Arhive etichetă: socializare

Mum & Me

… am pe birou, în dreapta – adică la loc de cinste – o poză din august 2010. Spre deosebire de muulte alte lucruri, îmi amintesc perfect cum și când a rămas imortalizat momentul respectiv – Paris… Notre-Dame… Sena… Îmi place că e în sepia. Îmi place că Ale îmi zâmbește de fiecare dată când arunc câte o privire fugitivă către ea…

Am căzut în butoiul cu melancolie, recunosc! Deh… mi-a plecat copilul…

Am revenit la rutina de zi cu zi și constat cu stupoare că-mi lipsește cicăleala fiică-mii. Ciudat… la noi rolurile sunt, pare-se, inversate, dar de vreme ce mi-am dorit copil cu personalitate, îndur cu stoicismul de rigoare – până la un punct, e drept…

La o simplă recapitulare, asta a fost săptămâna schimbărilor de obiceiuri

E ceva vreme de când nu am mai împărțit aceeași cameră cu Ale, iar acum m-a cam copleșit asta. În calitate de gazdă a trebuit să fac concesii peste concesii – deci am împărțit surorește pernele și patul, am cedat accesul la internet exact când și-a dorit asta, am exersat adormitul în liniște – fără coloana sonoră a TV-ului, am socializat cu vecinii și colegii de serviciu – erau ei amabili și înainte, dar acum s-au întrecut în politețuri că, deh, am fată cu ochi superbi (cumpărați de la reduceri – vorba ei 😀 )… Recunosc că abia-abia m-am încăput în piele! Pe de altă parte am înghițit și criticile de genul iar ai slăbit! sau muncești prea mult!Am ripostat eu joi abia, ce-i drept… era inevitabil să nu ne și ciondănim un pic, că prea se comporta de parcă eu eram copilul… dar, una peste alta, admit că pe undeva are un pic de dreptate. Doar un pic…

Vineri am realizat că îi este dor de Otto… se simte responsabilă pentru el și își face griji. Dacă mă gândesc bine – nu exagerez – e ca și copilul ei… Am avut senzația că o pierd în favoarea lui și l-am invidiat un pic…

Acum – clar îmi lipsește! Fac ce fac și privesc spre locul de pat pe care și-l alesese pentru citit Lev Tolstoi. A fost atât de încântată când și-a luat Anna Karenina de la biblioteca școlii! Și atât de fericită că n-are termen limită de returnare… știu că o va citi de trei ori până să o înapoieze. Atunci voi trâmbița iar de bucurie îmi vine fata în vizită!

Până la urmă, merită orice compromis un eveniment de genul ăsta… 🙂

Hmmm…

Nu sunt o fiinţă musai superstiţioasă… dacă o pisică neagră îmi taie calea nu stuchesc în sân .

Dar am observat, statistic vorbind, că de fiecare dată (dar de fiecare dată!) când am un disconfort major dau nas în nas cu o anumită persoană. Ca şi cum ar trebui să îmi confirme că situaţia aia în care mă aflu e chiar maro.

Aşa am căpătat certitudinea că ceea ce s-ar numi în termeni populari piază-rea pentru mine se numeşte D.

Interesant e că de fiecare dată îmi zâmbeşte atât de frumos, de parcă ar fi un ceva care să mă îndemne să socializez cu necazul.

Sau poate jubilează?!? 😀

Silence

Prea multă tăcere in jur…

Cândva mă plângeam de prea mulţi prieteni. De faptul că nu puteam împăca nici capra, nici varza. Şi îmi era groază de reproşuri.

E drept că nu am dat sfoară în ţară că m-am întors acasă. Şi nici la capitolul „vizite” nu pot bifa. Probabil am uitat să socializez. Sau poate nu mi-am dorit asta îndeajuns.