Arhive etichetă: pisici

Pisici?!

Invocând pisicii – pentru a nu mai știu câta oară – mi-am luat inima-n dinți și m-am pus pe scris. Ce-o ieși după… numai Bunul știe! Spun din capul locului că eu n-am habar cum or curge, da-i musai s-aștern rândurile ce-or urma… Bulucească-se cum le-o place!

Inițial aveam de gând să povestesc – într-una din zilele când mi s-ar fi acrit de croșetat gentuțe, floricele și alte nimicuri, eventual – despre cum pot dovedi eu că mi-s majoră și vaccinată. Știu, poate uneori nu pare, dar după cartea de identitate garantat am voie să particip 100% la un festival al berii (țuicii, vinului, etc.). Povestea cu vaccinatul, ehe! Nu-i deloc simplă, că dacă n-ai în mânuță avizul epidemiologic  te pui frumușel pe cale să faci rost de el, c-altminteri îi rost de înțepat. Și dacă Bunul și-a mai și râs de tine, plimbându-te de-a lungul vieții de la Ana la Caiafa, apăi ori ai drum de bătut, ori… În fine, la capitolul ăsta mi-am fost norocoasă și-am scăpat de-o buclă până la Constanța. Mulțumesc pe astă cale Bunului cu o plecăciune, c-aș fi fost tare necăjită s-ajung la mal de mare și-n loc să mă bucur de avantajul apropierii de Băltoacă să-mi pierd bunătate de timp făcând potecuță între trei școli și silind omuleții să cotrobăie prin arhive. Nu se făcea să le dau ghes să bată mărunțel din buze la adresa-mi. Aș fi pierit de rușine, probabil…

Totuși, majoră și vaccinată cum mi-s, nu sunt chiar scutită de neajunsuri. Altminteri n-aș fi scris acum. La o adică, admițând că n-aș fi avut somn la ora asta, puteam face orice altceva. De exemplu, puteam descărca pozele cele noi, le treceam prin sită… Aveam material de tapetat curtea-mi virtuală. Dar nu! Am în schimb altceva – un inepuizabil chef de cântat care – una din două – ori l-a speriat pe Moș Ene și mi l-a gonit cu viteza luminii, ori mi l-a încremenit într-o statornică admirație, undeva pe lângă fereastra deschisă, în beznă. Deși mi-ar plăcea perspectiva celei de-a doua variante, mai mult ca sigur prima e viabilă. Logic, firește…

Așa cum logic ar fi fost să lălăi fredonez și eu ceva mai… ceva mai în ton cu evenimentul care numai ce-a trecut. Ăl din Piața Constituției. M-ar fi înțeles și blonda de sor’-mea, și zăpăcita de fiică-mea. M-aș fi înțeles și eu chiar, că-mi place Robbie Williams. Dar n-a fost să fie, nah! Asta fiindcă pe când fii-mea & soră-mea se tratau în respectiva piață cu bere apă plată cu/fără lămâie (?!?) și-și răsfățau urechile într-un final cu Angel, eu mă scăldam în Sunetul muzicii. Fiecare cu răsfățul lui, deh! Frumos, zău! Impresionant chiar – o vizionare care cerea musai bis!

Urmarea însă… Nu, nu-i Do re mi. Nici Edelweiss, nici My favorite things. Viral s-a dovedit a fi

Numai bun de înveselit duminica oricărei ființe majore și vaccinate. Și nu numai…

Vechi vs Nou

A fost o vreme în care-l iubeam tare, tare mult…

Mă scotea din belele, era al naibii de îngăduitor, săritor nevoie mare în a-mi pune  sub nas în palmă orice-și amintea el că mi-e preferință.  Era suficient să tastez 2 litere și-mi mângâia genele cu ceea ce intuia că-mi pot dori. Pe-atunci numele-i era alint. Era Dragul de Google

Acum… uneori l-aș părăsi…

Ca și cum am fi prinși într-o căsnicie de 2 parale, s-a transformat în ceva sâcâitor. Pare că vrea să știe tot, oricând, cu orice preț. Are momente multe, mult prea multe, în care-i parcă prea secretos, ascunzându-mi deseori cuvinte care mi-ar putea contura zâmbetul.

Nu-l pot înțelege…

Așa că nu-i înțeleg iscodirile. De parcă-i e idol vecinul ăl curios de-și vâră nasul printre ulucile gardului, așteptând momentul în care-și poate freca bucuros mâinile privind cum bolește Capra de peste hotar. Abia atunci îl adie parcă un vânt de generozitate și-i mai alunecă printre degete ceva cu zgârcenie. De data asta i-a scăpat paznicul de noapte

Am cam zâmbit sterpezit și-am clătinat din cap. Nici nu știe câtă dreptate are! De la o vreme mi-e capra sub imperiul pisicilor. O bântuie neliniștile. Iar eu dau noaptea pe zi. Iar ziua, ciuntită de-un somn din ce în ce mai greu de pescuit și nefiresc de obositor, le-o dăruiesc pisicilor. Că tot e omniprezentă invocarea lor…

Mi-e totuși dragă capra asta și-mi spun că-și merită liniștea. Cu gând la zilele în care zburda veselă prin curte, mi-am zis că nu-i capăt de țară dacă-i servesc porția de căutat în cornițe.  Cu gând la mai bine. Să nu ți-o iei în cap, Capră, c-apoi…

Old habits (still) die hard?

Pisici!

Ce pisici să-i spui unui om dat peste cap, presat de timp, neliniștit și nerăbdător să treacă peste un hop, astfel încât să nu dai cu bâta în baltă?

Cum pisici se-ntâmplă că, deși ai la îndemână ditamai dicționarul, te trezești că niciun cuvânt nu e îndeajuns de potrivit să îl scoată la liman?

Când pisici să reușești, în contratimp fiind, să-ți strângi literele mănunchi și să-ți inventezi tu cuvintele?

Unde pisici să găsești fraza aceea perfectă, fără bălării, fără floricele, care să-l aducă pe linia de plutire?

Pisici să fie azi! Măcar ei au o poveste mai veselă…

Sursa foto

Notă Explicativă

( … sau cum am rămas cu ochii în TV… 😯 )

N-am dat bir cu fugiții! Nuuuuu! Pe cuvânt! Am pățit-o, doar… chiar urât de tot! 😳

A fost cam așa… Când am ajuns la București, prima și prima dată am zis: Net am? Că eu fără net nu stau aici! Hotărât, nu conta nici mâncarea, nici cazarea, nici volumul de muncă! Drept e că oamenii au făcut tot posibilul să-mi îndeplinească pretențiile și să mă facă să mă simt în largul meu. Adică, până la urmă puteam să aduc și o lighioană în cameră, numai să nu cârcotesc că vreau să plec… Ba au mai încercat să mă scoată și-n oraș… la club. Dar cum au văzut că nu mă dau în vânt după așa răsfăț, m-au lăsat în plata mea. Nu m-a impresionat nici TV-ul din dotarea camerei pentru care se uitau cam șui la mine vecinii (semn de boierie, deh! :mrgreen:), nici patul ăl mare de pe mijloc – că era firesc să arate camera așa! Dar mi-am frecat mânuțele în semn de bucurie – aveam Net – era ok! Iar e drept că mai târziu am descoperit că e vai de mămăliga lui, dar eu sunt tolerantă deseori – recunosc, ăsta e cusurul meu! 😛

Ei, dar nimic nu durează o veșnicie, nu?! Așa că Miercuri, cum-necum (nu mai fac săpături acum gen De ce? Cine? Cum? 👿) am rămas fără net!  Asta e! mi-am zis Am cutezat, bre, să grăiesc în Miercurea fără Cuvinte… O scot eu la capăt, că nu-i sfârșit de lume! Și nu era, că nu mă puteam plânge decât de lipsa timpului…

Eh, toate bune și frumoase până sâmbătă, când mi-a plecat copilul din prea mult dor de Tulcea. Și pe la 16,00 s-a pogorât peste mine Prima Belea! Recunosc – am tras o fugă la birou cu gânduri de scăpare! Fără urmă de infatuare zic cu mâna pe inimă Îmi merge mintea, zău! Ce-mi trebuie? Net, bre, net, mai întrebi?! Cum rezolv? Abonament! Al meu de data asta! Oamenii ăștia de-și zic operatori pe la furnizorii de internet nu au habar cât de serios e Bursucelul, zău! M-au luat la întrebări ba de mutație, ba de adresă stabilă… Noduri în papură! 👿

Așa m-au enervat cu bețele în roate puse, de m-a apucat tusea aia ce-o am când mi-s stresată aiurea… 😦 Tusea asta mi-a mai pus o dată capac, de m-a trimis fără drept de veto la orizontală… A doua Belea a fost spatele – apăi așa-mi trebuie de staaau pe scaun toată ziulica! Alea 5 minute făcute ieri din birou până acasă au fost secole de pășit cu grijă, de parcă aveam în brațe ditamai stiva de cofraje de ouă! M-a privit lung Agentul de pază, mirat că răspund monosilabic și chinuit la urarea de Zi bună! A-ncercat – de data asta fără succes, nah! 😛 – Portarul să afle ce și cum mă obligă să fac pasul piticului… Portarul ăsta o să moară de curiozitate, cred… 😀

Acasă Liniște! Mult prea chinuitoare liniștea asta și prea devreme pentru somn… Spatele-mi spunea Nah, satură-te! Mai stai ore în șir pe scaun fără să te gândești la mine? Mă mai ții data viitoare în curent? Urâciosul… Nici o poziție nu-i era pe plac. Și nici nu l-a îmbunat ca data trecută Puterea Ursului. Am vrut să citesc – nu m-a lăsat. Pe scaun nu-i plăcea, la orizontală nici atât! Pisici! Am aprins TV-ul! Mdea… am făcut fix ce nu-mi place, dar am zis că nu pot sta doar eu cu mine pe muțește! Nu-i deloc ușor… 😳

Așa că ieri am fost informată cât pentru o viață întreagă :mrgreen: – ba despre frecușurile din Coaliție, ba despre cazul lui Berbeceanu, ba despre pui, șobolani, cutremur, evaziune fiscală, salmonella, DNA, FMI, numerologie, psihologie, vrăjitoare… Ce lume, Doamne! Și ce bine-mi era mie neinformată! 😛 Singura chestie care m-a prins am găsit-o pe Animal Planet. Exact, era vorba despre pisici! 😉

Într-un final am adormit cu TV-ul… Acum nu știu dacă lui îi datorez motivarea de la trezire, dar cert e că am mers frumușel la Vodafone azi, am așteptat… cât de răbdătoare am putut eu aștepta, mi-am modificat abonamentul și mi-am luat stick-ul de net. Măcar acolo nu m-a chinuit operatorul cu întrebări despre mutații suferite… Ba a avut răbdare să despicăm firul în 444 la capitolul Vreau un net mai bun de data asta de la voi, da?!

Dintr-o belea am scăpat deci mulțumită TV-ului. Așa că de azi îl las iar să hiberneze, să nu se epuizeze, mititelul! 😉

Spatele încă face pe nebunul, așa că îl ignor stând pe scaun și scriind… Ori la bal, ori la spital! Dar mai bine la bal, că medicii-s supărați și cred că nu-i de stat pe lângă dânșii acum… 😐

Important e că mi-a revenit zâmbetul, că doar nu mor caii când vor câinii – asta-i clar! 🙂