Arhive etichetă: noroc

Jurnalul unei femei simple – 14

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 23.01.2014 ora 00:45

Afară … cred că a plouat… sau ceva de genul – rece, asfalt ud… dar asta nu pune piedică ălor doi sau trei cheflii care zici că-s loviți de limbarniță acută! Cred că suferă pe deasupra și de boala superstiției – că altminteri somnul meu ar fi avut câștig de cauză în fața cioburilor care se pare că în accepția lor alungă ghinionul. Mdea… singurul dram de noroc rămas după ce mi-au stricat bunătate de odihnă e că m-au trezit la vreme să închid fereastra. Să le spun Mulțumesc! … să nu le spun?! 🙄

Mă gândesc … la bife. Bifăm, nu? O situație raportată la vreme, un job ochit, râvnit și în fine căpătat, un țel atins… Se pare că viața ni-i cam plină de bife… Bifăm chiar și ghinioanele în speranța că ne vor ocoli apoi. Hmmm… câte creioane tocim bifând de-a lungul vieții? Mă gândesc la faptul că de-o bună vreme bifez nesomnul cu succes… Și nu-i a bună! 👿

Din locurile de unde învățăm … Nu mă pot hotărî… merg întâi să-mi fac o cafea, deși… da, cafeaua ar fi ultimul lucru care mi-ar trebui acum! De câteva zile am învățat un lucru – orice bucurie se poate transforma în timp în dezamăgire. Depinde doar de unghiul din care privești vestea. De cât de… comod te-ai așezat. Și de cum știi să gestionezi situația. Și de doza de haz de necaz pe care o poți pune la bătaie. O pală fină de ironie îmi trage un bobârnac zdravăn peste nas și-mi spune că deja bat câmpii. Posibil fără eleganță, dar sigur pe lângă subiect! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … că am ațipit mai devreme cam vreo 20 minuțele. Încă mai văd partea plină a paharului și asta-i de bine! Aș fi fost și mai recunoscătoare pentru 8 ore consecutive de somn. Bunule, fă bine de scoate dopurile de ceară din urechiușe și-auzi-mă! praying

Din bucătărie … nu vă pot da detalii la ora asta, poate data viitoare o să vă povestesc despre o salată verde cu sfeclă roșie tăiată julien, cu ardei roșu, castravete și brânză de capră. … don't tell anyone

Cu ce sunt îmbrăcată … cu praf de somn… aștept să-și facă efectul, că-i amestecat cu răbdare verde! good luck

Citesc … ce scriu alții, că eu mi-s cam deficitară la capitolul cuvinte. Ori le-a păpat pisica aia de-o văd de ceva timp așteptându-mă seara să vin acasă, ori le-a suflat vântul. Nu prea mai citesc și iau notă de asta… Mai multe note și mă pun pe solfegiat… winking

Ceea ce aștept (sper) … cumva în van aștept să-mi clarific diferendul cu ANAF-ul. Ei, da, mi-e clar că mă va jupui de-un rând de piele pentru veniturile obținute în 2011 în Norvegia. Am așa o siguranță legată de povestea asta… ehe! Adică pentru 3 luni de muncă acolo (adunate cu indulgență de mine) o să mă taxeze statul român fără pic de scrupule. Deh, prea m-am bucurat că n-am lucrat la negru, o să-mi iasă pe nas acum toată fericirea! Nu-mi arde de plâns, așa că o să râd de mine cu lacrimi! Cam așa… ROFL

Ce mai meșteresc … deocamdată nimic. N-am starea necesară, daaaar… Îl mai țineți voi minte pe bărbatul din viața mea de-mi stabilea seară de seară sarcinile în bucătărie?! Exact! Mihăiță și-a numărat pe degete colegele de clasă și așa am aflat aseară că am o nouă sarcină – 19 mărțișoare pe care o să le ofere plin de el. Că doar nu-i de colo să mă pună pe meșterit, nu? Promit să le pun la grămadă și să le imortalizez pentru posteritate… 😉

Ascult … un playlist de vreo 2 giga de muzică destinată odată demult unui restaurant… Să toooot asculți! Cert e că e faină și spun Mulțumesc! 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferatecafeaua pe care numai ce am terminat-o. Soarele, nisipul și marea… Da, bine, am scris deja 4 chestii, dar la ora asta mi-s îngăduitoare cu mine… Acum aș prefera să mai și dorm, dar poți de răul limbuților de afară? Prefer să fiu precaută și să nu torn gaz pe foc, așa că mă abțin să le zic un ceva de dulce. Nu cred că ar avea efect, așa că prefer să tac… no talking

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … vine blonda de soră-mea – asta face cât un car de planuri! party

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să vă fie aproape Zâmbetul azi – ar mai fi doar 2 zile distanță de Răgaz… 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Și… și… și…

( Aduceri aminte cu Parfum de Zâmbet 🙂 )

Uneori, oamenii din lumea virtuală sunt teribil de ciudați. Pun fel de fel de întrebări bizare, funcție de interesele pe care le manifestă, căci nici aici nu scap de Interesul poartă fesul! :mrgreen:

Alteori îmi surâde norocul și-mi scoate în cale oameni deosebiți…  Și despre asta vreau să vă scriu azi! 🙂

Prin 2007 hoinăream pe internet, dar pe alte cărări. Destinațiile erau party gammon și trilulilu. Juca fata table online? Juca! 😉 Doar că nu știu de ce naiba toți considerau că aia trebuia să fie numai o lume a bărbaților. Îmi învâțasem lecția pe același site, unde m-a pus naiba la începuturi să joc cu numele meu – ăl din apa de botez. Oh, da, știu – maare prostie! 😳 Și cum primele două partide au semănat mai repede a chat-uială, mi-am luat nickname de băiet, Să se concentreze oaminii pi joc. Și să nu se simtă frustrați, că doar și-o luau pe coajă de la unul de-al lor. 😛 Așa a apărut prima dată bursucel 111 – pare-se că la vremea respectivă mi-o luase altul înainte, așa că am acceptat varianta oferita de site. 🙂

Pe trilulilu era altă mâncare de pește – oameni prietenoși tare, muzică bună, videoclipuri frumoase și haioase, o încântare! Acolo nu trebuia să mă deghizez ca să am parte de acces liniștit! Așa că intram pe ambele conturi odată când prindeam vreme, fiindcă pe atunci timpul îmi era cam limitat, dar tot mă prindea 2,00 dimineața și pe-acolo. 😳 Cererile de prietenie curgeau pe trilulilu, că bursucel111 era printre ăi de posta muzică bună. Și într-o noapte, după ce trecuse binișor de 1,00 mă trezesc cu o altă cerere. Mă uit cu atenție la fețișoara din poză, mă duc pe profilul persoanei să văd de nu postează manele – profilul era nou-nouț și curat ca lacrima și m-am riscat să trimit un mesaj cu Zi repede dacă-ți plac manelele! Răspunsul a venit la ceva minute bune cu un simplu NU. Poza de profil era clar neprefăcută, într-o ipostază care ilustra graba fotografierii, așa că am apăsat butonul Accept… Și uite-așa, dintr-o joacă, a început o frumoasă prietenie în lumea asta virtuală… 🙂

Cel mai fain lucru realizat într-o zi de Marți a fost să beau o Limonadă de mentă la Salt & Pepper (așa-i zice Terasei cu pricina 😉 ) cu un om care timp de 6 ani a fost ba un id de messenger, ba o fotografie, ba o imagine pe webcam, ba o voce la telefon. Și peste toate astea – un prieten bun. Mi-aduc aminte că prin 2009 am vrut să-l provoc să scrie pe blog… așa că în paralel cu Bursucelul mai creasem încă unul, tot pe adresa mea de Yahoo. După care i-am scris mesaj pe mess cu parola adresei, să poată intra pe cont. 👿 Singura „realizare” a constat în „pierderea” adresei de sâmbătă până lunea ce a urmat. Unde mai pui că de pe id-ul de mess am dat sfoară în țară chipurile că sunt liberă și îi invit la o vorbă, la un suc și-o prăjitură! Ete că nu-mi păsa mie de distanță, dom’le, mintenaș trebuiau s-apară de pe la București, Constanța, Brăila, ba chiar și de la Gura Humorului. Păi era eveniment mare când aveam eu zi liberă! 💡 Asta-i altă poveste…

Ar fi fost și mai fain dacă pe masa asta de pe Terasă s-ar fi aflat undeva pe un colț și Fularul cel albastru… îmi amenințasem în glumă prietenul că-i fac unul și i-l trimit prin poștă…  asta e, data viitoare va fi sigur gata!

În fond, niciodată nu e prea târziu! 🙂

Măști

Fericirea e doar o iluzie atunci când e umbrită de ură…

De când mă știu de ce? mi-a fost mereu alături și mi-a dat bătăi de cap. Plus cuie bătute în talpă… Dar în ciuda tuturor belelelor aduse, n-aș renunța la întrebarea asta. Autosuficiența și limitarea le pot elimina fără urmă de regret.

La una din orele de desen din gimnaziu am aflat că negrul nu e culoare. Că e doar o impresie vizuală, care te împiedică să vezi amalgamul de culori din care e compus. Mi s-a părut ciudat că un amestec de culori are ca rezultat o nonculoare. De ce titulatura asta? Și am întrebat de ce? Explicația a venit pe un ton vădit iritat și s-a limitat la un dezolant pentru că asta e regula! Consecința întrebării puse a fost în anul acela notarea tuturor lucrărilor mele cu 9, pentru că niciunul din desenele mele nu agrea negrul. Ce rost avea să-l folosesc de vreme ce îl consideram inutil? M-am bucurat în anul următor când s-a schimbat profesorul – mi-a înțeles explicația ignorării nonculorii (gândesc că nici el nu agrea negrul) și mi-am recăpătat nota 10.

Există doar două sentimente care pot genera legături puternice între noi și cei din jur. Iubirea și ura. Restul trăirilor sunt gradiente, funcție de extrema care le-a generat, condiționate în mod direct de caracterul celui care le dezvoltă. Mereu am asociat roșul iubirii și negrul urii. Indiferența mi-am zis că este incoloră… uneori pare a fi o stare ideală, dar eu nu aș dori nimănui o viață trăită fără sentimente.

Nu vorbesc niciodată despre ceea ce nu știu sau ce nu am trăit. E mai cuminte așa! Nu sunt mândră de faptul că am urât ani buni o persoană doar pentru învățăturile pe care mi le-a insuflat. Am considerat că mi-a legat picioarele, mi-a tăiat aripile și m-a obligat să înaintez prin viață așa. Am fost un elev bun, am asimilat tot și – ce e mai important – nu am uitat nimic. Burete am fost! Ce e mai ciudat e că pe măsură ce descopeream că tot ceea ce îmi arătase era perfect adevărat, cu atât mai tare detestam persoana respectivă. Modul de a-mi arăta sentimentele era fățiș, incluzând mai ales refuzul împărțirii aceluiași trotuar… Eh, eram prea tânără… Vedeam doar disecția în sine, nu și motivul care o impunea.

Privind în urmă acum realizez că ura aia mi-a aruncat tot timpul un văl gri asupra a tot ceea ce putea fi fericire. Scepticism cumva alimentat de negrul pe care îl preluasem… Ciudat e că am și iubit în perioada aceea, dar de fiecare dată am dat înapoi – prima dată poate cu prea multă ușurință, a doua oară abia când am realizat că povestea cu nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită este perfect adevărată.

Statistic se spune că, spre deosebire de iubire, ura e mai durabilă în timp. Poți urâ un om până la moarte – cred că e cel mai trist lucru ce ți se poate întâmpla! Ce rost are să-ți acoperi culorile cu un ceva ce numai bine nu îți face? Doar pentru că ai ales voluntar ochelarii cu fumuriul cel mai tare…

Gândesc că măștile pe care le purtăm și pe care le așezăm pe fețele celorlalți ne sunt moștenire de la Adam și Eva. Teama legată de repudierea din Rai o purtăm în noi fără drept de apel și ne face să alegem măștile. E simplu să pui o etichetă cuiva, să-i așezi o mască zâmbitoare sau încruntată și – funcție de asta – să decretezi că ți-e prieten sau dușman. Apoi iubești sau urăști… Alegi, uitând că ura e o lamă cu două tăișuri, periculoasă tocmai prin răul pe care ți-l produci ție însuți. Te pierzi ani buni în capcana asta, uitând că viața îți este destinată cu un alt scop.

Acum mă bucur că pot să stau la aceeași masă, să-mi beau cafeaua și să-i zâmbesc sincer persoanei pe care ani buni am considerat-o mai mult decât persona non grata. Am realizat cum e cu prietenii adevărați. E bună trierea – îmi arată măsura în care sunt norocoasă și că nimic în viață nu se întâmplă fără rost…

Rândurile astea n-ar fi fost așternute aici dacă la cafea nu aș fi recitit o discuție purtată în miez de noapte. Discuția asta mi-a întârziat editarea unor alte rânduri, care au rămas în ciornă până la urmă. A fost benefică, altminteri ratam dialogul direct ce va urma azi. Providență sau poate acel semn care te face să-ți spui Dumnezeu mă iubește!  🙂

Așteptare

Brusc mă simt ca o școlăriță…

Am așteptat atâta vreme vești, iar acum îmi e teamă să nu ratez o șansă. Nu știu de ce am uitat pur și simplu de oferta de la aeroport. Sau de ce am trimis mailul tocmai azi. Pendulez acum între teama de a nu mă ambala inutil și speranța că aș putea avea dramul de noroc necesar.

E un pic mai mult decât nimic, dar simt că mi-aș recăpăta elanul! 🙂