Arhive etichetă: pisoi

Praf & Fluturi

Old habitDe când lumea, e scris cu litere de-o șchioapă în fișa postului fiecărui pisoi Alergat după fluturi! Așa e datul și – ca orice ființă care se respectă – ghemotocul de blană nu-și neglijează îndatoririle. Indiferent de rezultate, nu s-ar dezice de chestia asta în veci… Același dat stabilește că fluturii, având avantajul zborului, au norocul să-și păstreze intact satinul aripilor. Și-nclin să cred că tocmai de aceea pisoii sunt mai înverșunați parcă și-și doresc din tot suflețelul să-și decoreze lăbuțele cu praf de fluturi. Probabil acela e momentul în care – culmea! – devin brusc pioși. Atunci se roagă… să vină un fluture… să-și păstreze agerimea… să nu care cumva să adoarmă și să rateze evenimentul… Mă rog, important e că se roagă! praying

S-ar zice că Bunul îi iubește pe pisoi. Le face din vreme în vreme hatârul și îi fericește cu câte o izbândă. Nu mă încumet musai să îl judec și nici să-l arăt cu degetul aiurea, dar… De fiecare dată când pisoiul își satinează blănița în culori de fluture e un ceva care il pune pe gânduri. Din minunea care-i era țel se alege praful. Colorat, dar tot praf e… Acela e momentul în care probabil că pisoiul își pierde și bucuria, și elanul… straight face

Cred că asta seamănă cumva cu disecția unei iubiri trecute. Privind în urmă, te-ntrebi – ca și pisoiul – cum de s-a transformat în negru toată strălucirea în care erai învăluit?! N-aș ști să spun dacă și pisoii au impulsul negării trăirilor anterioare. Sau dacă simt nevoia rescrierii poveștii pentru a scăpa de sentimentul zădărniciei. Sau dacă ar sacrifica și ei orice pentru o brumă de praf de uitare, așa cum fac uneori oamenii… Împinși de nebuneasca și iluzoria speranță, cern peste amintiri praf și așteaptă… Așteaptă și poate se roagă și ei precum pisoii. Să treacă timpul… să se aștearnă peste toate uitarea… yin yang

Mă-ntreb dacă Bunul îi iubește mai mult pe pisoi. Sau dacă pisoii se roagă mai frumos decât oamenii… Altminteri n-aș ști cum să-mi explic de ce se-alege praful de uitare și se-mprăștie-n patru zări la o simplă zbatere de aripi. Satinate. De fluturi… daydreaming

Fluturi

Dilemă (între Roșu și Negru)

Iar Luni… în așteptarea firului de iarbă care refuză azi să crească plivesc gândurile-buruieni. Fac asta să-mi pot vedea liniștită de amortizări. Pauză. Asta ar fi a doua. Cu prima mi-am început ziua…

Gândul ăsta buruiană mă chinuie de ieri. Își are rădăcinile crescute de ceva vreme, dar nu-mi deranjase până acum pajiștea într-atât de tare încât să-i acord prea mare atenție – părea inofensiv și-i mai aruncam arar o privire indulgentă. Sună cam așa:

Orice aș alege, mereu cineva e nemulțumit. Oriunde aș fi, mereu cineva-mi revendică prezența în altă parte. Orice aș face, mereu e o mânuță pregătită să-mi lungească urechile. Și-aud mereu mormăieli reprobatoare. Cum naiba să-mpac pe toată lumea? Să mă clonez?!? I don't know

Stoooop! Mai ia o pauză, că o pornesc aiurea pe arătură de-ar fi după tine! I'm not listening

Încercând să mă dumiresc ce pisici l-o fi hrănit de-a crescut ca vreju’ lu’ Jack peste noapte, am reluat firul evenimentelor de ieri. Și-am găsit țap ispășitor în inofensiva Oae a lui Archie. Sau așa-mi place să cred – pentru că-n vreme ce eu mă tot hlizeam citind fel de fel de … chestii esențiale legate de Aruncarea măciucii din farfurie, respectabila creatură-și făcea numărul de behăituri. Pe altă pajiște…

Da… e posibil ca tocmai vederea ovinei să-mi fi trezit amintirea unei surate celebre – Oaia Dolly! Ei, de-aici până la gândul clonării e un pas de pitic! De Pitic sau poate chiar de Furnică! Că mă furnică o idee – Clonarea să fie insecticid pesticid pentru gândul-buruiană? Asta să fie calea spre Liniște?  daydreaming

Acum, să nu fiu nedreaptă cu respectivul mishu mutantu, că doar lui îi datorez un Mulțumesc pentru onix-ul meu! Onix ăsta e pisoiul adoptat aseară. Un fel de antistress virtual. Asta până când îmi voi permite adoptarea unui Onix real. Tot negru ca tăciunele!

Că tot veni vorba de tăciune – dimineață, la prima oră, m-a pus pe jar pricăjitul boboc de trandafir găsit aruncat pe jos. Ofilit, vai de mama lui! Într-un acces de părere de rău l-am adoptat și l-am pus într-o vază mică-mică. Cea de pe etajera de deasupra chiuvetei. Mi-am zis cu o urmă de speranță Poate are zile și-și revine! praying

Ei, spre deosebire de alte urăcioase dimineți de Luni în asta m-am dezmeticit instant, fără cafea! Din pricina Pricăjitului devenit peste noapte Vedetă! Și fără să mai stau pe gânduri, între prepararea Primei Cafele și-n timpul savurării ei am pus de-o ședință foto ad-hoc. Tribut dragului meu de culoare…

Gata cu statul în colț de etajeră! Zâmbește-mi… Ești cel mai frumos…zâmbește-mi! Aaaașa! Peeeer-fect! party

Ce mai, a fost o adevărată încântare joaca asta! Cred că azi dau gata și Ispita de a exista – cu Vedeta alături am ajuns deja la paragraful […] A exista – o deprindere pe care mai sper, încă, s-o capăt. […] Mai am doar 5 pagini de parcurs…

Pentru azi vă urez Să vă fie ziua ferită de buruieni, de oricare ar fi ele! Dacă nu crește iarba, măcar să vă bucurați în voie de flori! rose happy

P.S. Eu încă mă lupt cu-al meu gând-buruiană – o fi bună clonarea? Mai știe careva ceva de Dolly? worried

P.P.S. În pauza 3 promit să răspund, acum plec înapoi la amortizările mele… big hug

Jurnalul unei femei simple – 12

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 15.12.2013 ora 03:26

Afară … parcă-i un făcut! Fund de ceaun e… nu-mi dezmint predilecția de a scrie la ore mici, mici de tot, așa că altă culoare nu-i pot atribui peisajului. Cred că e de vină liniștea pentru cheful ăsta al meu de-a scrie… că nu mă lasă sufletul  să dau vina pe cafeaua de-am făcut-o cu-o oră în urmă. Hmmm… era liniște până să scriu – acum ascult Corul Câinilor Lătrători la Lună. Se disting cert vreo patru tonalități, dar n-aș putea spune clar câți membri participă la eveniment. Chiar de mi-aș turti nasul de geam, tot n-aș distinge nimic în bezna de-afară… 😉

Mă gândesc … la Bioritm. Pe bune! Pentru orice chestie de pe lumea asta există o explicație, nu? Iar eu, gândindu-mă mai bine, trebuie să recunosc că mereu am dat randament noaptea. Știiiu, gurile rele ar zice Păi da, măi Bursucel, măi… că dacă dimineața ta îi decalată cu nu-ș câte oreeee! Dar nu, zău că nu! Dimineața mea a fost trasată ieri – sâmbătă – de un Cineva grăbit care a format greșit un număr de telefon. Exact, pe mine a picat pacostea și m-a trezit… Definitiv la 8,30! Eh, i-am urat omului Zi bună! Sau poate mormăit… Revin la Bioritm – l-am calculat pentru ziua de azi și zic așa – din surse sigure nesigure pe care nu mă hotărăsc cum să le cataloghez, azi o să puteți conta pe mine emoțional – 97% și intelectual 81%. Partea proastă e că ăl fizic e cam mititel – 14%… Așa le-a ieșit ălora din calcule… Mă gândesc serios că azi chiar de m-ați ruga, n-am cum să fug! 🙄

Din locurile de unde învățăm … de la alții citire, via proverbe și zicători, se-aplică mai nou la mine Nevoia te-nvață ce nu ți-i voia. Adaptez, mai nou. Iar experimentez pe pielea-mi, în speranța c-o să mă-nvăț minte și n-o să-mi repet apoi Pfiuu, trăznaia asta am mai făcut-o odată! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … prieteni. Chiar de-aș da cu bâta în baltă, sunt doi cel puțin care nu m-ar lăsa de izbeliște. Bine, mă străduiesc să nu pic în belea… promit chiar să-mi dau silința să pun la loc kilogramele pentru care mi-am luat mustrare acum vreo două zile. Doar că aș fi recunoscătoare și mai și de-aș găsi păsuire la termenul de onorare a promisiunii – trebușoara asta nu e tocmai floare la ureche și necesită muuultă canoneală din parte-mi… d'oh

Din bucătărie … se-aude un șuierat cam așa… whistling

Cu ce sunt îmbrăcată … eternul și pufosul prosop maaare de bumbac alb… asta pentru că nu știu de ce, dar nu-mi mai plac neam pijamalele alea cyclamen. Într-atât m-am detașat de ele, încât aș fi în stare să le transform în pânză de sac. Deci, dacă vreodată o să scriu într-un sac peticit cu un pisoi, să fie clar că e vorba de pijamalele cu pricina! hee hee

Citesc … printre picături. Ca să ies basma curată și să pot isprăvi Prefața promisă am citit cărtișica cap-coadă (condensată) în lectura autorului. Spun iar Mulțumesc! Și iar realizez că Doamne-Doamne mă iubește așa cum sunt… 🙂

Ceea ce aștept (sper) … să-mi recapăt Timpul meu. Cel pentru mine. Și să termin odată cu finisajul camerei. Mereu mai găsesc că e ceva de corectat, modificat, îmbunătățit… Aștept să pot percepe și eu locul ăsta ca fiind măcar un pic acasă. Posibil ca atunci să mă împac și cu mine însămi… peace

Ce mai meșteresc … Croșetez… Ăsta e semn că încă nu mi-s complet ok. E și prea mult stres la muncă, e drept. Mai că aș zice că-i fugărește perspectiva venirii lui Moș Crăciun, nu alta! thumbs down

Ascult … cum căntă despre Acasă Smiley… îmi place mie, îi place lui Ale… e perfect! thumbs up

Unul dintre lucrurile mele preferate … să râd. Și mi-e ciudă că la mine nu se aplică zicala Râsul îngrașă! Mi-ar fi fost tare de folos… 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … pe principiul ultima 100 metri am un teanc de chestii de redactat. Chestii inutile, numai bune de pus pe foc. Dar te pui cu birocrația?! Mi-ar fi plăcut ca în week-end-ul ăsta să atârn pe ușă Plecată la Bușteni! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Sunt Buștenii de anul trecut, e drept… Dar știu că poza asta îi e tare dragă cuiva… 🙂

P.S. Îmi făcusem eu așa un plan de bătaie – adică după ce terminam de scris, săream gardurile prin curți și scriam eu ce pofteam în voie. Doar că Moș Ene îmi face cu ochiul – asta da realizare! Și nu-l refuz, că iar mă pedepsește apoi, urâciosul! 😆

Îmi spun mie Somn ușor! și vouă Să vă fie cafeaua aromată!

Sare și piper nu vă pun în ea, las la schimb un zâmbet alături…

coffee 🙂 rose

Jurnalul unei femei simple – 10

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 30.11.2013 ora 03:30

Afară … -i ger… Și-a cam intrat Iarna în drepturi, ce mai?! Și-i beznă de fiecare dată când scriu eu. Ei, aș putea arunca un alb filtrat de raze aurii și-aș putea desena și un cer azuriu, pe care să-l peticesc cu norișori lăptoși pe ici pe colo… dar se face să vă aburesc eu?! Neee, că mi-s Bursucel de treabă! angel

Mă gândesc … că unii nimeresc pe pagina asta prin te miri ce căi… de exemplu – la prima oră din ziulica asta cineva a căutat o contabilă nebună și-a ajuns aici, firește… Am râs, m-am încruntat (mai fac și asta din vreme în vreme), m-a bucurat sau am picat serios pe gânduri de fiecare dată când am dat nas în nas cu Termenii motorului de căutare. De cât timp poți dispune uneori ca să ajungi întâmplător pe o pagină scoasă la înaintare de Google? Și de câtă… răbdare poți dispune ca să scotocești în lumea asta virtuală după și dacă nu te caut eu e pentru că vreau să o faci tu? Ciudat Interesant Neobișnuit mod de a-mi testa răbdarea – la pagina 30 m-am declarat bătută cu acte în regulă – n-am dat de cuvințel scris de Bursucel, așa că mi-am zis cu părere de rău că omulețul ce mi-a intrat în curte cu formula aia magică e binecuvântat de Bunul cu muuuultă răbdare. Sau cu mult noroc, poate… Lui i-o fi ieșit din prima? 🙄

Din locurile de unde învățăm … ar trebui să înălțăm rugi de mulțumire! Nu de alta, dar în fiecare întâmplare prin care ne e dat să trecem există un tâlc pe care de cele mai multe ori îl ignorăm. Asta am văzut azi ieri – un om nerecunoscător pentru faptul că este în viață  și supărat foc pe mormanul de fiare vechi în care i s-a transformat frumusețe de Maserati. Pisici! Mulțumește Cerului, V., că încă ai apucat minutele alea în care mi-am ieșit din papucei și am zis ce-am zis. Că eu îi mulțumesc, zău! Uite de-aia cred că mi-ai uitat cartea acasă… Lasă, băiat prost, mi-o aduci data viitoare! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … ceea ce am și pentru ceea ce sunt. Sunt lucruri pe care nu mi le-aș dori… sau care m-ar face poate prea comodă și prea plină de mine. Sunt recunoscătoare pentru scepticism și naivitate – le am pe amândouă în aceeași măsură. Sunt recunoscătoare pentru că am puterea să spun am greșit nu doar în gând. Și pentru că pot să zâmbesc când spun asta… 🙂

Din bucătărie whistlingnee, nu-i fluierat a pagubă! N-am gătit, dar am fost invitată la o cină târzie – cartofi la cuptor a la C. – de post, dar buuuuni de te lingi pe degete! Gătește fain vecinul nostru! Și mai e și deștept pe deasupra… Dacă-și păstrează obiceiul cred că va trebui să înlocuiesc secțiunea asta de jurnal… mă gândesc că ar merge mai repede am căpătat un kilogram în plus de la… Știu că șanse de îngrășare nu prea am, dar asta e ora viselor doar! 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … nu prea conteză, zău! Important e că sunt îmbrăcată, da? 😛

Citesc … despre prea-trâmbițata rescriere, renumerotare a Codului Fiscal – cea mai cea abureală după Constituție. Abureală, da! Pentru că în ambele cauți drepturile strivite de obligații… cu lupa de le cauți, tot nu le găsești… 👿

Ceea ce aștept (sper) … Patul lui Procust, editura Junimea… anul nu-l știu, nu încă! Cartea asta e plimbată – în vară a văzut marea – avea șezlongul ei, pare-se… Apoi a vizitat Germania, Franța, s-a plimbat prin Amsterdam, a zburat spre State și se odihnește cumințică în Canada, zice-se. E norocoasă, asta-i clar! A scăpat nevătămată dintr-un accident, pe motiv de uitată acasă… Eu am răbdare pusă deoparte special pentru ea… 🙂

Ce mai meșteresc … unii, cică, rămân statornici când e vorba de  (p)referate… Așa zic unii și eu pot confirma asta cu mâna pe inimă! 😆

Ascult … Roar. Katy Perry. Ba am văzut și videoclipul, nah! Am remarcat că Licuricii din clipul cu pricina seamănă cu Fulgii de Nea, ăi de dănțuiau mai acum câteva seri… Sau invers… Nu-mi bat capul, că asta mă duce cu gândul la Cine-a fost primul – oul sau găina?! Chiar așa – știe careva răspunsul corect la întrebarea asta??? 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să pun întrebări. De ce? e la el acasă… Și iar mă gândesc – îmi închipui că ăl de-a inventat Vreau să știu! seamănă măcar un picuț cu mine… măcar la înălțime… 😐

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … surprizăăăă! Buuun – mă bate gândul să mă tund și să-mi lăcuiesc unghiile cu verde. Dacă găsiți de cuviință că m-a bătut gândul prea tare, nu-i cu supărare – nu vă sfiiți s-o spuneți verde în față… 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

He he, iar m-a prins dimineața, dar nu e bai. Toate au un rost doar… 🙂

La mulți ani, sărbătoriților, oriunde v-ați afla! big hug

Miercurea anapoda

( … tăcerea e de aur doar uneori 😉 … )

Aș fi tăcut, doar că tăcerea asta mă cam sugrumă… am fost poate prea cuminte și prea răbdătoare în ultima vreme și n-a folosit la nimic. Din contră… 👿

Azi o să încep prin a scrie o povestioară scurtă… mă mănâncă tare de tot degețelele să scriu despre ce se întâmplă pe-aici… 😀

Cică într-o iarnă, o vrabie zăcea pe jos aproape înghețată. Trecând pe acolo, o vacă a lăsat o balegă peste ea. Vrabia s-a dezghețat și s-a simțit atât de bine în balegă încât a început să cânte. Auzind cântecul, o pisică a scos-o din balegă și a mâncat-o. Morala:

1. Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul.

2. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele.

3. Dacă tot ești în rahat, mai bine taci din gură!

Acum o să mai spun doar că mă enervează atât de tare vrabia asta gureșă, că-mi aduc aminte că pe lângă Bursucel încă mai sunt și Pisoi – și-am obosit așteptând să se potolească circul –  după ce că-i vai de mămăliga ei, de-a trebuit să mă aducă alții din colț de țară să îi repar tâmpeniile, mai are și nas să se dea în stambă și să scormonească rahatul… :mrgreen:

Acum ziceți-mi voi – s-o las să rânjească pe toanta cu pretenții de contabilă Miță-cinstită sau să-i zâmbăresc în nas și să-i dau o lecție s-o usture la buzunar? 😕

P.S. Singurul cap plecat care mi-i drag e cel al macilor din lanul ăsta de grâu…

P.P.S. Tăcută sau plină de vorbe frumoase, sper ca Miercurea asta să vă fie lipsită de vrăbii enervante. Și vă las zâmbetul de zile mari aici, că-i mai în siguranță cu voi! 🙂

Deficit vs Excedent

( ori n-am deloc, ori am prea multe! 😛 )

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎncep cu ce nu am, – și cel mai tare și mai tare tânjesc după un Pisoi. Ieri l-am văzut pe El, pe năzdrăvanul ce m-a tot studiat de la distanță. Mi-am zis că-mi pune bunul Dumnezeu mâna în cap și scap de-un dor. Și am ieșit cu tot cu aparat și conserva de sardine! Mi-a stat cuminte la pozat, dar… cred că-i e teamă de oameni piticului ăsta. M-a lăsat să mă apropii puțin, a acceptat să îl hrănesc – firește, de la distanța regulamentară de un metru 😦 – apoi a șters-o englezește. Teama lui de câini m-a obligat să-l urmez prin grădină. Pășind cu grijă, am realizat că n-am pic de vecini cu respect pentru munca femeii de serviciu. Și-i muncă de Sisif! Să vă mai spun că tocmai fetele aruncă fel de fel de chestii? 😳 N-am bucuria peisajului…

Mai bine trec la ce am în excedent – păi, am umplut lumea virtuală de Bursucei fără să vreau – la asta m-am tooot gândit azi! Mi-s bogată, zău, chiar latifundiară, de vreme ce-s de găsit pe 2 (două) domenii – bursucel.org și bursucel.info! Iar eu îmi fac veacul pe WordPress din neștiință… 😳 Uitasem de ele… Gândesc că dacă schimb locul, poate schimb și norocul, că prea am auzit că Bursucelului i s-au întâmplat lucruri neștiute de el. Și toate au năvălit grămadă luna asta… :mrgreen:

Întâi am văzut că l-au monitorizat, de-au poposit la Referenți link-urile cu pricina. Am săpat un pic cu lopățica să văd ce și cum, că n-am scăpat încă de nelipsitul De ce? și m-am pricopsit cu răspunsul (textual) ASTA CA SA INTELEGI CUM E CU OAMENII CARE SE AUTOINVITA IN BIZNISU TAU. Să iertați Caps Lock-ul, dar lucra omul de m-a luminat parțial – partea tristă e că eu n-am priceput ce legătură am eu cu business-ul aici…

Apoi m-a atenționat Alin c-ar fi comentat Bursucelul cu altă fețișoară la Gravatar, Ba mi-a trimis și-un screenshot spre lămurire. Și ca să fie treaba și mai ciudată, mi-a zis tot el cum că altă dată, tot luna asta parcă, același Bursucel avea o altă poză, de data asta mai… 😳 În fine, muuult prea despuiată! Păcat că n-a făcut și-atunci un screenshot…

Ei zilele astea mi-am pus în minte să mă luminez mai bine și să mă mut din garsoniera WP la confortul sporit al domeniului (n-am hotărât pe care să-l bag în renovare), dar să nu mă întrebați când și cum, că încă nu știu. 😐 Nici asta nu depinde doar de mine…

P.S. 💡 Tot nu-mi dă pace povestea cu Gravatarul – vă-ntreb de-au fost cazuri izolate schimbările la față sau… că nu prea-mi place ce-am aflat.

Dor de Polonic

(… Mama lui de Dor! 😳 …)

Polonic 2

Mi-e dor să te găsesc dimineața pe perna de alături,

Mi-e dor să-mi ciufulești părul,

Mi-e dor de privirea ta…

Polonic 1

Mi-e dor de tine, Pisoi cuminte și zăpăcit…

Nici n-ai idee cât de dor îmi e!  🙂

P.S. Trebuie musai să adaug. Musai! Nu răscoleam după pozele dragului de Polonic (plecat prea brusc la sfărșitul lui 2009) dacă nu făceam cunoștință azi cu Izzie. Ghemotocul ăsta mi-a amintit că odată, demult, am avut parte de cel mai cuminte și mai afectuos motănel adus acasă cu intenția „Îl punem pe picioare și-apoi vedem noi cui îl dăm!” Că nu l-am mai dat nicicui nu e meritul meu. Și că mi-e dor de el de fiecare dată când văd un pufos ce-i seamănă, e tot meritul Pisoiului! 🙂

Coffee Time – Black Coupe

Asta da boiereală pe mine! Coffee Time aproape de 16,00. Mi-am lungit bălăceala de mi-am înecat of-ul legat de Negruț – nu mai vine… Și nu cred o iotă dacă-mi spuneți c-a fugit în lume de mine, n-am eu față de speriat pisoii! Mai repede cred că i-a făcut de petrecanie Coafeza – n-o fi rezistat bietul de el la stors! 😐

Dar nu m-a dărâmat necazul ăsta! Îi drept că tânjesc după Ghemotocul de Blană promis, dar soluții există… Și-a venit și Zâmbetul de Zile Mari! Plus dorința să lipesc un Puuup mare-mare pe mintea cui a căutat blog de pisoi portocaliu. Ah, nu doar pe minte… mi-oi zice eu Bursucel, dar încă mă simt Pisoi… 😳

Că tot veni vorba de promisiuni și datorii, mi-am zis că e vremea să le onorez, măcar pe rând. Și pentru că tot l-am scos ieri pe Dorel la interval cred că e cazul să fac lumină – n-a murit Dorel, degeaba au conspirat băieții de la Sectorul 7 și-au mimat îngropăciunea lui! În urma unor săpături pur întâmplătoare pe Facebook am aflat Secretul – Dorel a lucrat la negru la Caracal, de l-au mătrășit ăi de la Unirea! A vrut să facă, bietul de el, un bănuț în plus și de-acolo i s-a tras necazul iscat de „slaba planificare”

Dorel

Acum … tare rău îmi pare de dânsul! Să te-ngroape unii doar pentru că n-ai căscat bine ochii la clauze când ai semnat un contract, nu-i de colo… Da’ măcar mă bucur că n-a murit! (sîc! :P)

În așa condiții pot să schimb și eu ceașca de cafea – trec la a pe care scrie Virgo 😉 – și iau la puricat restul de datorii.

Seară frumoasă, dragilor! 🙂 🙂 🙂

Cireașa de pe tort

Iar si iar...

Iubesc Vinerea – poate și pentru că e ziua când îmi spun că e ultima din săptămână când trebuie să dau satisfacție alarmelor de dimineață. Momentul în care – ciufulită fiind – privesc ecranul telefonului printre zulufii rebeli, încercând să ghicesc de-mi rămâne vreme au ba pentru o trezire decentă… 😳

Vinerea îmi amintește că pentru 2 zile pot spune liniștită Bună dimineața! :), indiferent de cifrele pe care mi le arată cadranul ceasului, iar Coffee Time poate fi chiar și la amiază! 😉

Pot să mai visez un pic? O să fac în ciudă ploii de azi și o să îndrăznesc să vă urez O zi cu soare și zâmbete multe-multe! 🙂

P.S. Am recidivat iar – pe principiul Cere și ți se va da, am îndrăznit să îi bat în geam Dozei De Râs și să îi șterpelesc nebunia asta de poză. Era fix ceea ce-mi trebuia! 😎