Arhive etichetă: nisip

Fie…

Mi-e sufletul răsfirat fărâme prin nisip de prea multă vreme. Nu mă mai doare gândul ăsta. Vrem – nu vrem, aparținem fără doar și poate unui Loc – m-am resemnat cu asta. Doar dorul de întregire mă mai sâcâie uneori. Ca acum… Mai devreme mi-a trecut prin minte că aș putea face un drum la Constanța. Am motive serioase, am timp la dispoziție, n-ar fi un drum bătut în dorul lelii. M-aș întâlni cu fiică-mea, aș revedea locuri dragi, poate am merge împreună la plajă… daydreaming

A fost suficient să gândesc asta și iar s-a pornit Ploaia în perdea cu ropote, să nu care cumva să-mi treacă aversa neobservată… Apoi m-a plouat cu melancolie… Mi s-a făcut dor de diminețile de vară în care Bună dimineața! mi-era dată de semnalul sonor inconfundabil al RadioVacanței … dimineți în care îmi dădeam silința să evadez cât mai repede de-acasă, să-mi prind Locul liber pe plaja de lângă Hotel Parc. Pe-atunci era privit cu alți ochi Litoralul Românesc… thumbs up

Acum sunt doar amintiri și celebrele turiste suedeze, și Locul meu, și nisipul din filele caietelor, și bronzul care-mi dădea de gol escapadele dimineților de vară… Da-s amintiri dragi, pe care probabil le voi depăna nepoților care niciodată nu vor ști că Plaja de la Hotel Parc n-are pereche pe potrivă niciunde. Nici măcar în Florida… Alung Melancolia cu  și-i promit că îi voi găsi tovarăși de joacă în Caraibe cu prima ocazie. Uite, în Martinica, de exemplu… idea

fonds_marins_de_martiniqueSursa foto

Nah, c-am visat iar cu ochii deschiși, fi-mi-ar fusul orar de râs!  De ceva zile bune realizez că am o problemă majoră cu Moș Ene de România. Din obișnuință mi-am făcut o cafea – mă voi bucura doar de învăluire în aburii ei, c-altminteri iar fuge Moșul ăsta urâcios de mine. Parcă vezi că mă pune să număr peștișorii de pe fundul Mării Caraibilor. d'oh

În fine… vă las cafeaua aburindă pe măsuță. Cu tot dragul și gând de zi cu soare ca un zâmbet! coffee happy

Nisip în ochi

În multe rânduri încăpățânarea mea de catâr (ploconită de Mama Natură laolaltă cu alte cusururi d'oh) mi-a pus bețe-n roate și m-a târât prin fel de fel de buclucuri din care am ieșit mai mult sau mai puțin șifonată. Mi-am îndreptat cutele cum am știut mai bine, am trecut peste cum am putut și mi-am asumat rezultatele trăsăturii parte definitorii, că altă șansă nici n-aveam! Nu fără regrete, zic drept, dar asta conteză mai puțin atunci când doar iei act de o evidență și nu faci nimic-nimic în sensul remedierii…

Așa am pățit cu permisul auto, ăl pe care m-am încăpățânat să nu-l posed. Motive am găsit pentru Nu-mi trebuie! de fiecare dată când mi s-a insinuat sau am fost îndemnată de-a dreptul explicit să mi-l doresc… Nu mai număr ocaziile, că le-am pierdut șirul și nici măcar plasarea mea pe locul șoferului cu mânuțele pe volan (probabil în ideea de a-mi inocula microbul dragului de condus confused) n-a dat roade. Să mai spun că la un moment dat am avut un coleg care era profesor de legislație la o Școală auto, chestie care din start mi-ar fi retezat orice intenție de absență de la cursuri? La ce bun, că nici asta n-a fost de folos?!

În fine… preambulul fiind făcut, vă puteți acum imagina uimirea mea când am aflat că minunăția aia de Maserati Alb fusese parcată regulamentar chiar de mine în curtea Service-ului. Mi-am înghițit parte din comentarii, de-am adunat ditamai nodul în gât când am scos la îndemn din buzunarul de la piept bucata de plastic cu pretenție de permis auto. Hai, că n-are cum să fie al meu! s-a spart în bucăți mici-fărâme din cauza a două chestii – poza era a mea și CNP-ul corect pe deasupra! surprise

Mdea… se strânsese lumea roată în jurul mașinii și mă priveau care mai de care cu fel de fel de zâmbete. Stânjenitor, nu? Dar – colac peste pupăză! – cel mai bizar zâmbea Instructorul. Pe ecusonul lui scria Carlo. L-am catalogat drept vampir după caninii un picuț cam lungi (brrr!) și tona de informații pe care mi-o turna în urechi. Mă tooot învârtea printre fel de fel de termeni – chinezisme curate pentru mine, clar! – și-mi povestea de bujii, bucșe, căblăraie, pistoane, cilindri… Mi-am tras sufletul abia când m-a rugat să-mi las pletele libere și să-i împrumut ariciul de păr – ajunsesem la capitolul greutate și-mi spunea că-i interzis să duc mașina pe plajă! Păi… Nici un Păi! Uite clar urme de nisip! Te-au văzut toți cei de-aici cum ai parcat chiar lângă digul de la Hotel Parc! Mașina asta e capricioasă ca și tine, Bursucelule, iar eu nu mi-aș forța norocul cu ea pe nisip!

Toți clătinau din cap a aprobare, numai mie nu-mi venea a crede… Ei, asta-i prea de tot! Visez, asta trebuie să fie…

Visezi? Ia-ți înapoi ariciul de păr, că-ți udă marea părul și-ți strică buclele! Nu sta prea mult în apă, că acuș apune soarele și răcești! Mai mult n-am mai auzit din cauza zgomotului de valuri și-a unei sirene parcă de vapor. Din depărtare am mai deslușit un Ia-ți permisul, fatăăăă, că eu trebuie să plec! Și-am întins mâna în așteptarea lui…

… probabil mi-a amorțit mâna în așteptare. Ăsta a fost primul rezultat al evaluării. Și probabil să fi intrat în pat direct din mare, că doar nu m-or fi trecut toate apele prin somn. Oi fi stat prea mult în apă, ignorând îndemnul Instructorului, că în loc de bună dimineața! am scos un hapciu! de toată frumusețea…

Cert e că sigur am visat – că soarele nu-i apus și marea e la sute de kilometri distanță. Albul mașinii, adunat la cel din pletele Instructorului s-a combinat cu roșul din obrajii mei și-a lăsat în loc roz. Mai fericesc ziua cu un hapciu! și-mi zic râzând Maserati nu-mi iau, dar permisul cu siguranță da! Păzea, Autostradă, că vine Bursucel! laughing

P.S. Am hotărât – canalizez încăpățânarea rămasă în urarea de zi frumoasă! Și-i torn din belșug peste cu verde și galben auriu. good luck happy

P.P.S. Ptiu-ptiu! să n-o deochi, că bine îi mai stă așa! big hug

Jurnalul unei femei simple – 8

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 16.11.2013 ora 02:00

Afară … ei, da! E-o beznă de-ți bagi cu succes deștele în ochi! Asta dacă nu optezi să le bagi omenește adânc în buzunare, să grăbești pasul și s-ajungi acasă la căldurică, că-i și rece pe deasupra! În lipsa ălor trei surse de încredere – deși îmi zic că tare bine mi-ar fi prins să mă creadă lumea pe cuvânt 🙄 – am deschis fereastra să mă documentez temeinic, că nu se face să scriu în dorul lelii, să mă fac de poveste prin lume! 😳

Mă gândesc … că nu i-am mai văzut pe băieții soră-mii de peste un an… Săptămâna asta a fost mare pentru ei – cel mic și-a aniversat ziua de naștere pe 10, cel mare și-o va serba azi. Mă gândesc eu serios că mi-e dor de-o petrecere cu zăpăciții ăștia. Sau măcar de-o joacă pe covor ca-n vremurile bune. Cine m-o fi pus să vin la București?! 👿

Din locurile de unde învățăm … să zic de filme? 😕 să nu zic?! Scriu până nu mă răzgândesc – ieri mi-am băgat năsucul cel curios în Jurnalul lui Dan. Tărășenia cu filmele de la el mi se trage, nah! Adică de la pozele lui cu fete de-i fac cu ochiul – mereu două, altminteri cum? 😛 N-am putut să aleg acolo între Lisbon și van Pelt, fiindcă eu aș fi răspuns pe loc Jane! Dragul ăsta de Simon Baker l-am căpătat după ce l-am văzut pentru prima dată în Sex and death 101. Din filmul ăsta am învățat eu că nu e bine deloc să știi ce te așteaptă! Daaa… e capcană avantajul ăsta! 😉

Sunt recunoscătoare pentru bărbatul din viața mea care mă pune de-o săptămână să-i gătesc câte ceva seară de seară! Aaaa, nu e de dat cu presupusul și nici nu e cazul să mă compătimiți c-aș fi intrat la stăpân! 😆 Asta e titulatura pe care și-a atribuit-o artistul de Mihăiță, băiatul fostei mele colege de birou. Cel cu desenele pe care le-am expus prin fiecare cameră în care mi-am mutat bagajele anul ăsta de-a trecut… Desenele sunt și acum la locul lor, iar el e mândru de asta! Și e la fel de mândru în fiecare seară când punem țara la cale și stabilim ce gătim mâine?! Mi-e drag piticul ăsta… 🙂

Din bucătărie … astă seară i-au invadat miresme de clătite pe vecini. Buneeee! Cu gem de prune… o minunăție! E drept, am cârcotit că o să îmbătrânesc lângă tigaia aia, de-i înmuiasem inima lui Mihăiță – care căsca și el de zor – și mi-a propus să isprăvim operațiunea înainte de vreme. Din asta am tras eu concluzia că băieții pot fi înțelegători când vor ei, dar mai ales când le dă târcoale Moș Ene! 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … nu pot să spun, că mă va obliga apoi WordPress să-mi trec blogul la privat… dar sunt îmbrăcată, pe cuvânt! 🙂

Citesc … varianta finală a unei „cărtișici” frumoase care așteaptå reeditarea. Mi-s hotărâtă să o și termin, în pofida faptului că autorul m-a cam luat din balon și mi-a zis de la obraz că nu crede că voi isprăvi de citit la vreme. Ha, la pariu că m-a necăjit înadins! :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … soare, mare, nisip, concediu… reconcilierea cu Moș Ene și cu Moș Crăciun, plus înțelegere de la Moș Nicolae… 😳

Ce mai meșteresc … referate… trebuia să scriu cuvântul cu majuscule, că sunt adevărate opere de artă lăsate în dar onorabililor cititori de la ANAF. Va fi imposibil – zic eu, ca un Bursucel pre(a)văzător ce mă aflu – să nu fie remarcată eleganța stilului în care au fost pritocite! Apăi să le citească – mie mi s-a acrit de meșterit, măcar atâta bucurie să am! 😛

Ascult … Yanni 🙂 Yanni 🙂 … Yanni 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să văd un copil zâmbindu-mi. Săptămâna asta am fost răsfățată chiar! 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … n-am… cred că e singurul mod în care aș putea să mă liniștesc un picuț. Cred… Sper din tot sufletul… Așa o să pot testa un progrămel, o să vedeți voi ce minunăție e… 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… sunt mai multe imagini – fărâme de zâmbet sub cer de noiembrie. Pentru fiecare câte una… 🙂

Stropi de … Soare

Da, iar plouă! Plimbarea din care tocmai m-am întors mi-a ieșit pe nas, zău! Zâna Ploii și-a râs de mine – pantofii sport mi i-a transformat în mici bărcuțe pline ochi cu apă, iar blugii într-un… burete. Pic lângă pic de ploaie au adunat! De păr nu mai vorbesc… 😳

Bine măcar că am adoptat o ținută sport! Portarului cel curios, zor nevoie să știe el ce, cum și de unde vin, i-am răspuns în treacăt, cu un mic strop de ironie amară în ton De la piscină, mi-era poftă de-o bălăceală! 😀

Eheee… bălăceală… plajă… 💡 Știu eu un loc nuuumai bun! Chiar de bate vântul, chiar de-i rece apa, e un loc în Naples – acolo în Florida – unde-ți fug toate supărările. Le-o lua vântul sau briza oceanului, nu știu sigur care din ele – important e că dispar așa Pufff!

Și ca să nu-mi aud vorbe cum că-s secretoasă, ba și mai și – egoistă, uite Locul, inclusiv itinerariul! 😉

Această prezentare necesită JavaScript.

De ăst loc am aflat azi la întoarcerea acasă de la un Spiriduș ce-a făcut un tur numai cât să-mi arate calea și să arunce cu stopi de soare peste mine. Ce ți-e și cu spiridușii ăștia?! Fac ce fac și culeg zâmbete! 🙂

Plouă…

Nu vreau să plec acasă… am tras de timp tot amânând plecarea…

Ba că încă e prea cald, ba că mă oboseşte doar ideea drumului până acolo… Scuze pentru lene sau lehamite?!… De parcă 15 minute de mers pe jos ar fi capăt de lume!

Acum plouă… nu e musai motiv de bucurie. E o altă scuză… un alt fel de băgare a capului în nisip.

P.S. Singura veste bună e că ploaia a alungat spărgătorii de seminţe din faţa blocului!