Arhive etichetă: pic de înțelegere

Și mâine e o zi, nu?!

In valuriÎntâi o să cer picul de înțelegere… e a treia zi de când am revenit de la Sulina și tot a treia în care mă bântuie gândul de întoarcere. În valuri… iar și iar, viral de-a binelea… Mi-e clar că doar cura de nisip fierbinte alternat cu îmbăieri succesive în mare mă poate scăpa de belea. Ah, și mi-ar mai prinde bine să mă fac uitată undeva la țărm, cu privirea pierdută pe-ntindere de ape din care soarele să-mi ureze Bună dimineața! 🙂

De trei zile cafeaua-mi are gust anapoda, țigara-mi sfârșește prin a se irosi de capul ei, iar eu… Ei, eu mi-s încă învăluită-n plasa hipnotic-aurie a unui răsărit…

RåsåritPrivesc ceașca-mi verde, atât de dragă până mai acum ceva vreme, care mă privește mirată la rându-i în așteptarea sărutului. Mă simt cumva încurcată – cum s-o fac să priceapă că e un ceva schimbat? 😕

La mal de mare am realizat că mi-e tare fain și ușor să spun Bună dimineața! la 6,00 a.m. Că mă pot lipsi de laptop și telefon… Că mi-e suficientă Cartea pentru a umple răgazul pe care arșița mi-l impune la amiază.

Necesar Că mă pot aduna perfect și complet atunci când nisipul fin mă acoperă… Că bateriile mi-s full la prima oră a dimineții și că mi-e indiferentă culoarea ceștii în care-mi savurez prima cafea dacă privirea mi-e scăldată în unduirile Băltoacei Sărate…

Hmmm… cer deci pic de îngăduință pentru faptul că oricât ar pocni cineva din degete eu tot mi-s dusă cu gândul aiurea. Ar trebui să deretic un pic prin ograda asta… Am încercat și azi, și ieri, și alaltăieri să mă reintegrez în peisajul actual. Cam fără rezultate certe, recunosc… La fiecare poticneală mi-am ridicat umerii arși de sărutul soarelui gelos pe îmbrățișarea mării și am zâmbit cu îngăduință. L-am luat în brațe pe Și mâine e o zi! 🙂

Acum vă mai spun doar Bucurați-vă de sărbătoare și simțiți-vă bine chiar dacă nu sunteți aniversații zilei! Și plec iar… E vremea lui Feelin’ Alright… deocamdată… 😉