Arhive etichetă: perfect

Echilibru

( …capra și varza între o și +1 … )

Fac asta deseori în clipele de răgaz… o mică revizie a stării în care mă aflu – solidă, lichidă sau gazoasă, oricare ar fi ea, intră sub lupă constant. Analiză nu tocmai convenabilă și nici confortabilă… Căci nu mă curăț de coajă, fiindcă n-ar avea rost să-mi șterpelesc singură căciula! 😉

Azi… azi mă simt ca un fum. De n-ar fi Spatele să-mi amintească despre cele lumești ar fi perfect! Ah, perfect e relativ, știu! Reformulez – ar fi perfect pentru mine. Demult nu m-am mai bucurat de starea de mă doare în spate cot dacă le sunt pe plac au ba celor din jur. Plutesc efectiv peste părerile lor și-mi văd de ale mele. Știu că nu sună tocmai fain, dar e mai sănătos așa. Nu amesteci apa cu uleiul că n-are rost. Și nici comestibil nu e rezultatul…

Ieri seară a mea colegă de birou a plecat plângând acasă. Necăjită la maxim de cei pe care încearcă să îi mulțumească zi de zi. Le zâmbește, își dă silința cât poate să le rezolve problemele, lasă capul jos chiar dacă nu e cazul și cu toate astea își ia bobârnacele. Pisici, asta mă scoate din papuci! Mdea… suportă toate cele pentru că depinde de ei financiar… Viața nu e întotdeauna norișor pentru îngerași, deh! 👿

La polul opus m-am așezat eu… Trag ca nebuna, e drept, dar nu las capul jos nici să mă tai! Poate pentru că am realizat că nu primesc nimic de pomană. Oare nu mai am stofă de angajat model al statului român?! Că de tăcut nu tac, n-am cultul șefului,  nu stau cu ochii pe ceas la muncă, refuz să socializez cu jigodiile și zâmbesc doar cui merită. De ceva zile mă bate gândul ca într-o clipă de răgaz să-mi scriu și demisia, să-mi fie la îndemână la nevoie. Și nu mi-am ținut ascunsă intenția asta. Consider că așa e fair-play… E firesc să nu-i fiu dragă colegei mele, nu? Slavă Domnului că nu simt nevoia să fiu populară! Vreau doar să fac ceea ce știu eu cel mai bine fără să irosesc apa de mare pe șoricei…

Ce e important? Să fii mulțumit de stadiul în care te afli. Să-ți spui Pot să fac Alegerea Corectă! Poți încerca să împaci și capra, și varza doar dacă ale tale costuri morale tind către 0, altminteri sporești doar numărul victimelor cu un +1. La drept vorbind, dreptul fundamental la zâmbet îți aparține în întregime și-i mare păcat să renunți la el…

P.S. N-aș putea pleca la somn fără să urez celor ce-și aniversează onomastica azi toate cele bune. Un gând frumos, un cer senin cu soare blând și cei dragi să vă fie mereu alături! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 6

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.10.2013 ora 02:35

Afară … țipătul de mai devreme mă făcuse să deschid fereastra. Nu din curiozitate, ci pentru că plasarea lui pe o octavă înaltă precum Everestul m-a îngrijorat. O mână de ajutor nu strică niciodată – așa mi-am zis. Era beznă și nici o mișcare. Remarcabilă era doar Luna – ca o doamnă misterioasă ce-ți aruncă priviri pe sub borul pălăriei… De la a doua fereastră a etajului I al Căminului Poligrafie s-a mai ițit o figură scrutând întunericul… E doar tăcere acum… 😐

Mă gândesc … la Alegeri. Am aflat ieri spre seară de la fii-mea că un apropiat a intrat în belea. Belea urâtă de tot! Și-mi pare rău, mi-era drag copiluțul ăla. Păcat… Și e mai tristă povestea asta decât aceea care m-a redus la tăcere zilele trecute. Credeam că nimic nu poate fi mai deprimant decât revelația că a ta căsnicie e o detenție pe viață. Și că refugiul în muncă silnică e o binecuvântată evadare… Ce om normal și-ar încredința viața în mâinile unui gardian ce-i picură zi de zi nefericirea în suflet? Noi, oamenii, ne cam jucăm de-a viața uneori… de parcă am avea nouă vieți, nu doar una… 😕

Din locurile de unde învățăm … răzbate Lumina… E drept că pentru unii lumina asta e ca un far xenon – la faza lungă deja nu mai rezistă și trag fesul pe ochi… 😛

Sunt recunoscătoare pentru … că nu sunt obligată să spun de complezență Te iubesc! Sau să mă refugiez în muncă doar ca să scap de prezența cuiva care mă agasează… Pisici, m-au dat peste cap poveștile astea și nu-mi place! Cândva am cochetat cu ideea de a mă înscrie la Psihologie – Mulțumesc, Doamne, că m-ai oprit la vreme! (Dac-aveam emoticonul cu temenelele acum, eram recunoscătoare și pentru asta… Huh, mi-s incorigibilă :!:)

Din bucătărie … e zvon de liniște și pace. Poate azi – dacă mă potolesc cumva după ce deșert sacul aici – fac zarvă pe-acolo… Hai să dau un pic afară din casă un ceva legat de bucătărie – dacă n-am starea necesară, nu gătesc! Ar fi o irosire de timp și resurse, iar eu știu așa – și resursele, și timpul sunt limitate și e musai să fie folosite cu chibzuință. Zău! 😉

Cu ce sunt îmbrăcată … cu niște haine obișnuite… După ce termin de scris îmi iau pijamalele, mai mult nu-mi vine-a spune. Little black dress ar fi fost mai potrivită, că am dat iama în trusa de machiaj a fiică-mii mai acum vreo… 6 ore. Pur și simplu am simțit nevoia. Și sper din tot sufletul să nu fi accelerat prin asta ritmul încălzirii globale, că de fiecare dată când mă îndeletnicesc cu văcsuiala se întâmplă un Ceva! 🙄

Citesc … (citisem) despre Efectele termenului extinctiv… Curiozitatea, bat-o vina! Am vrut să văd și eu cu ce se delectează Ale a mea, de-mi tot răspunde în reluare. Recunosc – în afară de mirosul de carte proaspăt scoasă de sub tipar nimic nu se mă prinde! E ca și cum aș citi în sanscrită. Sau în mayașă. Chiar, s-o mai fi tipărit ceva despre sfârșitul lumii? :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … vești bune… în niciun caz din cele legate de adevărul cosmic! 😛

Ce mai meșteresc … un puzzle cu pauze vesele. 😉

Ascult … Pink și-al ei Perfect… 😎

Unul dintre lucrurile mele preferate … ora de aerobic. Categoric! 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … ei bine, s-a cam dus sfârșitul săptămânii – e deja duminică, văd eu cum toc ziua… Bine, pot să recunosc și asta – N-am nici un plan… E capăt de țară? 😳

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Aș fi scos de la naftalină Rațele. Și aș fi așezat sub ele frumușel o fabulă de-a lui Topârceanu. Sigur ați fi zâmbit, citind-o…

Doar că ieri am simțit nevoia să mă plimb. Să văd culori, să mă bucur de soarele pe care-l văd în timpul săptămânii doar prin fereastra biroului. Și-a fost fain! Hainele Toamnei încă nu s-au ponosit – verdele e puternic, roșul demențial, iar ocrul parcă echilibrează…

Să vă fie ziua frumoasă, îmbrăcată în culori vesele de Toamnă! 🙂

Perfect?!

Mama ei de treabă! M-am trezit (cu greu, recunosc) cu o stare soră cu aceea de luni… nici apa, nici picăturile de ploaie n-au avut efect. Nici măcar cafeaua de ora 09,00…

Ooook, la cafeaua de ora 10,00 mi-am zis că mi-s meteosensibilă – Bucureștiul e blagoslovit de ieri cu o vreme de-aia de… numărat bani, deci ploaia e de vină! Cu vremea nu mă pot pune, e independentă de mine, pot doar să mă rog să iasă soarele, să fugă norii, să semene a vară mai mult, să…

Exact, să mă pot trezi și eu cu starea de vineri!

Ieri mi-a plăcut tare mult un apus de soare în Florida … genul acela de apus care te face să-ți spui că dimineața ce va urma va fi perfectă! Cumva așa…

Better?! 🙂

Mr. Nobody

 

Un singur fulg de zăpadă poate înclina frunza unui bambus

– proverb chinezesc –

 

Viața pe care o trăim în prezent e rezultanta alegerilor făcute de-a lungul timpului… bune sau rele, deciziile pe care le luăm ne fac fericiți sau din contră.

E drept, câtă vreme eziți, totul e posibil… Și cel mai greu lucru de făcut e să găsești alegerea perfectă!

Fericirea – acea stare după care tânjim, alergăm, ne agităm s-o obținem, facem eforturi disperate s-o păstrăm – e uneori condensată într-un singur cuvânt, de cele mai multe ori substantiv propriu…

… Am revăzut azi Mr. Nobody… 🙂

În oglindă

Ziceam eu odată că Nu mi-s perfectă… Critică și (mai ales) autocritică, poate prea meticuloasă, poate prea obsedată de ordine… De vină e zodia, pe cuvânt! 😀

Și ca orice om imperfect am un viciu – țigarea. Știu – urâtă treabă! Zilele astea am auzit de nu știu câte ori  acel Fumezi cam mult!… am recunoscut că e adevărat și… mi-am aprins o țigare!

Halal…  rușine să-mi fie!

Așa că mai devreme am hotărât să fac ceva

Și în ordine am început cu 2 mere, apoi o grefă roșie și o bomboană de mentă – ceva într-atât de mentolată de am zis că s-a mutat iarna la mine în gât… Urmare firească – ceaiul de fructe de pădure – fără zahăr (acru-acru)! Apoi iar măr, iar bomboană, iar ceai… Terminat și cutia cu boabe de porumb, dat gata și grefa… Hai că mai merge o bomboană și un ceai!

O să mă feliciți pentru toate astea, desigur, doar că nu știu cum să-ți spun… după ce termin de postat rândurile astea, îmi aprind o țigare!

P.S. Promit să le răresc… 😉

scuza