Pfiuuu, iar am comis-o! Și n-a fost cu intenție… doar că n-am putut să mă abțin și pace! Mdea, ăsta e cusurul meu… 
M-am trezit dimineață cu un chef nebun de gătit. Din vreme în vreme înveselesc Bucătăria cu prezența-mi pitorească. Și-i împrumut culoare din belșug cu rochia-mi roșie cu floricele. Dacă era vineri, scriam Jurnalul. Așa… doar consemnez cum am mai vrăjit eu Bucătăria.
Buuun! Pentru că tot eram plină de elan muncitoresc am pândit-o pe fosta colegă de birou. Am speriat-o cu un Bau! și-ntre două guri de cafea și-un fum de țigară am întrebat-o Ce zici de-o ciorbă de burtă? 
Și cum n-a avut nimicuța împotrivă… m-am pus pe cale spre magazin după cele trebuitoare. Cineva tre’ să facă piața și duminică, nu?
La întoarcere, mă sună o prietenă să afle dacă mi-s încă întreagă, să știe ce mai fac… chestii de-astea, ca-ntre fete! Și-mi dă ghes Bunul să-i zic și de proiectul meu. Fată, fie-ți milă de mine și nu-mi strica ziua de plajă! Că de-o săptămână visez să stau despuiată toată ziulica pe plajă. Nu fi știi tu cum! 
Mdea… fiindcă prietenul la nevoie se cunoaște am ajuns acasă și am tras de timp cât am putut. Cu mare părere de rău, dar ce să fac? Am pus vinete la aburi – că asta cică nu se numește gătit – am făcut un mujdei de usturoi cu iaurt și smântână, am tăiat roșii și-am făcut un tortuleț a la Ana. Cam așa…
Am blurat imaginea de necaz… că-ntre timp m-a sunat Prietena și m-a luat cam pe ocolite cu-ntrebarea Fată, sper că n-ai stat nemâncată până acum. Ia zi, ce-ai băgat la ghiozdănel? Când i-am zis ce-am mâncat s-a oțărât la mine cu un Ei, parcă-ți stătea în gât brânza de capră cu roșii… Cum spuneam – prietenul la nevoie se cunoaște. De prietene nu se pomenește cuvințel. 
Totuși îi dau picul de dreptate și n-o șterg din lista de prieteni pe motiv c-ar fi în stare să mă pună să mănânc doar uscături. Partea proastă e că, mai nou, de fiecare dată când gătesc se-ntâmplă ceva. Natura se dă de-a berbeleacu’ în cinstea evenimentului. Bine că n-am Oceanu’ la doi pași, că mă ploconea cu vreun tsunami de toată frumusețea! 
Acum mi-e ciorba pe foc și-afară o cam pune de-o furtună. S-a hărnicit și nea’ Ilie iar și-mi bubuie în urechi tunetele ‘mnealui. Da’ nu mă las eu speriată de hărmălaia lui și nu-i fac hatârul să-nchid fereastra. E răcoare și mi-e bine așa, Sfinte! Ce-ți veni să-mi agasezi urechile?
Mă uit cum plouă și parcă mi se strânge sufletul. Sper să fi ajuns pe vreme bună acasă prietena asta a mea… Prefer să-mi zâmbească, așa cum poate o să zâmbiți și voi, nu s-arunce cu roșii stricate după mine. Că-i musai să ne fie săptămâna cea nouă adunătură de bucurie, nu? 
Bursucel's Blog 