Arhive etichetă: Sisif

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta… :mrgreen:

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Colorado Springs

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

43

( … dacă-i bal, bal să fie! 😛 … )

Ei, asta da treabă… De anul ăsta o să-mi împart surorește aniversarea cu Limba Română… La drept vorbind îmi e dragă și – spre deosebire de parlamentarii de-au aprobat și parafat evenimentul – eu chiar mă feresc s-o sluțesc sau s-o siluiesc. Ba mai sunt și urâcioasă deseori în discuțiile cu unii, că nu o dată am simțit eu nevoia să corectez greșelile de editare ale unora! Pentru că una e ca în grabă să pocești un cuvânt și alta e să nu știi cum se scrie corect, câți de i se folosesc sau unde trebuie să pui cratima. Exact, acel semn care în matematică te sărăcește – vorba unui pitic tare drag mie! Hai, măi, că nu-i atât de greu, pe bune! E chiar simplu, așa grăiesc pe note băieții de la Sectorul 7, într-un mod mai… 😳 Păi da, eu nu mă pot exprima ca ei, că mi-s o doamnă, dar nici să-i cenzurez nu am poftă – faceți-mi, vă rog, hatârul ăsta cadou de ziua mea!

Și gata cu minusurile – trecem la plus, fiindcă azi vreau-nu vreau trebuie să mai adaug un an numărului care atestă de câtă vreme fericesc eu Pământul cu existența-mi neprețuită! Încerc să-mi închipui cum ar arăta planeta fără mine și zău dacă nu i-ar fi știrbit farmecul de n-aș fi Eu – cea care sfidează gravitația! 😀

Păi cine ar mai despica firul în 444? Cine ar mai incomoda oamenii (a se citi bărbații, fie! 🙄 ) cu enervantul, prea des folositul de ce? Cine ar mai ilustra cu atâta măiestrie celebrul laudă prostul și dă-i de muncă? Cine ar mai lupta pentru cauze pierdute? Că Don Quijote-i dus demult, iar Sisif îi deja legendă… 😐 Oricum aș întoarce-o, oricâte analize Swot aș face, trebuie să recunosc (fără pic de modestie) că sunt o binecuvântare pentru omenire. Adică mi-s oportunitate numai prin simpla existență pentru muuultă lume și amenințare pentru doar trei sau patru persoane! Sunt deci o adevărată minune inofensivă! 😎

Ei, dar ca orice minune care se respectă știu că n-o să durez veșnic! Încă nu m-am hotărât dacă să mă bucur au ba de chestia asta… mai am vreme să reflectez până la anul! Sau după cea de-a doua cafea a faimoasei mele dimineți, când voi reveni cu tot cu zâmbet, că n-am de ales! Până atunci vă las o melodie de suflet în dar, că nu-i de ocolit… 😉

Sâmbătă frumoasă, dragilor! 🙂

Germanos…

„Știu că zilele frumoase sunt pe terminate… și mai știu că o să tânjesc după ele, dar… nu pentru asta am venit eu aici. ”

Eeee… cam așa suna un refuz elegant în fața unei invitații la o plimbare în Herăstrău. Eu încă am de lucru. Bolovanul lui Sisif e din nou la poalele muntelui și își așteaptă urcușul. Teoretic ar putea aștepta. Practic… n-a fost deloc o minciună că nu pentru plimbare sunt eu aici.

„O sa fac o plimbare până în Herăstrău, pisoi, dar azi mă duc singur!”

Pisooooi ?!?!?

Mi-am frământat mintea ore întregi… De ce apelativul ăsta?!? De unde naiba știe? Sau… ce știe?!

Am lucrat cu pauze de gândire. Cu poticneli. Cu fraza revenind enervant de des în gând..

Și la final am aflat că de fapt era de vină doar… reclama de la Germanos! 🙂


(Altă lecție… 😉 )