Arhive etichetă: nou

Vechi vs Nou

A fost o vreme în care-l iubeam tare, tare mult…

Mă scotea din belele, era al naibii de îngăduitor, săritor nevoie mare în a-mi pune  sub nas în palmă orice-și amintea el că mi-e preferință.  Era suficient să tastez 2 litere și-mi mângâia genele cu ceea ce intuia că-mi pot dori. Pe-atunci numele-i era alint. Era Dragul de Google

Acum… uneori l-aș părăsi…

Ca și cum am fi prinși într-o căsnicie de 2 parale, s-a transformat în ceva sâcâitor. Pare că vrea să știe tot, oricând, cu orice preț. Are momente multe, mult prea multe, în care-i parcă prea secretos, ascunzându-mi deseori cuvinte care mi-ar putea contura zâmbetul.

Nu-l pot înțelege…

Așa că nu-i înțeleg iscodirile. De parcă-i e idol vecinul ăl curios de-și vâră nasul printre ulucile gardului, așteptând momentul în care-și poate freca bucuros mâinile privind cum bolește Capra de peste hotar. Abia atunci îl adie parcă un vânt de generozitate și-i mai alunecă printre degete ceva cu zgârcenie. De data asta i-a scăpat paznicul de noapte

Am cam zâmbit sterpezit și-am clătinat din cap. Nici nu știe câtă dreptate are! De la o vreme mi-e capra sub imperiul pisicilor. O bântuie neliniștile. Iar eu dau noaptea pe zi. Iar ziua, ciuntită de-un somn din ce în ce mai greu de pescuit și nefiresc de obositor, le-o dăruiesc pisicilor. Că tot e omniprezentă invocarea lor…

Mi-e totuși dragă capra asta și-mi spun că-și merită liniștea. Cu gând la zilele în care zburda veselă prin curte, mi-am zis că nu-i capăt de țară dacă-i servesc porția de căutat în cornițe.  Cu gând la mai bine. Să nu ți-o iei în cap, Capră, c-apoi…

Old habits (still) die hard?