Arhive etichetă: sinceritate

Fără îndoială…

Cred că unul din păcatele capitale pe care le facem fără voie e să ignorăm până la desființare Copilul din noi. Să ne împăunăm cu atributul de Adult. Îmi amintesc cu groază că în copilărie abia așteptam să cresc, să fiu om mare – să pot face exact ce-mi doresc eu, să nu mi se mai interzică lucruri, să nu mă limiteze cei din jurul meu. Să nu mai aud obsesivul Ești copil, eu decid ce e mai bine pentru tine – abia când vei crește vei avea dreptul să hotărăști în ceea ce te privește! De-acolo a pornit dorința Să cresc odată!

Că eram prinsă în capcană am realizat mult mai târziu…

În timp, i-am convins pe cei din jur că sunt un copil matur. Așa mă definea tata. Același tată care acum mă privește zâmbind și îmi spune Ești un copil mare!  Acum nu mai neg cu vehemență că sunt copil – ba chiar îmi face o plăcere nebună să recunosc asta! Copilului ăsta îi datorez până la urmă De ce?-ul, zâmbetul și dragul de semenii mei. Lui îi sunt datoare pentru cele mai frumoase momente din viață, nu adultului din mine. Adultul mă îndeamnă să fiu serioasă, pe când copilul îmi permite să mă joc și să zâmbesc, să fac haz de necaz , orice ar fi! Mi-e drag de mine așa cum sunt și nu mi-aș schimba felul – la ce bun să gonesc ceva fără de care n-aș putea trăi? E o parte din mine pe care o iubesc necondiționat… poate tocmai pentru că e cel mai de temut critic al meu.

Azi recunosc – pot pierde orice, dar nu și copilul din mine… îi dau voie să mă iubească sau nu, dar nu îl pot lăsa să plece… 🙂

Porcelain

Ține minte, Troia a căzut din cauza unei femei!

E trist când un om nu conștientizează că acțiunile, caracterul lui sunt cele care îl doboară. E trist când caută vinovații altundeva decât în ograda sa…

Nu anii care se scurg dau valoare unei prietenii, ci faptele care se derulează în interiorul ei o întăresc sau o destramă…

Un schimb de replici tăioase precum lama unui brici… Am asistat azi la prăbușirea unei prietenii de peste un sfert de veac. Am revăzut secvențial acea scindare prin care a trebuit să trec eu în urmă cu 5 ani și mi s-a strâns sufletul ghem. Mie nu mi-a fost ușor atunci…

Mi-ar fi plăcut să pot spune ceva, orice ar fi putut umple golul creat după plecarea prietenului renegat, dar cuvintele-mi erau parcă legate cu lanțuri ferecate cu 7 lacăte. Așa a avut câștig de cauză Porcelain…

Nu doar iubirea-i bibelou de porțelan, D.,… și prietenia e la fel! Am tresărit, văzuse bine… Pentru că, deși suntem atât de diferiți, am gândit același lucru. La mine doar rămăseseră cuvintele nerostite…

Mi-ar fi plăcut ca ziua asta să fi fost altfel…