Arhive etichetă: prostie

În pat cu TVA-ul

Cred că în fiecare meserie există un ceva care provoacă emoții… un fel de Pat al lui Procust, etalon care dă fiori, căutătorul de noduri în papură

Dumnezeul Contabililor este ANAF-ul… de El se tem cel mai tare nu pentru că au ei ceva de ascuns, ci pentru că e Atotputernic. Și năzuros. Și mai ingenios decât o soacră pusă pe rele. Și mai ales lacom… are buzunarele mai largi decât ale unui popă de țară, pus pe chiverniseală. Mai largi, dar pare-se că și mai descusute – oricât ar primi, tot îi puțin și n-ajunge!

În fine, nu o să-mi expun aici chiar toate sentimentele nutrite față de El. Eu nu prea-L recunosc, deși am avut o strânsă și lungă relație – constrânsă altminteri. Mi-a pus inima pe jar, mi-a dat fiori, nu L-am refuzat niciodată când mi-a cerut ceva sau m-a chemat, oricât de absurdă i-a fost dorința… N-a știut să mă facă să Îl iubesc, ăsta îi păcatul capital! Și nici supușii Lui n-au putut să-mi oprească șuvoiul cârcotelilor când am avut ceva de spus… Un simplu Ssssst nu-i îndeajuns pentru mine!

Și ca un veritabil necredincios I-am vânat greșelile, I-am ironizat bâlbâielile, L-am persiflat, am spus bancuri pe seama Lui, I-am înfruntat supușii… multe ar fi de spus și cine mă știe ar putea confirma blasfemiile-mi la adresa-I… Nu mă pot abține, ăsta e cusurul meu! Dar vin instant și natural… ar fi păcat să le reprim, ce-am de pierdut?

Știu, o să mă ardă iar la buzunar, o să mă oblige să aleg o vacanță rezonabilă ca preț și locație, cu gândul la birul pe care mi-L impune sau – mai rău – să renunț de tot la ea…

Și ce dacă? Facă-se voia Ta și mai na una! Că e cu drag și din inimă… mi-a fost pe plac, m-am prăpădit de râs la vederea-i și mi-am zis că nu e de lăsat! Simpatic, deh, ca orice pamflet! 😀

Pamfletul

P.S. Mulțumesc Doză de râs, sursa mea de inspirație! Îmi iau nasul la purtare și îți mai dau un pup pentru permisiune. 🙂

Cum să te legi la cap…

Se pare că te costă mai mult îndepărtarea decât tatuajul în sine. La capitolul durere fizică & cost. Pe lângă faptul că „suferă baba la frumusețe” adaugi „prostia se plătește”…

Simpla căutare a soluțiilor pentru îndepărtarea tatuajelor mi-a indus senzația de brrrr. Tehnicile îmi par dureroase. Cerut și o părere avizată. Am eliminat pe rând dermabraziunea, salabraziunea, excizia… au ramas laserul și cremele. Și plasturele. 😀

Laser Tattoo Removal

Rejuvi tattoo removal

Cert e că tot la un salon de tatuaje ajungi… fix locul care a creat problema. Spun locul, nu persoana! Pentru că dacă te-ai legat la cap când nu te durea nimic se cheamă că e vina ta…

Tatuaj

Lui D.

Ştiu că o să citeşti asta…

Cu tine am învăţat să număr până la 10. Să trag aer în piept şi să-mi temperez revolta. Pe principiul că poate incidentul care m-a bulversat n-a fost pornit cu rea intenţie. Dar de data asta e prea de tot!

Să-i răspunzi fiică-tii cu un convenţional „da, vă rog!”, să o faci să plângă şi să te justifici apoi că nu ai recunoscut vocea, numărul de telefon (număr pe care îl apelezi altminteri în momente de… „melancolie”) e dovada prostiei crase. Sau poate te crezi prea important… Nu găsesc scuze pentru niciuna din ipostaze!

Aşa că nu te minuna că mi-am permis să te pun în colţ. Că nu mă interesează nici dorul şi nici iubirea ta. Pentru că ştiu că astea se traduc prin ipocritul „nici cu mine, dar nici cu altul!”. Mă interesează să nu mai fii mitocan! O să îţi repet asta de câte ori va fi nevoie, poate vei pricepe… Mă interesează să te vad OM! Fă-mă să regret palma aia pe care o tot aminteşti, ai căpăta o bilă albă…

Să nu mai îndrăzneşti să îmi faci fata să plângă! Nu ai nici un drept, pentru simplul fapt că a ta contribuţie a fost minimă – şi ştii la ce mă refer!

Şi nu te mai plânge că nu te caut când sunt în Bucureşti sau că nu te sun. Eu ştiu să îţi respect familia… ar fi vremea să înveţi asta şi tu!

Scuze

„M-a prostit!”.

Asta e scuza perfectă pentru lipsa discernământului ?!

Orice decizie importantă, care îţi va influenţa evoluţia, depinde de raţionamentul tău. De analiză şi judecată.

Şi dacă eşti nemulţumit, frustrat de cum decurg lucrurile, nu mai pasa vina pe umerii celuilalt, asumă-ţi eşecurile în aceeaşi măsură în care te împăunezi cu reuşitele!

Home… sweet home…

Un „De ce te-ai întors?!”, spus cu tristeţe de o bună prietenă, m-a răscolit. Şi mi-a amintit de ce am ales să plec.

Aceleaşi gropi, un plus de bălării, pseudo-civilizaţie şi al naibii de multă prostie, garnisită cu ipocrizia de rigoare.

O delăsare totală şi un interes bolnăvicios pentru starea de sănătate a caprei vecinului.

Oameni trişti. Frustraţi. Incompetenţă şi invidie. Discuţii interminabile pro şi contra demitere.

O ciudată compătimire vis-a-vis de intenţia-mi de a spune adevărul. „Eşti proastă??? Nu trebuie să spui aşa ceva dacă vrei să reuşeşti!” Ca şi cum posesia unei coloane vertebrale cât mai curbată reprezintă cheia succesului…

Nu că m-aş fi aşteptat să fie perfect, dar măcar o mică schimbare…

Chiar mi-am dorit să vin ACASĂ! Poate şi din impulsul „Să nu uiţi!”