Arhive etichetă: rece

Uite…

N-aș ști să-ți spun de ce de la o vreme

din gândurile-ți zece numărate

cinci au miros de ploaie rece,

iar alte cinci au  iz de dor ce nu mai trece.

E poate-un rest de… simplă paritate.

Și știi… n-aș vrea să pot să-ți dau dreptate

și să te las în voie să-ți jelești

acele-o sută unu visuri spulberate

fiindcă, sincer,  mi-este peste poate.

Așa că-ți spun Te amăgești

când crezi că sunt pierdute toate.

Mai bine dă-i întâietate

unui alt vis și-nvață să-i zâmbești…

Ș(o)apte

Pornesc hotărâtă să pun capăt stării anapoda care mă prinsese în mreje cu ceva vreme în urmă. Rememorez întâmplările din Miercurea ce pe-aici s-a împământenit a fi Fără Cuvinte. Cea din viața reală mi-a fost Cu zâmbet de speranță. A fost suficient doar să aud de la celălalt capăt Am obținut acordul din ambele părți, acum am nevoie doar de confirmarea ta…  Apoi zilele ce au urmat au fost pastelate cu surprize plăcute. Chestii care merită împărtășite unui duhovnic drag…

Șapte pași – atât mă despart de-o-mbrățișare sinceră și caldă… de cuvinte doar insinuate de o curgere lină și constantă. Realizez că reproșurile sunt mascate doar de impresii gen rece ca gheața sau sărat precum marea… Sarea o pun eu uneori. Răceala e poate tot din vina mea, fiindcă mă simte când nu vreau să zăbovesc… Mă-ntreb de mă-nțelege?!

Fac pașii cu graba dependentului de viciu. Știu că e locul unde-mi pot lăsa gândurile în voie. Amalgamul de cuvinte care se rostogolesc fără teama de a fi stăvilite nu mai au răbdare. Se topesc într-un imperativ Mai repede! care mă face să zâmbesc! Șapte pași îi faci într-o clipă, ce-atâta grabă?

Mă simte… Mă știe poate cel mai bine… Mă-nvăluie cald și așteaptă… de fiecare dată cu aceeași răbdare ce contrastează cu năvala gândurilor ce-mi pornesc de la un Spui? abia șoptit.

Și-i spun …de miercuri știu că Bunul mă iubește! Ei, nu râde, știu ce spun doar! Miercuri, Joi, Vineri, Azi – astea-s dovezi clare! Păi cine crezi că m-a ajutat? 🙄 Nu chicoti! Am isprăvit toate-toate! Pot dovedi orice, dar n-are rost să-ți cer să vii să vezi – știu că nu poți… Mai bine nu spuneam…

Liniștea de dinaintea plecării seamănă picuri de tristețe ce preced doar alți șapte pași. Dar înainte de a-i face – fără grabă de data asta – ceva mă-ndeamnă să-i spun

O să revin, să știi… Te iubesc, Apă!big hug

Jurnalul unei femei simple – 3

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 04.10.2013 ora 23:58

Afară … îi beznă și de data asta, am verificat. Și friiig, mama ei de vreme, de toamnă, de… ce frumos era astă-vară, ehe! 😉

Mă gândesc … o să mă prindă Mâine scriind la postarea asta, așa că las gânditul și-i dau bice cu scrisul. ➡

Din locurile de unde învățăm … îmi povestea prietenul meu, cel de care mă desparte încă Oceanul, că trebuie să ajungă într-un colț de Americă uitat de civilizație – într-o rezervație a indienilor… apoi, mai devreme, mi-a spus că locul ăla e de fapt Civilizația – asta e concluzia la care a ajuns de cum a dat cu ochii de Oamenii de acolo. Nu spun mai mult, că sunt sigură că nu e cazul. Învățăm din locurile simple, de la oamenii neprefăcuți… mă refer la adevăratele învățături. 😎

Sunt recunoscătoare pentru … că a venit Instalatorul azi să-mi repare Caloriferul-Cascadă. Inițial zisese că nu are vreme, dar când a aflat că tocmai pe mine picase năpasta și-a rupt din timp. Zic iar Mulțumesc! 🙂

Din bucătărie … vine o boare de liniște și pace – iar mă hrănesc bucătarii de la cantină… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … pfiuuu… iar am blugii pe mine – de data asta cei negri, doar hanoracul e același. Nu mă pot dezlipi de el, că tare-i plăcută atingerea lui. Unde mai pui că e indicat să-l port – Luminosul încă nu face față frigului iscat de ploaia ce mi-a răcit pereții cu lacrimile ei de crocodil. 👿

Citesc … Ordinul 3055/2009, actualizat, cosmetizat… nu vi-l recomand, mai bine v-ați plictisi cu o poveste siropoasă de-a nu spun cărei romanciere :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … să termin naibii odată cu verificările, că zici că e cascadă – nu pun una la punct și dau peste altă goangă! Zici că e Conspirația Pseudo-Contabililor în lupta de eradicare a Bursucelului… 💡 Dar nu mă dau bătută, neam! 😛

Ce mai meșteresc … colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… tocesc creioanele, adnotând pe ciorne… Unde  – Doamne, iartă-mă, că am tendința să folosesc prea des o expresie neortodoxă! – o fi creația?! 😳

Ascult … Lily Allen cu-al ei Not fair… n-o am în playlist, dar mi-am permis să o iau în dar de la Dan 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să visez chestii frumoase. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ… Păcat, e tare frumos cu capul în nori

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment, iar duminică e Sărbătoare – vine fiică-mea și mi-aș lua-o rău de tot de-aș îndrăzni să nu-i acord atenție tocmai în prima zi de sosire. Probabil o să gătesc iar! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Linia Orizontului și Albastru… Pozele sunt calde-călduțe și vin de la Rezervația de Indieni Navajo, situată la granița dintre patru state : New Mexico, Colorado, Utah și Arizona. Oamenii ăștia chiar produc ceva. Și mai ales respectă Natura! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 2

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.09.2013 ora 23:15

Afară … Iar e întuneric – firesc pentru ora asta, știu! – Lucia îmi scria mai devreme că e și rece… O cred pe cuvânt, nu mi-e a verifica pe propria-mi piele! 😳

Mă gândesc … de ce – Doamne, iartă-mă! – țin unii musai să-mi dovedească lipsa lor de caracter?! Mare păcat… 😐

Din locurile de unde învățăm … 💡 zic eu că oamenii ar putea lua exemple bune din regnul animal… ne dau deseori lecții usturătoare legate de loialitate, maternitate, înțelepciune… ➡

Sunt recunoscătoare pentru … că s-a inventat Noa! E atât de fin mirosul ăsta… 😎

Din bucătărie … de asta nu zic astă seară nimic, că iar mă ia la rost voalat știu eu cine… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … hmm – încă am blugii pe mine și hanoracul Fouganza cel maro. Ține de cald minunea asta de hanorac… realizez abia acum că am renunțat doar la încălțămintea sport care mi-a protejat pașii peste zi. Sunt într-atât de comode hainele mele încât n-am simțit nevoia să scap din îmbrățișarea lor! 🙂

Citesc … încă am pe noptieră Ispita de a exista a lui Cioran – să nu râdeți de mine, că nu-i deloc plăcut să dureze o veșnicie lectura unei cărți. Mai ales când realizezi că după două pasaje ți se amestecă literele sub ochi… 😳

Ceea ce aștept (sper) … să reușesc să îi conving pe cei din jur că nu e nici corvoadă, nici rușine să lucrezi cu drag – se pare că un sfert din trebușoara asta e ca și rezolvată. 😉

Ce mai meșteresc … n-am mai avut vreme de meșterit, altele au fost prioritățile. 😦

Ascult … playlist-ul cu muzica de aerobic – țopăi pe scaun mai dihai ca un pianist când improvizează jazz… 😆

Unul dintre lucrurile mele preferate … să joc table online sub numele de cod bursucel111. 👿

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine merg la birou – am gânduri mari, iar duminică… hehe… onorez bucătăria cu prezența-mi minunată! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să-mi iertați indecizia – n-am putut neam să aleg doar una din ipostazele apusului care m-a făcut să deschid fereastra biroului și să-l imortalizez. Era cu muuult mai splendid, iar aerul curat intrat prin fereastra deschisă larg îmi învăluise încheieturile mâinilor și iscase un discret parfum de Noa. Am plecat zâmbind de la birou…

Ei, se pare că mâine va fi o zi frumoasă…

Să vă bucurați în tihnă de ea!

🙂 >:D< 🙂

Cu gândul aiurea iar…

( … tentativă de înfometare a excel-urilor.. 😳 )

E rece… simt recele ăsta peste tot… așa că-n locul cerului plumbuit de nori pun culorile vestului care-mi cere răbdare. Iar peste aleile stropite cu lacrimi de cer arunc petale colorate de trandafiri ce-așteaptă răbdători să primească zâmbetele zgribuliților grăbiți de vântul toamnei. 😉

I-am pregătit zilei ce vine hăinuțe în culori de sărbătoare, furate din excel-uri semafor – mai nou devoratoare de timp… :mrgreen:

Să vă fie și vouă Vinerea zâmbet și culoare! 🙂

Abis

Desktop-3D-Wallpapers

E ca un fel de amnezie?!

… știe că lumea îi e la preț de doar 2 săptămâni de mers, acolo sus…

Parcă sus

… și probabil ar urca, dar cărările astea… sunt parcă dintr-o dată mult prea multe, înmulțite exponențial, mănunchi de cărări ce se întretaie într-un labirint bizar din spini și scaieți mov-verzui. Nu mai seamănă niciuna din cărări cu aceea pe care pornise – era parcă tivită cu verde la plecare, un verde crud presărat cu albul clopoțeilor.

Lăcrămioare să fi fost?

Nu, nu-și mai amintește… Că iarba s-a uscat vede bine asta, chiar dacă are doar 2 ochi. Acum iarba e de-un maro-gălbui, înțesată cu țepi mai mici și țepi mai mari, țepi ce-i amintesc de…

Hmmm, parcă-s haine de arici… Doar haine, sigur că da!

Ar fi zâmbit, dar cum? Nu-și mai amintește de ce sau cum, dar are doar 2 ochi și 2 urechi. Atât! Nu poate vorbi…

Înseamnă că nu mai am gură?!?

Posibil… de-ar avea, ar putea întreba care e calea de întoarcere… pe după blănurile de arici a zărit pitite creaturi ciudate – chipuri bizare… doar ochi și urechi. N-a reușit să deslușească mai mult sau poate nu a vrut să privească mai cu atenție…

Prea mulți ochi, prea multe urechi… Măcar de-ar înceta să tot șușotească!

Da… și-ar acoperi urechile să nu mai audă, dar se pare că nici mâini nu are. Șoaptele – consoane și vocale de-a valma, prea anevoie de ordonat – nu le poate desluși și mintea îi spune că e ceva în neregulă.

Șoaptele sunt mai puternice decât cuvintele rostite cu voce tare… mai clar sunau parcă…

Grăbește pasul, înaintând prin ceața lăptoasă, încercând să-și învingă panica iscată brusc nu știe cum sau de unde. Trebuie să se întoarcă! – asta e tot ce știe. Nu poate rămâne, nu se regăsește în partea asta de lume.

E prea frig!

De și-ar aminti calea de întoarcere, poate…

Oare e drumul bun?

… așa ar trebui să fie. Și tot ce are de făcut e să urce… să urce…

… să urce…