Arhive etichetă: pace

Aștept…

 Deschide-mi, Suflete, că uite – ți-am adus Ceva!

CuloareAr merita să vezi ce am furat azi de la Ea… Mi-am spus că, orice-ar fi, se cuvenea să îți aduc măcar o floare. N-am avut vreme, dar în semn de drag eu ți-am adus Culoare… De ce n-ai vrea s-o vezi? Mai vrei dovezi de împăcare? Te-ai pierde-n zâmbete…

Tu, Suflete, m-auzi?

Nu știu de ce-ți vorbesc în șoaptă…  M-am săturat să mă tot uzi cu boabe reci. Mă doare judecata dreaptă a Ei. Nici Conștiința nu mă iartă… Totuna mi-e, gândească ce-or vrea deci! Tot ce-mi doresc e să-mi deschizi și-n voie să-ți vorbesc…

Ascultă, Suflete!

Mi-am amintit din întâmplare că tot ce-i mai de preț în lume-i armonia. Fă-mi bucuria, dă-mi iertare! Să se încheie-odată nebunia, c-au tot trecut și asfințituri, și apusuri de când ne pierdem în răspunsuri. De când și Ea, și Conștiința mă dojenesc și-mi bat obrazul cum că-mi doresc doar pentru mine ridicare… Și nu e drept – m-auzi? – nu-i drept! Și n-am răbdare, dar aștept…

Dormi, Suflete?

SemnEști ostenit? Mi-s obosită până peste poate și eu să port războiul greu. Vreau liniște-n Cetate, așa că-ncearcă azi să iei aminte să-mi fii drept. N-ar fi cuminte pace să ne fie? Dă-mi semn… Chiar de ești zăvorât îți las răvașul și-adaug doar atât – Răspuns aștept

Tu, Suflete, ghici-vei din cerneală și condei c-aste cuvinte sunt așternute chiar de biata Minte?