Arhive etichetă: România

Gând în Gând

Știu, poate părea ciudat – lumea scrie frumos despre Sărbătoarea Națională, iar mie îmi zburdă prin minte o analogie bizară. Nah, fiecare cu piticii stolul gândurile lui…

Cred că am mai scăpat pe ici – pe colo că atunci când intru în contact cu Apa îmi vin fel de fel de idei în vizită, care mai de care mai năstrușnice. De data asta-mi spălam ceașca de cafea. Și nu știu de ce, dar mi s-a făcut dor de vocea lui Adrian Pintea pe care muultă vreme din… naivitate – ca să nu spun neștiință 😳 – i-o atribuiam lui Mircea Cărtărescu. Așa-mi închipuiam eu că trebuia să fie vocea celui de-a iscat așa rânduri frumoase… 🙂

Nu mai verific, dar cred că anul trecut o asemănam pe România cu o fată frumoasă, dar oropsită de soartă. Și de aici a pornit gândul….

E Ziua României, nu? Câți, oare, o iubesc cu-adevărat? Câți, oare, au expus-o și au compromis-o, ca mai apoi să o caute, să o sărute pe obraji, scornind cuvinte frumos meșteșugite doar ca să obțină ceea ce-și doresc și-apoi s-o arunce iar în negura obscurității? Și e vreunul căruia să-i fi refuzat ea bucuria de a fi Acolo la nevoie? Prea seamănă România noastră cu o Femeie…

Avem o țară frumoasă, nu? Mai trebuie doar să învățăm să o prețuim zi de zi, nu doar o dată în an. Cu atitudine. Cu un NU spus celor ce-și bat joc de darurile cu care a fost înzestrată. Că-i mare păcat să se aleagă praful de ea… Și merită și ea să-i înflorească zâmbetul, nu? 🙂

Mai altfel

Totul a pornit de dimineață, când am prins o știre mai altfel , strecurată cred între un horoscop insipid și stăruințele unei fătuci de a deveni vecină la Neața sau cum doamne iartă-mă i-o spune emisiunii ăleia. Vestea suna cam așa – România a fost declarată focar de hepatită B și C. Acum un an și jumătate aflasem în Norvegia că România era cunoscută ca focar de tuberculoză… azi mi-am zis că dacă nu era eradicată ciuma, am fi fost în top și cu asta, sigur!

În 2007 tare m-am mai bucurat că am aderat în fine la U.E. Subiectiv, asta însemna printre multe altele și încântarea că-mi voi putea vizita fratele în Franța fără invitație. Și la vremea respectivă chiar credeam că primirea în sufrageria europenilor e de bun augur. Acum mi-am mai temperat elanul. Și cred că și U.E. a realizat că mezalianța asta numai benefică nu a fost. Dar, deh, dacă tot te legi la cap, înghiți și un hap, chiar de e amar!

Știu pe cineva care a așteptat să treacă 5 ani de căsnicie-calvar numai ca să câștige parte din averea celuilalt. La divorț a spălat rufele murdare în public doar-doar să capete un pic mai mult. N-am reușit să înțeleg cum a fost cu tocatul nervilor, dar mi-am zis că nu se merită așa ceva. Decât stresat și cu neamuri proaste, mai bine lipsă!

Au trecut deja 5 ani de la aderare și noi suntem mai îndatorați decât în 2007 – spun îndatorați, nu săraci, că slavă domnului încă mai avem resurse… Mai nou și mai bolnavi. Chiar de nu ar trage O.M.S. semnale de alarmă, se poate intui lejer, că prea e la pământ sistemul sanitar… S-o aplica principiul alături și la bine și la rău sau… ?

Prefer punctele de suspensie în locul variantei – un pic de optimism nu strică! 🙂

Home… sweet home…

Un „De ce te-ai întors?!”, spus cu tristeţe de o bună prietenă, m-a răscolit. Şi mi-a amintit de ce am ales să plec.

Aceleaşi gropi, un plus de bălării, pseudo-civilizaţie şi al naibii de multă prostie, garnisită cu ipocrizia de rigoare.

O delăsare totală şi un interes bolnăvicios pentru starea de sănătate a caprei vecinului.

Oameni trişti. Frustraţi. Incompetenţă şi invidie. Discuţii interminabile pro şi contra demitere.

O ciudată compătimire vis-a-vis de intenţia-mi de a spune adevărul. „Eşti proastă??? Nu trebuie să spui aşa ceva dacă vrei să reuşeşti!” Ca şi cum posesia unei coloane vertebrale cât mai curbată reprezintă cheia succesului…

Nu că m-aş fi aşteptat să fie perfect, dar măcar o mică schimbare…

Chiar mi-am dorit să vin ACASĂ! Poate şi din impulsul „Să nu uiţi!”