Jurnalul unei femei simple – 20

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 01.03.2015 ora 12:35

Afară … mi-ar fi plăcut să fie soare. Să fie zgomot de primăvară. Să-mi răzbată prin fereastra deschisă cascadă zglobie de râsete. De piticei. Afară e doar mohorât. Sunt zgomote, e drept. De mașini. Astea trec indiferent de e iarnă sau vară. Irelevant zgomot. Poate doar un scrâșnet nervos de roți ar mai rupe un pic monotonia. Dar asta e altă poveste… Așa cum tot altă poveste e covorul ce mi-a bătut dimineață în fereastră cu un original Bună să-ți fie dimineața, Fatăă! Până să răspund, a fugit Covorul… Să nu mă-ntrebați ce răspuns aveam, da?! 😆

Mă gândesc… că am eu soare în suflet îndeajuns! O părticică am prins-o într-un zâmbet și-i gata Mărțișorul! 🙂 Așa… ca o compensare pentru Out of service! pe care minunatul astru și l-a luat cu de la sine putere. Tocmai azi! Acum două zile și-a făcut treaba frumușel – a inundat în lumină orășelul, de-am umblat cu drag toată ziulica ba ici, ba colo. O minunăție de zi și nimic altceva! Soarele ăsta ar trebui să țină cont de faptul că Tulcea, scăldată-n auriu, are un farmec aparte. 😉

Sunt recunoscătoare pentru… obiceiul unora de a-mi tot da ghes în te miri ce… chestiuni. E drept, cârcotesc de fiecare dată și mă simt așa de nedreptățită când mi-s obiectul pisălogelii. 🙄 Dar azi trebuie să recunosc – fără cicăleală n-ajungeam eu acasă. Și nici de scris nu cred că se punea problema… Nah, că mi-s recunoscătoare! Bine?! 🙂

Din bucătărie… mama mă tooot îmbie de-azi dimineață cu te miri ce, de mă simt îndopată ca o gâscă ca-n copilărie. Diferența e că acum nu mai fac așa de multe mofturi. Și zău, nici n-am avut motive pentru strâmbat din nas – eu am învățat să nu mai dau la o parte zarzavaturile din supă, iar mama (trebuie musai să spun și asta) mi-a făcut printre altele o supă de găluște făr’ de cusur! ❤

Cu ce sunt îmbrăcată … ? Acum iar în pijamaua cu rățuște. Nu se face să dormi la prânz altcum! Așa zicea bunica de fiecare dată când încercam să adorm îmbrăcată în rochița care semăna cu un clopoțel. Despre pijamaua asta a mea îmi spunea cineva aseară că nu e pentru femei serioase! Așa o fi, măi, da’ renunț cu toată inima la atributul de serioasă și-l iau pe cel de zâmbitoare. Avantaj eu, nu?! 😉

Citesc … o carte despre Păsări din Delta Dunării. De-aseară citesc. Cartea le e dedicată năzdrăvanilor mei de nepoți. Deși nu e neapărat o carte pentru copii, mi-a încolțit gândul că uite, am încă un motiv de a merge la Cărturești. Vineri, 13… sparg ghinionul cu o carte pentru un pitic din Franța. 🙂

Ceea ce aștept (sper) … Să treacă timpul cu folos. Și febra musculară. Ieri am testat E-Fit. Aș putea da vina pe insistențele blondei de sor’-mea. Beneficiile ălor 20 de minute nu-mi lasă nici pic de speranță în a arunca mâța-n brațele altora pentru experiențele mele. Chestia asta cu electrostimularea încă nu am disecat-o, așa că nu știu să spun decât că ieri m-am simțit perfect. Ca după o oră de aerobic. Mă rog, o oră un picuț mai… altfel. Acum aștept rezultatul… o fi pitit pe după febra musculară… Ei, da’ cine-mi era vitează ieri?! 😆

Ce mai meșteresc … hmmm… am învățat să fac ghiocei. Seamănă cu aceia de grădină, cam la fel de mari. Dacă aș fi fost la București, poate aș fi meșterit zilele trecute. 💡 Pot invoca deplasarea ca pledoarie a apărării? 😕

Ascult … de ceva zile mai peste tot Sam Smith. I’m Not The Only One. Cel puțin ieri am auzit-o în 3 locații pe faleză. Măcar într-o privință mi-s de acord cu Sam. E de bine! 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … să ascult și să privesc. Simultan. E un fel de exercițiu de cunoaștere. În ultimele zile m-am putut bucura de asta. Oamenii sunt ființe fragile care deseori dosesc în spatele cuvintelor și a atitudinii pe care o afișează tristeți pe care le dezvăluie abia atunci când înțeleg că privirea ta a trecut peste voalul unui zâmbet pictat…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … Plimbare. Cafea cu oameni dragi. Poate alte zeci de poze. Amintiri frumoase pe care să le păstrez până la următoarea revenire acasă. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Jurnal cu Obiceiuri

Old habits die hard… Așa mi-am spus mai devreme, în timp ce o așteptam pe fiică-mea să se întoarcă din plimbarea cu rolele. Din instinct aruncasem o privire către ceas și mi-am reprimat impulsul de a o întreba ușor ironic dacă nu-i prea de dimineață ieșirea asta. Era un pic trecut de 0,00… Apoi am zâmbit – la cei 23 de ani (fără câteva zile! ar adăuga ea – cu siguranță…  – de-ar da cu ochii de pasajul ăsta)  nu prea se mai face să îi țin contul fiică-mii. E majoră, știe de prea multă vreme ce se face și ce nu. Mi-a plăcut să mi-o știu cu personalitate din prima clipă de cum am aflat de existența ei și așa mi-a fost încă din primele zile. Mai repede aș spune că eu mi-s dependentă de ea – mie îmi tresare inima la fiecare întârziere a ei, pe mine mă sperie fiecare încruntare a ei… și tot pe mine mă dojenește de cele mai multe ori, de parcă pozițiile ne-ar fi complet diferite… Trec peste, c-altminteri ar trebui să recunosc evidența – uneori îmi pare că gândește mai matur chiar decât mine. Parcă o dată m-a făcut să mă simt cumva încurcată și cam aiurea?! Mdea… chestia asta ar trebui să fi rămas la categoria strict secret…

Pe de altă parte totuși m-a bucurat ieșirea ei – măcar nu mi-o mai închipuiam bombănindu-mă de pe canapeaua din sufragerie. La drept vorbind, orice cârcoteală îi era perfect îndreptățită… s-ar fi cuvenit să nu stau în fața situațiilor de care numai ce am scăpat. Din nou cu creionul în mână, din nou bife… Ca pe vremuri m-a prins prima oră de după miezul nopții cu listările în față. Biroul ăsta al meu era obișnuit cu așa ceva și-mi pare mie că îi era dor de foșnetul hârtiilor, de alunecarea fermă a bifelor, de semnele de exclamare sau întrebare pe care le conturam uneori când dădeam de vreo gărgăriță ce-și cerea imperios verificarea ulterioară. O tempora… Mi-am delectat până și scaunul cu vechiul exercițiu ce puncta finalizarea supliciului… Îmi spun că probabil sunt în spiritul camerei ăsteia și obiceiul destinderii spatelui, și privirea involuntară aruncată amintirilor înrămate sau sitei de la geam. Partea cu fereastra o viza pe Puff – mâța mea cea zăpăcită, care se încăpățâna mai repede să zgârie sita decât să-mi anunțe cu un mieunat întoarcerea din secretoasele-i plimbări…

S-a amuzat fiică-mea pe seama mea la întoarcere mai devreme. Ba chiar mi-a spus zâmbind că ar fi fost indicat să o sun să îi spun că o aștept. Sau că îmi fac griji… Uită poate, ca mai întotdeauna, că nu mi-ar plăcea nici să o stingheresc, nici să îi stric bucuria plimbării. Uită că mi-a rămas totuși în reflex să-i aștept întoarcerea cu ochii pe ceas. Și că e împământenit pragul orei 2,00. Cu plus/minus sfertul academic. De el depindea următoarea ieșire doar. Mai haios e că acum întotdeauna bate sub minus și ne prinde ora 2,00 sporovăind verzi și uscate… Și azi – ca și în alte dăți – povestea s-a încheiat cu un Încearcă și tu să dormi! zis de fii-mea. Plus răsfățul primit de obrazul stâng…

Nesomn… Conștiința asta a mea îmi dă mereu de furcă! Acum îmi bate obrazul că am venit pentru una și am făcut alta. Tiparul ăsta s-a extins inclusiv în ceea ce privește blogul. Intrasem doar să verific praful de pe-aici. Următorul pas era suta de metri garduri prin curțile altora. Rămâne pe mai târziu dialogul, după trezire eventual… așa cum pe data viitoare rămâne plimbarea extinsă prin Tulcea pe care mi-o promisesem încă dinainte de a porni pe drumul spre acasă. În așteptare rămân și pozele pe care-mi spuneam că le voi face de data asta. Lăudasem orașul ăsta mic și liniștit – imaginile se voiau a fi dovada grăitoare a faptului că nu denaturez realitatea sub nicio formă. E drept că aș mai avea o zi la dispoziție, dar nu pot miza pe asta. Obiceiul spune că mereu apare ceva neprevăzut și-mi dă programul peste cap. Așa că onorez promisiunea cu un ceva de august…

Revăzând pozele astea mi-am amintit de momentul în care am surprins imaginile. Prinsă de febra revenirii și atentă doar la peisaj. Absentă în a-i observa pe cei din jur, am răspuns cu întârziere salutului insistent cu care m-a întâmpinat o mai veche cunoștință. Pedeapsă mi-a fost atunci timpul acordat preț de o cafea pe terasa Pieței Civice. Probabil cafeaua va căpăta în curând atributul scuzelor pentru întârzierea răspunsului…

Ar putea cineva să nu accepte asemenea scuze?!

Jurnalul unei femei simple – 13

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 02.01.2014 ora 03:05

Afară … dragilor, este maaare petrecere mare! Tropăie mai dihai decât burtoșii piticei, ăi de care am scris eu ceva vreme în urmă. Ce dacă-i beznă? Pfiuuu, ăștia fluieră și pe Meniaito! Și-i virală trebușoara, că și mie-mi vine a țopăi un picuț! Hmmm, la loc comanda, Bursucel – treci înapoi la scris!

Mă gândesc … că nu e corect deloc, zău! Dar nu se face nici să mă autoinvit – orice ar zice unii, amestecul între generații e cumva aiurea. Slavă Domnului că au dat manelele la o parte. Lambada îmi place și mie și iar mi-e a dănțui. 😳 Nu-ș ce-o ieși la final, dar e interesant – gândul la petrecerea de mai sus mă cam pune în dificultate. Aaaa… au trecut la Bombaaaa! Mdea, mă gândesc că mi-e dor de o petrecere. Eventual una ad-hoc, ca aceea când m-a trezit în miez de noapte Mirela și m-au luat pe sus, spulberându-mi pseudo-durerea de măsea ce mă apucase brusc cu un Se tratează cu tărie, fată! Dar chiar te doare sau o zici să te cotești? Am mers, ce era să fac?! Nici pe mine nu mă convinsese argumentul. Dar a fost fain! Ufff, mă mai gândesc că nu l-am sunat pe Cezar să îi urez La mulți ani! Îl cheamă și Vasile doar… Mă gândesc Să-mi fie rușine! Și mi-e… 😳

Din locurile de unde învățăm … din cântece. Da, da… Uite, dacă nu știi, Maria Tănase îți zice cum îi cu vinul… că tot mi-s în ton cu petrecerea de sus. Curată pledoarie – mai că-mi vine și mie să-mi pun un pahar cu vin alb acum, da-i la frigider. Și frigiderul… e la colega mea în cameră, deh! Curat ghinion… sau nu, că oricum n-aveam cu cine-l bea. Mai bine-mi fac o cafea! Pauză, deci… Pun afiș cu Vin imediat! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că azi am liber. Altminteri… Aș fi fost recunoscătoare dacă se promulga Legea Manelelor. Odată îmi spunea cineva că Nu e, dom’le, petrecere fără manele! N-ar avea farmec! No shit?! Daaar… hai că am motiv de recunoștință – au trecut petrecăreții înapoi pe ceva mai ușor de suportat de subsemnata – Oi oi ooooi! Mulțumescu-ți, Doamne! Și ferește-mă de manele, rogu-te!

Din bucătărie … neee, nu mă convinge paragraful ăsta să merg într-acolo! E fereastra deschisă… 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … azi e de serviciu prosopul cel mov, tot mare și pufos, luat de la Monoprix în ziua când plecasem să cumpăr… nuștiuce. A fost coup de foudre și el, firește, ca orice lucru pe care-l iau în transă, fără să gândesc prea mult nici cât costă, nici ce voi face cu el…

Citesc … am citit într-un final care e diferența între Dunhill (Fine Cut) și Rothmans. Așa că am decis să-mi schimb țigările, asta fiindcă încă nu-mi vine a renunța la obiceiul ăsta nesănătos. Pe astă cale țin să-l felicit pe Dan cel Hipertensiv pentru determinarea de care dă dovadă în a se lăsa de fumat! Daneee, auzi cum bat din pălmuțe?

Ceea ce aștept (sper) … să termine de cântat Maria Tănase Cine iubește și lasă… e frumoasă, da-i de jale, Doamne! Mai bine îndeamnă-i să pună Zi-i una mai săltăreață… Ei da, chiar de-i 03,33… 😐

Ce mai meșteresc … Cui îi arde de meșterit zilele astea? Aș meșteri eu, dar nu mă pricep, așa că o să-l aștept pe nenea Instalatorul să arunce un ochi critic și ca un prea-bine-cunoscător ce se află să-mi spună el De ce-mi picură apa pe gresie de la chiuvetă de fiecare dată când spăl ceașca de cafea? E de meșterit la scurgere?

Ascult … Brașoveanca… Ciudat playlist au copiii ăștia! Trecură la Mușamaua acum… și nu m-ar mira să aud și Dansul Găinii. Sau pe-al Pinguinului?! 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să verific. Deformare profesională, deh! Cred că e cea mai documentată / verificată pagină de Jurnal – nah, recunosc, noroc cu Youtube, altminteri confundasem Mușamaua cu Mătura. Ei, se vede că n-am mai fost demult la o nuntă… pe vremuri, ehe, n-aș fi dat-o-n bară cu așa ceva. Singura-mi scuză e că de sus se-auzea doar instrumentală – nu tu cuvinte, nu tu search terms! 😳

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … dacă m-or lăsa zăbăucii ăștia de vecini, promit să mă odihnesc! Așa mi-am zis… Sună a socoteala de-acasă, nu? 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… vă învit la o plimbare cu pași cuminți pe mal de ocean… 🙂

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that?

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc! 

Jurnalul unei femei simple – 6

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 27.10.2013 ora 02:35

Afară … țipătul de mai devreme mă făcuse să deschid fereastra. Nu din curiozitate, ci pentru că plasarea lui pe o octavă înaltă precum Everestul m-a îngrijorat. O mână de ajutor nu strică niciodată – așa mi-am zis. Era beznă și nici o mișcare. Remarcabilă era doar Luna – ca o doamnă misterioasă ce-ți aruncă priviri pe sub borul pălăriei… De la a doua fereastră a etajului I al Căminului Poligrafie s-a mai ițit o figură scrutând întunericul… E doar tăcere acum… 😐

Mă gândesc … la Alegeri. Am aflat ieri spre seară de la fii-mea că un apropiat a intrat în belea. Belea urâtă de tot! Și-mi pare rău, mi-era drag copiluțul ăla. Păcat… Și e mai tristă povestea asta decât aceea care m-a redus la tăcere zilele trecute. Credeam că nimic nu poate fi mai deprimant decât revelația că a ta căsnicie e o detenție pe viață. Și că refugiul în muncă silnică e o binecuvântată evadare… Ce om normal și-ar încredința viața în mâinile unui gardian ce-i picură zi de zi nefericirea în suflet? Noi, oamenii, ne cam jucăm de-a viața uneori… de parcă am avea nouă vieți, nu doar una… 😕

Din locurile de unde învățăm … răzbate Lumina… E drept că pentru unii lumina asta e ca un far xenon – la faza lungă deja nu mai rezistă și trag fesul pe ochi… 😛

Sunt recunoscătoare pentru … că nu sunt obligată să spun de complezență Te iubesc! Sau să mă refugiez în muncă doar ca să scap de prezența cuiva care mă agasează… Pisici, m-au dat peste cap poveștile astea și nu-mi place! Cândva am cochetat cu ideea de a mă înscrie la Psihologie – Mulțumesc, Doamne, că m-ai oprit la vreme! (Dac-aveam emoticonul cu temenelele acum, eram recunoscătoare și pentru asta… Huh, mi-s incorigibilă :!:)

Din bucătărie … e zvon de liniște și pace. Poate azi – dacă mă potolesc cumva după ce deșert sacul aici – fac zarvă pe-acolo… Hai să dau un pic afară din casă un ceva legat de bucătărie – dacă n-am starea necesară, nu gătesc! Ar fi o irosire de timp și resurse, iar eu știu așa – și resursele, și timpul sunt limitate și e musai să fie folosite cu chibzuință. Zău! 😉

Cu ce sunt îmbrăcată … cu niște haine obișnuite… După ce termin de scris îmi iau pijamalele, mai mult nu-mi vine-a spune. Little black dress ar fi fost mai potrivită, că am dat iama în trusa de machiaj a fiică-mii mai acum vreo… 6 ore. Pur și simplu am simțit nevoia. Și sper din tot sufletul să nu fi accelerat prin asta ritmul încălzirii globale, că de fiecare dată când mă îndeletnicesc cu văcsuiala se întâmplă un Ceva! 🙄

Citesc … (citisem) despre Efectele termenului extinctiv… Curiozitatea, bat-o vina! Am vrut să văd și eu cu ce se delectează Ale a mea, de-mi tot răspunde în reluare. Recunosc – în afară de mirosul de carte proaspăt scoasă de sub tipar nimic nu se mă prinde! E ca și cum aș citi în sanscrită. Sau în mayașă. Chiar, s-o mai fi tipărit ceva despre sfârșitul lumii?

Ceea ce aștept (sper) … vești bune… în niciun caz din cele legate de adevărul cosmic! 😛

Ce mai meșteresc … un puzzle cu pauze vesele. 😉

Ascult … Pink și-al ei Perfect… 😎

Unul dintre lucrurile mele preferate … ora de aerobic. Categoric! 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … ei bine, s-a cam dus sfârșitul săptămânii – e deja duminică, văd eu cum toc ziua… Bine, pot să recunosc și asta – N-am nici un plan… E capăt de țară? 😳

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Aș fi scos de la naftalină Rațele. Și aș fi așezat sub ele frumușel o fabulă de-a lui Topârceanu. Sigur ați fi zâmbit, citind-o…

Doar că ieri am simțit nevoia să mă plimb. Să văd culori, să mă bucur de soarele pe care-l văd în timpul săptămânii doar prin fereastra biroului. Și-a fost fain! Hainele Toamnei încă nu s-au ponosit – verdele e puternic, roșul demențial, iar ocrul parcă echilibrează…

Să vă fie ziua frumoasă, îmbrăcată în culori vesele de Toamnă! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 4

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 11.10.2013 ora 23:59

Afară … noapte îi, că mereu mă prinde crucea nopții scriind… 😳

Mă gândesc … la o formulă de mulțumire pentru Potecuță – dacă nu săream gardul în curtea-i, schimbam ora de pornire a Jurnalului ❗ Mă bate gândul de muuultă vreme să-l rog pe cerberul de WordPress să pună la bătaie emoticonul de face temenele – în Yahoo mess există, deci se poate! Aaaa, și emoticonul ăl de pune mânuțele la ochi, și pe cel de-și astupă gurița… Ce mai veselie ar fi pe mine, ehe! 😆

Din locurile de unde învățăm … aș vorbi de greșeli… că le facem deseori cu voie sau fără de voie – poate așa-mi amintesc să nu mai fumez când tastez! Mă cam dojenește de câteva minute bune degetul inelar de la mâna dreaptă și nu mi-i tare plăcut… 😐

Sunt recunoscătoare pentru … multe, dar mai ales pentru fiică-mea. De câte ori o privesc mă umflu în pene mă bucur. E adevărată și varianta pe care am tăiat-o, dar prea mă transforma în Bursucel Infatuat și nu-s deloc așa, pe cuvânt! 😉

Din bucătărie … I did it again! Asta-mi tot repet de pe la 22,30, când mi-am amintit de ouăle puse la fiert pe la 21 și-un pic… Deci – din bucătărie a ieșit fum! Uite că am spus-o… 😳 Da-i de bine – m-am delectat făcându-le de petrecanie celor 4 ardei capia maaari și puși pe autodistrugere în semn de ripostă pentru faptul că-i ignoram de vreo 3 zile. Acum ronțăi Galette de riz (Bio, sîc!) luate într-un acces de înțelepciune de la Mega Image. Nu-i de colo să te lupți cu dorul unei cine ratate lamentabil… 👿

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pijamaua adusă de fiică-mea special pentru mine. Sau poate m-o fi păcălit, că prea zâmbărește când mă vede… 😕 Pantalonii sunt rezonabili… zic eu. Lejeri, bumbac de calitate, albi, urme de lăbuțe gri și din loc în loc Mewsette, cu o fundă roz cyclamen la gât. Bluza e cyclamen și ea… numai ce am examinat-o – scrie marie pe burtica aceleiași superbe pisicuțe albe cu ochi albaștri… Ha, iar cyclamen – culoarea asta e cu cântec! 😳

Citesc … tot Ordinul 3055/2009, actualizat, adnotat, măzgălit, subliniat… pe principiul Cine deține Informația… Ei, da, e evident, nu-i prea veselă lectura…

Ceea ce aștept (sper) … să repare nenea Instalatorul nu-ș ce chestie stricată, că de 2 (două!) zile apa îi rece ca gheața. Să nu-ndrăzniți să-mi spuneți că merit dușuri reci, da?! 🙄

Ce mai meșteresc … încă mai colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… O frumusețe, zău, de mă mir și eu când văd ce artistă mi-s! 😮

Ascult … reproșuri legate de faptul că ajung târziu acasă, că stau prea mult la calculator, că sting prea târziu lumina… fondate, e drept… 😳

Unul dintre lucrurile mele preferate … să o aud pe fiică-mea povestind – s-a lungit episodul editării Jurnalului, c-am avut pauza de taifas, dar nu-mi pare rău. 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment  iar… Salata de pui, pastele penne și ce și-o mai dori fata asta a mea. Poate o plimbare, de-o fi vremea frumoasă. Și somn… mi-ar prinde bine. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

E-atât de senin Locul ăsta… 🙂

Stropi de … Soare

Da, iar plouă! Plimbarea din care tocmai m-am întors mi-a ieșit pe nas, zău! Zâna Ploii și-a râs de mine – pantofii sport mi i-a transformat în mici bărcuțe pline ochi cu apă, iar blugii într-un… burete. Pic lângă pic de ploaie au adunat! De păr nu mai vorbesc… 😳

Bine măcar că am adoptat o ținută sport! Portarului cel curios, zor nevoie să știe el ce, cum și de unde vin, i-am răspuns în treacăt, cu un mic strop de ironie amară în ton De la piscină, mi-era poftă de-o bălăceală! 😀

Eheee… bălăceală… plajă… 💡 Știu eu un loc nuuumai bun! Chiar de bate vântul, chiar de-i rece apa, e un loc în Naples – acolo în Florida – unde-ți fug toate supărările. Le-o lua vântul sau briza oceanului, nu știu sigur care din ele – important e că dispar așa Pufff!

Și ca să nu-mi aud vorbe cum că-s secretoasă, ba și mai și – egoistă, uite Locul, inclusiv itinerariul! 😉

Această prezentare necesită JavaScript.

De ăst loc am aflat azi la întoarcerea acasă de la un Spiriduș ce-a făcut un tur numai cât să-mi arate calea și să arunce cu stopi de soare peste mine. Ce ți-e și cu spiridușii ăștia?! Fac ce fac și culeg zâmbete! 🙂

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imagini… Mea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂

Germanos…

„Știu că zilele frumoase sunt pe terminate… și mai știu că o să tânjesc după ele, dar… nu pentru asta am venit eu aici. ”

Eeee… cam așa suna un refuz elegant în fața unei invitații la o plimbare în Herăstrău. Eu încă am de lucru. Bolovanul lui Sisif e din nou la poalele muntelui și își așteaptă urcușul. Teoretic ar putea aștepta. Practic… n-a fost deloc o minciună că nu pentru plimbare sunt eu aici.

„O sa fac o plimbare până în Herăstrău, pisoi, dar azi mă duc singur!”

Pisooooi ?!?!?

Mi-am frământat mintea ore întregi… De ce apelativul ăsta?!? De unde naiba știe? Sau… ce știe?!

Am lucrat cu pauze de gândire. Cu poticneli. Cu fraza revenind enervant de des în gând..

Și la final am aflat că de fapt era de vină doar… reclama de la Germanos! 🙂

(Altă lecție… 😉 )

Wake up!

N-am șanse! Nu cu Otto…

După țopăieli, scânceli, papuci plimbați prin cameră în semn de protest, îi musai cazul să reacționez. Nu mai spun „Mi-e somn, Otto, lasă-mă încă un pic!”… Mă ridic doar mecanic. Știu că e vremea Plimbării de Dimineață…

Și începe monitorizarea… Cred că e printre puținele dăți când baia îi este loc drag. Nu iubește apa și sigur nu pricepe de ce trebuie să irosesc timpul sub duș. Garantez că periuța și pasta de dinți sunt chestii inutile în mintea lui. Dar e răbdător. Și mai ales înțelegător. Ceva gen „Fie, pot fi mărinimos și azi cu tine!”. Ieșirea din baie cred că e partea lui preferată. Ultimul nod la șiret e siguranța plecării. Iar mâna mea întinsă către lesă…

E deja un ritual. Care are ca încoronare bucuria lui Otto. Cred că asta e partea care îmi place cel mai tare…

Nu mi-am închipuit niciodată pe vremea când era puiuț că-mi va fi tovarăș de plimbare. Sau că voi ajunge să îmi doresc o casă, o grădină, un loc de joacă doar în perspectiva unui Otto fericit. E o altfel de trezire…