Arhive etichetă: răgaz

Jurnalul unei femei simple – 14

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 23.01.2014 ora 00:45

Afară … cred că a plouat… sau ceva de genul – rece, asfalt ud… dar asta nu pune piedică ălor doi sau trei cheflii care zici că-s loviți de limbarniță acută! Cred că suferă pe deasupra și de boala superstiției – că altminteri somnul meu ar fi avut câștig de cauză în fața cioburilor care se pare că în accepția lor alungă ghinionul. Mdea… singurul dram de noroc rămas după ce mi-au stricat bunătate de odihnă e că m-au trezit la vreme să închid fereastra. Să le spun Mulțumesc! … să nu le spun?! 🙄

Mă gândesc … la bife. Bifăm, nu? O situație raportată la vreme, un job ochit, râvnit și în fine căpătat, un țel atins… Se pare că viața ni-i cam plină de bife… Bifăm chiar și ghinioanele în speranța că ne vor ocoli apoi. Hmmm… câte creioane tocim bifând de-a lungul vieții? Mă gândesc la faptul că de-o bună vreme bifez nesomnul cu succes… Și nu-i a bună! 👿

Din locurile de unde învățăm … Nu mă pot hotărî… merg întâi să-mi fac o cafea, deși… da, cafeaua ar fi ultimul lucru care mi-ar trebui acum! De câteva zile am învățat un lucru – orice bucurie se poate transforma în timp în dezamăgire. Depinde doar de unghiul din care privești vestea. De cât de… comod te-ai așezat. Și de cum știi să gestionezi situația. Și de doza de haz de necaz pe care o poți pune la bătaie. O pală fină de ironie îmi trage un bobârnac zdravăn peste nas și-mi spune că deja bat câmpii. Posibil fără eleganță, dar sigur pe lângă subiect! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … că am ațipit mai devreme cam vreo 20 minuțele. Încă mai văd partea plină a paharului și asta-i de bine! Aș fi fost și mai recunoscătoare pentru 8 ore consecutive de somn. Bunule, fă bine de scoate dopurile de ceară din urechiușe și-auzi-mă! praying

Din bucătărie … nu vă pot da detalii la ora asta, poate data viitoare o să vă povestesc despre o salată verde cu sfeclă roșie tăiată julien, cu ardei roșu, castravete și brânză de capră. … don't tell anyone

Cu ce sunt îmbrăcată … cu praf de somn… aștept să-și facă efectul, că-i amestecat cu răbdare verde! good luck

Citesc … ce scriu alții, că eu mi-s cam deficitară la capitolul cuvinte. Ori le-a păpat pisica aia de-o văd de ceva timp așteptându-mă seara să vin acasă, ori le-a suflat vântul. Nu prea mai citesc și iau notă de asta… Mai multe note și mă pun pe solfegiat… winking

Ceea ce aștept (sper) … cumva în van aștept să-mi clarific diferendul cu ANAF-ul. Ei, da, mi-e clar că mă va jupui de-un rând de piele pentru veniturile obținute în 2011 în Norvegia. Am așa o siguranță legată de povestea asta… ehe! Adică pentru 3 luni de muncă acolo (adunate cu indulgență de mine) o să mă taxeze statul român fără pic de scrupule. Deh, prea m-am bucurat că n-am lucrat la negru, o să-mi iasă pe nas acum toată fericirea! Nu-mi arde de plâns, așa că o să râd de mine cu lacrimi! Cam așa… ROFL

Ce mai meșteresc … deocamdată nimic. N-am starea necesară, daaaar… Îl mai țineți voi minte pe bărbatul din viața mea de-mi stabilea seară de seară sarcinile în bucătărie?! Exact! Mihăiță și-a numărat pe degete colegele de clasă și așa am aflat aseară că am o nouă sarcină – 19 mărțișoare pe care o să le ofere plin de el. Că doar nu-i de colo să mă pună pe meșterit, nu? Promit să le pun la grămadă și să le imortalizez pentru posteritate… 😉

Ascult … un playlist de vreo 2 giga de muzică destinată odată demult unui restaurant… Să toooot asculți! Cert e că e faină și spun Mulțumesc! 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferatecafeaua pe care numai ce am terminat-o. Soarele, nisipul și marea… Da, bine, am scris deja 4 chestii, dar la ora asta mi-s îngăduitoare cu mine… Acum aș prefera să mai și dorm, dar poți de răul limbuților de afară? Prefer să fiu precaută și să nu torn gaz pe foc, așa că mă abțin să le zic un ceva de dulce. Nu cred că ar avea efect, așa că prefer să tac… no talking

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … vine blonda de soră-mea – asta face cât un car de planuri! party

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să vă fie aproape Zâmbetul azi – ar mai fi doar 2 zile distanță de Răgaz… 🙂

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria. :mrgreen:

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

Escape

Ufff… recunosc, am implorat adeseori Timpul să stea în loc, să-și încetinească goana nebună și să-mi acorde Răgazul. Dar crezi că i-a păsat vreodată? Că l-au atins rugile frumoase ce-i ofereau zâmbete infinite sau zbaterile dureroase preschimbate în minusculi stropi de rouă ce oglindeau curcubeul? Cu nimic n-a fost chip să-l înduplec! M-am încăpățânat o vreme, apoi m-am resemnat…

Acum nu… chiar n-am făcut nimic-nimic de data asta – n-am nici cea mai mică vină! 😳

N-am întins nici plase de stele și nici n-am stropit cu mărgăritare iedera, n-am iscat niciun fel de hățiș-capcană pentru Timp și totuși a ales să rămână în așteptare… Dar nu oricum! Ca-ntr-o diabolică răzbunare, a preferat să se împiedice într-o perpetuă zi de Luni! Nu mișcă frunza, nu crește iarba – e așa… ca liniștea surdă și tâmpă ce te-acaparează înainte de somnul indus de Anestezie, ca o hipnotică amețeală stârnită de Pendulare – stânga – dreapta… stânga – dreapta… st….

Nu, nu… nu-mi trebuie așa ceva, clar! Arunc o privire iute prin Labirintul amintirilor, apoi o strâmbătură ștrengărească Timpului buimac și-i zâmbesc…

Da, da… îmi prinde bine Evadarea asta cu miros de alge! 🙂

Tic-Tac… (2 în 1)

Ar mai fi 20 de zile… unii ar zice răgaz suficient! Dar tot nu mă liniștește deloc asta…

Tic-tac… Tic-tac…

Urăsc ceasurile și termenele-limită! Sunt strâns legate între ele… E curată constrângere…

Apoi vremea… Mohorâtă. Ternă. Uite – preferam verde în jur! Închid ochii și încerc implementarea unui sfat – Dorește-ți!

Pe cuvânt că îmi doresc! Tare-tare! Probabil dorința e anacronică… Și ar trebui să mă mulțumesc cu un spin, eventual. 😀

spin

La drept vorbind, azi a fost ziua substitutelor… N-aveam de gând să scriu, așa că am împrumutat o mică parte din gândurile și imaginile celorlalți – trebuia cumva să compensez nevoia mea de culoare, nu?

Așa cum am înlocuit un fir de bumbac cu o sfoară – doar pentru relaxare! Pentru că tare mi-e că munca începută acum îmi va fi recompensată cu o confiscare. Ciudat e că nu mi-ar păsa…

Mi-ar părea rău doar de timpul furat azi din cele 20 de zile de răgaz. Așa am făcut pauza. Cu gândul că mi-ar fi prins bine un drum până la celălalt acasă. Aș fi avut toate cele necesare pentru bombonicile de martie… 🙂

Mea culpa…

Eeeee da – dreptatea e de partea-ţi şi uite că îţi şi mulţumesc! Exact! Mulţumesc pentru că nu m-ai lăsat să pierd pariul legat de timpul scurs de la ultima postare!

Doar că mi-s în impas… nu neg că sunt muuuulte de aşternut pe aici – că doar s-au petrecut atâtea în ultima vreme… partea proastă e că s-au învălmăşit şi m-au luat prin surprindere.

Aşa că mai solicit un răgaz, fix cât să-mi pun în ordine neastâmpăratele de gânduri. Se poate?! 🙂