Arhive etichetă: rău

… mic, precum un pantof de gheișă…

Zambile mov de gradina

Cât de ușor putem noi trece de la o stare la opusul ei…

Fiecare lucru are un echilibru prestabilit, purtând în esență în aceeași măsură și binele, și răul. Noi suntem cei care decidem ce primează. Grea răspundere…

După-amiază, la revenirea de la birou, m-am bucurat privind paharul plin cu zambile mov. Nu mi s-a mai părut goală camera. De pe pervaz, la fiecare adiere de vânt, mă învăluia un parfum suav. La fiecare asemenea vizită ridicam privirea spre fereastră cu fața luminată.

Rutina… am căpătat obiceiul ca la întoarcerea acasă să-mi fac o cafea, să-mi aprind o țigară și să-mi continui lucrul. De aceea am preferat ca toate lucrările să le fac pe laptopul meu. Pot păstra lejer continuitatea. Până pe la 19,00… Nu m-am dezmințit nici azi – la 19,10 am ieșit pe ușă, respectând obiceiul. Nu odată mi-am spus că e oarecum program de roboțel.

Revenirea… Florile mele erau la locul lor, pe pervaz, gata să mă întâmpine. Bucuria mi-a fost umbrită de un gând ițit din nu știu ce colț al conștiinței. Le-am văzut fragile deodată. Și mi-am zis că sunt nefericite în paharul ăla, parcă prea neîncăpător. Mic, precum un pantof de gheișă – mi-ar fi plăcut să nu fac analogia asta…

În fine, acum sunt tardive regretele și ar umbri pe nedrept menirea florilor mele. O să mă bucur de ele și azi, și mâine poate… Repar altfel – promit că de anul ce vine voi avea zambile mov de grădină pe pervaz… dar în glastră! 🙂

Motivație

Scriu pe fugă – pauză de cafea plus… nu mai spun ce! 😀

– Ai sacrificat Crăciunul pentru muncă???

– Nu! N-am avut ce sacrifica. 🙂

E o diferență între a mă lăsa dusă de val și a hotărâ ce e mai bine pentru mine. Îmi pot permite să dau din când în când skip…

Apoi… Dacă e să mă gândesc bine, Spiritul Crăciunului mă ghidează tot anul – dăruiesc doar pentru că îmi face plăcere, zâmbesc pentru că e setarea mea by default, îmi amintesc mereu că a fi bun nu e o rușine și că merită să fiu așa, chiar cu riscul de a primi catalogarea proastă.

Nu vreau să mă schimb… Nu vreau să mă privesc în oglindă și să nu-mi placă persoana pe care o văd – ar fi cea mai mare pedeapsă pentru mine. Dar îmi pot permite să renunț la unele lucruri sau evenimente prestabilite, funcție de prioritățile mele – îmi rezerv dreptul ăsta, chiar cu riscul de a fi judecată greșit de alții.

Uite… m-am trezit conștientă că este alegerea bună. În fond, îmi place ce am de făcut. Și-mi respect opțiunea de a fi altfel. Mai bine plină de contradicții – cam așa ziceai că mă pot defini…

P.S. Poți crede că melodia asta îmi sporește cheful de muncă? 😛

Pay it forward

Vei întâlni în viață persoane care te iubesc, te urăsc sau sunt indiferente față de tine. Totul ține de conjunctură, de interacțiune și mai ales de caracter.

Idealistă fiind, mi-am permis de când mă știu să cred că lumea poate fi mai bună. Mi-amintesc prima revoltă, copil fiind, când nu înțelegeam de ce învățătoarea îmi vâna greșelile la caligrafie. De ce cu mine era intransigentă, pe când cu alții era înțelegătoare și îi încuraja, spunându-le că apreciază efortul lor și că e firesc să mai și greșească? De ce trecea cu vederea peste purceii altora în timp ce ai mei erau vânați? Revoltei mele îi răspundea mama mereu cu un Vrea să fii mai bună, pentru că știe că tu poți! Doar că perseverența imi era răsplătită de învățătoare cu o privire aruncată peste ochelari, mereu parcă dezamăgită că există dorința să mă perfecționez. Și avea și motive să nu îi placă  – concuram pentru premiul I cu nepotul ei. A fost prima lecție de răutate aparent gratuită, dar mi-a prins bine – mi-am format un scris frumos care m-a ajutat peste timp. Și am învățat că oamenii pot fi răi când intri în conflict cu interesele lor. Mi-am promis că eu nu voi fi așa. Nu părtinitoare. Doar corectă, indiferent de circumstanțe.

De aici și dorința de a face bine cu orice preț. Să oferi oamenilor o clipă de bucurie. Un zâmbet. Și am fost dezamăgită de fiecare dată când am crezut că am eșuat, că tot ce fac e în van. Intențiile bune nu te duc întotdeauna în rai…

Am revăzut Pay it forward și pentru a-mi aminti că nu sunt Ion-Anapoda. Că a-mi depăși condiția de ființă cu interese nu e dovada prostiei, ci e doar o manifestare a unei laturi care doarme în fiecare om. Și că e nevoie întotdeauna de un Trevor care să aibă curajul să își dorească să facă lumea mai bună. 🙂