Arhive etichetă: somn

Vechi vs Nou

A fost o vreme în care-l iubeam tare, tare mult…

Mă scotea din belele, era al naibii de îngăduitor, săritor nevoie mare în a-mi pune  sub nas în palmă orice-și amintea el că mi-e preferință.  Era suficient să tastez 2 litere și-mi mângâia genele cu ceea ce intuia că-mi pot dori. Pe-atunci numele-i era alint. Era Dragul de Google

Acum… uneori l-aș părăsi…

Ca și cum am fi prinși într-o căsnicie de 2 parale, s-a transformat în ceva sâcâitor. Pare că vrea să știe tot, oricând, cu orice preț. Are momente multe, mult prea multe, în care-i parcă prea secretos, ascunzându-mi deseori cuvinte care mi-ar putea contura zâmbetul.

Nu-l pot înțelege…

Așa că nu-i înțeleg iscodirile. De parcă-i e idol vecinul ăl curios de-și vâră nasul printre ulucile gardului, așteptând momentul în care-și poate freca bucuros mâinile privind cum bolește Capra de peste hotar. Abia atunci îl adie parcă un vânt de generozitate și-i mai alunecă printre degete ceva cu zgârcenie. De data asta i-a scăpat paznicul de noapte

Am cam zâmbit sterpezit și-am clătinat din cap. Nici nu știe câtă dreptate are! De la o vreme mi-e capra sub imperiul pisicilor. O bântuie neliniștile. Iar eu dau noaptea pe zi. Iar ziua, ciuntită de-un somn din ce în ce mai greu de pescuit și nefiresc de obositor, le-o dăruiesc pisicilor. Că tot e omniprezentă invocarea lor…

Mi-e totuși dragă capra asta și-mi spun că-și merită liniștea. Cu gând la zilele în care zburda veselă prin curte, mi-am zis că nu-i capăt de țară dacă-i servesc porția de căutat în cornițe.  Cu gând la mai bine. Să nu ți-o iei în cap, Capră, c-apoi…

Old habits (still) die hard?

Puterea Obișnuinței…

Motto:

 

Obișnuința asta e ca un laitmotiv. Sub imperiul ei zâmbesc. În n moduri, funcție de factorul generator…

Zâmbesc nostalgic la amintirea Bursucelului de anul trecut. El avea vreme pe atunci. Îi intrase în obișnuință să hoinărească în voie… Cel de anul ăsta e cam buimac. Mai că-mi vine să-l trimit la sală să-și recapete condiția fizică. Păi cum altfel?! Pare că-i e din ce în ce mai anevoie să țopăie și să tropăie prin curți virtuale. Ceva îmi spune că e posibil să-și fi agățat tonusul prin vreo șipcă de gard mai șireată. Scuză, ne-scuză, dar asta nu prea-l scutește deloc de acuza delăsării… Și cum nu mă lasă sufletul să-l știu așa, îi dau un bobârnac și-l trec pe program de reeducare. Asta ca să-l scutesc de reproșuri, firește! winking

Mai devreme am zâmbit încurcată – 8 apeluri ratate și un e-mail cu tentă de îngrijorare. Toate astea generate de un somn de amiază prelungit până după miezul nopții. Știu, tot puterea obișnuinței le-a generat… temerea că e un ceva în dezordine cu tăcerea mea. Apoi, iar e drept, era plauzbilă și explicația Credeam că ți-ai pierdut iar telefonul… Zâmbesc la gândul că Ei da, n-ar fi fost prima dată. Poate nici ultima. Am mai pățit rușinea de a fi cu capul în nori, iar legea care instituie obligativitatea achitării taxei pe prostie încă nu s-a abrogat. don't tell anyone

Și uite că iar zâmbesc. Insinuarea ideii de telefon pierdut mi-a amintit de Tulcea. De data asta e zâmbetul de zile mari, iscat de perspectiva a două mânuțe mici-mici de tot. Și de gângurit de pui. Ehe! Mereu m-am întrebat când Ale era bebe Ce-o vrea să-mi zică Puiul ăsta când îmi rostogolește sunetele așa frumos? N-am aflat răspunsul… și-aș pune pariu că nu mi-s singura cu dilema lăsată într-o veșnică așteptare. Mă consolez cu gândul că Unele întrebări nu-și vor găsi poate niciodată răspunsul. Misterul își are farmecul lui aparte…  Totuși asta nu mă împiedică nici acum să sper că odată și odată se va inventa și Dicționarul explicativ al Limbii Bebelușilor. daydreaming

În treacăt am privit ceasul și am zâmbit amuzată. Era 5,00. Prin fereastra lăsată întredeschisă mi-am auzit mierlele și mi-am zis că e vremea să le las trilul să-mi intre în voie în cameră. Mă umflu eu în pene că-s mierlele mele, dar mi-s cu picioarele pe pământ, fiți pe pace! Garantat n-au habar de mine și de ce scriu eu. Posibil nici să nu fi băgat de seamă că roșcata din odaia luminată-n astă noapte a deschis larg fereastra și a tras draperiile să lase zorii de zi să îi intre în cameră. Poate doar Purcica mea cea dragă să le fi atras atenția, că prea le e cântecul parcă mai plin de frumos?! Așa… ca o replică, de la egal la egalhappy

Purcica asta a mea mereu îmi iscă zâmbete de bucurie. Sute… mii… De fiecare dată! Și cum ar putea fi altfel? Era o mogâldeață când mi-a trecut pragul… numai frunze – părea tare cumințică! Acum… ehe! E sursă neobosită de petale roșii pe pervaz, parchet… nu-mi lasă timp să tânjesc după o floare pierdută! Nu, că-mi pune alta în loc! Și crește ca Balaurul Făt-Frumos cel din poveste! Ehe, că tot veni vorba de poveste, ar merita să mă auziți vorbindu-i! laughing

Nu știu dacă e cazul pentru motive de îngrijorare, dar se pare că o să-mi devină obișnuință privitul către cadranul Ceasului la ore fixe. E 6,00… nu zâmbesc, chicotesc de-a dreptul! Mi-e drag să-mi încep ziua cu veselie. Iar asta e musai de împărtășit! Așa că…

big hug Să vă fie ziua cântec vesel, aducătoare de bucurie! Și să vă fie verde! good luck

Later edit – dar nu pe-alături de subiect – am aflat numai ce din SpamAdriana cea neobosită mi-a vizitat profilul Facebook! Se pare că nici ea n-a avut somn noaptea asta, mititica… Chestia e că, tot în virtutea obișnuinței, mi-am dezactivat contul FB fără nici cea mai mică părere de rău! Acu’ ce să fac? Să-l reactivez doar de dragul Adrianei? Și dacă era dezactivat de-a binelea, ce-o fi vizitat, draga de ea?! Nu-ș… cred că din cauza nesomnului mi-s cumva în ceață… I don't know

Out of Contest

La ora asta trebuia să dorm… așa mi-am zis înainte să încep așternerea rândurilor ce urmează. De vină pentru schimbarea de macaz e concursul care mi-a creat așa o stare de confuzie, de mi-am verificat urechile, să fiu sigură că n-am legătură nici cu măgarul și nici cu ceața. Odată lămurită povestea urechiușelor, m-am decis – nu citesc nimicuț-altceva până ce nu dau gata Ispita de a exista a lui Cioran! Chiar de-ar fi să fie ultima! Păi am eu nas să întind mânuța după altă cărticică? Nu se face, zău, că m-ar boscorodi Maestrul de nu mi-ar ajunge toată apa din Dunăre pentru îmbăiere! I don't wanna see

Prea târziu… păi da, că deja îndemnul din final mă trimisese după Melodie. Altă ceață! Mi-am ascultat inclusiv Bad day, apoi… Bingo! winking

Nu melodia, ci dansul… pași uneori ușor încurcați, alteori hotărâți… zâmbete și lacrimi… ușoare încruntări, furtuni în pahare cu apă… toate-n alternanță, fix cât să pot spune privind în urmă, realizez că până și clipele de apatie și-au avut farmecul lorhappy

Jurnal de Haos

Mdea… I-am zis de Haos. N-aș ști cum altminteri să definesc nici ziua, nici starea-mi de acum. I don't know

Privesc ceașca de cafea aproape terminată. Cafea făcută cu ochii mai mult cârpiți, cumva soră cu aceea de dimineață. Ațipisem. Peste zi a fost cam tot haos. De-ar fi să-mi compar activitatea de azi aș asemui-o cu rezolvarea unui puzzle. Unul cu muuulte piese lipsă. Așa baftă numai eu pot să am! Sau poate, mă rog, or mai fi câțiva pe lângă mine, dar nu-i știu eu?! În fine – stat peste program, obosit ochii regulamentar, venit acasă stropită de ploaie și moleșită. Tot regulamentar!

Când mi-a sunat telefonul cred că eram în starea numai bună de somn. Legănată de vocea caldă de la celălalt capăt de lume am ațipit de vreo 2 ori și-am gafat cam tot de-atâtea ori. Sau așa sper! Ei, aflu eu data viitoare. Acum știu doar că am confundat Parisul cu Nufăru și băieții mei din Franța cu elevii de pe vremea când eram tot frumoasă și deșteaptă – sîc! tongue –  dar tânără ocupantă a scaunului de la catedră. Ei, tot despre copii era vorba, măcar atât am realizat și eu în somnoreala mea…

Apoi a urmat Somnul. Și-ar fi continuat, bietul de el, de nu îi puneau bețe-n roate ușile trântite ostentativ. Haosul m-a adormit, ete tot el m-a trezit! De vreme ce laptopul mi-era deschis, mi-am zis De ce nu? La drept vorbind, în ultima vreme l-am folosit mai mult pentru muncă și mai puțin pentru a-mi colora timpul. Așa că mi-am zis că e vreme de blog. Că doar e sâmbătă mâine și pot bântui în voie fix pe unde vreau. Sau pe unde nimeresc, că de multe ori am aterizat unde nici cu gândul n-am gândit… don't tell anyone

Eh… nimic nu s-a legat azi… Din colțul lateral dreapta ceva cu sclipici mi-a făcut cu ochiul. M-am ridicat și mi-am luat lucrul început luni. Cică dacă începi un proiect lunea, merge ca unsă treaba! La mine cred că e unsă clar și-alunecă de numa-numa! După 4 rânduri lucrate m-am oprit și l-am privit amuzată. Noroc că împletesc repede – poate puloverul ăsta mi s-o lipi de piele mai repede decât cel albastru. Mai privesc odată lucrul – firul e apropiat de culoarea somonului. Combinat cu fir de lurex(?!?) roz-moviu! Hmmm… Eu și sclipiciul – unde mi-o fi fost mintea când m-am lăsat convinsă de colega mea de birou și mi-am cumpărat sculurile astea?! Încă nu mă dumiresc… și încă am dubii legate de-mi va plăcea au ba cum mi-o sta împodobită cu el. confused

Da… ăsta a fost momentul în care m-am apucat de scris… s-au legat literele cumințele, dar parcă lipsește ceva. Am starea de … n-am stare – sunt parcă un arculeț întins la maxim. Aș face de toate și parcă nimic. Cum spuneam – mi-s cam în plin haos și nu mă pot hotărî ce și cum e prioritar. Bine măcar că mă amuză chestia asta și-mi zic că mai am o șansă dosită pe undeva… sau așa-mi place să sper…

Toată ziua l-am lăsat pe Chris Rea să-mi cânte în birou. Îmi rulează și acum în playlist. Și-mi trecu numai ce prin minte gândul (haotic, firește) că am poate starea de Looking for the summer… winking

P.S. La cerere, pot schimba titlul în Jurnal de varză… blushing

Eventu(a)l

(… gânduri tăvălite prin omăt… whistling )

Cu alai de alb – muuuult alb! – se petrecu venirea prea-așteptată și mai în urmă trâmbițată a blondei de sor-mea. Care, spre repede trecătoarea-mi dezamăgire, nu mai e blondă, nah! Acum bate în ciocolatiu parcă în ciuda mea și a încă unei importante persoane – nu spun cine, că s-o simți ea și-o prelinge în colț de fereastră spre lume o lacrimă minusculă, dar strălucitoare precum spicul în soare. Hai, nu mai plânge, e lumea plină de blonde, bre! 🙄

Evenimentul – firește! – a fost stropit cu ceva – iar nu spun ce, să nu mă acuze lumea că laud țuica de casă 😳 și Feteasca Regală de la Jidvei. 😛 Deci a fost asezonat cu insomnie, cum altminteri? Și împănat cu bucurie cât cuprinde, că Bunul își mai amintește uneori de mine și-mi mai pune mâna pe creștet. Probabil cu așa ocazie i se mai înmoaie suflețelul la pipăirea cucuielor care-mi apar instant ori de câte ori salut pragul de sus cu semeție… sigh

Așa că sâmbăta asta dimineața mea a fost marcată rezonabil. Asta da victorie în lupta cu Somnul! Dacă în cursul săptămânii inculpatul numai ce menționat face ce face și mă alintă până pe la 8,30 – 8,50, de-mi dă fiorii spaimei întârziatului la birou, azi – ingratul! 👿 – mi-a suflat pe lângă ureche întâi pe la 7,30… Am consemnat ora, am scos limba (imaginar, pe cuvânt, dar ăsta era semnul pe care îl merita din plin) l-am prins mai serios în brațe și până pe la 10,00 nu i-am dat drumul! Sîc, Somn, că de data asta ți-am făcut-o eu!  😆

Pătura de alb ce mi-a dat binețe de cum am privit pe fereastră nu m-a speriat deloc, zău! Întâi a venit Zâmbetul, iscat de impresia Mmmm, curat! 🙂 A venit apoi ca o boare gândul trist Nu mai vine Ale azi… 😦

M-am învățat de la o vreme cu alternanța asta a sentimentelor contradictorii… Un 50 – 50 căruia nu-i pot strica echilibrul oricât m-aș strădui… Și ca de fiecare dată când mă încearcă așa o stare am ieșit. Să las gândurile să zboare în voie. De data asta prin zăpădă. Imaculată eventual! thumbs up

Știu… Ninsoarea asta n-a adus tuturor bucurie… a venit cu drumuri troienite, accidente și alte urâciuni la pachet. Dar are și partea ei luminoasă, nu? Acoperă gri-ul măcar pentru o clipită! Și-mi amintește de copilărie… 😉

P.S. Din drag, desenez în alb o îmbrățișare. Cu drag! big hug

Parametrii optimi

(… sau un must have greu de atins uneori… I don't know)

A fost odată o … fătucă pe care n-o dădeai dusă de la muncă nici cu măturoiul. Ședea cumințică în birou și se lupta cu teancurile de hârtii mai abitir decât Făt-Frumos cu Balaurul ăl cu 7 capete. Și avea temeinicia Cenușăresei în alegerea boabelor de mazăre din cenușă. Plus grija de a n-o prinde miezul nopții prin birou. Aaaa, nu-i era teamă că i se va transforma taxiul în bostan, ci doar avea impresia că dacă ajunge Azi acasă nu va întârzia Mâine la întâlnirea cu munții dealurile de hârtii pe care le colinda deseori chiar și în somn. Toată lumea o cam beștelea pentru năravul ăsta, dar ea-și vedea de ale ei precum Fata Moșului. Sau ca Eliza – sora celor 11 cocori. De frumusețe, bunătate, înțelepciune mă abțin să zic, dar aveau în comun pe lângă încăpățânare și bucuria de a mânui cu sârg andrelele. Și uite-așa au trecut ani buni, cu veri și ierni, cu toamne și primăveri… și nu știu să spun drept de-mi pare bine sau rău să zic, dar într-o bună zi de iarnă, precum mama Albei-ca-Zăpada se-nțepă cu un ac cu gămălie (deh, ac simplu n-avea de unde) și se trezi privind pe fereastră… daydreaming

Nu, nu era zăpadă afară… era un soare blând ce se prelingea printre ramuri de copaci parte înfrunziți, parte desfrunziți, ce contrastau cu verdele covorului pe care încercau să-l umbrească. Pete roșiatice de soare în apus și fuior de nori. Voci vesele de copii ce se bucurau de pauză… Triluri de păsări și larmă de vrăbii gureșe… Și ciori…

Alături i se cuibăriseră Oboseala, Somnul și Melancolia. Ciorile i-au amintit de lanțul ierarhic, cel care o ținea priponită în spatele ferestrei. N-a coborât scările în semn de evadare, că nu prea se făcea… a luat în schimb camera foto, a străbătut holul cel lung, ajungând la cealaltă fereastră. Cea opusă ca punct cardinal. Și-n pauza de țigară a privit îndelung Cerul. Cu un zâmbet cuminte. Apoi l-a imortalizat. Cu tot cu Lună, Fuior de nori și Soare în prag de apus… 🙂

Ia să văd eu acum… mai e cineva pe-aici care să fi pățit rușinea de a sta în birou cu ochii fixați pe fereastră? Cu target – gând de ducă afară – care-mi zic că l-ar chinui și pe cel mai stoic dintre stoicii șoareci de bibliotecă… Deeeci? Îndrăznește vreunul să ridice două degețele? Mai e careva sau rămân de una singură în povestioara asta? 😳

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that? big hug

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc!  good luck rose

big hug

Jurnalul unei femei simple – 4

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 11.10.2013 ora 23:59

Afară … noapte îi, că mereu mă prinde crucea nopții scriind… 😳

Mă gândesc … la o formulă de mulțumire pentru Potecuță – dacă nu săream gardul în curtea-i, schimbam ora de pornire a Jurnalului ❗ Mă bate gândul de muuultă vreme să-l rog pe cerberul de WordPress să pună la bătaie emoticonul de face temenele – în Yahoo mess există, deci se poate! Aaaa, și emoticonul ăl de pune mânuțele la ochi, și pe cel de-și astupă gurița… Ce mai veselie ar fi pe mine, ehe! 😆

Din locurile de unde învățăm … aș vorbi de greșeli… că le facem deseori cu voie sau fără de voie – poate așa-mi amintesc să nu mai fumez când tastez! Mă cam dojenește de câteva minute bune degetul inelar de la mâna dreaptă și nu mi-i tare plăcut… 😐

Sunt recunoscătoare pentru … multe, dar mai ales pentru fiică-mea. De câte ori o privesc mă umflu în pene mă bucur. E adevărată și varianta pe care am tăiat-o, dar prea mă transforma în Bursucel Infatuat și nu-s deloc așa, pe cuvânt! 😉

Din bucătărie … I did it again! Asta-mi tot repet de pe la 22,30, când mi-am amintit de ouăle puse la fiert pe la 21 și-un pic… Deci – din bucătărie a ieșit fum! Uite că am spus-o… 😳 Da-i de bine – m-am delectat făcându-le de petrecanie celor 4 ardei capia maaari și puși pe autodistrugere în semn de ripostă pentru faptul că-i ignoram de vreo 3 zile. Acum ronțăi Galette de riz (Bio, sîc!) luate într-un acces de înțelepciune de la Mega Image. Nu-i de colo să te lupți cu dorul unei cine ratate lamentabil… 👿

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pijamaua adusă de fiică-mea special pentru mine. Sau poate m-o fi păcălit, că prea zâmbărește când mă vede… 😕 Pantalonii sunt rezonabili… zic eu. Lejeri, bumbac de calitate, albi, urme de lăbuțe gri și din loc în loc Mewsette, cu o fundă roz cyclamen la gât. Bluza e cyclamen și ea… numai ce am examinat-o – scrie marie pe burtica aceleiași superbe pisicuțe albe cu ochi albaștri… Ha, iar cyclamen – culoarea asta e cu cântec! 😳

Citesc … tot Ordinul 3055/2009, actualizat, adnotat, măzgălit, subliniat… pe principiul Cine deține Informația… Ei, da, e evident, nu-i prea veselă lectura… :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … să repare nenea Instalatorul nu-ș ce chestie stricată, că de 2 (două!) zile apa îi rece ca gheața. Să nu-ndrăzniți să-mi spuneți că merit dușuri reci, da?! 🙄

Ce mai meșteresc … încă mai colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… O frumusețe, zău, de mă mir și eu când văd ce artistă mi-s! 😮

Ascult … reproșuri legate de faptul că ajung târziu acasă, că stau prea mult la calculator, că sting prea târziu lumina… fondate, e drept… 😳

Unul dintre lucrurile mele preferate … să o aud pe fiică-mea povestind – s-a lungit episodul editării Jurnalului, c-am avut pauza de taifas, dar nu-mi pare rău. 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment  iar… Salata de pui, pastele penne și ce și-o mai dori fata asta a mea. Poate o plimbare, de-o fi vremea frumoasă. Și somn… mi-ar prinde bine. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

E-atât de senin Locul ăsta… 🙂

Zâmbet

(MonitorizarePremiu MWB)

logo-membru-premiant-mwb-stBine, știu, la ora asta trebuia deja să dorm și să visez poate un colț de rai sau altceva pe măsură – legea compensației ar fi trebuit să-și facă treaba și să-mi cadorisească un ceva pe măsura frumuseții, cumințeniei și… bine, mai bine tac și vă zic de ce nu dorm eu acum… 😳

Mi-am făcut un ceai de albăstrele (e fain de tot, zău!) și-mi onorez cu drag promisiunea de a scrie despre o surpriză plăcută, care m-a uimit un picuț. De-a lungul timpului am tot primit premii și coronițe de la școală și mi se părea să fie firesc așa – la drept vorbind muncisem pentru ele, tot cu drag, e drept… Apoi am primit un alt premiu – un copil frumos, sănătos și isteț (asta s-a dovedit pe parcurs, că doar nu o dată m-a pus în dificultate ba cu o replică, ba cu o întrebare, de nu știam pe unde să scot cămașa să ies basma-curată în fața piticaniei :oops:). Ca să fiu sinceră și fiică-mea e o realizare firească – e rezultatul Alegerii pe care am făcut-o la un moment dat.

Mai țineți voi minte cât de necăjită eram din cauza monitorizării? Nu pricepeam neam cine-mi tot citește rândurile și mai ales de ce?! Pe cine oi fi supărat și mai ales cum?! 😐 Tocmai eu – întruchiparea cumințeniei… 🙄

Ei, am aflat într-un final și mi-a mai venit inima la loc. Era MWB -ul. Și nu-l supărasem cu nimic, slavă Domnului! 🙂

Tot ce-mi doresc acum e timp. Timpul acela în care poți să dăruiești frumosul în voie, fără să tragi cu ochiul la cadranul ceasului. Momentul în care Timpul se oprește din fugă și te poftește să te bucuri în tihnă de clipe minunate. Să-mi fie timpul în care Gândul Instant ar isca un alt Ceva Aparte care ar adeveri că nu spun Mulțumesc! degeaba și că am meritat premiul MWB.

Acum Gândul mi-i doar Năstrușnic iar și-mi dă ghes să-i dedic zilei de Luni premiul în semn de îmbunare și apreciere pentru încremenirea clipei. 😉

Poate-poate o văd împrăștiindu-vă cu dărnicie zâmbete… 🙂