Arhive etichetă: pas de deux

Pas de deux

Mi-am făcut intrarea anevoie, pășind în vârf de degete printre cioburi de tăcere… Prudent, ca un fur mânat de instinctul de conservare atunci când, neavând cheia potrivită, n-a rezistat tentației imprudente și a intrat în casă străină, spărgând cu dosul cotului geamul.

Ca să fie mai concludent tabloul ar trebui să-i fac pierdute ghetele hoțului. În glod eventual, asta ca să nu fie tentat să și le recupereze și să-mi strice primul act, acela în care, cumva debusolat, e obligat să exploreze un teritoriu necunoscut. Tiptil, ca o mâță picată numai ce în casă nouă… Din buzunar ar fi musai să scoată o lanternă, fiindcă la fel de musai e ca locuința să fie cufundată-n întuneric. Și-n tăcere. Tăcerea – ca și întunericul – te-ndeamnă la reflecție. Partea proastă e că hoțul nu prea are vreme pentru așa ceva. Timpul îi e limitat de prezumtiva iminență a apariției vreunui intrus. A altui intrus. Unul neavenit, care l-ar putea stânjeni și i-ar zădărnici efortul. Grea viață mai are și hoțul ăsta… Asta concluzionez eu acum.

El realizează abia mai târziu, când e prins și luat la bani mărunți. Atunci descoperă nedreptatea scornită de riscurile meseriei. E catuse-pe-masaurmătorul pas de după acel N-am avut timp să gândesc! spus cu ochii ațintiți asupra cătușelor – podoabe pentru  încheieturile mâinilor… S-ar zice că e vremea reflecției. Și-i larmă atunci, stârnită de gândul că pentru el meseria nu-i brățară de aur. Oțelul nu-i metal nobil și asta îl dezamăgește. Și la ce bun că are două?!? Vin la set cu o cheie, din același material, la fel de ordinar ca și brățările ce-l încuie. Și cheia… cheia niciodată nu i se dă pe mână, cheia o păstrează mereu altcineva, de parcă ar fi din aur…

În actul ăsta privirea hoțului e ațintită cumva acuzator asupra mea. Larma reflecțiilor lui stârnește-n mine gând de Nu-i a bună – larma e semn clar că tăcerea-i spartă-n mii și mii de fărâme! Ar trebui să fug, firește! Și totuși…

Instinctul de conservare mă obligă să-mi fac ieșirea anevoie, pășind în vârf de degete printre cioburi de tăcere…

D.