Arhive etichetă: Quizás Quizás Quizás

Nici da, nici ba…

Ploaie, orice mi-ai spune îi cam tot degeaba! Cu stropii-ți cam prea mari și – testat un picuț mai devreme – cam prea reci pentru gustul meu, n-ai cum să mă convingi pe de-a-ntregul să-ți spun Da! cu voioșie și să te-mbrățișez cu tot cu lacrimile-ți de crocodil.

Nici Ba! nu-mi vine să-ți strig așa în față, e drept… Te-ai pune pe jelit și mai abidir și unde-am ajunge? Reedităm potopul? În asemenea vremuri? Nu tu Arcă… greu de găsit un alt Tata Noe în zilele noastre… Nici așa nu merge.

Tu, Ploaie, îți amintești că odată ai crezut că poți topi cu stropii ăia ai tăi mult prea mari și – desigur – mult prea reci pentru gustul meu rânduri dintr-o carte? Așezat cumințel în pagină stătea atunci Arta diplomaţiei constă în a-l ţine pe adversar în expectativă. Așa că, uite – de dragul tău, să-ți mai treacă un picuț necazul, spun iar Poate…