Arhive etichetă: pansament

Gând din Câmpul cu Trifoi

( Trifoi cu 4(patru) foi, firește! good luck )

Aparent nu-i mare scofală să fii mamă… nu vei fi nici prima, nici ultima, nici cea mai bună și nici cea mai rea – mereu se va găsi o alta poate mai cu moț decât tine și vrei – nu vrei realizezi că vei fi mereu perfectibilă în privința asta.

Copiii… happy … aș spune că-s cei mai sinceri și mai motivați critici pe care îi putem avea – mai repede m-a afectat o remarcă a fiică-mii decât a oricui altcuiva. De laude ce să mai spun? Și-am avut parte în viață și de unele și de celelalte – am spus mereu râzând că așa-mi trebuie, nu eu mi-am dorit copil cu personalitate?!

Personalitatea asta, recunosc, mi-a cam ieșit pe nas. Și o spun cu mâna pe inimă, fiindcă alimentarea ei excesivă îți cam subminează autoritatea. Te impui, nu zic nu, dar cu riscuri majore…

De când mă știu mi-s adepta lui E bine din vreme în vreme să mai atingi cu creștetul pragul ăl de sus, să-l vezi tu ochișorii-ți din dotare pe ăl de jos! Fiindcă doar pentru deciziile tale te poți considera complet responsabil, fără să fii nevoit s-arunci ochii roată-n jur să cauți capul răutăților

Gândeam acum ceva zile că poate ar fi trebuit să fiu mână forte și să n-o fi lăsat pe Ale să-și schimbe negrul podoabei capilare în ciocolatiu. Istoria asta mi-a dat peste cap săptămâna, că nu-i de colo să dai peste tunete și fulgere la fiecare întoarcere de la birou. Glumind, aș zice că mi-s meteosensibilă și că prefer soarele, nu furtuna! Și oricum aș fi dat-o era rău – de-ajungeam acasă devreme îmi chinuiam timpanul cu pufnituri legate de transformarea pletelor ei în pămătuf, de trăgeam de timp… era vai de ochii mei scoși pe motiv de întârziere peste program.

Nu-mi place neam când nu mai e loc de glumă! Și când am ajuns la liman… am zis și eu ceva de dulce ba la adresa perhidrolului, ba la adresa vopselei profesionale, ba la adresa Coafezei, amestecate toate cu apelativul de Odraslă răsfățată… Și-a urmat Liniștea – spate întors în semn de revoltă plus tăcerea de rigoare… Aparent, că nici așa nu era bine… simțeam că mocnește ceva și așteptam erupția

Conștientă de temperamentul vulcanic al fii-mii, n-aș suporta un Vezuviu multiplicat de minim 3 ori… gândul ăsta mă cam făcea să-mi doresc ca săptămâna de lucru să se extindă frumușel spre 365 zile. Bine că nu mi-am dorit prea tare asta, că… Nu, nici nu vreau să-mi închipui așa ceva în mod constant, mi-ar lipsi sâmbetele și duminicile mele!

Se spune că pentru fiecare necaz e nevoie de timp pentru disecat. Și de oglindă, în cazul ăsta. Ei, cert e că în sâmbăta asta tăcerea a fost spartă de un Te iubesc. mami, așa să știi! Spus înainte de culcare a fost ca un pansament pe-un genunchi zdrelit. Poți face pasul mai departe cu alt avânt! Iar începutul de duminică mi-a fost îndulcit cu clătite cu ciocolată și banane… De-atunci mă tot îmbie cu Nu mai vrei, mami, să-ți fac o altă clătită? Nu??? De ce?!?

Nu-i spun nimic, doar îi zâmbesc și refuz cu un clătinat din cap… Mă simt pierdută într-un lan cu trifoi cu patru foi și-acolo vreau să rămân. E parcă mai bine decât în boxa acuzaților, cu Ale pe post de apărător al părții adverse… Fiindcă, vă spun eu în șoaptă și nu mint deloc – dacă nu s-o răzgândi, fiică-mea asta o să fie un avocat pe cinste! Iar eu încă îmi spun cu zâmbet că sunt o mamă norocoasă!  winking

ladybug-sitting-on-a-clover-leaf_00448350Sursa foto