Arhive etichetă: oglindă

Impuls

Doar privirea ta e unica reflexie a frumuseții mele. Cuvintele n-ar putea-o defini, sunt prea fade, prea sărace, prea… Cuvintele ar denatura-o…

Ochii tăi au învățat să-mi culeagă frumusețea răbdători, cu sete, cu sârg, fărâmă cu fărâmă în fiecare detaliu. Doar ochii tăi știu să o așeze în mănunchi de zâmbet pe care apoi să mi-l ofere din depărtare, indiferent de-i zi sau noapte.

ReflexiiDe fiecare dată mă uimesc ochii tăi… Mă privesc în oglindă și cu mirare descopăr acel ceva nou prins în mănunchi.

Și nu știu, chiar nu știu care să-mi fie prima reacție…  Tristețea indusă de sentimentul propriei orbiri? Bucuria de a mă fi redescoperit?! …și-atunci, din simplu impuls, doar zâmbesc…

Sursa foto

(I)Logic

Ce fantasmă ți-ar putea stăpâni bruma de minte și te-ar îndemna să uiți că tot ceea ce cuiva îi priește ție îți prisosește? Doar din dragul de a savura momentul în care conștientizezi că ai mai încălcat o regulă? Doar din nevoia de a-ți contempla pseudo-zâmbetul de satisfacție?

De ce? De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Personalizate fiind, nu te-ar îmbrăca nicicum. Ai realiza că o mânecă ți-e prea scurtă… că gulerul te cam strânge… Probabil cel puțin un nasture s-ar desprinde și s-ar rostogoli în cel mai îndepărtat ungher. Poate sub divan. Tu n-ai putea încape acolo să-l recuperezi, nu? Ce te-ai face atunci?!

Ai reconstrui fiecare fărâmă de vis bucată cu bucată și-apoi, într-o primă fază, ți-ai privi admirativ în oglindă opera? Vei constata probabil în secunda imediat următoare că te afli în mijlocul unuia din visele tale, vis pastelat în alte culori, poate nu tocmai pe gustul tău. Cum ai reacționa? Ți-ai schimba gusturile sau ai arunca pur și simplu visul la gunoi?

Nu ți s-ar iți în minte instant cuvântul irosire? Timp… răbdare… culori…

Dacă ți s-ar pune în palmă una din comorile oarecare probabil ai refuza-o cu o politețe exagerată, amintind că aproape nimic nu îți lipsește. Și-atunci… De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Doar pentru a-ți prepara din vreme în vreme cafeaua cu apă de mare?

Uite…  Poți presăra la nevoie picul de nisip și-o poți servi eventual direct din scoică. Picătură cu picătură. Poate așa-ți vei aminti într-un final cine este adevăratul dușman al binelui…

Bonus

Turmeric

Plecată în expediție prin vastele-mi apartamente cu gând să-mi spăl cana de cafea, m-am surprins mai devreme privind Oglinda. Apoi Etajera. Pe ea, la loc de cinste zac Anticearcănul, Crema de ochi și Crema de față. Așezate strategic, poate-poate m-oi milostivi de ele să le mai și folosesc! Ba am mai pus alături și o vază mică, găzduind azi un fir de Gerberă Portocalie. Adică – dau cu ochii de Floare ➡ mi-amintesc că dacă nu mă îngrijesc o să… I don't wanna see

În fine, cert e că nu-mi amintesc dacă săptămâna trecută am folosit cremele sau anticearcănul – am pus mâna pe ele doar când am șters praful… Dar privindu-le mi-am zis că probabilitatea ca un Bursucel să se poată transforma într-o Divă tinde să o egaleze pe aceea în care Doina n-ar da cu stângul în dreptul când vine vorba de Geometrie în totalitatea ei… Există excepții, firește și de o parte, și de alta, dar să nu uităm care este rolul Excepției! whistling

turmericAcum nu știu dacă portocaliul Gerberei e de vină… cert e că preț de o clipă mi-a trecut prin minte ca o nălucă o fețișoară gălbioară, purtând parcă pecetea icterului și m-a bușit râsul, amintindu-mi de-o temerară încercare din care am ieșit cu fața curată numai după ce am șmotruit la ea preț de vreo juma’ de oră! d'oh

Sursa Foto

Nu mai stau să răscolesc în arhivă după data evenimentului – undeva prin iunie sau pe la sfârșitul lui mai m-a lovit  brusc dragul de mine. Așa că în ziua aceea am dat sfoară în țară pe messenger unei prietene că-mi pun mască! Și nu de oricare, ci din aceea cu turmeric! Că știam eu de mai multă vreme cât de făinuță este! Între noi fie vorba, la masca asta visam încă din Franța, doar că acolo niciodată n-am găsit momentul potrivit pentru ea. Asta se traduce prin să fiu singură în casă, fără perspectiva unei iminente sosiri a publicului spectator. Oi avea eu cusururi, dar nu mă lasă sufletul să provoc traume doar de amorul artei frumuseții! rolling eyes

Din start vă spun că n-o să găsiți masca mea pe net. Că deh, eu tre’ să-mi personalizez rețetele… Așa că am luat jumătate de banană pe care am amestecat-o cu jumătate de avocado. am pus o linguriță rasă de turmeric, am mixat cu spirit de răspundere, am pregătit terenul și l-am uns cu masca-minune! Apoi mi-am admirat în oglindă Opera preț de câteva minute… Timp în care m-am bucurat că nu m-am învrednicit să socializez prea tare cu vecinii de prin preajmă… Asta-mi dă avantajul… N-am reușit să mai gândesc la avantajul singurătății într-atât de trebuitoare în astfel de momente din cauza telefonului. Era exact ceea ce-mi lipsea – surpriza unui musafir sosit pe nepusă masă, oprit regulamentar la intrare și sfătuit de Portar să sune, dom’le, că doar așa procedează oamenii bine-crescuți! on the phone

Ce ceai de mușețel?!? În câteva secunde s-a dus pe apa sâmbetei chiuvetei frumusețe de mască… Care a lăsat în urmă-i minunăție de galben bine ancorat în ten! surprise Nah, Fată, ai o față numai bună de primit musafirii!

Apoi… m-am transformat în gazdă bucuroasă de vizita musafirului care – după ce a primit asigurările că Mi-i ficatul bine, pe cuvânt! Și nici probleme cu vezica biliară n-am! M-a lovit doar boala înfrumusețării, da-mi trece, zău! – a asistat la vindecarea miraculoasă a icterului care mă arunca detașat în rasa galbenă. N-a văzut fețișoara mea atâta apă de albăstrele în toată istoria ei de la bebeluș încoace… whew

Deocamdată nu mai dau semne de bolânzeală… Mă rezum la obiceiul de a  folosi turmeric doar pe post de condiment. Merge și la supe, merge și la orez, pește sau pui. Asta nu înseamnă totuși că m-am lecuit de tot. Mă bate gândul ca data viitoare (nu mi-i prea clar dacă va fi anul ăsta sau următorul, eventual) să adaug în mască și suc de lămâie. Și – hotărât! – atunci închid telefonul, încui ușa și trag draperiile. Simple măsuri anti-musafiri… Ori îmi iese, ori mă mut în China ! Sincer, mizez pe prima variantă… daydreaming

Până atunci, arunc o pată de galben-vesel happy și-o mână de verde-antidot good luck numai bune să contureze urarea de Să vă fie Marți cu 3 ceasuri (nu zic de care) lipsă! big hug

Gând din Câmpul cu Trifoi

( Trifoi cu 4(patru) foi, firește! good luck )

Aparent nu-i mare scofală să fii mamă… nu vei fi nici prima, nici ultima, nici cea mai bună și nici cea mai rea – mereu se va găsi o alta poate mai cu moț decât tine și vrei – nu vrei realizezi că vei fi mereu perfectibilă în privința asta.

Copiii… happy … aș spune că-s cei mai sinceri și mai motivați critici pe care îi putem avea – mai repede m-a afectat o remarcă a fiică-mii decât a oricui altcuiva. De laude ce să mai spun? Și-am avut parte în viață și de unele și de celelalte – am spus mereu râzând că așa-mi trebuie, nu eu mi-am dorit copil cu personalitate?!

Personalitatea asta, recunosc, mi-a cam ieșit pe nas. Și o spun cu mâna pe inimă, fiindcă alimentarea ei excesivă îți cam subminează autoritatea. Te impui, nu zic nu, dar cu riscuri majore…

De când mă știu mi-s adepta lui E bine din vreme în vreme să mai atingi cu creștetul pragul ăl de sus, să-l vezi tu ochișorii-ți din dotare pe ăl de jos! Fiindcă doar pentru deciziile tale te poți considera complet responsabil, fără să fii nevoit s-arunci ochii roată-n jur să cauți capul răutăților

Gândeam acum ceva zile că poate ar fi trebuit să fiu mână forte și să n-o fi lăsat pe Ale să-și schimbe negrul podoabei capilare în ciocolatiu. Istoria asta mi-a dat peste cap săptămâna, că nu-i de colo să dai peste tunete și fulgere la fiecare întoarcere de la birou. Glumind, aș zice că mi-s meteosensibilă și că prefer soarele, nu furtuna! Și oricum aș fi dat-o era rău – de-ajungeam acasă devreme îmi chinuiam timpanul cu pufnituri legate de transformarea pletelor ei în pămătuf, de trăgeam de timp… era vai de ochii mei scoși pe motiv de întârziere peste program.

Nu-mi place neam când nu mai e loc de glumă! Și când am ajuns la liman… am zis și eu ceva de dulce ba la adresa perhidrolului, ba la adresa vopselei profesionale, ba la adresa Coafezei, amestecate toate cu apelativul de Odraslă răsfățată… Și-a urmat Liniștea – spate întors în semn de revoltă plus tăcerea de rigoare… Aparent, că nici așa nu era bine… simțeam că mocnește ceva și așteptam erupția

Conștientă de temperamentul vulcanic al fii-mii, n-aș suporta un Vezuviu multiplicat de minim 3 ori… gândul ăsta mă cam făcea să-mi doresc ca săptămâna de lucru să se extindă frumușel spre 365 zile. Bine că nu mi-am dorit prea tare asta, că… Nu, nici nu vreau să-mi închipui așa ceva în mod constant, mi-ar lipsi sâmbetele și duminicile mele!

Se spune că pentru fiecare necaz e nevoie de timp pentru disecat. Și de oglindă, în cazul ăsta. Ei, cert e că în sâmbăta asta tăcerea a fost spartă de un Te iubesc. mami, așa să știi! Spus înainte de culcare a fost ca un pansament pe-un genunchi zdrelit. Poți face pasul mai departe cu alt avânt! Iar începutul de duminică mi-a fost îndulcit cu clătite cu ciocolată și banane… De-atunci mă tot îmbie cu Nu mai vrei, mami, să-ți fac o altă clătită? Nu??? De ce?!?

Nu-i spun nimic, doar îi zâmbesc și refuz cu un clătinat din cap… Mă simt pierdută într-un lan cu trifoi cu patru foi și-acolo vreau să rămân. E parcă mai bine decât în boxa acuzaților, cu Ale pe post de apărător al părții adverse… Fiindcă, vă spun eu în șoaptă și nu mint deloc – dacă nu s-o răzgândi, fiică-mea asta o să fie un avocat pe cinste! Iar eu încă îmi spun cu zâmbet că sunt o mamă norocoasă!  winking

ladybug-sitting-on-a-clover-leaf_00448350Sursa foto

A(aaa!)Tipic…

(gânduri desenate sub stropi de Ploaie caldă 🙂 )

Atipic… Rar mi se întâmplă să-mi rătăcesc Cheile! Asta și obligativitatea de a păși pe gheață îmi dă așa o panică greu de desenat în cuvinte. Ar trebui să-mi vedeți fețișoara într-un astfel de moment de cumpănă! Mă trec toate culorile curcubeului și invariabil mă opresc la… 😳 Mi-am revenit într-un final – le-am găsit, în fine! În suportul pentru farfuriile puse la scurs… să nu mă-ntrebați ce Doamne, iartă-mă! căutau acolo că n-am cuvinte pentru asta… Doar tăcere… Atipic pentru mine!

(… Șampon cu Argan…)

Hmmm… am pierdut vremea aiurea căutând cheile… Și nu mai am timp pentru Situația de mâine! Îmi plimb degetele prin păr și realizez că o să-mi iau o ciufuleală mâine! Doar constat – îmi spun că mi-o merit – ciufuleala – și că n-o să ripostez nicicum. Hmmm, atipic pentru mine!

(… Dove cu Ciocolată… )

cu o pătrime cremă hidratantă… mă bântuie reclama asta, mai dihai decât înainte de b și p se pune m! Eu și Dove avem o poveste frumoasă, care se pare a fi interminabilă. Cred că și Apei îi place Ciocolata. Nu aștept să-mi spună că mai vrea, o mai servesc cu o porție pe care o dă gata într-o clipită. Garantez că nu s-ar sătura nici cu 1001 de porții! Îmi fuge iar gândul la Ocean… Am poze noi cu El – aș face bine să le pun! Atipic iar, de data asta știu exact și care anume…

(… Balsam cu Argan…)

Îmi tot repet – spre liniștire, firește! – că Dincolo, peste Ocean, trăiesc și altfel de oameni, preocupați de orice altceva decât procurarea unui pușcoci și-a unei dubițe albe. Nu-mi iese din minte povestea cu dementul de umbla din stat în stat și lua el așa, random, omuleții în cătarea puștii… I don't wanna see Nu, nu, nici într-un zgârie-nori nu mi-ar plăcea să lucrez, clar! îmi trece prin minte gândul cu viteza unui avion… Atipic mie să spun Nu! Provocării…

( … )

Zămbesc și-mi spun Tipic mie să-mi conturez gândurile sub ploaie caldă!

Atipică mi-i însă șederea la răcoare, dacă stau strâmb și gândesc drept… Dar asta tot nu m-ar împiedica să fac iar ceva atipic mie – pot savura de astă dată un pahar cu vin alb, ascultând Nocturnele lui Chopin, având alături doar Zâmbetul. Bine ai revenit sănătos, Dane! 🙂

Sine qua non

Mdea.. Devine pe zi ce trece laitmotiv cuvântul ăsta. Și tic verbal…

Am devenit dintr-o dată prea zgârcită parcă – păstrez cuvintele sub cheie mai abidir decât e păzit Aurul Trezoreriei. Dau doar din cap. Probabil și ăsta va deveni tot un tic dacă nu mă opresc la vreme. Nu mi-i dragă deloc perspectiva mea cea muțească – nici nu mă caracterizează, nici nu mă face să mă simt mai înțeleaptă. Mă deranjează zimții fermoarului tras regulamentar peste gură, dar nici perspectiva unui Moise al II-lea nu mă încântă…

Mdea… De ceva zile refuz să scriu, refuz să explic, refuz să…

Dacă mi-aș cesiona gândurile aș primi pe ele doar o clătinare de cap probabil. Prea puțin, altădată aș fi căpătat cu siguranță un potop de cuvinte din care aș fi avut ce alege. Sau culege poate… Ar fi ieșit o minunăție de polemică, numai bună pentru sarea și piperul unei cafele. Și uite-mă că zâmbesc la gândul ăsta – ultima replică mi-ar fi rămas mie pe post de trofeu…

Mdea… Mi-e dor de un schimb de idei… sau nu, mai bine ascult în liniște gândurile…

Timpul și-a cam spus cuvântul printre dinții tociți de scrâșnete forțate. Încă puțin și colții i se transformă-n câlți de cânepă… Mă amuză înverșunarea cu care se încăpățânează să mimeze mușcătura. Clatin și eu din cap a nedumerire și mă întreb zâmbind dacă și-o fi pierdut oglinda… Sau o fi spart-o-n mici fărâme, așa cum simt eu nevoia să-l sparg pe mdea ăsta?

Sau… Dacă-ți cesionez zimții aurii ai fermoarului, te prinzi să-i transformi în zâmbet? Ar fi singura soluție de parafare a Contractului cu Aburii de Cafea. Necesară și suficientă … 🙂

Asul de Treflă

S.O.S.! Numai la amintirea expresiei tipului la vederea sulului de hârtie afișat pe ecranul tabletei mă bușește râsul, de intră oamenii din preajmă la idei și dau bir cu fugiții în căutarea unei oglinzi… Până să le explic eu ce și cum, duși sunt! 🙄

Și mi-i imposibil să nu-mi amintesc reclama asta, că noile firme pentru care lucrez distribuie Hârtie Igienică! N modele! 😐

Și n-o să zic prea multe, c-aș strica tot farmecul povestioarei de mai sus. Am ales varianta en francaise – sună mai fain parcă finalul… 😉

Eu văd așa – El, capul familiei, a urmat îndemnul Cumpără tableta asta, e top of the top! Ia uite câte știe să facă Minunea! Cumpără! 👿 Ăsta tre’ să fie rezultatul emancipării lui Adam – de data asta se pare că Eva a fost mai cumpătată și nu a mușcat Mărul…

Și mai e și asta… De sâmbătă nu-mi dă pace o dilemă – Cine o fi scos asul din mânecă? O femeie? Un bărbat cu suflet de femeie? 😕 La prima vedere aș paria pe varianta O femeie, cu siguranță! Doar că imediat apare dubiul Hmm, dar dacă e o cacealma? Dacă ideea reclamei îi aparține unui EL?!? 🙄

Tare mi-ar plăcea să aflu… să știu și eu cui trebuie să-i mulțumesc pentru zâmbetul desenat pe fețișoara Bursucelului?! 🙂

Omniprezență

( … pe jumătate – mea culpa! 😳 … )

Plouă… răpăială sacadată și enervantă ce-mi amintește fără drept de apel de Bacovia și-al lui Plouă stupid… Slavă Domnului că gândul mi se oprește aici și nu are pic de intenții suicide, ba din contră! E pus pe șotii și-mi dă ghes să mă privesc în oglindă. Iar eu mă-ndrept într-acolo, fix cât să mai scap un pic de zgomotul iscat de stropii de ploaie ce sărută enervant pervazul ferestrei mele.

Poc-poc-poc-poc-poc! :mrgreen:

🙄 Da… știu – aș putea închide fereastra, dar aș pierde aerul curat… și rece – probabil aliat cu Ploaia, Vântul șuieră și mătură în îmbrățișări același Pervaz… mi-am promis că după ce se potolește vremea o să-l bucur cu căldura unui petic de bumbac cu-adevărat iubitor. Merită din plin, pentru că e cumva victima ultimei mele isprăvi. 🙂

Ei, hai să vă spun de ce plouă… 😳 Krab roșcățel, te căutasem să-ți spun că mi-am colorat părul! De sâmbătă aveam gândul ăsta de schimbare, doar că n-am prea avut vreme. Duminică însă, din momentul în care am zis O fac! s-a pus vremea pe plâns. Am zis că-i glumă, că se potolește… Hai, că-i toană! Dar văd eu bine că mă pedepsește în regulă… și nu numai pe mine! Acum sper să nu vină Potopul, mama ei de Ploaie rece și udă, și urâtă pe deasupra! :mrgreen:

Și ca să fie trebușoara ca la carte, Ploaia e omniprezentă – uite-așa-mi trebuie, c-am intrat într-o curte unde am văzut la loc de cinste poza unor gogoși – numai poza rămăsese din dânsele… Dau să fug iute, dar Gândul zice Nuuu, întoarce-te imediat de citește! Ai iscat Ploaia, suportă consecințele! Am suportat cu stoicism, că măcar am văzut copii frumoși… și-un dovleac colorat – și gogoși… o minunăție, ce mai! 😎

Acum eu zic așa – dați voi iama în butoiul cu zâmbete, eu zic Mea culpa! până mi se șterge vina și poate-poate s-o sparge-n mici fărăme ghinionul și se oprește vremea asta plângăcioasă, că-i prea de tot – și ploaie, și lipsă de gogoși, și marți pe deasupra!

Update – Marți 01.10.2013 orele 22:37 – că e musai! Asta-i nuanța de Roșcat-Bursucel! 🙂

Roșcat... Bursucel

… luminat de blitz, că soare nu-i… 😳

În oglindă

Ziceam eu odată că Nu mi-s perfectă… Critică și (mai ales) autocritică, poate prea meticuloasă, poate prea obsedată de ordine… De vină e zodia, pe cuvânt! 😀

Și ca orice om imperfect am un viciu – țigarea. Știu – urâtă treabă! Zilele astea am auzit de nu știu câte ori  acel Fumezi cam mult!… am recunoscut că e adevărat și… mi-am aprins o țigare!

Halal…  rușine să-mi fie!

Așa că mai devreme am hotărât să fac ceva

Și în ordine am început cu 2 mere, apoi o grefă roșie și o bomboană de mentă – ceva într-atât de mentolată de am zis că s-a mutat iarna la mine în gât… Urmare firească – ceaiul de fructe de pădure – fără zahăr (acru-acru)! Apoi iar măr, iar bomboană, iar ceai… Terminat și cutia cu boabe de porumb, dat gata și grefa… Hai că mai merge o bomboană și un ceai!

O să mă feliciți pentru toate astea, desigur, doar că nu știu cum să-ți spun… după ce termin de postat rândurile astea, îmi aprind o țigare!

P.S. Promit să le răresc… 😉

scuza