Arhive etichetă: respect

Sens

De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…

Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!

Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…

Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…

SensSursa Foto

Lui T.

Uite că mi-am facut timp şi pentru tine…

Chiar dacă mereu îmi reproşezi că îmi bat joc de viaţa mea, uiţi că faci acelaşi lucru, ignorând evidenţe. Stagnând. Refuzând să evoluezi în gândire. Proptindu-te în cutume vechi de când lumea. Pe care le-ai putea contesta dacă ai avea o fărămă de curaj.

Nu pot să spun că te cunosc. Nu. Dar pot să spun că recunosc în răbufnirile tale Orgoliul. Chestia aia care orbeşte şi te îndeamnă să faci tâmpenii. Chestia aia care nu te ajută cu nimic şi care îţi aduce plocon Dezamăgirea, Tristeţea, Nefericirea sau mai ştiu eu ce?! O adevarată Cutie a Pandorei. Cui bono?

Îmi spui că eşti sincer. Dar uiţi că te minţi prea des singur. „Dacă te-aş iubi, nu m-aş culca cu alta!” Halal sinceritate… Ba ai face-o la un moment dat! Atunci când ai avea siguranţa că nu ai nimic de pierdut din asta.

Mi-ai demonstrat că eşti implacabil. Mă ştergi din listă ca apoi să îmi dai add. Mă pedepseşti când nu îţi convine ceva, ca apoi să mă chemi când ţi se face dor de mine. Şi eşti dezamăgit dacă între cele două decizii eu tac? Ţi le respect şi atât.

Aşa cum mi-ar plăcea să îmi respecţi şi tu deciziile. Doar că tu mereu conteşti. Ca şi cum creierul şi inima mea îţi aparţin de drept. Şi eu îmi permit luxul să abuzez de ele.

Dacă permiţi cuiva să facă ceva, nu înseamnă că vei face şi tu la fel. Înseamnă doar că te pui în pielea respectivei persoane şi vezi prin ce trece. Care îi sunt dorinţele. Înseamnă că respecţi persoana respectivă. Şi mai presus de toate că o iubeşti.

Asta am învăţat mai nou. Că viaţa e prea scurtă pentru ceea ce îţi poate cere şi oferi Orgoliul. Şi mi-ar plăcea să înveţi şi tu! 🙂