♥ ≥ […Răspuns în Imagini… ]

Liniștea Băncii mereu în așteptarea…

…azuriului peticit cu fuior alb, care îmbrățișează…

…Plaja… Soarele… Marea sau Oceanul…

Uite asta mi-ai făcut, Potecuță! Mi-ai deschis sertarul cu slăbiciuni …

Stări

Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere…

Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute.

Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂

Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…

Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul!

P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?!

A(aaa!)Tipic…

(gânduri desenate sub stropi de Ploaie caldă 🙂 )

Atipic… Rar mi se întâmplă să-mi rătăcesc Cheile! Asta și obligativitatea de a păși pe gheață îmi dă așa o panică greu de desenat în cuvinte. Ar trebui să-mi vedeți fețișoara într-un astfel de moment de cumpănă! Mă trec toate culorile curcubeului și invariabil mă opresc la… 😳 Mi-am revenit într-un final – le-am găsit, în fine! În suportul pentru farfuriile puse la scurs… să nu mă-ntrebați ce Doamne, iartă-mă! căutau acolo că n-am cuvinte pentru asta… Doar tăcere… Atipic pentru mine!

(… Șampon cu Argan…)

Hmmm… am pierdut vremea aiurea căutând cheile… Și nu mai am timp pentru Situația de mâine! Îmi plimb degetele prin păr și realizez că o să-mi iau o ciufuleală mâine! Doar constat – îmi spun că mi-o merit – ciufuleala – și că n-o să ripostez nicicum. Hmmm, atipic pentru mine!

(… Dove cu Ciocolată… )

… cu o pătrime cremă hidratantă… mă bântuie reclama asta, mai dihai decât înainte de b și p se pune m! Eu și Dove avem o poveste frumoasă, care se pare a fi interminabilă. Cred că și Apei îi place Ciocolata. Nu aștept să-mi spună că mai vrea, o mai servesc cu o porție pe care o dă gata într-o clipită. Garantez că nu s-ar sătura nici cu 1001 de porții! Îmi fuge iar gândul la Ocean… Am poze noi cu El – aș face bine să le pun! Atipic iar, de data asta știu exact și care anume…

(… Balsam cu Argan…)

Îmi tot repet – spre liniștire, firește! – că Dincolo, peste Ocean, trăiesc și altfel de oameni, preocupați de orice altceva decât procurarea unui pușcoci și-a unei dubițe albe. Nu-mi iese din minte povestea cu dementul de umbla din stat în stat și lua el așa, random, omuleții în cătarea puștii… Nu, nu, nici într-un zgârie-nori nu mi-ar plăcea să lucrez, clar! îmi trece prin minte gândul cu viteza unui avion… Atipic mie să spun Nu! Provocării…

( … )

Zămbesc și-mi spun Tipic mie să-mi conturez gândurile sub ploaie caldă!

Atipică mi-i însă șederea la răcoare, dacă stau strâmb și gândesc drept… Dar asta tot nu m-ar împiedica să fac iar ceva atipic mie – pot savura de astă dată un pahar cu vin alb, ascultând Nocturnele lui Chopin, având alături doar Zâmbetul. Bine ai revenit sănătos, Dane! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 13

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 02.01.2014 ora 03:05

Afară … dragilor, este maaare petrecere mare! Tropăie mai dihai decât burtoșii piticei, ăi de care am scris eu ceva vreme în urmă. Ce dacă-i beznă? Pfiuuu, ăștia fluieră și pe Meniaito! Și-i virală trebușoara, că și mie-mi vine a țopăi un picuț! Hmmm, la loc comanda, Bursucel – treci înapoi la scris!

Mă gândesc … că nu e corect deloc, zău! Dar nu se face nici să mă autoinvit – orice ar zice unii, amestecul între generații e cumva aiurea. Slavă Domnului că au dat manelele la o parte. Lambada îmi place și mie și iar mi-e a dănțui. 😳 Nu-ș ce-o ieși la final, dar e interesant – gândul la petrecerea de mai sus mă cam pune în dificultate. Aaaa… au trecut la Bombaaaa! Mdea, mă gândesc că mi-e dor de o petrecere. Eventual una ad-hoc, ca aceea când m-a trezit în miez de noapte Mirela și m-au luat pe sus, spulberându-mi pseudo-durerea de măsea ce mă apucase brusc cu un Se tratează cu tărie, fată! Dar chiar te doare sau o zici să te cotești? Am mers, ce era să fac?! Nici pe mine nu mă convinsese argumentul. Dar a fost fain! Ufff, mă mai gândesc că nu l-am sunat pe Cezar să îi urez La mulți ani! Îl cheamă și Vasile doar… Mă gândesc Să-mi fie rușine! Și mi-e… 😳

Din locurile de unde învățăm … din cântece. Da, da… Uite, dacă nu știi, Maria Tănase îți zice cum îi cu vinul… că tot mi-s în ton cu petrecerea de sus. Curată pledoarie – mai că-mi vine și mie să-mi pun un pahar cu vin alb acum, da-i la frigider. Și frigiderul… e la colega mea în cameră, deh! Curat ghinion… sau nu, că oricum n-aveam cu cine-l bea. Mai bine-mi fac o cafea! Pauză, deci… Pun afiș cu Vin imediat! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că azi am liber. Altminteri… Aș fi fost recunoscătoare dacă se promulga Legea Manelelor. Odată îmi spunea cineva că Nu e, dom’le, petrecere fără manele! N-ar avea farmec! No shit?! Daaar… hai că am motiv de recunoștință – au trecut petrecăreții înapoi pe ceva mai ușor de suportat de subsemnata – Oi oi ooooi! Mulțumescu-ți, Doamne! Și ferește-mă de manele, rogu-te!

Din bucătărie … neee, nu mă convinge paragraful ăsta să merg într-acolo! E fereastra deschisă… 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … azi e de serviciu prosopul cel mov, tot mare și pufos, luat de la Monoprix în ziua când plecasem să cumpăr… nuștiuce. A fost coup de foudre și el, firește, ca orice lucru pe care-l iau în transă, fără să gândesc prea mult nici cât costă, nici ce voi face cu el…

Citesc … am citit într-un final care e diferența între Dunhill (Fine Cut) și Rothmans. Așa că am decis să-mi schimb țigările, asta fiindcă încă nu-mi vine a renunța la obiceiul ăsta nesănătos. Pe astă cale țin să-l felicit pe Dan cel Hipertensiv pentru determinarea de care dă dovadă în a se lăsa de fumat! Daneee, auzi cum bat din pălmuțe?

Ceea ce aștept (sper) … să termine de cântat Maria Tănase Cine iubește și lasă… e frumoasă, da-i de jale, Doamne! Mai bine îndeamnă-i să pună Zi-i una mai săltăreață… Ei da, chiar de-i 03,33… 😐

Ce mai meșteresc … Cui îi arde de meșterit zilele astea? Aș meșteri eu, dar nu mă pricep, așa că o să-l aștept pe nenea Instalatorul să arunce un ochi critic și ca un prea-bine-cunoscător ce se află să-mi spună el De ce-mi picură apa pe gresie de la chiuvetă de fiecare dată când spăl ceașca de cafea? E de meșterit la scurgere?

Ascult … Brașoveanca… Ciudat playlist au copiii ăștia! Trecură la Mușamaua acum… și nu m-ar mira să aud și Dansul Găinii. Sau pe-al Pinguinului?! 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să verific. Deformare profesională, deh! Cred că e cea mai documentată / verificată pagină de Jurnal – nah, recunosc, noroc cu Youtube, altminteri confundasem Mușamaua cu Mătura. Ei, se vede că n-am mai fost demult la o nuntă… pe vremuri, ehe, n-aș fi dat-o-n bară cu așa ceva. Singura-mi scuză e că de sus se-auzea doar instrumentală – nu tu cuvinte, nu tu search terms! 😳

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … dacă m-or lăsa zăbăucii ăștia de vecini, promit să mă odihnesc! Așa mi-am zis… Sună a socoteala de-acasă, nu? 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… vă învit la o plimbare cu pași cuminți pe mal de ocean… 🙂

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that?

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc! 

Jurnalul unei femei simple – 9

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 22.11.2013 ora 23:55

Afară … era rece și noapte. Și-o tentativă de ceață care m-a băgat în derută – puteam să bag mâna în foc că neonul, ecranul calculatorului, interfața Saga și cifrele alea mici-mici din extrasele de cont de la Trezorerie s-au cam prins să mă lipsească de acuitatea vizuală. M-am liniștit acum – văd bine! Sau încă mai văd.  Dar tot nu-mi dă pace o întrebare – Statul ăsta chiar încearcă să ne ia ochii cu economia pe care-o face la hârtie și toner, de parcă noi n-am vedea ce risipă strălucește prin ograda lui altminteri?! 🙄

Mă gândesc … că unii au tot dreptul să gândească despre mine că n-am toate țiglele pe casă. Doar eu le dau apă la moară – îi sperii cu ora la care plec din birou, cu felul în care găsesc de cuviință să relaționez cu fii-mea… Încă mai există persoane care mă întreabă Sigur e fata ta?!? de parcă m-ar crede pusă pe șotii înadins. Ei, nu că n-aș face fel de fel de chestii care mă amuză și care-s băgătoare în ceață pentru ăi de nu mă cunosc cât de cât, dar despre lucrurile serioase nu glumesc. Nu prea des… Dar mai apar momente… așa ca în seara asta când i-am spus paznicului de-mi veghează biroul că bărbatul meu e fugit în lume, hăăăt peste ocean, sătul să mă vadă ajungând în crucea nopții acasă de la serviciu. Și că încerc pe cât pot să remediez situația… Uite e abia 21,20, nu-i foarte târziu, nu?! Avea omul o privireeee, de chicotesc și-acum! Sper să nu mă mai întrebe de altele data viitoare…

Din locurile de unde învățăm … astăzi o să scriu despre cărți. Oamenii așa știu – cărțile sunt o sănătoasă sursă de învățătură! Și pe principiul ăsta cumpără, să-și îmbogățească cunoștințele… Sau să și le consolideze. Doar că unii intră prea adânc în problemă, zău! Uite, de ce-ai cumpăra de exemplu Bărbații sunt niște porci ?!? Azi a cumpărat-o una din colegele mele… uite de-asta… 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că nu mă dau în vânt după reduceri. Nu spun că n-aș fi atentă la prețuri – spun doar că n-aș rezista bulucelii. Nu-mi place neam înghesuiala, nu-mi plac cozile interminabile… Așa că n-o să îngreunez traficul pe site-uri și nici prin magazine n-o să înghesui pe nimeni, doar pentru că – ne place au ba – Black Friday se reduce la îndemnul Cumpără!!! 👿

Din bucătărie …

Cu ce sunt îmbrăcată … prosop maaare și alb – un bumbac pe care mi l-am dorit așa de tare peste zi… nu-s îmbrăcată, mai repede aș putea spune înfășurată!  Și iar mi se plimbă obsesiv prin minte întrebarea Bre, chiar face haina pe om? 😕

Citesc … tăt cărtișica a de urmează să vadă într-un viitor oarecum apropiat lumina tiparului… Sper să-i citesc eu finalul înainte de-a da ea binețe tiparului… Că iar mi-am amintit cum m-a necăjit scornitorul cărtișicii! 😛

Ceea ce aștept (sper) … am reflectat îndelung la o anumită probabilitate de a face haz de necaz… sper să nu se adeverească spusa gura păcătosului adevăr grăiește 😳

Ce mai meșteresc … (p)referatele mele – minunății, nu alta! Ar trebui să fac și eu o cărtișică din dânsele, dragele de ele! 😆

Ascult … Underneath your clothes – asta-mi cântă acum Shakira, prinsă-n playlist-ul radio swiss pop. 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … uite, vă zic, dar să nu râdeți, da? Îmi place să muncesc. Și-mi mai place și apa. Mult de tot! Sper ca într-o viață viitoare să mă cadorisească Doamne-Doamne cu meseria de Salvamar. În viața asta n-am așa pretenții, că nu mi-s îndeajuns de zdravănă. Mă refer, firește, de constituția fizică. Să nu isc altfel de dubii iar…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … iar n-am… Ce rost ar avea să-mi fac planuri doar de dragul de a nu le respecta? Mai bine bifez Surpriza! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Și pentru că mâine azi este aniversarea unui om cu adevărat deosebit, spun întâi aici

La mulți ani, M!

Mulți și frumoși… mulți și cu mai mult zâmbet!  🙂

Escape

Ufff… recunosc, am implorat adeseori Timpul să stea în loc, să-și încetinească goana nebună și să-mi acorde Răgazul. Dar crezi că i-a păsat vreodată? Că l-au atins rugile frumoase ce-i ofereau zâmbete infinite sau zbaterile dureroase preschimbate în minusculi stropi de rouă ce oglindeau curcubeul? Cu nimic n-a fost chip să-l înduplec! M-am încăpățânat o vreme, apoi m-am resemnat…

Acum nu… chiar n-am făcut nimic-nimic de data asta – n-am nici cea mai mică vină! 😳

N-am întins nici plase de stele și nici n-am stropit cu mărgăritare iedera, n-am iscat niciun fel de hățiș-capcană pentru Timp și totuși a ales să rămână în așteptare… Dar nu oricum! Ca-ntr-o diabolică răzbunare, a preferat să se împiedice într-o perpetuă zi de Luni! Nu mișcă frunza, nu crește iarba – e așa… ca liniștea surdă și tâmpă ce te-acaparează înainte de somnul indus de Anestezie, ca o hipnotică amețeală stârnită de Pendulare – stânga – dreapta… stânga – dreapta… st….

Nu, nu… nu-mi trebuie așa ceva, clar! Arunc o privire iute prin Labirintul amintirilor, apoi o strâmbătură ștrengărească Timpului buimac și-i zâmbesc…

Da, da… îmi prinde bine Evadarea asta cu miros de alge! 🙂

Ca de Rusalii…

Așa-mi trebuie! Da’ cine – Doamne, iartă-mă! – altul decât Aghiuță mi-o fi dat ghes să-mi las bunătate de liniște și să mă mai capăt cu încă un gând de amărăciune, bașca și cu dorința arzătoare să treacă într-o clipită doi ani și să-mi iau zborul hăăăăt-departe, peste Ocean?! Zațul din ceașcă putea clar să mai aștepte întânirea cu șuvoiul de apă…

Ete cu gândul ăsta m-am întors în cameră și am răsucit cheia în broască, fix cât să măresc distanța dintre mine și malițiozitatea de la capătul culoarului!

Când ieșisem din cameră, având în mână doar ceașca de cafea, eram tare bine dispusă – chicoteam la gândul că voi scrie azi ceva mai vesel, care să ridice măcar un colț al gurii în semn de zâmbet! Că tare-mi mai place să văd oamenii zâmbind frumos!

Pornise cam așa…

Dis-de-dimineață (și aici mi-s subiectivă – vorbesc de dimineața mea, aceea din zilele de sărbătoare legală, care începe undeva după 11,00 a.m. musai! 😳 ), după cotidianul ritual de trezire, cu cafeaua de-a dreapta și laptopul în față, am purces la scotocirea prin recipientul numit Inbox. Dacă nu fac trebușoara asta la vreme, m-am ars! Azi pliculețul m-a avertizat că am doar 96 unread… Nu-i bine, dar nici rău – am avut perioade mai urâte, când treceau de 296!

De nevoie, am învățat că în cazurile de genul ăsta mi-i de ajutor sort by sender – le iau frumușel în ordine crescătoare, cu răbdare asezonată cu tutun. Mi-am dat seama că ziua-mi va fi tare făinuță după primul mesaj deschis – mai era pe lumea asta un altul de se trezise tare-tare târziu! Iar eu mi-eram mai norocoasă decât el – mahmureala de care vorbea îmi era lăsată în urmă rău de tot în timp! Lăsată, nu uitată, că-i memorabilă trezirea cu sentimentul de… brrrr de după Festivalul Berii!

Ducă-se… hai înapoi la povestioară, că-i mai indicat așa!

Și cum citeam eu despre istețime, mustățile lui Stalin, o EA și strategii de cucerire, mintea asta a mea de-mi joacă feste – care mai de care mai năstrușnice – a luat-o înainte rău de de tot pe arătură, a conturat furăciuni și a iscat un pisoi… 🙂

He he… târziu a venit și imaginea de însoțea cuvintele și-a meritat să aștept, zău! Un ghemotoc de blană mic-mic, zgribulit și înfoiat! Asta mi-a amintit de puiul de mâță care-ntr-un viitor apropiat o să-mi inspecteze camera în stilul caracteristic pisicesc. Și care – firește! – o să-mi escaladeze draperiile, altfel cum ?! Că doar nu s-o lăsa el mai prejos decât restul neamurilor! 😀

Mi-s pregătită pentru asta, pe cuvânt! Am așa o… indulgență amestecată cu acceptarea perspectivei harababurii provocate de curiozitatea mâței mele. Mâță sau motănel… la capitolul ăsta am zis precum o viitoare mămică aflată pe ultima sută de metri de așteptare, care a refuzat la ecografie să afle care va fi sexul puiului ei – Fie ce-o vrea bunul Dumnezeu, numai sănătos să-l am!  🙂

Ei, nu înseamnă că nu mi-l închipui… am avut cândva năzdrăvani de felul ăsta doar…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu știu cum o fi pictat puiuțul ăsta cel nou… Poate-o fi chiar gri-petrol, cu ochi galben-chihlimbar – așa, ca zăpăceala de motănel ce-a dat gata la amiază toaaată conserva de sardine pe care am pus-o la bătaie cu tot dragul. Hoțoman, deh! De mâncat – a mâncat, dar n-a vrut neam să dea lăbuța prietenește cu mine! Și nici să mă lase să-l mângâi pe creștet… Eh, un pic de încredere a căpătat el în mine, altminteri n-ar fi cutezat să vină pâș-pâș la nici un metru în spatele meu. O fi simțit el că nu am nimic de ascuns și că intențiile-mi sunt curate, spre deosebire de cele ale altor câțiva semeni de-ai mei ce mișună prin preajmă…

Mi-am amintit de el și-am tras o fugă până la fereastră – e tot sub vișini și-i pus pe joacă! Am spus încetișor pis-pis – a ciulit urechile, m-a fixat prin plasă câteva clipe, apoi și-a văzut de ale lui chestii pisicești… 😆

Mi-am făcut plan de bătaie – de nu și-o lua lumea în cap să plece pe coclauri, îl tratez mai pe seară și cu un iaurt grecesc – am eu așa un sentiment că trebuie să-i placă și lui, nu numai mie… Și mai știi? Poate-i fac rost de tovarăș de joacă …Pufoșeniei. O să-i spun așa până i-oi găsi un nume pe măsură năzdrăvăniei de-o tot aștept de ceva vreme… 😉

Conveniențele…

Există acea categorie de cunoscuți, care fie că e Paște, fie că e Crăciun, te fericesc cu tradiționalele urări de bine… Și asta nu pentru că în gândurile lor ai apărut brusc, ci doar pentru că numărul tău de telefon a rămas agățat accidental în agendă. Sau pentru simplul fapt că – textual –  Am numărul tău de telefon, știu că pot să te caut dacă am nevoie de ceva! Porumbelul ăsta, scăpat de cineva într-unul din rarele-i momente de sinceritate, a avut impact! M-a motivat să șterg contactul de la categoria apropiați și să-l mut la servicii…

Nu-mi doresc să fac sau spun lucruri doar de dragul conveniențelor. Și nu mă mai deranjează dacă se găsește careva să mă critice pentru asta. Fac urări doar dacă o persoană îmi este dragă. Nu-mi doresc reciprocitatea de carton. Mai repede mă dezamăgește răspunsul venit doar de formă.

Așa aș traduce umbra pe care o intuise… E ceva ce nu îmi spui! Lasă naibii politețea aia inutilă deoparte! Uzanțele sunt pentru străini, iar noi ne cunoaștem de peste un sfert de veac, nu?

Cam așa-i… un sfert de veac e ceva!

Am ieșit din cameră cu teama că azi va fi ziua conveniențelor. Și cu spaima să nu care cumva să uit vreun cuvințel din ceea ce îmi promisesem că trebuie să îi spun. Mi-a trecut prin minte analogia stradă-ocean. Și drumul munte-Mahomed…

Și asta intuise bine, aveam multe de spus, citise doar… De nu era privirea aia de iulie, le auzea chiar pe toate. Mă bucur că nu a luat atitudinea de conveniență, însă! A fost nu doar norocul lui, ci și al meu! Alminteri, cafeaua noastră ar fi fost tare amară. N-aș fi zâmbit acum și cred că nu m-aș fi simțit atât de senină în momentul ăsta. Probabil aș fi regretat că mi-am dat bunătate de carte pe o ieșire în oraș…

Nu am simțit nici măcar când s-a scurs timpul. Mi-am respectat promisiunea de a nu arunca măcar o privire spre ceas… Am vorbit de data asta despre el și dilemele lui. Mi-a cerut părerea – mie, discipolului! A realizat într-un final că am crescut!

Amestecate… pentru prima dată l-am văzut altfel… Timpul i-a fost prieten, așa mi-am spus și am zâmbit…

Ce zici, rămânem prieteni?

N-am vrut să răspund pe loc. Trebuia să gândesc. A fost cea mai aromată cafea din toate cele de până acum. O ambianță plăcută asortată cu o prezență agreabilă induce starea de bine pe moment. Impulsul înclina vădit spre un răspuns pozitiv… Apoi am realizat altceva – azi nu mi-a mai spus nici Lady, nici Beauty – mi-a folosit ca apelativ doar numele…

Acum pot da răspunsul. Nuanțat. De-abia de azi suntem prieteni! 🙂