Arhive etichetă: prieteni

Jurnalul unei femei simple – 20

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 01.03.2015 ora 12:35

Afară … mi-ar fi plăcut să fie soare. Să fie zgomot de primăvară. Să-mi răzbată prin fereastra deschisă cascadă zglobie de râsete. De piticei. Afară e doar mohorât. Sunt zgomote, e drept. De mașini. Astea trec indiferent de e iarnă sau vară. Irelevant zgomot. Poate doar un scrâșnet nervos de roți ar mai rupe un pic monotonia. Dar asta e altă poveste… Așa cum tot altă poveste e covorul ce mi-a bătut dimineață în fereastră cu un original Bună să-ți fie dimineața, Fatăă! Până să răspund, a fugit Covorul… Să nu mă-ntrebați ce răspuns aveam, da?! 😆

zâmbet fără frontiereMă gândesc… că am eu soare în suflet îndeajuns! O părticică am prins-o într-un zâmbet și-i gata Mărțișorul! 🙂 Așa… ca o compensare pentru Out of service! pe care minunatul astru și l-a luat cu de la sine putere. Tocmai azi! Acum două zile și-a făcut treaba frumușel – a inundat în lumină orășelul, de-am umblat cu drag toată ziulica ba ici, ba colo. O minunăție de zi și nimic altceva! Soarele ăsta ar trebui să țină cont de faptul că Tulcea, scăldată-n auriu, are un farmec aparte. 😉

Sunt recunoscătoare pentru… obiceiul unora de a-mi tot da ghes în te miri ce… chestiuni. E drept, cârcotesc de fiecare dată și mă simt așa de nedreptățită când mi-s obiectul pisălogelii. 🙄 Dar azi trebuie să recunosc – fără cicăleală n-ajungeam eu acasă. Și nici de scris nu cred că se punea problema… Nah, că mi-s recunoscătoare! Bine?! 🙂

Din bucătărie… mama mă tooot îmbie de-azi dimineață cu te miri ce, de mă simt îndopată ca o gâscă ca-n copilărie. Diferența e că acum nu mai fac așa de multe mofturi. Și zău, nici n-am avut motive pentru strâmbat din nas – eu am învățat să nu mai dau la o parte zarzavaturile din supă, iar mama (trebuie musai să spun și asta) mi-a făcut printre altele o supă de găluște făr’ de cusur! ❤

Cu ce sunt îmbrăcată … ? Acum iar în pijamaua cu rățuște. Nu se face să dormi la prânz altcum! Așa zicea bunica de fiecare dată când încercam să adorm îmbrăcată în rochița care semăna cu un clopoțel. Despre pijamaua asta a mea îmi spunea cineva aseară că nu e pentru femei serioase! Așa o fi, măi, da’ renunț cu toată inima la atributul de serioasă și-l iau pe cel de zâmbitoare. Avantaj eu, nu?! 😉

Citesc … o carte despre Păsări din Delta Dunării. De-aseară citesc. Cartea le e dedicată năzdrăvanilor mei de nepoți. Deși nu e neapărat o carte pentru copii, mi-a încolțit gândul că uite, am încă un motiv de a merge la Cărturești. Vineri, 13… sparg ghinionul cu o carte pentru un pitic din Franța. 🙂

Ceea ce aștept (sper) … Să treacă timpul cu folos. Și febra musculară. Ieri am testat E-Fit. Aș putea da vina pe insistențele blondei de sor’-mea. Beneficiile ălor 20 de minute nu-mi lasă nici pic de speranță în a arunca mâța-n brațele altora pentru experiențele mele. Chestia asta cu electrostimularea încă nu am disecat-o, așa că nu știu să spun decât că ieri m-am simțit perfect. Ca după o oră de aerobic. Mă rog, o oră un picuț mai… altfel. Acum aștept rezultatul… o fi pitit pe după febra musculară… Ei, da’ cine-mi era vitează ieri?! 😆

Ce mai meșteresc … hmmm… am învățat să fac ghiocei. Seamănă cu aceia de grădină, cam la fel de mari. Dacă aș fi fost la București, poate aș fi meșterit zilele trecute. 💡 Pot invoca deplasarea ca pledoarie a apărării? 😕

Ascult … de ceva zile mai peste tot Sam Smith. I’m Not The Only One. Cel puțin ieri am auzit-o în 3 locații pe faleză. Măcar într-o privință mi-s de acord cu Sam. E de bine! 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … să ascult și să privesc. Simultan. E un fel de exercițiu de cunoaștere. În ultimele zile m-am putut bucura de asta. Oamenii sunt ființe fragile care deseori dosesc în spatele cuvintelor și a atitudinii pe care o afișează tristeți pe care le dezvăluie abia atunci când înțeleg că privirea ta a trecut peste voalul unui zâmbet pictat…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … Plimbare. Cafea cu oameni dragi. Poate alte zeci de poze. Amintiri frumoase pe care să le păstrez până la următoarea revenire acasă. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Timp pentru Carte

(N-)Am uitat…

Sunt zile speciale pe care în calendar se cuvine să le marchezi din vreme. Să nu le uiți trecerea. Să nu ratezi celebrarea lor. Să nu-ți roșească obrazul sub ploaia unui abia șoptit Ai uitat? Scuze… Nu, nu prea-și au rostul scuzele… Ar avea efectul unui pumn de sare pus cu generozitate într-o ceașcă de cafea. Strâmbătura iscată ar alunga instant magia clipei pe care o intuisei a fi guvernată de savurarea licorii aromate…

S-ar fi cuvenit poate să scriu mai mult și mai frumos azi… Dar mi-s săracă în cuvinte. Poate m-am îmbolnăvit de tăcere. Sau poate doar m-a amuțit Ploaia…

Mai știi? Adevărații prieteni ne sunt mereu aproape. Chiar și atunci când îi desparte un ocean. Sau o Băltoacă Sărată. Chiar și atunci când ne par reci. Sau prea ocupați. Sau…

S-ar fi cuvenit să scriu mai din vreme, știu… Măcar atât… coffee

Stări

Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere… d'oh

Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute. no talking

Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂

Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…

Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul! big hug

P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?! bee

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that? big hug

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc!  good luck rose

big hug

Jurnalul unei femei simple – 12

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 15.12.2013 ora 03:26

Afară … parcă-i un făcut! Fund de ceaun e… nu-mi dezmint predilecția de a scrie la ore mici, mici de tot, așa că altă culoare nu-i pot atribui peisajului. Cred că e de vină liniștea pentru cheful ăsta al meu de-a scrie… că nu mă lasă sufletul  să dau vina pe cafeaua de-am făcut-o cu-o oră în urmă. Hmmm… era liniște până să scriu – acum ascult Corul Câinilor Lătrători la Lună. Se disting cert vreo patru tonalități, dar n-aș putea spune clar câți membri participă la eveniment. Chiar de mi-aș turti nasul de geam, tot n-aș distinge nimic în bezna de-afară… 😉

Mă gândesc … la Bioritm. Pe bune! Pentru orice chestie de pe lumea asta există o explicație, nu? Iar eu, gândindu-mă mai bine, trebuie să recunosc că mereu am dat randament noaptea. Știiiu, gurile rele ar zice Păi da, măi Bursucel, măi… că dacă dimineața ta îi decalată cu nu-ș câte oreeee! Dar nu, zău că nu! Dimineața mea a fost trasată ieri – sâmbătă – de un Cineva grăbit care a format greșit un număr de telefon. Exact, pe mine a picat pacostea și m-a trezit… Definitiv la 8,30! Eh, i-am urat omului Zi bună! Sau poate mormăit… Revin la Bioritm – l-am calculat pentru ziua de azi și zic așa – din surse sigure nesigure pe care nu mă hotărăsc cum să le cataloghez, azi o să puteți conta pe mine emoțional – 97% și intelectual 81%. Partea proastă e că ăl fizic e cam mititel – 14%… Așa le-a ieșit ălora din calcule… Mă gândesc serios că azi chiar de m-ați ruga, n-am cum să fug! 🙄

Din locurile de unde învățăm … de la alții citire, via proverbe și zicători, se-aplică mai nou la mine Nevoia te-nvață ce nu ți-i voia. Adaptez, mai nou. Iar experimentez pe pielea-mi, în speranța c-o să mă-nvăț minte și n-o să-mi repet apoi Pfiuu, trăznaia asta am mai făcut-o odată! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … prieteni. Chiar de-aș da cu bâta în baltă, sunt doi cel puțin care nu m-ar lăsa de izbeliște. Bine, mă străduiesc să nu pic în belea… promit chiar să-mi dau silința să pun la loc kilogramele pentru care mi-am luat mustrare acum vreo două zile. Doar că aș fi recunoscătoare și mai și de-aș găsi păsuire la termenul de onorare a promisiunii – trebușoara asta nu e tocmai floare la ureche și necesită muuultă canoneală din parte-mi… d'oh

Din bucătărie … se-aude un șuierat cam așa… whistling

Cu ce sunt îmbrăcată … eternul și pufosul prosop maaare de bumbac alb… asta pentru că nu știu de ce, dar nu-mi mai plac neam pijamalele alea cyclamen. Într-atât m-am detașat de ele, încât aș fi în stare să le transform în pânză de sac. Deci, dacă vreodată o să scriu într-un sac peticit cu un pisoi, să fie clar că e vorba de pijamalele cu pricina! hee hee

Citesc … printre picături. Ca să ies basma curată și să pot isprăvi Prefața promisă am citit cărtișica cap-coadă (condensată) în lectura autorului. Spun iar Mulțumesc! Și iar realizez că Doamne-Doamne mă iubește așa cum sunt… 🙂

Ceea ce aștept (sper) … să-mi recapăt Timpul meu. Cel pentru mine. Și să termin odată cu finisajul camerei. Mereu mai găsesc că e ceva de corectat, modificat, îmbunătățit… Aștept să pot percepe și eu locul ăsta ca fiind măcar un pic acasă. Posibil ca atunci să mă împac și cu mine însămi… peace

Ce mai meșteresc … Croșetez… Ăsta e semn că încă nu mi-s complet ok. E și prea mult stres la muncă, e drept. Mai că aș zice că-i fugărește perspectiva venirii lui Moș Crăciun, nu alta! thumbs down

Ascult … cum căntă despre Acasă Smiley… îmi place mie, îi place lui Ale… e perfect! thumbs up

Unul dintre lucrurile mele preferate … să râd. Și mi-e ciudă că la mine nu se aplică zicala Râsul îngrașă! Mi-ar fi fost tare de folos… 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … pe principiul ultima 100 metri am un teanc de chestii de redactat. Chestii inutile, numai bune de pus pe foc. Dar te pui cu birocrația?! Mi-ar fi plăcut ca în week-end-ul ăsta să atârn pe ușă Plecată la Bușteni! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Sunt Buștenii de anul trecut, e drept… Dar știu că poza asta îi e tare dragă cuiva… 🙂

P.S. Îmi făcusem eu așa un plan de bătaie – adică după ce terminam de scris, săream gardurile prin curți și scriam eu ce pofteam în voie. Doar că Moș Ene îmi face cu ochiul – asta da realizare! Și nu-l refuz, că iar mă pedepsește apoi, urâciosul! 😆

Îmi spun mie Somn ușor! și vouă Să vă fie cafeaua aromată!

Sare și piper nu vă pun în ea, las la schimb un zâmbet alături…

coffee 🙂 rose

NeFastul

(Trăiască berea! – așa zic unii… 🙄 )

Motto: Cum? O adevărată lady nu bea bere?

Azi Ieri îmi propusesem altceva. Să ies la o plimbare până-n Drumul Taberei – prilej de onorare a promisiunii făcută mătușă-mii, apoi să umblu în voie prin curțile altora la întoarcerea acasă. Plan eșuat, firește, altminteri cum s-ar mai persifla socoteala de-acasă?! 😀

În fine, gând de scris n-aveam, că asta presupune un minim de concentrare, dram pe care-l fărâmițează obsesivul “până mai e vară…”. Doar că din click în click  am dat peste două întrebări succesive, care-au scos la suprafață un ceva ce-mi spuneam eu că e bine îngropat și-acoperit cu bălării uriașe. La vremea respectivă și-a avut așa o importanță evenimentul, încât ani buni doar la simpla pomenire a numelui lui mă-mbujoram de rușine și necaz! 😳

Hai, că-i prescrisă trebușoara asta, de vreme ce m-a bușit râsul la amintirea ei! Unde mai pui c-am pomenit cu seninătate într-un comentariu despre rușinea pățită și-aș fi scris acolo, dar aș fi stricat poate cu ale mele cuvinte postarea aceea frumoasă… Apoi, lasă să mă fac de poveste la mine acasă, măcar aici s-o găsi careva să mi-o spună de la obraz Bre, ai făcut-o de oaie! :mrgreen:

Ce mai tura-vura… Nefastul eveniment are și un nume – Festivalul Berii! 👿

Dar să nu grăbesc șirul poveștii – înainte de toate stă Prologul:

Demuuuult, tare demult, la 16 ani distanță de timpul nostru, era o fată tânără, frumoasă și deșteaptă (nu ridicați sprânceana – chiar exista! :razz:), care venea și devreme acasă. Fata asta, de aparținea tagmei mânuitorilor de cifrecunoscuse în prima lună ce-a urmat lui Gustar un flăcău deștept, frumos și cuminte, care era din altă castă, teoretic vrăjmașă, cea a verificatorilor de cifre. Băiatul era așa de bun la suflet, încât o convinsese că merită să-i fie alături. Trecuse el prin multe încercări și pe toate le biruise. Una singură fusese omisă – nu-l îmbiase cu licori din cele de dau stări de ebrietate – dar fetei deja îi era drag băiatul și asta era îndeajuns. Fata aceea eram eu, v-ați prins, nu? Cum altfel? 🙄

Povestea în sine începe abia la doi ani distanță de Prolog, într-o caldă seară de vară – seara zilei cea cu 3 ceasuri rele – când prietenul meu a ajuns acasă purtat pe cele 7 cărări ce însoțesc starea de euforie bahică. Era pentru prima dată când îl vedeam așa și i-aș fi spus vreo două, dar știam că-i inutil. Așa că am așteptat răbdătoare până a doua zi. A fost cea mai lungă noapte și cea mai lungă zi! Că nu se făcea să-l trimit la muncă muștruluit… Știu că i-am expus atunci motivele pentru care eram supărată. Și mai știu că nu-i picase deloc bine. L-am înțeles că de vină era al lui coleg, inspectorul O., pentru care sticla era cel mai drag lucru de pe lume, dar l-am rugat să o lase mai ușor cu mostra de colegialitate servită cu o zi în urmă. Și-au curs zilele apoi în pace… 🙂

Până vineri. Când pe nepusă masă m-am trezit la birou cu băieții. Hotărâseră ei că e vremea să ieșim laolaltă cu toată tulcimea în centru, că era eveniment doar! Nici atunci n-aveam la suflet îmbulzeala, dar am avut cu cine mă-nțelege? Hai și hai! Și-am mers… 😐

Știau ei de ce insistau – de nu ajungeai la vreme, n-aveai loc la masă. Au unit băieții 3 mese, de ziceai că suntem la nuntă la țară, nu alta! Asta țin minte că m-a amuzat. Preșuri pe lavițe mai lipseau! Că Festivalul cel cu beleaua începuse cu muzică populară… Mai țin minte că am spus clar Eu nu beau fără să mănânc ceva! Mi-e foame! și-au purces tot băieții după ceva de-ale gurii. Cineva a zis Măi, berea-i hrănitoare, până vin băieții cu micii poți gusta un pic! Hai noroc! M-am codit eu la-nceput, dar părea că știe omul ce zice. Apoi, mai băusem eu bere și nu se compara la tărie cu vinul. Fetele au aprobat și ele, în semn de supremă cunoaștere! Și din noroc în noroc, s-a dus prima halbă ca unsă! Era rece și bunăăă, pe cuvânt! 😎 Care cum venea la masă simțea nevoia să facă o mică cinste. Și fiecare avea altă preferință! Ba fiecare zicea că berea lui îi mai bună, iar în semn de prietenie dădea câte un rând. Gustă! Gustă! Gustă! Silva, Tuborg,  Stela Artois… Când au venit micii, mai că mi-a venit să plâng de bucurie! Apoi de necaz! Erau necopți! 😥 S-au sacrificat și mi i-au dat pe cei mai înnegriți, e drept! Acum mergea berea mai bine! Și nu știu cum se făcuse, dar se-ngrămădiseră în fața mea iar vreo 3 sau 4 sticle verzi de bere. Cred că erau Tuborg, că Efes Pilsener băusem din sticlă maro… Cel mai ciudat lucru era Setea! Și cel mai enervant era că trebuia să țin ritmul ei. Se înnoptase deja, vedeam bine beculețele cele colorate de luminau terasa uriașă și fețele vesele din jurul meu. Probabil și-a mea față era tot veselă… eram înconjurată de-o mare de dragoste care mă legăna, mă legăna, mă legăna… apoi s-a oprit curentul… altminteri cum aș putea explica bezna în care alunecasem brusc? 😯

M-am trezit a doua zi dimineață cu o durere teribilă de cap! Ba de dovleac – că-l simțeam clar disproporționat – în loc de cap aveam un dovleac de plumb! Eram deja acasă, în patul nostru, schimbată regulamentar în bluza de pijama cea muuult prea încăpătoare a Lui mea. Fusese cândva a Lui… Neputinței mele de a-mi aminti cum naiba am ajuns de pe lavița ceea direct în pat îi lua locul jena și dorința de-a găsi un loc cât mai ascuns de ochii lumii în care să-mi depăn restul zilelor. Câte-oi mai avea! – așa am gândit atunci… Am privit alături și am realizat că El deja se trezise… Am închis ochii când clanța ușii mi-a dat de știre că va intra Cineva în cameră! Realizam că o făcusem lată și că toată lumea știe asta! Doamneee, ce rușine mi-era! N-am rezistat s-o fac pe frumoasa adormită, mirosea așa de frumos cafeaua… am mijit ochii și am privit locul pe care așezase tava – două cești de cafea și-o pastilă! E aspirină, țușcă, o să-și prindă bine! mi-a zis El. Merg apoi să iau o bere, e bună pentru dres… L-am privit buimacă – îmi zâmbea! Stomacul mi se făcuse ghem la auzul cuvântului bere. Nuuu, nu mai vreau bere!!!! a fost convingător.

Așteptam resemnată muștruluiala, o meritam din plin – așa gândeam. Cine știe câte se-ntâmplaseră după scurt-circuitul de produsese pana de curent?! Într-un târziu, intuind întrebarea-mi mută, mi-a zis. Mă comportasem bine, nu supărasem pe nimeni… părea dubioasă treaba. Nimic-nimic???? 😕 Aaaa, mai fusese un episod. Neinteresant. Al cărui protagoniști eram eu și un prieten de-al nostru tare drag. Într-atât de tare, încât trebuia să-mi manifest cumva dragul și îngrijorarea față de starea-i. Și cu o nețărmurită prietenie cică l-aș fi ciufulit și luat la întrebări, legate de absența unei ființe sensibile și minunate ce ziceam eu că-i lipsea! 😯 Chiar așa am făcut??? Chiar așa! Ufff, asta nu mi-a sunat a bine! 😳

Sfărșitul era de prevăzut. Luni la rând n-am mai băut bere! La piață ocoleam rafturile cu pricina, mi se întorcea stomacul pe dos când auzeam rostit cuvântul, iar sticlele verzi, chiar și goale, erau obiecte de tortură… Apoi timpul le-a rezolvat pe toate! Mi-am revenit cumva, dar mi-am promis că nu va mai exista următorul Festival al Berii. 😀

Epilogul ar mai fi… Un an mai târziu, fata prinsese drag de-o melodie și-o cânta de-ai fi zis că nici usturoi nu mâncase… Daa, cânta fata asta Trăiască berea! cât o ținea gura și muzica ălora de la Spitalul de urgență cam așa… 😛

Eeei, m-a prins dimineața scriind… mai că-mi vine să vă-ntreb Ce ziceți, merit o bere pentru asta? 😳

Sau mai bine las întrebarea în aer și spun cuminte

Să vă fie Lunea asta veselă și-aducătoare de bucurii! 🙂

Facebook – între Pro și Contra

(Gânduri iscate din perspectiva Duplicității 🙄 )

 Un fel de Salut Pentru mine, chiar de-i Soarele hăăăt pe cer, e abia dimineață! Week-end-ul meu cel prelungit mi-a creat o stare aiurea și m-a cadorisit cu un vis pe măsură. Și e așa o liniște! Alături încă doarme fiică-mea atât de frumos, încât nu mă îndur nici să mă plimb prin cameră… Nu-mi place neam starea asta de lâncezeală – mă face să privesc cu jind la așternuturile-mi albe! Dar e Duminică și chiar vreau să mă bucur de ea…

Mi-am făcut a doua cafea și mi-am zis că pot îmbina plăcutul cu utilul – de vreme ce Ale doarme, pot să scriu în voie! Apoi, poate o păcălesc să lase deoparte jucăria ce-a acaparat-o de vineri încoace și ieșim la aer prin Herăstrău. Un fel de porție de viață adevărată, că nu mereu am parte de așa bucurie! 😉

Dar până atunci o să încerc să atac un subiect pe care îl am demult stocat în dovlecel. Că tare mă mai macină de ceva vreme relația mea cu prea-populatul Facebook. E un fel de love story cu plecări și reveniri… de știu că i-am devansat la capitolul divorț pe Prigoană și Bahmuțeanca!

Deh, fiecare cu piticii lui! 👿

Aruncasem mănușa acum două seri pe tema asta și tare mi-a plăcut cum s-au iscat Kuvintele! Și de aseară tot caaaut și caut o imagine postată (firește pe Facebook :grin:) de care nu dau și pace! Știu, o să se găsească măcar o persoană care să-mi spună Caută, bre, la Postări de ți-au plăcut! Am căutat, pe bune, dar cred că am ratat faza asta… și-am ignorat și Distribuie!… Nu mi-s perfectă, bre, așa că din vreme în vreme trec cu vederea peste îndemnuri de-astea! 😳

N-o mai lungesc, ce mai! O să trec repejor în revistă câteva chestii – am decis să pun câte 3 argumente pro și contra, să evit mărirea postării la dimensiunea zilei de post

Contra întâi, că prefer să las întotdeauna vestea cea bună la final, să îndulcesc hap-ul:

1. Denaturarea cu voită intenție a imaginii

(Sîc, de m-o recunoaște careva! 😛 )

Impresii

De când s-a inventat Photoshop-ul și celelalte neamuri ale lui, toată lumea îi perfectă pe copertă! Iar restul lumii îi în ceață la capitolul Guess who?!

Cum, chiar nu mă recunoști?!? Sunt eu – X – am vorbit de-atâtea ori pe Facebook! 🙄

Da, e drept că am vorbit, dar știi… în poza de profil apăreai altfel… păreai o persoană mai… 😐 suplă! Aștepți un bebe? Ce mă bucur! 🙂 Aaa, nu???? Ufff, n-am știut că te pricepi la editarea imaginii… 😳

Să mai vorbesc de pătrățelele de impresionare pierdute brusc în butoi? Ufff… aș șterge rândurile de sus, dar e careva de-a fost scutit de confuzia creată de falsa imagine promovată de unii pe Facebook și nu i-a fost provocată măcar un pic de stânjeneală? Păi cum Dumnezeu să ai pretenția să te recunosc când la profil ai o floare de nu-mă-uita și pagina ți-i plină de iconițe? Eu de unde să știu că ești colegul cel zărghit din liceu, convertit la nu-ș ce dogmă de propagă viața-făr-de păcat?! E chiar greu, bre…

2. Prietenii Falșii prieteni

Aparențe

Sper că pe voi să vă fi ferit bunul Dumnezeu de așa ceva! De persoana aia care-i prietenă cu unul din prietenii tăi, nu te știe decât din auzite, nu te are musai la suflet, dar te adaugă în listă! Acum, pe principiul bunei-credințe, de unde naiba să știi că-i doar de fațadă? Gândești că prietenul prietenului trebuie să-ți fie prieten, nu iei în calcul opusul și nici nu gândești la zicala Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape! Așa că accepți cererea, te bucuri și tu în fine de popularitate! Și-apoi cade cerul pe tine – la prima-ți cutezanță de a spune verde ce gândești ți se trântește un ofsaid de nu te vezi! Ia buretele și te șterge – ete că nu erai nici popular, nici la inimă… 😯

3. Relații

Crimă și pedeapsă

[Uite de-aia îmi pare rău că n-am dat de poza buclucașă! Acolo erau așezate perfect, scurt și la obiect toate cele înșirate de mine mai sus. Plus chestii legate de relații și comunicare. Dar nu mă dau bătută – promit să perseverez în a o dibui până la urmă! 😉 ]

Câte necazuri aduce un simplu Like? Sau ratarea unui Eveniment major, fie că-i vorba de aniversări, onomastici sau mai știu eu ce alte ocazii… ia nu scrie tu un cuvințel acolo, ratează buchetul de flori și să vezi cum ești catalogat! Cât despre Relationship… credeți că-i de colo să nu-l bagi de seamă? Ba să vezi cum te simți când constați că ți se taie accesul la informații chiar de ăi de zic că ți-s aproape – iar cade cerul pe tine, zău! 🙄

Și gata cu încruntarea! Trec la capitolul Pro, să-mi revină zâmbetul pe buze, că-i musai!

1. Relații

Informații utile

Cine are informația deține puterea! Da, da… Fiică-mea încă doarme, așa că pot scrie în liniște – funcție de check-in-uri și de starea de-o postează, știu cum să îi vorbesc! Adicătelea ce ton pot adopta în discuția cu ea! De unde se vede ce bun prieten îi e Facebook părintelui și cum aplanează el conflictul dintre generații. E un pic de ironie și aici – recunosc – dar e și adevăr, pe cuvânt! Și să fii părinte nu-i deloc ușor, pe bune! 😉

2. Chestii faine, care te „prind” 

Like

Da, uite că recunosc… Multe zâmbete am mai cules eu de pe Facebook, multe Like-uri mi-a mai smuls la click și nu-mi pare rău! Imagini haioase, articole spumoase, panorame superbe ale unor locuri în fața cărora nu ai cum să nu te extaziezi. N-aș face apel de returnare pentru niciun Like. La drept vorbind, mi-a colorat existența de fiecare dată când gri-ul a găsit de cuviință să mă invadeze. Și tot duplicitatea mea legată de rețeaua asta controversată mi-a adus în dar pentru prima dată plăcerea șterpelitului dintr-o ceașcă de cafea într-o dimineață ploioasă… 🙂

3. Inspirație și creativitate

Inspirație

Ei, la capitolul ăsta – jos pălăria în fața celor ce-și petrec ore în șir pe Facebook! Pentru că din când în când m-au scos din impas și m-au pus la treabă. Ba m-a uimit reacția cuiva, de m-a pus pe gânduri, ba mi-am băgat prietenii în priză cu o păcăleală de-a prins de minune, ba am făcut haz de necaz de-o stare de-a mea, ba m-am revoltat pe sistem când fără voia mea m-am trezit în pat cu TVA-ul fără drept de apel… Ultimele trei enumerate i le datorez, firește, Dozei de râs ce mă îmbie mereu să-i calc pragul în căutare de imagini generatoare de zâmbet. 🙂

Și gata! S-a trezit și fiică-mea și m-a luat la rost cu un Ce scrii tu acolo? Ete… scriam și eu despre un rău necesar… 😳

Duminică frumoasă, dragilor! Și cât mai mulți prieteni adevărați să vă fie alături! 😎

 

Dincolo de cuvinte

Ți-aș aminti azi două fraze:

1. Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.

2. Nu-i treaba măgarului de unde beau oile apa.

Sunt chestii ce țin strict de bun-simț…

Sigur, mi-ai replica

Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape,

dar… nu știu de ce zicala asta încă nu țin musai să o ridic la rang de principiu.

Pentru echilibru, colorez cu un zâmbet… 😉

Conveniențele…

Există acea categorie de cunoscuți, care fie că e Paște, fie că e Crăciun, te fericesc cu tradiționalele urări de bine… Și asta nu pentru că în gândurile lor ai apărut brusc, ci doar pentru că numărul tău de telefon a rămas agățat accidental în agendă. Sau pentru simplul fapt că – textual –  Am numărul tău de telefon, știu că pot să te caut dacă am nevoie de ceva! Porumbelul ăsta, scăpat de cineva într-unul din rarele-i momente de sinceritate, a avut impact! M-a motivat să șterg contactul de la categoria apropiați și să-l mut la servicii…

Nu-mi doresc să fac sau spun lucruri doar de dragul conveniențelor. Și nu mă mai deranjează dacă se găsește careva să mă critice pentru asta. Fac urări doar dacă o persoană îmi este dragă. Nu-mi doresc reciprocitatea de carton. Mai repede mă dezamăgește răspunsul venit doar de formă.

Așa aș traduce umbra pe care o intuise… E ceva ce nu îmi spui! Lasă naibii politețea aia inutilă deoparte! Uzanțele sunt pentru străini, iar noi ne cunoaștem de peste un sfert de veac, nu?

Cam așa-i… un sfert de veac e ceva!

Am ieșit din cameră cu teama că azi va fi ziua conveniențelor. Și cu spaima să nu care cumva să uit vreun cuvințel din ceea ce îmi promisesem că trebuie să îi spun. Mi-a trecut prin minte analogia stradă-ocean. Și drumul munte-Mahomed…

Și asta intuise bine, aveam multe de spus, citise doar… De nu era privirea aia de iulie, le auzea chiar pe toate. Mă bucur că nu a luat atitudinea de conveniență, însă! A fost nu doar norocul lui, ci și al meu! Alminteri, cafeaua noastră ar fi fost tare amară. N-aș fi zâmbit acum și cred că nu m-aș fi simțit atât de senină în momentul ăsta. Probabil aș fi regretat că mi-am dat bunătate de carte pe o ieșire în oraș…

Nu am simțit nici măcar când s-a scurs timpul. Mi-am respectat promisiunea de a nu arunca măcar o privire spre ceas… Am vorbit de data asta despre el și dilemele lui. Mi-a cerut părerea – mie, discipolului! A realizat într-un final că am crescut!

Amestecate… pentru prima dată l-am văzut altfel… Timpul i-a fost prieten, așa mi-am spus și am zâmbit…

Ce zici, rămânem prieteni?

N-am vrut să răspund pe loc. Trebuia să gândesc. A fost cea mai aromată cafea din toate cele de până acum. O ambianță plăcută asortată cu o prezență agreabilă induce starea de bine pe moment. Impulsul înclina vădit spre un răspuns pozitiv… Apoi am realizat altceva – azi nu mi-a mai spus nici Lady, nici Beauty – mi-a folosit ca apelativ doar numele…

Acum pot da răspunsul. Nuanțat. De-abia de azi suntem prieteni! 🙂

Mere

Sincer, nu mi-a trecut o clipă prin minte că existența unui(unor) articol(e) parolat(e) pe blog poate deranja pe vreunul din vizitatori. Cred că nu e singular cazul, n-oi fi eu deschizător de drumuri la capitolul ăsta…

Aș putea asemăna postările cu niște mere, de exemplu… Înainte de a le pune pe tavă, la îndemâna musafirilor, le triezi… Vrei să îi bucuri cu ceva bun, frumos – asta e ospitalitatea până la urmă – ce nu trece testului lași deoparte… Și mai ai dreptul să pui ceva deoparte, special pentru o persoană…

Ca orice om am/am avut problemele mele (e inevitabil, dar cred că tocmai existența lor a fost acel șut în fund care m-a forțat să fac necesarul pas înainte). Și cum prietenii mi-i vreau zâmbitori și cu cât mai puține griji au fost rare cazurile în care mi-am permis să le pun în cârcă și gărgăunii mei. Pe vremuri am avut un jurnal pe care, în marea-i curiozitate, mi l-a citit mama… nu mi-a plăcut deloc chestia asta… Dar deh, trebuia cumva să scap de gânduri… și așa a apărut prima postare .

Doar că pe parcurs am realizat că blogul poate fi ceva mai mult decât un loc pentru golirea sacului cu întrebări și frustrări… Și că e ideal ca fiecare articol să fie acea poveste care îți umple ochii de zâmbet. 🙂