Arhive etichetă: parc

Ieri și Bucle

Bucle în ape

De câte ori mă prinde ceva realizez invariabil că posibilitățile sunt finite. Nedrept, nu?! Și totuși…

E drept că piedicile parcă mai repede alimentează dorința decât să o sufoce. Te trezești pornit pe cale cu pânzele umflate de vânticelul speranței și – indiferent de câte bețe în roate colectezi – nu te dai bătut în fața evidenței. Nee! Mergi mai departe, în ciuda bătăturilor inevitabil căpătate, mânat de nesăbuința chestiei ce se încăpățânează să moară ultima.

Ieri, spre exemplu, am plecat plină de jdemii de așteptări în căutarea magazinului-minune, convinsă că întoarcerea-mi va fi încununată de umplerea sacului. Era musai să se împlinească trebușoara asta, altminteri… De fapt, altminteri ăsta nici măcar nu era luat serios în calcul, pe bune! Era doar o variabilă de ignorat, un fel de  ± ț‰ – abatere de la cantitatea netă – probabilitate pe care nici măcar nu o poți considera relevantă.

Traseul pe care mi-l culesesem de pe internet a semănat izbitor cu o subtitrare – asta mi-am spus-o după ce am realizat c-a fost al naibii de aiurea croit itinerariul din start – plin de bucle fără noimă – de-ai fi băgat mâna în foc că-i opera vreunui taximetrist pus pe jupuit clientu’ amețit cules în zori din Gara de Nord. Probabil că în alte circumstanțe aș fi trecut sub tăcere aspectul ăsta. Speranțe… abateri… Ce, parcă o dată mi s-a întâmplat să dau nas în nas cu pomul lăudat și să-mi clatin buclele în semn de dezamăgire, privind cu ciudă la sacul cărat aiurea până la el? Doar că de data asta limitarea resurselor mi-a îngustat chestia de călcat în picioare la care am lucrat cu drag și spor de vreo 2 zile. Și mă obligă să trec la altceva. Eventual la excel-uri…

Ieri m-am întors acasă purtând agățată de tălpi oboseala unui drum bătut în van. La sfârșitul călătoriei mi s-a conturat în minte limpede și trist că nu găsești chiar orice în București. Sau nu ceea ce-mi doresc eu… Din oglindă însă, în semiumbra holului de la intrare, mi-a înveselit privirea amintirea soarelui ascuns în buclele pe care o coafeză din Bucur Obor mi le-a desenat în plete. Bucle – magnet pentru o mânuță întinsă în dorința de a le îmbrăca într-o mângâiere în scurtul răstimp al uneia din vremelnicele odihniri  pe o oarecare bancă din Parc… happy

Ieri s-ar fi încununat într-un final cu o coroniță din doar două cuvințele – nu spun care, că-i cu beep și-i preacunoscută expresia asta americănească. O să îl rezum – în spiritul tradiționalului haz de necaz – la Am făcut o treabă foarte bună!

Cam atât despre Ieri… Să vă fie ziua bună și frumoasă azi, musai ferită de bucle și pomi lăudați! good luck big hug rose

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imaginiMea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂

Germanos…

„Știu că zilele frumoase sunt pe terminate… și mai știu că o să tânjesc după ele, dar… nu pentru asta am venit eu aici. ”

Eeee… cam așa suna un refuz elegant în fața unei invitații la o plimbare în Herăstrău. Eu încă am de lucru. Bolovanul lui Sisif e din nou la poalele muntelui și își așteaptă urcușul. Teoretic ar putea aștepta. Practic… n-a fost deloc o minciună că nu pentru plimbare sunt eu aici.

„O sa fac o plimbare până în Herăstrău, pisoi, dar azi mă duc singur!”

Pisooooi ?!?!?

Mi-am frământat mintea ore întregi… De ce apelativul ăsta?!? De unde naiba știe? Sau… ce știe?!

Am lucrat cu pauze de gândire. Cu poticneli. Cu fraza revenind enervant de des în gând..

Și la final am aflat că de fapt era de vină doar… reclama de la Germanos! 🙂


(Altă lecție… 😉 )