Varză

Când cu mintea obosită mă întorc acasă seara

E un gând ce mă îndeamnă să aleg spre stele scara

Să-mi pitesc prin nori obida, să pornesc din ei potopul

Și apoi cu praf de stele să-mi pudrez ușor prosopul.

Însă scara mi-i dosită. Și atunci privesc prin ceața

Din oglinda conștiinței, cât să-mi văd mai bine fața…

Nu-i de joacă de fac asta! Nu-i nici simplu pentru mine,

Însă-mi spun că-i musai asta dacă vreau să-mi fie bine.

Ca la doctor… Pun sub lupă teanc de sentimente, gânduri,

Le sortez, le scutur bine, suflu praful dintre rânduri…

Mintea-mi spune c-ar fi vremea să îmi văd mai mult de mine,

Să las baltă tot ce-i negru dacă vreau să-mi fie bine!

Și-atunci mă bușește râsul și îi spun verde în față

Ei, halal filozofie îmi prezinți tu, Minte creață!

Ia să-mi spui tu iute-acuma, cine-i vinovat de asta?

Nu-mi da vina iar pe Suflet! Aaaa, el a adus năpasta?

Tu dormeai? Nu-mi spune iară cât de obosită ești

Că te las să dormi de-ți place varza a la București!

Și-o să-l rog pe dragul Suflet să te legene nițel,

Că tot ai ceva cu dânsul… Poate-i prinde drag de el…

Vezi tu, Minte, nu-i pe lume leac mai tare pentru Suflet

Decât stopul de lumină ce coboară dintr-un zâmbet!

Acum dormi, te odihnește, poate-ți vine-n vis vreo barză

Cu-o idee salvatoare și-om scăpa din astă varză… 🙂

Mai și Ploaie

Afară toarnă cu găleata. Îmi zic că sigur așa a început Potopul. O huruială sâcâitoare pe care o simt ca și cum ar fi la un pas de mine. Ca și cum sus se face reorganizarea unei biblioteci imense. Poate Bunul plânge, prea sunt toate cu susul în jos… O atmosferă apăsătoare demnă de un noiembrie plin de tristețe.  Ploaia asta îmi amintește de lacrimi.

Suntem în luna mai, Bursucel! Așa-mi scria mai devreme G. Acum trei zile mai însemna soare, 3 km de mers pe jos și plimbare pe mal de lac în parc. O zi superbă, plină de culori și sunete. Cu privirea oglindită-n apa lacului…

Acum îmi clătesc privirea în apă de ploaie. Mi-e rece, dar asta nu mă convinge să închid fereastra. Privesc perdeaua de stropi bătută haotic de vânt și mă întreb pe unde s-or fi adăpostit mierlele mele. Mai devreme i le lăudam unei prietene. Acum îmi lipsește trilul lor…

Și-aștept. Să treacă Potopul. Să revină Mai. Cu tril de mierle, cu soare, cu dor de plimbare. Și cu căldura unui zâmbet…

Later edit De n-aș ști că Bunul a decis s-o ia alături, aș fi crezut că poate plânge de dorul minunii ăsteia care azi ar fi împlinit 85 ani. Frumoasă, inteligentă și plină de umor, cu o finețe aparte și un zâmbet inconfundabil… cum să nu-ți amintești cu nostalgie de Audrey Hepburn?

Omniprezență

( … pe jumătate – mea culpa! 😳 … )

Plouă… răpăială sacadată și enervantă ce-mi amintește fără drept de apel de Bacovia și-al lui Plouă stupid… Slavă Domnului că gândul mi se oprește aici și nu are pic de intenții suicide, ba din contră! E pus pe șotii și-mi dă ghes să mă privesc în oglindă. Iar eu mă-ndrept într-acolo, fix cât să mai scap un pic de zgomotul iscat de stropii de ploaie ce sărută enervant pervazul ferestrei mele.

Poc-poc-poc-poc-poc!

🙄 Da… știu – aș putea închide fereastra, dar aș pierde aerul curat… și rece – probabil aliat cu Ploaia, Vântul șuieră și mătură în îmbrățișări același Pervaz… mi-am promis că după ce se potolește vremea o să-l bucur cu căldura unui petic de bumbac cu-adevărat iubitor. Merită din plin, pentru că e cumva victima ultimei mele isprăvi. 🙂

Ei, hai să vă spun de ce plouă… 😳 Krab roșcățel, te căutasem să-ți spun că mi-am colorat părul! De sâmbătă aveam gândul ăsta de schimbare, doar că n-am prea avut vreme. Duminică însă, din momentul în care am zis O fac! s-a pus vremea pe plâns. Am zis că-i glumă, că se potolește… Hai, că-i toană! Dar văd eu bine că mă pedepsește în regulă… și nu numai pe mine! Acum sper să nu vină Potopul, mama ei de Ploaie rece și udă, și urâtă pe deasupra!

Și ca să fie trebușoara ca la carte, Ploaia e omniprezentă – uite-așa-mi trebuie, c-am intrat într-o curte unde am văzut la loc de cinste poza unor gogoși – numai poza rămăsese din dânsele… Dau să fug iute, dar Gândul zice Nuuu, întoarce-te imediat de citește! Ai iscat Ploaia, suportă consecințele! Am suportat cu stoicism, că măcar am văzut copii frumoși… și-un dovleac colorat – și gogoși… o minunăție, ce mai! 😎

Acum eu zic așa – dați voi iama în butoiul cu zâmbete, eu zic Mea culpa! până mi se șterge vina și poate-poate s-o sparge-n mici fărăme ghinionul și se oprește vremea asta plângăcioasă, că-i prea de tot – și ploaie, și lipsă de gogoși, și marți pe deasupra!

Update – Marți 01.10.2013 orele 22:37 – că e musai! Asta-i nuanța de Roșcat-Bursucel! 🙂

… luminat de blitz, că soare nu-i… 😳