Arhive etichetă: patul lui procust

Mâine

(… sau Vremea Hatârului…)

Când Față-Fără-Zâmbet a hotărât că este vremea achitării polițelor restante prin Pedeapsa depărtării mi s-a blocat întâi robinetul cuvintelor. Da, era de așteptat, dar întâi am tratat povestea ca pe e o simplă defecțiune. Se mai întâmplase asta în nenumărate rânduri. Am constatat că-n astfel de cazuri doar pe Uff! mă mai pot baza… Mi-am zis că n-are rost să fac valuri și-am zâmbit amar.

Mi-am îndesat mâinile în buzunare și-am așteptat… cumințirea gândurilor Feței-Fără-Zâmbet… înțelegerea și acceptarea măcar tacită a revederii… Până la urmă ce rost are să lipsești de bucurie un suflet de copil? Dintre toate relele închipuite în lumea asta cel mai mare rău e Pedeapsa depărtării! Chiar și pentru adulți…

Ore bune am rămas în așteptare. Apoi am simțit ca o pișcătură pe degetul cel mic. Mereu cei mici sunt mai sensibili – mi-am zis și am tras ușor mâna. De degetul cel mic stătea agățat cuvântul păcat, iar în coada lui era șirag de cuvinte care, de cum s-au văzut scoase la lumină, au murmurat în semn de scuză Încrustează-ne în firele de nisip, Fată dragă, sub formă de Mesaj aparte!

Le-am așezat cu grijă în casetă, cu gând să-l cruț de alte neplăceri pe degetul cel mic și sensibil peste poate… Mâine va fi vremea hatârului promis cuvintelor ce azi se odihnesc printre semne de suspensie. Mâine

Aparte

Jurnalul unei femei simple – 10

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 30.11.2013 ora 03:30

Afară … -i ger… Și-a cam intrat Iarna în drepturi, ce mai?! Și-i beznă de fiecare dată când scriu eu. Ei, aș putea arunca un alb filtrat de raze aurii și-aș putea desena și un cer azuriu, pe care să-l peticesc cu norișori lăptoși pe ici pe colo… dar se face să vă aburesc eu?! Neee, că mi-s Bursucel de treabă! angel

Mă gândesc … că unii nimeresc pe pagina asta prin te miri ce căi… de exemplu – la prima oră din ziulica asta cineva a căutat o contabilă nebună și-a ajuns aici, firește… Am râs, m-am încruntat (mai fac și asta din vreme în vreme), m-a bucurat sau am picat serios pe gânduri de fiecare dată când am dat nas în nas cu Termenii motorului de căutare. De cât timp poți dispune uneori ca să ajungi întâmplător pe o pagină scoasă la înaintare de Google? Și de câtă… răbdare poți dispune ca să scotocești în lumea asta virtuală după și dacă nu te caut eu e pentru că vreau să o faci tu? Ciudat Interesant Neobișnuit mod de a-mi testa răbdarea – la pagina 30 m-am declarat bătută cu acte în regulă – n-am dat de cuvințel scris de Bursucel, așa că mi-am zis cu părere de rău că omulețul ce mi-a intrat în curte cu formula aia magică e binecuvântat de Bunul cu muuuultă răbdare. Sau cu mult noroc, poate… Lui i-o fi ieșit din prima? 🙄

Din locurile de unde învățăm … ar trebui să înălțăm rugi de mulțumire! Nu de alta, dar în fiecare întâmplare prin care ne e dat să trecem există un tâlc pe care de cele mai multe ori îl ignorăm. Asta am văzut azi ieri – un om nerecunoscător pentru faptul că este în viață  și supărat foc pe mormanul de fiare vechi în care i s-a transformat frumusețe de Maserati. Pisici! Mulțumește Cerului, V., că încă ai apucat minutele alea în care mi-am ieșit din papucei și am zis ce-am zis. Că eu îi mulțumesc, zău! Uite de-aia cred că mi-ai uitat cartea acasă… Lasă, băiat prost, mi-o aduci data viitoare! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … ceea ce am și pentru ceea ce sunt. Sunt lucruri pe care nu mi le-aș dori… sau care m-ar face poate prea comodă și prea plină de mine. Sunt recunoscătoare pentru scepticism și naivitate – le am pe amândouă în aceeași măsură. Sunt recunoscătoare pentru că am puterea să spun am greșit nu doar în gând. Și pentru că pot să zâmbesc când spun asta… 🙂

Din bucătărie whistlingnee, nu-i fluierat a pagubă! N-am gătit, dar am fost invitată la o cină târzie – cartofi la cuptor a la C. – de post, dar buuuuni de te lingi pe degete! Gătește fain vecinul nostru! Și mai e și deștept pe deasupra… Dacă-și păstrează obiceiul cred că va trebui să înlocuiesc secțiunea asta de jurnal… mă gândesc că ar merge mai repede am căpătat un kilogram în plus de la… Știu că șanse de îngrășare nu prea am, dar asta e ora viselor doar! 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … nu prea conteză, zău! Important e că sunt îmbrăcată, da? 😛

Citesc … despre prea-trâmbițata rescriere, renumerotare a Codului Fiscal – cea mai cea abureală după Constituție. Abureală, da! Pentru că în ambele cauți drepturile strivite de obligații… cu lupa de le cauți, tot nu le găsești… 👿

Ceea ce aștept (sper) … Patul lui Procust, editura Junimea… anul nu-l știu, nu încă! Cartea asta e plimbată – în vară a văzut marea – avea șezlongul ei, pare-se… Apoi a vizitat Germania, Franța, s-a plimbat prin Amsterdam, a zburat spre State și se odihnește cumințică în Canada, zice-se. E norocoasă, asta-i clar! A scăpat nevătămată dintr-un accident, pe motiv de uitată acasă… Eu am răbdare pusă deoparte special pentru ea… 🙂

Ce mai meșteresc … unii, cică, rămân statornici când e vorba de  (p)referate… Așa zic unii și eu pot confirma asta cu mâna pe inimă! 😆

Ascult … Roar. Katy Perry. Ba am văzut și videoclipul, nah! Am remarcat că Licuricii din clipul cu pricina seamănă cu Fulgii de Nea, ăi de dănțuiau mai acum câteva seri… Sau invers… Nu-mi bat capul, că asta mă duce cu gândul la Cine-a fost primul – oul sau găina?! Chiar așa – știe careva răspunsul corect la întrebarea asta??? 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să pun întrebări. De ce? e la el acasă… Și iar mă gândesc – îmi închipui că ăl de-a inventat Vreau să știu! seamănă măcar un picuț cu mine… măcar la înălțime… 😐

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … surprizăăăă! Buuun – mă bate gândul să mă tund și să-mi lăcuiesc unghiile cu verde. Dacă găsiți de cuviință că m-a bătut gândul prea tare, nu-i cu supărare – nu vă sfiiți s-o spuneți verde în față… 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

He he, iar m-a prins dimineața, dar nu e bai. Toate au un rost doar… 🙂

La mulți ani, sărbătoriților, oriunde v-ați afla! big hug

Insomnia de Luni

(simplă resemnare consemnare)

Cu noaptea-n cap, Bursucelul s-a pricopsit cu-o Insomnie cruntă… A stat el și-a socotit că de la 4,30 până la ora programată pentru deșteptarea de zi cu zi ar fi 3 ceasuri pe degete – urâtă treabă! Că de-ar fi numărat oi să adoarmă, sigur ar fi pățit mare rușine – măcar de nu era plasat la nici 5 minute de chestia aia de se numește pompos loc de muncă, putea să dea vina pe traficul infernal din jungla de se cheamă București. Ghinion! Așa că a purces la a-și face fiertura ceea de-i zice cafea și a cotrobăi prin laptop după un film, dar nu unul oarecare – Patul lui Procust. Planul era clar – împletit la puloverul cât pentru 11 cocori (promis, adică datorie curată!) și văzut film. Simplu…

Consemnez că preț de 4 cafele (consumate cu stoicism fără pic de tutun, doar cu răbdare) năpăstuitul Bursucel a trecut prin stări de l-au bulversat complet, bietul de el – a fost, pe rând:

Romantic – provocat de Valsul lui Eugen Doga

Dănțuitor – stârnit făr’ de drept de apel de tangourile din Patul lui Procust…

și

Înciudat – asta nu mai pot spune de ce, că-i secretos nevoie-mare!

(Eu mă risc să zic totuși… cred că-i e ciudă pentru că e Luni – știu că detestă într-atât de tare ziua asta, încât ar fi în stare să văduvească săptămâna de ea… Slavă Domnului că nu se petrec chiar toate după mintea Bursucelului ăsta zănatic! :razz:)

În pat cu TVA-ul

Cred că în fiecare meserie există un ceva care provoacă emoții… un fel de Pat al lui Procust, etalon care dă fiori, căutătorul de noduri în papură

Dumnezeul Contabililor este ANAF-ul… de El se tem cel mai tare nu pentru că au ei ceva de ascuns, ci pentru că e Atotputernic. Și năzuros. Și mai ingenios decât o soacră pusă pe rele. Și mai ales lacom… are buzunarele mai largi decât ale unui popă de țară, pus pe chiverniseală. Mai largi, dar pare-se că și mai descusute – oricât ar primi, tot îi puțin și n-ajunge!

În fine, nu o să-mi expun aici chiar toate sentimentele nutrite față de El. Eu nu prea-L recunosc, deși am avut o strânsă și lungă relație – constrânsă altminteri. Mi-a pus inima pe jar, mi-a dat fiori, nu L-am refuzat niciodată când mi-a cerut ceva sau m-a chemat, oricât de absurdă i-a fost dorința… N-a știut să mă facă să Îl iubesc, ăsta îi păcatul capital! Și nici supușii Lui n-au putut să-mi oprească șuvoiul cârcotelilor când am avut ceva de spus… Un simplu Ssssst nu-i îndeajuns pentru mine!

Și ca un veritabil necredincios I-am vânat greșelile, I-am ironizat bâlbâielile, L-am persiflat, am spus bancuri pe seama Lui, I-am înfruntat supușii… multe ar fi de spus și cine mă știe ar putea confirma blasfemiile-mi la adresa-I… Nu mă pot abține, ăsta e cusurul meu! Dar vin instant și natural… ar fi păcat să le reprim, ce-am de pierdut?

Știu, o să mă ardă iar la buzunar, o să mă oblige să aleg o vacanță rezonabilă ca preț și locație, cu gândul la birul pe care mi-L impune sau – mai rău – să renunț de tot la ea…

Și ce dacă? Facă-se voia Ta și mai na una! Că e cu drag și din inimă… mi-a fost pe plac, m-am prăpădit de râs la vederea-i și mi-am zis că nu e de lăsat! Simpatic, deh, ca orice pamflet! 😀

Pamfletul

P.S. Mulțumesc Doză de râs, sursa mea de inspirație! Îmi iau nasul la purtare și îți mai dau un pup pentru permisiune. 🙂