Arhive etichetă: oameni

Fără doar și poate…

… m-aș putea împăca cu gândul că e posibil să-mi fie dat să nu mai revăd nicicând o anumită persoană. Găsesc că e cumva firesc. Oamenii vin și pleacă. Azi îmi spun că oamenii seamănă cu vântul

Nefiresc mi-ar părea să-mi fie interzisă bucuria lucrurilor simple. Să nu-mi pot clăti privirea-n azuriu. Să-mi lipsească albul pufoșeniilor în care-mi ascund sau care-mi iscă gânduri năstrușnice. Să tânjesc după verdele crud al ierbii abia încolțite. Să nu-mi fie dat să revăd Primul zâmbet al Primăverii…

Primul zâmbet al Primăverii

…ar fi ca un sfârșit, ca și cum mi s-ar interzice să zâmbesc…

Oameni și Frunze

Parafrazându-l pe unul dintre cei mai vechi și mai buni prieteni (încă), de la o vreme am devenit al naibii de selectivă… Deocamdată nu văd nimic rău în asta. Din contră – decât să mă știu în mijlocul unei adunături de lingușitori interesați de te miri ce avantaje, mai bine de una singură! E drept, n-am stofă de pustnic și deseori mi se face un dor nebun de ființe dragi aflate la îndeajuns de mare distanță încât să nu le pot vedea fix când poftesc – e cumva un dezavantaj, dar îmi repet (nici eu nu mai știu pentru a câta oară) că asta mă face să prețuiesc apropierea la vremea potrivită. party

Am știut întotdeauna și încă știu să mă bucur de oamenii dragi sufletului meu. În felul meu, e drept… Cred că fiecare are un fel aparte de a fi, de a trăi, simți și gândi. Ține, zic eu, de perspectiva pe care o ai asupra vieții. Sâmbătă m-a făcut fiică-mea să râd când mi-a spus Aș vrea să fiu mereu tânără, pâââână o să mă plictisesc… Apoi mi-ar plăcea să fiu bunicuță cu muuulți nepoți… Pe care să îi terorizez! big grin Asta pe la a patra rulare a

Îi observasem fără să vreau reacțiile… de la prima la a doua vizionare entuziasmul îi crescuse exponențial, la a treia deja mă tot atenționa să fiu atentă la… și la… și la… Îmi place Beyonce, are o voce faină, care sună superb live  thumbs up

Mi-a atras atenția însă altceva… Imaginile ce se derulau pe fundal! Crâmpeie de viață frumoasă, trăite alături de un om care se vede treaba că o iubește și o susține. Asta e important, nu? Dragul celui de care îți e drag. Reciprocitatea asta naște bucuria și zâmbetul care ne păstrează mereu tineri…

Astă seară, revăzând videoclipul, mi-am dorit ca în lumea asta, în care tristețea transformă oamenii în frunze-ngălbenite înainte de vreme, să i se-mplinească parțial dorința zăpăcitei de fiică-mea. Adică… să fie mereu tânără, chiar și atunci când va fi bunicuță. Ca să scape bieții nepoței de teroare. hee hee

Iar vouă… Pentru voi descompun tristețea frunzelor coborâte fără de voie pe aleile măturate de toamnă în galben și verde  – un dar cuminte pentru o zi de miercuri scăldată în lumina tăcerii… happy good luck

Studiu de (ne)caz

De la o vreme mi-e greu, mi-e tare greu să mă adun. Am realizat asta la ceva zile după ce mi-am luat brusc timp pentru mine. M-am amăgit cumva cu gândul că e firesc, trebuie întâi să mă scutur de oboseală… Și-au zburat zilele una după alta ca-n carusel, dar parcă tot degeaba. E drept, am tot meșterit una-alta, dar dacă aș fi stat degeaba garantat aș fi multiplicat exponențial osteneala. Nu-s făcută să stau, asta o știu dintotdeauna.

Demult am căpătat obiceiul somnolenței când o discuție nu mi-e la îndemână. M-am ploconit cu el ca din senin și nu s-a mai dat dus. Fiece dialog care-mi provoacă dorința expresă de tăcere mă trimite la somn. Probabil mi-ar fi benefică o asemenea conversație înainte de miez de noapte, să-mi mut momentul de retragere la o oră decentă. Hmmm… glumesc, firește… strâmb…

Azi am plecat aiurea în lume să scap de somnul ițit un pic după ora 10,00. Am luat cu mine starea pe care n-am știut nici atunci și nici acum s-o definesc. Părere de rău? Neputință? Furie răsfiartă în suc propriu? Toate transferate grație progresului tehnic. Am teama – perfect justificată altminteri – că voi ajunge să-mi detest telefonul. O fi el mic, dar ilustrează perfect zicerea buturuga mică răstoarnă carul mare. În cazul meu răsturnarea s-a materializat prin dorul de ducă-n București. Oriunde, numai să ies din colivie.

Și m-am lăsat furată de verde, de miros de tei… am mers în neștire, minunându-mă de cât de frumos poate fi Bucureștiul. Mi-am zis că nu orașul e urât – parte din cei ce locuiesc în el îi transferă doar atributul de nesuferit. La întoarcere n-am mai rezistat, am urcat ca-n hipnoză în tramvaiul 41 fără grija stației de destinație. Să vreau să uit unde trebuie să cobor și tot n-am cum, că doar e capăt de linie Piața Presei. Gândul plecat cu sorcova mi l-a-ntors din drum zgomotul de acordeon suprapus peste huruitul roților pe șine. Am căutat cu privirea artistul. Doi, de fapt. Adult și Copil, în treaptă parcă. Cântau cumva nesiguri de va fi pe plac au ba melodia. Fețe triste. Răspuns parcă fețelor indiferente din jur. E greu să cânți pentru capete fără urechi, mi-am spus și am început să caut în geantă portofelul. Hotărât. pot renunnța la măcar jumătate din prețul unui pachet de țigări… N-a mai fost cazul – Adult și Copil, cu tot cu acordeoane, au coborât la prima oprire. I-am mai privit o dată pe peron și-apoi…

Apoi mi-am zis că nu e drept. Știu, mulți copii văd lumina zilei pentru prima dată din pură întâmplare. Din ignoranță. Sau din prostie.  Dar tot ca florile sunt – au nevoie de drag și îngrijire, altminteri se ofilesc înainte de vreme.  Mi-e trist când văd o floare ofilită, mi-e jale când văd un copil trist. Și nu-mi dă pace întrebarea Dacă aș fi reușit să-i răsplătesc Copilului străduința de a struni clapele acordeonului, i s-ar fi descrețit pentru o clipită măcar fruntea? S-ar fi înviorat așa, ca al meu Trandafir, care la întoarcerea acasă și-a primit Apa?

Cum spuneam… Mi-e greu, mi-e tare greu să mă adun, darmite să-mi imaginez răspunsul. Dar parcă de astă dată n-aș vrea să fie acel cu o floare nu se face primăvara…

Inside

( nevoie acută de alb ➡ )

Asociez Bucureștiul mizeriei… știu că e nedrept pentru el, dar de anul trecut asta înseamnă orașul ăsta pentru mine. Minciuni, ipocrizie, manipulare, caractere mizerabile, însingurare, gri… :mrgreen:

Toate astea converg spre Nevoia de alb

Vreau adevăr, onestitate, spirit de echipă, oameni frumoși sufletește, simplitate, joc de lumini pe un spațiu imaculat … Vreau Aurora Boreală! Vreau prea mult? 😳

Vreau… vreau… vreau… Așa-mi încep săptămâna cea nouă! Până atunci vă las în dar un arc de cerc din Curcubeu… 🙂

Și… și… și…

( Aduceri aminte cu Parfum de Zâmbet 🙂 )

Uneori, oamenii din lumea virtuală sunt teribil de ciudați. Pun fel de fel de întrebări bizare, funcție de interesele pe care le manifestă, căci nici aici nu scap de Interesul poartă fesul! :mrgreen:

Alteori îmi surâde norocul și-mi scoate în cale oameni deosebiți…  Și despre asta vreau să vă scriu azi! 🙂

Prin 2007 hoinăream pe internet, dar pe alte cărări. Destinațiile erau party gammon și trilulilu. Juca fata table online? Juca! 😉 Doar că nu știu de ce naiba toți considerau că aia trebuia să fie numai o lume a bărbaților. Îmi învâțasem lecția pe același site, unde m-a pus naiba la începuturi să joc cu numele meu – ăl din apa de botez. Oh, da, știu – maare prostie! 😳 Și cum primele două partide au semănat mai repede a chat-uială, mi-am luat nickname de băiet, Să se concentreze oaminii pi joc. Și să nu se simtă frustrați, că doar și-o luau pe coajă de la unul de-al lor. 😛 Așa a apărut prima dată bursucel 111 – pare-se că la vremea respectivă mi-o luase altul înainte, așa că am acceptat varianta oferita de site. 🙂

Pe trilulilu era altă mâncare de pește – oameni prietenoși tare, muzică bună, videoclipuri frumoase și haioase, o încântare! Acolo nu trebuia să mă deghizez ca să am parte de acces liniștit! Așa că intram pe ambele conturi odată când prindeam vreme, fiindcă pe atunci timpul îmi era cam limitat, dar tot mă prindea 2,00 dimineața și pe-acolo. 😳 Cererile de prietenie curgeau pe trilulilu, că bursucel111 era printre ăi de posta muzică bună. Și într-o noapte, după ce trecuse binișor de 1,00 mă trezesc cu o altă cerere. Mă uit cu atenție la fețișoara din poză, mă duc pe profilul persoanei să văd de nu postează manele – profilul era nou-nouț și curat ca lacrima și m-am riscat să trimit un mesaj cu Zi repede dacă-ți plac manelele! Răspunsul a venit la ceva minute bune cu un simplu NU. Poza de profil era clar neprefăcută, într-o ipostază care ilustra graba fotografierii, așa că am apăsat butonul Accept… Și uite-așa, dintr-o joacă, a început o frumoasă prietenie în lumea asta virtuală… 🙂

Cel mai fain lucru realizat într-o zi de Marți a fost să beau o Limonadă de mentă la Salt & Pepper (așa-i zice Terasei cu pricina 😉 ) cu un om care timp de 6 ani a fost ba un id de messenger, ba o fotografie, ba o imagine pe webcam, ba o voce la telefon. Și peste toate astea – un prieten bun. Mi-aduc aminte că prin 2009 am vrut să-l provoc să scrie pe blog… așa că în paralel cu Bursucelul mai creasem încă unul, tot pe adresa mea de Yahoo. După care i-am scris mesaj pe mess cu parola adresei, să poată intra pe cont. 👿 Singura „realizare” a constat în „pierderea” adresei de sâmbătă până lunea ce a urmat. Unde mai pui că de pe id-ul de mess am dat sfoară în țară chipurile că sunt liberă și îi invit la o vorbă, la un suc și-o prăjitură! Ete că nu-mi păsa mie de distanță, dom’le, mintenaș trebuiau s-apară de pe la București, Constanța, Brăila, ba chiar și de la Gura Humorului. Păi era eveniment mare când aveam eu zi liberă! 💡 Asta-i altă poveste…

Ar fi fost și mai fain dacă pe masa asta de pe Terasă s-ar fi aflat undeva pe un colț și Fularul cel albastru… îmi amenințasem în glumă prietenul că-i fac unul și i-l trimit prin poștă…  asta e, data viitoare va fi sigur gata!

În fond, niciodată nu e prea târziu! 🙂

Facebook – între Pro și Contra

(Gânduri iscate din perspectiva Duplicității 🙄 )

 Un fel de Salut Pentru mine, chiar de-i Soarele hăăăt pe cer, e abia dimineață! Week-end-ul meu cel prelungit mi-a creat o stare aiurea și m-a cadorisit cu un vis pe măsură. Și e așa o liniște! Alături încă doarme fiică-mea atât de frumos, încât nu mă îndur nici să mă plimb prin cameră… Nu-mi place neam starea asta de lâncezeală – mă face să privesc cu jind la așternuturile-mi albe! Dar e Duminică și chiar vreau să mă bucur de ea…

Mi-am făcut a doua cafea și mi-am zis că pot îmbina plăcutul cu utilul – de vreme ce Ale doarme, pot să scriu în voie! Apoi, poate o păcălesc să lase deoparte jucăria ce-a acaparat-o de vineri încoace și ieșim la aer prin Herăstrău. Un fel de porție de viață adevărată, că nu mereu am parte de așa bucurie! 😉

Dar până atunci o să încerc să atac un subiect pe care îl am demult stocat în dovlecel. Că tare mă mai macină de ceva vreme relația mea cu prea-populatul Facebook. E un fel de love story cu plecări și reveniri… de știu că i-am devansat la capitolul divorț pe Prigoană și Bahmuțeanca!

Deh, fiecare cu piticii lui! 👿

Aruncasem mănușa acum două seri pe tema asta și tare mi-a plăcut cum s-au iscat Kuvintele! Și de aseară tot caaaut și caut o imagine postată (firește pe Facebook :grin:) de care nu dau și pace! Știu, o să se găsească măcar o persoană care să-mi spună Caută, bre, la Postări de ți-au plăcut! Am căutat, pe bune, dar cred că am ratat faza asta… și-am ignorat și Distribuie!… Nu mi-s perfectă, bre, așa că din vreme în vreme trec cu vederea peste îndemnuri de-astea! 😳

N-o mai lungesc, ce mai! O să trec repejor în revistă câteva chestii – am decis să pun câte 3 argumente pro și contra, să evit mărirea postării la dimensiunea zilei de post

Contra întâi, că prefer să las întotdeauna vestea cea bună la final, să îndulcesc hap-ul:

1. Denaturarea cu voită intenție a imaginii

(Sîc, de m-o recunoaște careva! 😛 )

Impresii

De când s-a inventat Photoshop-ul și celelalte neamuri ale lui, toată lumea îi perfectă pe copertă! Iar restul lumii îi în ceață la capitolul Guess who?!

Cum, chiar nu mă recunoști?!? Sunt eu – X – am vorbit de-atâtea ori pe Facebook! 🙄

Da, e drept că am vorbit, dar știi… în poza de profil apăreai altfel… păreai o persoană mai… 😐 suplă! Aștepți un bebe? Ce mă bucur! 🙂 Aaa, nu???? Ufff, n-am știut că te pricepi la editarea imaginii… 😳

Să mai vorbesc de pătrățelele de impresionare pierdute brusc în butoi? Ufff… aș șterge rândurile de sus, dar e careva de-a fost scutit de confuzia creată de falsa imagine promovată de unii pe Facebook și nu i-a fost provocată măcar un pic de stânjeneală? Păi cum Dumnezeu să ai pretenția să te recunosc când la profil ai o floare de nu-mă-uita și pagina ți-i plină de iconițe? Eu de unde să știu că ești colegul cel zărghit din liceu, convertit la nu-ș ce dogmă de propagă viața-făr-de păcat?! E chiar greu, bre…

2. Prietenii Falșii prieteni

Aparențe

Sper că pe voi să vă fi ferit bunul Dumnezeu de așa ceva! De persoana aia care-i prietenă cu unul din prietenii tăi, nu te știe decât din auzite, nu te are musai la suflet, dar te adaugă în listă! Acum, pe principiul bunei-credințe, de unde naiba să știi că-i doar de fațadă? Gândești că prietenul prietenului trebuie să-ți fie prieten, nu iei în calcul opusul și nici nu gândești la zicala Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape! Așa că accepți cererea, te bucuri și tu în fine de popularitate! Și-apoi cade cerul pe tine – la prima-ți cutezanță de a spune verde ce gândești ți se trântește un ofsaid de nu te vezi! Ia buretele și te șterge – ete că nu erai nici popular, nici la inimă… 😯

3. Relații

Crimă și pedeapsă

[Uite de-aia îmi pare rău că n-am dat de poza buclucașă! Acolo erau așezate perfect, scurt și la obiect toate cele înșirate de mine mai sus. Plus chestii legate de relații și comunicare. Dar nu mă dau bătută – promit să perseverez în a o dibui până la urmă! 😉 ]

Câte necazuri aduce un simplu Like? Sau ratarea unui Eveniment major, fie că-i vorba de aniversări, onomastici sau mai știu eu ce alte ocazii… ia nu scrie tu un cuvințel acolo, ratează buchetul de flori și să vezi cum ești catalogat! Cât despre Relationship… credeți că-i de colo să nu-l bagi de seamă? Ba să vezi cum te simți când constați că ți se taie accesul la informații chiar de ăi de zic că ți-s aproape – iar cade cerul pe tine, zău! 🙄

Și gata cu încruntarea! Trec la capitolul Pro, să-mi revină zâmbetul pe buze, că-i musai!

1. Relații

Informații utile

Cine are informația deține puterea! Da, da… Fiică-mea încă doarme, așa că pot scrie în liniște – funcție de check-in-uri și de starea de-o postează, știu cum să îi vorbesc! Adicătelea ce ton pot adopta în discuția cu ea! De unde se vede ce bun prieten îi e Facebook părintelui și cum aplanează el conflictul dintre generații. E un pic de ironie și aici – recunosc – dar e și adevăr, pe cuvânt! Și să fii părinte nu-i deloc ușor, pe bune! 😉

2. Chestii faine, care te „prind” 

Like

Da, uite că recunosc… Multe zâmbete am mai cules eu de pe Facebook, multe Like-uri mi-a mai smuls la click și nu-mi pare rău! Imagini haioase, articole spumoase, panorame superbe ale unor locuri în fața cărora nu ai cum să nu te extaziezi. N-aș face apel de returnare pentru niciun Like. La drept vorbind, mi-a colorat existența de fiecare dată când gri-ul a găsit de cuviință să mă invadeze. Și tot duplicitatea mea legată de rețeaua asta controversată mi-a adus în dar pentru prima dată plăcerea șterpelitului dintr-o ceașcă de cafea într-o dimineață ploioasă… 🙂

3. Inspirație și creativitate

Inspirație

Ei, la capitolul ăsta – jos pălăria în fața celor ce-și petrec ore în șir pe Facebook! Pentru că din când în când m-au scos din impas și m-au pus la treabă. Ba m-a uimit reacția cuiva, de m-a pus pe gânduri, ba mi-am băgat prietenii în priză cu o păcăleală de-a prins de minune, ba am făcut haz de necaz de-o stare de-a mea, ba m-am revoltat pe sistem când fără voia mea m-am trezit în pat cu TVA-ul fără drept de apel… Ultimele trei enumerate i le datorez, firește, Dozei de râs ce mă îmbie mereu să-i calc pragul în căutare de imagini generatoare de zâmbet. 🙂

Și gata! S-a trezit și fiică-mea și m-a luat la rost cu un Ce scrii tu acolo? Ete… scriam și eu despre un rău necesar… 😳

Duminică frumoasă, dragilor! Și cât mai mulți prieteni adevărați să vă fie alături! 😎

 

Bușteni

Ieri comentam la postarea lui Cristi că ajung la Brașov… ne-am oprit totuși la Bușteni, și trecem în așteptare Brașovul.

Obositor, cu fuga de ultimă sută de metri, cu fișe de magazie luate în ultim moment (cadoul meu de week-end), cu ghete total nepotrivite, dar ce mai contează? Important e că am evadat!

N-am simțit când a trecut vremea în tren… nu ne-a lăsat un maaare credincios care ne-a împărtășit cu o voce baritonală și un fain accent ardelenesc ofurile lui, cum e cu pastorul cel nou de la biserica… ete că nu știu cărei biserici apărute precum ciupercile după ploaie aparținea. Mare invenție și telefonul ăsta! Și mare ți-e grădina, Doamne!

Am suportat cu stoicism 2 ore și am refuzat să savurez o țigare în toaleta trenului… O să țin minte multă vreme chestia asta…

Dar a meritat… aerul de aici e tare plăcut și din câte am văzut acum pe seară nu am de ce regreta că am coborăt mai repede din tren!

Și gata cu euforia pe seara asta, mi s-a cam terminat pauza… 😀

Pay it forward

Vei întâlni în viață persoane care te iubesc, te urăsc sau sunt indiferente față de tine. Totul ține de conjunctură, de interacțiune și mai ales de caracter.

Idealistă fiind, mi-am permis de când mă știu să cred că lumea poate fi mai bună. Mi-amintesc prima revoltă, copil fiind, când nu înțelegeam de ce învățătoarea îmi vâna greșelile la caligrafie. De ce cu mine era intransigentă, pe când cu alții era înțelegătoare și îi încuraja, spunându-le că apreciază efortul lor și că e firesc să mai și greșească? De ce trecea cu vederea peste purceii altora în timp ce ai mei erau vânați? Revoltei mele îi răspundea mama mereu cu un Vrea să fii mai bună, pentru că știe că tu poți! Doar că perseverența imi era răsplătită de învățătoare cu o privire aruncată peste ochelari, mereu parcă dezamăgită că există dorința să mă perfecționez. Și avea și motive să nu îi placă  – concuram pentru premiul I cu nepotul ei. A fost prima lecție de răutate aparent gratuită, dar mi-a prins bine – mi-am format un scris frumos care m-a ajutat peste timp. Și am învățat că oamenii pot fi răi când intri în conflict cu interesele lor. Mi-am promis că eu nu voi fi așa. Nu părtinitoare. Doar corectă, indiferent de circumstanțe.

De aici și dorința de a face bine cu orice preț. Să oferi oamenilor o clipă de bucurie. Un zâmbet. Și am fost dezamăgită de fiecare dată când am crezut că am eșuat, că tot ce fac e în van. Intențiile bune nu te duc întotdeauna în rai…

Am revăzut Pay it forward și pentru a-mi aminti că nu sunt Ion-Anapoda. Că a-mi depăși condiția de ființă cu interese nu e dovada prostiei, ci e doar o manifestare a unei laturi care doarme în fiecare om. Și că e nevoie întotdeauna de un Trevor care să aibă curajul să își dorească să facă lumea mai bună. 🙂