Arhive etichetă: relație

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria. :mrgreen:

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

În pat cu TVA-ul

Cred că în fiecare meserie există un ceva care provoacă emoții… un fel de Pat al lui Procust, etalon care dă fiori, căutătorul de noduri în papură

Dumnezeul Contabililor este ANAF-ul… de El se tem cel mai tare nu pentru că au ei ceva de ascuns, ci pentru că e Atotputernic. Și năzuros. Și mai ingenios decât o soacră pusă pe rele. Și mai ales lacom… are buzunarele mai largi decât ale unui popă de țară, pus pe chiverniseală. Mai largi, dar pare-se că și mai descusute – oricât ar primi, tot îi puțin și n-ajunge!

În fine, nu o să-mi expun aici chiar toate sentimentele nutrite față de El. Eu nu prea-L recunosc, deși am avut o strânsă și lungă relație – constrânsă altminteri. Mi-a pus inima pe jar, mi-a dat fiori, nu L-am refuzat niciodată când mi-a cerut ceva sau m-a chemat, oricât de absurdă i-a fost dorința… N-a știut să mă facă să Îl iubesc, ăsta îi păcatul capital! Și nici supușii Lui n-au putut să-mi oprească șuvoiul cârcotelilor când am avut ceva de spus… Un simplu Ssssst nu-i îndeajuns pentru mine!

Și ca un veritabil necredincios I-am vânat greșelile, I-am ironizat bâlbâielile, L-am persiflat, am spus bancuri pe seama Lui, I-am înfruntat supușii… multe ar fi de spus și cine mă știe ar putea confirma blasfemiile-mi la adresa-I… Nu mă pot abține, ăsta e cusurul meu! Dar vin instant și natural… ar fi păcat să le reprim, ce-am de pierdut?

Știu, o să mă ardă iar la buzunar, o să mă oblige să aleg o vacanță rezonabilă ca preț și locație, cu gândul la birul pe care mi-L impune sau – mai rău – să renunț de tot la ea…

Și ce dacă? Facă-se voia Ta și mai na una! Că e cu drag și din inimă… mi-a fost pe plac, m-am prăpădit de râs la vederea-i și mi-am zis că nu e de lăsat! Simpatic, deh, ca orice pamflet! 😀

Pamfletul

P.S. Mulțumesc Doză de râs, sursa mea de inspirație! Îmi iau nasul la purtare și îți mai dau un pup pentru permisiune. 🙂