Arhive etichetă: rezolvare

Restaurare

Am auzit de nu mai știu câte ori că Noaptea e un sfetnic bun. În așteptarea lui Moș Ene mi-am dăscălit Speranțele întru liniștirea-mi să fie numai ochi și urechi – să nu se trezească vorbind neîntrebate, să nu țopăie dintr-un loc într-altul căutând joaca. Și să nu care cumva să ațipească… Să-mi spună imediat ce m-oi trezi ce și cum au vorbit, că e o Situație prea serioasă și Rezolvarea nu prea suportă amânarea.

Ei, aș! Mai bine vorbeam cu Pereții, că ăștia cică au urechi! De cum m-am trezit am dat cu ochii de dragele-mi Speranțe adormite… Le-am privit întâi un pic încruntată, am vrut să le smulg din brațele Somnului, dar nu m-a lăsat Sufletul. Mi-a șoptit Lasă-le, Fată! Uite ce frumos dorm ele așa îmbrățișate… Mai bine pune-ți Mintea la contribuție că prea se sumețește că ea e cea mai cea!

Avea dreptate… Mi-am cules ușor Zâmbetul din somnul liniștit al Speranțelor și i-am cerut Minții cu un calm împăciuitor să analizeze ea Situația.

Mdea… mi-a zis Mintea apoi… nu mi-s prea odihnită. Au făcut așa o larmă Speranțele peste noapte! Chicoteau, țopăiau într-un picior, ba chiar au făcut și-o horă! Și-am auzit ca prin vis că ziceau de-un… Compromis… În fine, tot ce pot să-ți spun e că din Situație trebuie eliminat colțul ăla brun.

I-am mulțumit Minții în gând și-am eliminat maroul în primul rând. Următoarea lămurire mi-or da-o Speranțele după trezire.

Acu’ aștept. Între timp, până găsesc Rezolvarea încerc cu degetul marea. Poate nu-i tocmai înțelept, dar cumva Situația tre’ s-o îndrept… Fiindcă de vreau să-mi folosesc Zâmbăricii în continuare se impune musai restaurarea de culoare.