul în lumina soarelui. Ai avut vreodată șansa ca o părticică din fața ta să joace rolul de zid pentru micul balon jucăuș? 🙂

Alții, din contră, au răbdare (sau așa le place să creadă)… suflă ușooor, în speranța că vor obține ceva mai altfel. Nu pot defini exact – eu prefer prima variantă, cea copilăresc-hazlie – dar le pot intui dezamăgirea pe care o au când rodul stăruinței lor le face pufff! drept în nas… Nu mai are niciun haz! 😀

Cam așa…

Offf, Maestre Caragiale, ne-oi fi părăsit tu fizic de multă vreme, dar tare bine le-ai mai ticluit! N-ai idee cât sunt de actualitate schițele dumitale…

Lui A.

Oprește-te, pentru Dumnezeu! Mă amețește ceașca aia! Vorbesc serios! Tu chiar nu te uiți în jur? Nu vezi că totul involuează? Că sufletul pierde în fața materiei? Că snobismul e în floare? Că valorile se pierd? Știi ce face acum un copil-minune? Cântă manele!!!!

În 2005 ne-am văzut ultima oară… tu – sătul de nimicnicia lumii, hotărât să te călugărești… eu – bulversată de decizia ta, oscilând între a-ți da crezare au ba… Țin minte că toarta ceștii de cafea descria pe rând 90 și apoi 180 grade, am plimbat-o așa preț de minute bune – nu era 1 aprilie, era iarnă de-a binelea, dar tot ezitam să întreb dacă glumești sau…? Te-aș fi văzut mai repede plecat pe Lună, decât monah!

Adică da, te poate scârbi lumea într-un moment de slăbiciune, te poți disocia de ea, poți pleca departe de ea – dacă asta e ceea ce simți că-ți aduce liniștea interioară… Importantă e motivația… Nici mie nu-mi plăceau manelele, dar nu mi-au părut a fi argumentarea validă… părea exagerată menționarea lor… Apoi, fusese o vreme când ironizai creațiile de prost gust și previzionai că ignorându-le se elimină în timp de la sine…

E 2012… Alături e petrecere mare. Cu manele! După ore și ore de audiție forțată, m-am trezit învârtindu-mă în cerc, căutând o soluție. M-am învârtit așa cum făceai tu pe vremea când aveai nevoie de inspirație. N-am rezolvat nimic – nu poți restricționa gusturile, oricât de îndoielnice ar fi… Dar ți-am înțeles într-un final disperarea – Nimicul de atunci era pentru tine Picătura chinezească.

Mi-ar fi plăcut så ne revedem. Poate va veni și vremea aceea. Poate…

Și pentru că iubeai cândva jazzul, roșul și pe Kylie Minogue, o să pun deoparte un dar pentru vechiul Alex. Știu că lui i-ar fi plăcut!

Crăciun Fericit, oriunde ai fi și orice ai face! 🙂