Arhive etichetă: realitate

Despre ce nu știu eu…

( bref edit, with song 😉 )

De obicei scriu doar despre ceea ce știu sau simt pe propria-mi piele… Știu că e o chestie subiectivă, dar îmi zic eu mereu că e de preferat să fiu consecventă în ceea ce-mi propun să fac. Nu-i simplu deloc, dar încerc pe cât se poate să simplific și uneori abordarea e fix pe invers – ocolesc/ignor/ascund sub preș un gând care nu-mi dă pace și scot la iveală un altul – până la urmă am dreptul să aleg (sau așa încă îmi mai place să cred)…

Azi am dosit o neliniște de voie-de nevoie și de sub preșul-minune a ieșit val-vârtej Crezi că le știi pe toate???. Nu mai avea loc, cică! Așa cum n-aș avea eu spațiu în pagina asta pentru toate semnele de întrebare din coada întrebării cu pricina… De-aș fi țesut un preș mai mare poate scăpam, dar așa…

Eh, firește că nu le știu pe toate… altminteri n-aș mai căuta răspunsurile pe la alții! Și cel mai tare și mai tare mă supără când ți se servesc la micul dejun, la prânz și seara Minciunele dulci. Păi cât să suporți dulcele ăsta? Până dai în diabet? Unde mai pui că distorsionează Realitatea într-atât încât n-o mai poți deosebi de Vis. Plus că în timp Visul frumos se transformă în Coșmar…

Așa că n-am ce face decât să comand Adevărul! Și de-aici începe nebunia – ca și când cer cine știe ce mare brânză franțuzească, eschivările nu se lasă așteptate și țâșnesc mai dihai ca un gheizer… se pornesc ba sub formă de Îi prea amară chestia asta, nu vrei mai bine… ?, ba De ce vrei ceva ce ți-ar întoarce stomacul pe dos?, ba Offf, ai face indigestie, de ce vrei asta?…

Offf! – spun și eu – Indigestie-neindigestie, când vrei să te scape de dandana careva îi prezinți problema așa cum e ea,  fără flori și fluturi! Date clare, că altminteri bagi omul în ceață și orbecăiți împreună.. Uiți că Adevărul eliberează… te faci că nu știi că Minciuna te încuie! Decât o minciună roz, mai bine un adevăr maro… De ce trebuie să aștept mereu să apară un Cineva „binevoitor” cu barosu’ să limpezească apele? 

Da, mai bine nu băgam neliniștea aia sub preș… că acum realizez că aș da toate zâmbetele din dotare, doar-doar să nu caut cu lumânarea ziua-n amiaza mare unul din amărâtele de adevăruri care să mă scape de ce nu știu… 😳

1 Decembrie

La o aniversare mergi cu inima deschisă. Sau renunți – nu de alta, dar nu se face să strici atmosfera cu reticențe sau frustrări.

Mi-a plăcut articolul lui Petit . Oarecum m-a făcut să mă rușinez. Ar trebui să iubesc România, că doar e țara mea natală. Dar am uitat de când nu mai am un cuvânt bun de spus la adresa ei. Spun peste tot că e frumoasă. Că încă mai are bogății de exploatat, că doar nu degeaba ne-a curtat Uniunea Europeană. Dar e ca și cum aș vorbi de o fată frumoasă. Doar frumoasă, nu și deșteaptă!  Și oricât i-ar cânta la ureche careva imnul, ea tot frumoasa adormită rămâne.

Vezi tu? Frumusețea e aspectul. Sufletul însă sunt oamenii… prea puțini cei care au pârghiile necesare și dorința de a face cu adevărat ceva pentru România.

Îi urez României ca în sufletul celor care prin hazard au ajuns la cârma ei să reînvie spiritul vechilor români, cei pentru care noțiunea de patriotism era ceva de pus la icoană… Să nu ne mai însuflețească doar amintirile… să nu ne mai dorim să plecăm cât mai departe de meleagurile natale… să nu mai vedem că Sărbătoarea Națională e prilej de răfuieli politice sau de mese gratuite pentru prostime… să uităm sintagma  frumoasă țară, păcat că-i locuită…

La mulți ani, România!

My Sister’s Keeper

De obicei vorbesc mult. Nu e o calitate, mai repede aș spune că e un mod de apărare în fața ariciului din mine. Dar sunt și momente în care cuvintele mi se termină brusc. Când mă impresionează un gest, o atitudine, o situație sau o persoană. Atunci chiar mă simt Altfel. Prinsă în altă dimensiune, unde Vorbele nu își au rostul, se condensează și tind către 0. Ar fi inutile oricum, ar altera frumusețea clipei…

Mi se mai întâmplă să mă blochez când văd un film. Sunt îndeajuns de sensibilă încât să mă emoționeze o poveste, fie ea și fictivă. E tot o posibilă părticică de viață…

My Sister’s Keeper m-a pus pe gânduri, mi-a trimis inima în multe direcții. Contradictorii. Instantaneu. Iar la sfârșit mi-am amintit pentru a nu știu câta oară că nimic nu e întâmplător, că fiecare întâlnire pe care ți-o programează Viața are un rost aparte… 🙂