Arhive etichetă: răsărit

Și mâine e o zi, nu?!

In valuriÎntâi o să cer picul de înțelegere… e a treia zi de când am revenit de la Sulina și tot a treia în care mă bântuie gândul de întoarcere. În valuri… iar și iar, viral de-a binelea… Mi-e clar că doar cura de nisip fierbinte alternat cu îmbăieri succesive în mare mă poate scăpa de belea. Ah, și mi-ar mai prinde bine să mă fac uitată undeva la țărm, cu privirea pierdută pe-ntindere de ape din care soarele să-mi ureze Bună dimineața! 🙂

De trei zile cafeaua-mi are gust anapoda, țigara-mi sfârșește prin a se irosi de capul ei, iar eu… Ei, eu mi-s încă învăluită-n plasa hipnotic-aurie a unui răsărit…

RåsåritPrivesc ceașca-mi verde, atât de dragă până mai acum ceva vreme, care mă privește mirată la rându-i în așteptarea sărutului. Mă simt cumva încurcată – cum s-o fac să priceapă că e un ceva schimbat? 😕

La mal de mare am realizat că mi-e tare fain și ușor să spun Bună dimineața! la 6,00 a.m. Că mă pot lipsi de laptop și telefon… Că mi-e suficientă Cartea pentru a umple răgazul pe care arșița mi-l impune la amiază.

Necesar Că mă pot aduna perfect și complet atunci când nisipul fin mă acoperă… Că bateriile mi-s full la prima oră a dimineții și că mi-e indiferentă culoarea ceștii în care-mi savurez prima cafea dacă privirea mi-e scăldată în unduirile Băltoacei Sărate…

Hmmm… cer deci pic de îngăduință pentru faptul că oricât ar pocni cineva din degete eu tot mi-s dusă cu gândul aiurea. Ar trebui să deretic un pic prin ograda asta… Am încercat și azi, și ieri, și alaltăieri să mă reintegrez în peisajul actual. Cam fără rezultate certe, recunosc… La fiecare poticneală mi-am ridicat umerii arși de sărutul soarelui gelos pe îmbrățișarea mării și am zâmbit cu îngăduință. L-am luat în brațe pe Și mâine e o zi! 🙂

Acum vă mai spun doar Bucurați-vă de sărbătoare și simțiți-vă bine chiar dacă nu sunteți aniversații zilei! Și plec iar… E vremea lui Feelin’ Alright… deocamdată… 😉

Jos pălăria!

( de unde se vede utilitatea cursurilor de PR urmate :roll:)

Nu știu ce m-aș face fără prieteni. Sau ce s-ar alege de mine fără cicăleala lor cea de zi cu zi…

Sătul de-atâta liniște –  fix cât să-mi confirme teoria „rău cu rău, dar mai rău e fără rău  – bunul meu prieten V. a găsit de cuviință că e vremea să mă mai tragă un picuț de urechi și să pună cu generozitate sare pe rană. Cu mare drag, altminteri…

N-a scos un cuvințel legat de tăcerea mea cea stăpână peste blog de zile bune. O vorbă să fi spus măcar împotriva-i! Obișnuită cu reproșul ăsta al lui (precum sacul cu peticul :razz:) aveam deja pregătită tirada de argumente.  De data asta i-a scăpat?! mi-am zis, dar constatarea nu mi-a adus ușurare așa cum era firesc, ci doar nedumerire… Și cum mă mai rodea să înțeleg de ce și cum m-a ferit bunul Dumnezeu de-așa bucluc! 😯

Cuvintele-i curgeau calme și egale… și-n spatele lor se oglindeau seninătatea și-un zâmbet cunoscut. Iar pe fundal se-ntrezărea Marea.  Mi-a cântat Marea asta a mea pe tot parcursul convorbirii. Mi-l imaginam stând pe malul Băltoacei sărate și iar am așteptat întrebarea de mă punea în încurcătură. În locul lui Când vii? s-au furișat Am mutat pianul din living în camera alăturată. Oricum doar eu mai șterg praful de pe el. Și am urcat cărțile la etaj. Aaaa, am găsit atunci un dar mai vechi pe care n-am apucat să ți-l mai dau… […] Plus alte vorbe… Răgaz de-aproape-un ceas de cuvinte cuminți, curmate de-ntrebarea   Tu cum mai ești?

Am zis dintr-o suflare Mi-s bine! E început de lună și… știi cum e… […] Iar alte vorbe… tot cuminți…

O conversație de mai mare dragul, ce mai!

Mama ei de capcană! Dărâm regele și recunosc – A dat roade tehnica persuasiunii! Jos pălăria! 😳

Uite-mă scriind! Și recunosc cu drag că am pierdut partida asta de șah. Era și vremea…

Am dor de mare azi mai abidir decât ieri când spuneam că Mi-aș dori să mă trezesc în zori de zi pe plajă, să mă sprijin în coate și să privesc Soarele în ochi printre gene peste nemărginirea apelor cu sclipiri multicolore. N-am mai făcut așa demult… 

Jos pălăria! iar…  😎

P.S. Dacă treceți pe-aici și nu-s pe-acasă, simțiți-vă liberi să luați câte zâmbete poftiți și urarea de Duminică minunată! 😉

Daruri

Dacă te-a prins Ploaia de 11,00 p.m. în Sectorul 1,

dă vina pe Bursucel! 😉

Torențial! Picurii maaari ai Ploii au trecut obraznici prin plasă, cât să facă un duș pervazului. Știi briza dimineții? Aerul pur ce te-nvăluie la Răsărit? Și Răcoarea? Le-am primit cu drag și mi-am zis că Nu, n-o să opresc așa Dar cu termopanul ferestrei!

Mai devreme era cald. Mult prea cald. Și adia prin Parcul ăsta al meu o boare fină-fină, care m-a făcut să-mi ridic privirea spre Copaci. Mai sus… mai sus… până mi-am încrucișat privirea cu Luna cea Plină! Frumoasăăă, în așternut de nori rozalii-movii… O minunăție, pe cuvânt!

De nu pleca Ale val-vârtej să-și întâlnească prietenele…

Mdea… cortegiu de licurici roia pe lângă tălpile fiică-mii în drumul spre poartă! Da, știu, o să-mi spuneți că-i normal să vrea să iasă cu prietenele, să sporovăiască până-n zori câte-n lună și stele…

Iar mă întorc la Lună! O să-mi leg de gât camera digitală precum pensionarii japonezi… Să nu-mi mai pară rău de nici o imagine ratată! Și n-o să mai zăbovesc în cameră, gândindu-mă atât de mult de se face au ba să ies din nou!

Promit să nu mai necăjesc Natura

și să nu-i mai stârnesc Lacrimi!

Dar de consolare!

Pe cuvânt de Bursucel! 🙂