Arhive etichetă: pariu

V

Uitasem… Tocmai eu, cea căreia din vreme în vreme cineva îi amintește că este posesoarea unei memorii de elefant… 🙂

Și totuși… Memoria este cea care ne joacă de cele mai multe ori feste. Aș putea pune pariu că nici măcar elefantul nu ține minte primii pași. Nu știu de ce în memoria colectivă stângul este pus pe calapodul strâmbului, iar dreptului… ehe, i se conferă atributul perfecțiunii.

Inechitabil, aș putea spune.

Drept – Stâng…

Bine – Rău…

Frumos – Urât…

Lumină – Întuneric…

Întregul n-ar exista fără stâng – i-ar fi ciuntită însăși noțiunea de perfecțiune.

Normalitate? Posibil, până dai nas în nas cu stângaciul – el e singurul în măsură să contrazică, să rescrie și să redefinească sistemul de referință. Cu stânga, nu cu dreapta! Ar putea privi eventual cu îngăduință grija dreptaciului de a respecta obiceiul pășitului. Și ar zâmbi ironic, amintindu-și de impactul superstiției. Pentru el nu e o problemă să acorde întâietate stângului la purcederea prin blidele împrăștiate pe drum. La drept vorbind fac și ele parte din decor. Ca și gropile…

Pot spune că stângaciului nu i se pare dreaptă uniformizarea. Dar încearcă din vreme în vreme, când îi este evidentă discrepanța, să se adapteze și el cumva. Stângaci, firește, altminteri cum?! Nici nu i-ar ieși perfect lucrurile altfel…

Nu e anormalitate, copil, e doar excepție… Ăsta a fost răspunsul dat la întrebarea încurcată pe care mi-a pus-o odată demult un pui stângaci, necăjit și puțin încruntat. Arc de cerc au desenat pistruii a zâmbet atunci. Nici acum nu m-ar lăsa sufletul să oblig pe cineva să facă altminteri de cum îi e felul.

Azi, cu stângăcia, i-am cam uzurpat locul Bursucelului. L-am lăsat dormind. Dacă aș privi peste umăr, probabil aș vedea cu coada ochiului un zâmbet. Bursucelul ăsta… nu, nu l-aș schimba cu nimic! Dar nici nu l-aș trezi acum.

Așa că urarea de

Bună să vă fie dimineața asta a asfințitului de an! 🙂

va fi semnată simplu Doina

P.S. V… uitasem de aniversare… WordPress mi-a amintit pe 28 decembrie de cei 5 ani trecuți cu rânduri așternute sub auspiciul stângăciei Bursucelului.

Jurnalul unei femei simple – 8

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 16.11.2013 ora 02:00

Afară … ei, da! E-o beznă de-ți bagi cu succes deștele în ochi! Asta dacă nu optezi să le bagi omenește adânc în buzunare, să grăbești pasul și s-ajungi acasă la căldurică, că-i și rece pe deasupra! În lipsa ălor trei surse de încredere – deși îmi zic că tare bine mi-ar fi prins să mă creadă lumea pe cuvânt 🙄 – am deschis fereastra să mă documentez temeinic, că nu se face să scriu în dorul lelii, să mă fac de poveste prin lume! 😳

Mă gândesc … că nu i-am mai văzut pe băieții soră-mii de peste un an… Săptămâna asta a fost mare pentru ei – cel mic și-a aniversat ziua de naștere pe 10, cel mare și-o va serba azi. Mă gândesc eu serios că mi-e dor de-o petrecere cu zăpăciții ăștia. Sau măcar de-o joacă pe covor ca-n vremurile bune. Cine m-o fi pus să vin la București?! 👿

Din locurile de unde învățăm … să zic de filme? 😕 să nu zic?! Scriu până nu mă răzgândesc – ieri mi-am băgat năsucul cel curios în Jurnalul lui Dan. Tărășenia cu filmele de la el mi se trage, nah! Adică de la pozele lui cu fete de-i fac cu ochiul – mereu două, altminteri cum? 😛 N-am putut să aleg acolo între Lisbon și van Pelt, fiindcă eu aș fi răspuns pe loc Jane! Dragul ăsta de Simon Baker l-am căpătat după ce l-am văzut pentru prima dată în Sex and death 101. Din filmul ăsta am învățat eu că nu e bine deloc să știi ce te așteaptă! Daaa… e capcană avantajul ăsta! 😉

Sunt recunoscătoare pentru bărbatul din viața mea care mă pune de-o săptămână să-i gătesc câte ceva seară de seară! Aaaa, nu e de dat cu presupusul și nici nu e cazul să mă compătimiți c-aș fi intrat la stăpân! 😆 Asta e titulatura pe care și-a atribuit-o artistul de Mihăiță, băiatul fostei mele colege de birou. Cel cu desenele pe care le-am expus prin fiecare cameră în care mi-am mutat bagajele anul ăsta de-a trecut… Desenele sunt și acum la locul lor, iar el e mândru de asta! Și e la fel de mândru în fiecare seară când punem țara la cale și stabilim ce gătim mâine?! Mi-e drag piticul ăsta… 🙂

Din bucătărie … astă seară i-au invadat miresme de clătite pe vecini. Buneeee! Cu gem de prune… o minunăție! E drept, am cârcotit că o să îmbătrânesc lângă tigaia aia, de-i înmuiasem inima lui Mihăiță – care căsca și el de zor – și mi-a propus să isprăvim operațiunea înainte de vreme. Din asta am tras eu concluzia că băieții pot fi înțelegători când vor ei, dar mai ales când le dă târcoale Moș Ene! 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … nu pot să spun, că mă va obliga apoi WordPress să-mi trec blogul la privat… dar sunt îmbrăcată, pe cuvânt! 🙂

Citesc … varianta finală a unei „cărtișici” frumoase care așteaptå reeditarea. Mi-s hotărâtă să o și termin, în pofida faptului că autorul m-a cam luat din balon și mi-a zis de la obraz că nu crede că voi isprăvi de citit la vreme. Ha, la pariu că m-a necăjit înadins! :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … soare, mare, nisip, concediu… reconcilierea cu Moș Ene și cu Moș Crăciun, plus înțelegere de la Moș Nicolae… 😳

Ce mai meșteresc … referate… trebuia să scriu cuvântul cu majuscule, că sunt adevărate opere de artă lăsate în dar onorabililor cititori de la ANAF. Va fi imposibil – zic eu, ca un Bursucel pre(a)văzător ce mă aflu – să nu fie remarcată eleganța stilului în care au fost pritocite! Apăi să le citească – mie mi s-a acrit de meșterit, măcar atâta bucurie să am! 😛

Ascult … Yanni 🙂 Yanni 🙂 … Yanni 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să văd un copil zâmbindu-mi. Săptămâna asta am fost răsfățată chiar! 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … n-am… cred că e singurul mod în care aș putea să mă liniștesc un picuț. Cred… Sper din tot sufletul… Așa o să pot testa un progrămel, o să vedeți voi ce minunăție e… 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… sunt mai multe imagini – fărâme de zâmbet sub cer de noiembrie. Pentru fiecare câte una… 🙂

Jazz mood

Nu cantitatea realizărilor, ci calitatea lor să-ți fie ținta!

Fiecare lucru își are timpul lui… Prin 1985 o ascultam pentru prima dată cu atenția cuvenită pe Ella Fitzgerald. Improvizație, spontaneitate, o voce pură, cu o intonație deosebită… Știu că m-am trezit spunând E bună! spre deliciul celor din jur. S-au amuzat copios pe seama mea, au găsit de cuviință să mă proclame ironic critic muzical, dar îmi amintesc că nu le-am dat apă la moară. O dată că aveau avantajul vârstei, apoi… mi-aș fi abătut atenția inutil, în detrimentul jazz-ului. Ca să mă provoace au început să pună pariuri legate de durata pasiunii mele cele noi. Doar 2 persoane au ținut-o una și bună că n-ar fi ceva trecător. N-am fost curioasă să aflu cum și-au rezolvat pariul – 2 ani mai apoi m-am desprins de lumea lor, păstrând pentru mine ca dar de suflet bucuria de a asculta jazz…

N-avem de gând să scriu azi – neuronii mei țin morțiș să-și jelească în liniște măcar semenii pe care-i masacrez unul câte unul pe zi ce trece – doar că, vizitându-l pe bunul și atoateștiutorul Google, am aflat că dă petrecere în amintirea Ellei. Frumos gest! Mi-am zis că n-o fi bai de m-oi alătura și eu preț de mai puțin de-un sfert de ceas… 🙂

Declarație de dragoste

Măi, Ghiță Pristanda, ia mai numără o dată steagurile! Replica asta am auzit-o ieri, în parcarea de la Carrefour Băneasa. În spatele meu – un cuplu trecut la vârsta a treia trecea în revistă bilanțul cheltuielilor făcute. De fapt, Ea recapitula, iar El contabiliza. Probabil pentru că El era omul cifrelor, iar Ea trezorierul…

Recunosc, m-au făcut curioasă. De când mă știu am privit cu drag perechile de bătrânei ce se plimbă agale, mereu la braț, mereu cu o privire blajină adresată celuilalt. Așa că am întors capul și i-am privit și pe ei. El avea ambele mâini ocupate cu gențile. Ea… în dreapta lui, cu o mână încerca să susțină parte din greutatea genții purtată de El în mâna dreaptă. Cumva se țineau de mână… Ea întorsese capul spre El, vădit încurcată de replica lui. Apoi a urmat acel Nu te necăji, draga mea! Ce m-aș face eu fără tine?

Puteam să pun pariu pe ce am mai scump câ El îi zâmbise Ei. Iar frântura aia de dialog mi-a mers drept la suflet. De la urechea stângă până la cea dreaptă mi s-a ițit Zâmbetul. Și m-am bucurat de parcă mie mi se făcuse declarația aia scurtă, dar plină de iubire… 🙂

Zambet

Don’t marry the person you think you can live with, marry only the individual you think you can’t live without – James C. Dobson