Arhive etichetă: poze

Pozeee

(… cu Ninsoarea, firește… 😉 )

Azi a nins… Serios! S-au prins în horă Fulgii de Nea chiar lângă fereastra Biroului meu! Nu-ș dacă și la voi, dar la mine așa a fost…

Bifam… Ca de obicei, bifam și mormăiam. Să nu mă întrebați ce, că-s Bursucel Simțitor și nu-mi vine să reproduc ce ziceam… 😳 Am teancuri de hârtii listate, care mi se ițesc care mai de care în fața Creionului. Și bietul de el nu le face față – pe zi ce trece se face mai mic… și mai mic… o să-i fac și lui poză până nu ajunge una cu Guma ce-o poartă în coadă cu mândrie…

Din vreme în vreme mai aruncam câte o privire pe fereastră… Mereu pierd amurgul – acum e zi, acum e ditamai bezna! Oooricât aș pândi trecerea, tot îmi scapă… Dar nici cu ochii pe fereastră nu poți sta la birou! Cum ar suna un Raport de activitate cu Am pândit amurgul ?! 🙄

Amurg pe care iar nu l-am prins nici azi, e drept, dar am întâmpinat cum se cuvine Prima Ninsoare! Am deschis fereastra laaaarg big hug , am luat aparatul foto din geantă și …

Știu… pozele nu-s prea reușite, că bateria camerei era pe terminate. Și nici eu nu mi-s Bursucel Fotograf Expert… 😳

Dar nu puteam să las Evenimentul să treacă neimortalizat, zău! Că nimic din ce stârnește Zâmbetul nu e de dat la o parte, nu? 🙂

Dor de Polonic

(… Mama lui de Dor! 😳 …)

Polonic 2

Mi-e dor să te găsesc dimineața pe perna de alături,

Mi-e dor să-mi ciufulești părul,

Mi-e dor de privirea ta…

Polonic 1

Mi-e dor de tine, Pisoi cuminte și zăpăcit…

Nici n-ai idee cât de dor îmi e!  🙂

P.S. Trebuie musai să adaug. Musai! Nu răscoleam după pozele dragului de Polonic (plecat prea brusc la sfărșitul lui 2009) dacă nu făceam cunoștință azi cu Izzie. Ghemotocul ăsta mi-a amintit că odată, demult, am avut parte de cel mai cuminte și mai afectuos motănel adus acasă cu intenția „Îl punem pe picioare și-apoi vedem noi cui îl dăm!” Că nu l-am mai dat nicicui nu e meritul meu. Și că mi-e dor de el de fiecare dată când văd un pufos ce-i seamănă, e tot meritul Pisoiului! 🙂

Istorii

(care arată că istoria nu se repetă musai... 🙂 )

Se zice că ți se dau belele de tras fix cât poți duce. Nici mai mult, dar în nici un caz mai puțin, ca să te poți învăța minte.  De data asta m-a scutit bunul Dumnezeu de taxa pe prostie… Știu că o recuperează de altundeva de o vreme, dar tot sunt bucuroasă că nu m-a bifat la plată tura asta. Poate o fi luat în calcul excepția dublei impozitări…

Taxa asta am plătit-o prima dată într-o zi cu soare. Era primăvară sau început de toamnă, atât pot spune. Îmi amintesc că purtam geaca mea cea cumpărată cu titlu de unicat, devenită apoi în serie după ce am descoperit că același model era purtat de o prietenă de-a fiică-mii. Singura diferență era dată doar de eticheta cu mărimea – a mea era M, a ei L…

O varză și o legătură de pătrunjel, căpătate în schimbul telefonului. La vînzătorul de varză rămăsesem datoare cu 10 bani, găsiți apoi în timp ce scotoceam după un 50 bani pentru vînzătoarea de verdeață. Mi-amintesc că am scos telefonul și l-am pus pe tejghea la vedere. Apoi m-am pus pe căutat. A fost ultimul contact vizual cu bietul meu obiect de comunicare verbală. Apoi n-am mai știut prin buzunarele cui a încăput… Plecasem să înapoiez datoria – enorma sumă de 10 bănuți!

Eh, era doar un simplu obiect, știu! Mi-a părut rău mai mult de pozele cu Puff și Polonic. Și de poza de wallpaper – un abdomen plat, bronzat, învelit parțial de un prosop albastru… Ah, și agenda telefonică!

Încercarea de a le recupera mi-a temperat-o prietenul nostru – polițistu’ G. Cu aplombul persoanei competente, m-a sfătuit profesional să-mi cumpăr altul. Mi-s fan adevăr și – cu toată părerea mea de rău – i-am fost recunoscătoare că nu m-a dus cu preșul și nu mi-a dat speranțe deșarte. Era bun dus telefonul meu, cu tot cu poze, contacte…

În fine, azi am recidivat cumva. De data asta am avut noroc că am trecut la comerțul online și vânzătoarea are mai multe clase decât cea de la zarzavaturi. Plus adresa mea de e-mail. Unde a scris de cum a realizat al cui e obiectul gălăgios și nelalocul lui de pe biroul ei. Nu i-a trecut o clipă prin minte să-l oprească pentru ea sau să-l cadorisească vreunei rude. Nici ei și nici colegului, chiar dacă respectivul locuiește în Ferentari. A îndrăznit omul să ia telefonul cu el, dar cu gândul că poate reușește să mi-l înapoieze cât mai repede… N-a fost să fie – nu m-am încumetat să merg până în cartierul lui și nici nu m-am îndurat să îl las să bată cale lungă până la Casa Presei. Ar fi făcut și asta, era omul dispus, dar după peste 8 ore de muncă cred că e binevenită odihna.

Odihnă… Sper să îndrăznească să închidă telefonul. Am uitat să-i spun asta… Altminteri o să simtă pe pielea lui zicerea nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Și tare rău mi-ar părea, pe cuvânt!

P.S. Aș fi colorat postarea asta cu o imagine a Ferentariului, locul de popas al telefonului plimbăreț, dar toate pozele găsite de prietenul Google erau tare triste…

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imaginiMea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂