Arhive etichetă: soluție

(Ne)Lămuriri

Greu...De n-ar fi bătut în cuie planul de zbor, aș cocheta cu perspectiva de a urma cursurile Facultății de Psihologie. Nu știu dacă aș bătători calea psihologului pro bono, dar măcar aș ști să dau răspunsurile corespunzătoare, fără să-mi mai chinui mintea cu dacă tăceam, filozof rămâneam! Nu știu cum oți fi voi, dar eu n-am mereu certitudinea că mi-s în măsură să găsesc soluțiile optime, oooricât aș transforma în morișcă o problemă, răsucind-o pe toate părțile. Uneori chiar simt că mi se pune pe creștet o căciulă muuult prea mare pentru al meu căp’șor… d'oh

În dimineața asta… Mă rog, dimineața mea este momentul în care – din propria-mi inițiativă sau forțată de alții – mă văd obligată să-mi fac prima cafea, să pot întâmpina cu picul de concentrare noua ziulică ivită. Iar nu știu cum or fi alții blagosloviți – la mine concentrarea se lasă mai greu venită, abia de la a doua cafea onorându-mă cu prezența mai consistent. Percep chestia asta ca pe un deficit serios, care-mi crează dezavantaje majore, mai ales atunci când mă trezește cineva din somn și-mi expune datele problemei, bașca mai așteaptă și răspunsuri pertinente… sigh

UffO ecuație cu 3 necunoscute – sau poate doar 2 și ½, fiindcă trebuie să recunosc cinstit că în problema asta era inclusă și persoana de mi-a dat trezirea. Ea e z, să zicem… și m-a sunat să mă întrebe 1.de ce nu răspund la numărul de telefon pe care mi-l știa ea? că de ieri mă tooot sună și… am ceva cu ea de nu-i răspund?… 2. o cunosc pe x? Multe, zău, prea multe întrebări pentru prima oră… Pe z n-o mai văzusem de pe vremea când am divorțat prima dată de contabilitate. N-aveam în comun decât câteva spețe strict profesionale discutate și amintirea interminabilelor cozi la ghișeele unde se depuneau pe vremuri declarațiile fiscale. Deci nimic care să fi generat vreo scindare, nimic de reproșat, nimic de împărțit. Pe x n-o cunoșteam, dar îi puteam face hatârul să-mi sun prietena de la control fiscal, poate… Nu, nu e ce crezi tu… și-uite-așa aflu eu că x este fosta lui y… Pfiuu, nici pe y nu-l cunosc… sau poate doar din vedere, că Tulcea e mică și… Povestea însă mi-a sunat al naibii de familiară, ca și descrierea lui x – un fel de inamic public, așa cum erau copiii prezentați de Mr. Waternoose în Monsters Inc.

Nu mi-s încă lămurită dacă am făcut bine spunându-i amicei să lase lucrurile să-și urmeze cursul firesc, fiindcă nu-i dracul atât de negru… Că dacă x e într-atât de odioasă pe cât mi-a zugrăvit-o, am dat cu bâta în baltă, implicit de belea! Și uite-așa m-am căpătat eu cu regretul că nu mi-s, dom’le, licențiată în psihologie. Alta era treaba! Îi chemam frumușel pe toți la cabinet și puneam de-o consiliere ca la carte, încheind cu un lăsați naibii prostiile, oameni buni, că viața-i prea scurtă – mai bine puneți inima și iubiți! thumbs up

Nah, că de astă dată orice asemănare cu persoanele reale nu e deloc pur întâmplătoare… happy

Lui A.

Oprește-te, pentru Dumnezeu! Mă amețește ceașca aia! Vorbesc serios! Tu chiar nu te uiți în jur? Nu vezi că totul involuează? Că sufletul pierde în fața materiei? Că snobismul e în floare? Că valorile se pierd? Știi ce face acum un copil-minune? Cântă manele!!!!

În 2005 ne-am văzut ultima oară… tu – sătul de nimicnicia lumii, hotărât să te călugărești… eu – bulversată de decizia ta, oscilând între a-ți da crezare au ba… Țin minte că toarta ceștii de cafea descria pe rând 90 și apoi 180 grade, am plimbat-o așa preț de minute bune – nu era 1 aprilie, era iarnă de-a binelea, dar tot ezitam să întreb dacă glumești sau…? Te-aș fi văzut mai repede plecat pe Lună, decât monah!

Adică da, te poate scârbi lumea într-un moment de slăbiciune, te poți disocia de ea, poți pleca departe de ea – dacă asta e ceea ce simți că-ți aduce liniștea interioară… Importantă e motivația… Nici mie nu-mi plăceau manelele, dar nu mi-au părut a fi argumentarea validă… părea exagerată menționarea lor… Apoi, fusese o vreme când ironizai creațiile de prost gust și previzionai că ignorându-le se elimină în timp de la sine…

E 2012… Alături e petrecere mare. Cu manele! După ore și ore de audiție forțată, m-am trezit învârtindu-mă în cerc, căutând o soluție. M-am învârtit așa cum făceai tu pe vremea când aveai nevoie de inspirație. N-am rezolvat nimic – nu poți restricționa gusturile, oricât de îndoielnice ar fi… Dar ți-am înțeles într-un final disperarea – Nimicul de atunci era pentru tine Picătura chinezească.

Mi-ar fi plăcut så ne revedem. Poate va veni și vremea aceea. Poate…

Și pentru că iubeai cândva jazzul, roșul și pe Kylie Minogue, o să pun deoparte un dar pentru vechiul Alex. Știu că lui i-ar fi plăcut!

Crăciun Fericit, oriunde ai fi și orice ai face! 🙂