Nou(ă)

Mânată de rugămintea fiică-mii, anul trecut am fugit de-acasă, așa că Anul Nou m-a prins la înălțime, cu avantajul apropierii de nori cu nouă etaje…

Mai devreme, la ceas de relaxare în cada mare cât pentru o balenă, gândeam la dezavantaj. Uite, am nostalgia pierderii unui obicei – bucurie a copiilor. Am dor de mânuțe care țin strâns de capătul unei sorcove decorate în culori de curcubeu. Dor de glasuri cristaline care pocesc pline de voioșie Sorcova. Am tot așteptat să-mi bată la ușă colindătorii. În van. În lumea asta cu pretenții de… civilizată, în care accesul în clădiri se face pe baza cartelei, nu mai au liberă trecere piticeii ca în vremurile de demult…

Nu știu cu siguranță ce va aduce cu sine 2015. Îl văd ca pe un drum care cotește spre un nu-știu-unde pe care un neinițiat abia de-l poate intui. Știu doar că îl doresc drum curat. Drum pe care să poți păși în voie, bucurându-te de tot ceea ce te înconjoară.           Drum pe care zâmbetul să se simtă la el acasă…

În prag de an nou îmi doresc să vă fie 2015 bun și curat, să vă păstreze sufletul cald și tânăr. Și să vă fie împlinire!       Cu drag

De dor…

Am sperat că Apa o să-mi șteargă Dorul cuibărit în pori… Se pripășise așa, într-o doară, iscat de câteva imagini trimise cu drag de Cineva de-Acasă. Același Cineva care-mi spusese că

În pribegie ajungi să duci dorul și pietrei de care te-ai împiedicat odată, demult, pe meleagurile-ți natale…

N-am vrut să cred atunci…

Florile… Florile mereu m-au făcut să zâmbesc – fiecare floare primită, aievea sau doar virtual, am privit-o ca pe un gând frumos materializat într-un gest. Și de fiecare dată am spus Mulțumesc! cu licăriri de perle în priviri…

Fotografiați în față la Jean Bart Tulcea…

Atât mi-a scris, nimic mai mult… apoi au sosit ele – Florile stropite cu praf de dor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Știu, fiecare Întoarce-te acasă! e spus din inimă… Rostit sau doar trimis muțește pe calea gândului, îndemnul ăsta mă face uneori să vreau să mă întorc din drum – mă răscolesc amintirile locurilor atât de dragi acum, pe cât de bine știute erau atunci când am decis să plec. Zâmbesc trist fără să vreau și-mi spun

E firesc să mă cuprindă nostalgiile și să mă zăpăcească asemeni unui amețitor Joc al Ielelor…

… de n-aș simți așa, n-aș avea Suflet!

Ca să vezi!

Din vreme în vreme, un site pe care îl dau afară pe ușă găsește fereastra deschisă și îmi aruncă știri de-a valma. Zice el că e de datoria lui să afle populația ce mai veste-poveste se întâmplă prin lume…

Așa am pățit un pic mai devreme. Și mi-a picat sub nas o știiiire-bombă! Cică Depeche Mode a refuzat premiul BRIT Awards 2013 pentru întreaga carieră!

Da’ cum așa?! Când toată lumea vânează premii, ei dau cu piciorul? Și m-am pus pe citit… De unde am aflat că supărarea le-a pornit de la faptul că decernarea premiului nu s-ar fi transmis în direct la televiziune. Adică era problemă mare dacă fanii ar fi citit despre bucuria asta de prin ziare sau reviste? Sau de pe internet? Așa mare importanță să dea ei TV-ului? Că mie, de când am aflat despre „minunatele-i beneficii”, mi s-a cam luat de stat prin fața lui! Nu mai vorbesc de dezinformare sau persuasiune…

În fine, m-am dezumflat și am revenit cu picioarele pe pământ. Eu și pretențiile mele… Las de la mine până la urmă! Băieții ăștia cântă bine de ani de zile. În fond, îi ascultam pe vremea când eram în liceu și ani buni după… Uite cum am devenit eu nostalgică!

P.S. Umblă vorba prin târg că pe 15 mai vine Depeche Mode  la București. Pe Arena Națională… S-or pune pe refuzat ceva și pe-acolo? 😀

Mai… altfel

M-a apucat așa o nostalgie de moment… Crăciunul e sărbătoarea pe care o petreci alături de cei dragi…

Apoi m-am îmbărbătat și mi-am zis că de vreme ce anul ăsta a fost mai altfel, nu am dreptul la un loc în butoiul cu melancolie. Pot mai mult de-atât!

Așa că am pornit cu colindul în lumea virtuală… și preț de jumătate de oră m-am bucurat copilărește uite-așa:

Și mi-am promis că la anul va fi altfel!

1 Decembrie

La o aniversare mergi cu inima deschisă. Sau renunți – nu de alta, dar nu se face să strici atmosfera cu reticențe sau frustrări.

Mi-a plăcut articolul lui Petit . Oarecum m-a făcut să mă rușinez. Ar trebui să iubesc România, că doar e țara mea natală. Dar am uitat de când nu mai am un cuvânt bun de spus la adresa ei. Spun peste tot că e frumoasă. Că încă mai are bogății de exploatat, că doar nu degeaba ne-a curtat Uniunea Europeană. Dar e ca și cum aș vorbi de o fată frumoasă. Doar frumoasă, nu și deșteaptă!  Și oricât i-ar cânta la ureche careva imnul, ea tot frumoasa adormită rămâne.

Vezi tu? Frumusețea e aspectul. Sufletul însă sunt oamenii… prea puțini cei care au pârghiile necesare și dorința de a face cu adevărat ceva pentru România.

Îi urez României ca în sufletul celor care prin hazard au ajuns la cârma ei să reînvie spiritul vechilor români, cei pentru care noțiunea de patriotism era ceva de pus la icoană… Să nu ne mai însuflețească doar amintirile… să nu ne mai dorim să plecăm cât mai departe de meleagurile natale… să nu mai vedem că Sărbătoarea Națională e prilej de răfuieli politice sau de mese gratuite pentru prostime… să uităm sintagma  frumoasă țară, păcat că-i locuită…

La mulți ani, România!