Arhive etichetă: stare

With or without… (?!?)

Fugitiv… Dintre toate stările trăite până acum cea mai cruntă e aceea de a constata că semăn cu Luni… 😐

Semănați mai bine zâmbet – poate crește azi, mai știi?! 🙂

Jurnal de Haos

Mdea… I-am zis de Haos. N-aș ști cum altminteri să definesc nici ziua, nici starea-mi de acum. I don't know

Privesc ceașca de cafea aproape terminată. Cafea făcută cu ochii mai mult cârpiți, cumva soră cu aceea de dimineață. Ațipisem. Peste zi a fost cam tot haos. De-ar fi să-mi compar activitatea de azi aș asemui-o cu rezolvarea unui puzzle. Unul cu muuulte piese lipsă. Așa baftă numai eu pot să am! Sau poate, mă rog, or mai fi câțiva pe lângă mine, dar nu-i știu eu?! În fine – stat peste program, obosit ochii regulamentar, venit acasă stropită de ploaie și moleșită. Tot regulamentar!

Când mi-a sunat telefonul cred că eram în starea numai bună de somn. Legănată de vocea caldă de la celălalt capăt de lume am ațipit de vreo 2 ori și-am gafat cam tot de-atâtea ori. Sau așa sper! Ei, aflu eu data viitoare. Acum știu doar că am confundat Parisul cu Nufăru și băieții mei din Franța cu elevii de pe vremea când eram tot frumoasă și deșteaptă – sîc! tongue –  dar tânără ocupantă a scaunului de la catedră. Ei, tot despre copii era vorba, măcar atât am realizat și eu în somnoreala mea…

Apoi a urmat Somnul. Și-ar fi continuat, bietul de el, de nu îi puneau bețe-n roate ușile trântite ostentativ. Haosul m-a adormit, ete tot el m-a trezit! De vreme ce laptopul mi-era deschis, mi-am zis De ce nu? La drept vorbind, în ultima vreme l-am folosit mai mult pentru muncă și mai puțin pentru a-mi colora timpul. Așa că mi-am zis că e vreme de blog. Că doar e sâmbătă mâine și pot bântui în voie fix pe unde vreau. Sau pe unde nimeresc, că de multe ori am aterizat unde nici cu gândul n-am gândit… don't tell anyone

Eh… nimic nu s-a legat azi… Din colțul lateral dreapta ceva cu sclipici mi-a făcut cu ochiul. M-am ridicat și mi-am luat lucrul început luni. Cică dacă începi un proiect lunea, merge ca unsă treaba! La mine cred că e unsă clar și-alunecă de numa-numa! După 4 rânduri lucrate m-am oprit și l-am privit amuzată. Noroc că împletesc repede – poate puloverul ăsta mi s-o lipi de piele mai repede decât cel albastru. Mai privesc odată lucrul – firul e apropiat de culoarea somonului. Combinat cu fir de lurex(?!?) roz-moviu! Hmmm… Eu și sclipiciul – unde mi-o fi fost mintea când m-am lăsat convinsă de colega mea de birou și mi-am cumpărat sculurile astea?! Încă nu mă dumiresc… și încă am dubii legate de-mi va plăcea au ba cum mi-o sta împodobită cu el. confused

Da… ăsta a fost momentul în care m-am apucat de scris… s-au legat literele cumințele, dar parcă lipsește ceva. Am starea de … n-am stare – sunt parcă un arculeț întins la maxim. Aș face de toate și parcă nimic. Cum spuneam – mi-s cam în plin haos și nu mă pot hotărî ce și cum e prioritar. Bine măcar că mă amuză chestia asta și-mi zic că mai am o șansă dosită pe undeva… sau așa-mi place să sper…

Toată ziua l-am lăsat pe Chris Rea să-mi cânte în birou. Îmi rulează și acum în playlist. Și-mi trecu numai ce prin minte gândul (haotic, firește) că am poate starea de Looking for the summer… winking

P.S. La cerere, pot schimba titlul în Jurnal de varză… blushing

Stări

Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere… d'oh

Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute. no talking

Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂

Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…

Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul! big hug

P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?! bee

Echilibru

( …capra și varza între o și +1 … )

Fac asta deseori în clipele de răgaz… o mică revizie a stării în care mă aflu – solidă, lichidă sau gazoasă, oricare ar fi ea, intră sub lupă constant. Analiză nu tocmai convenabilă și nici confortabilă… Căci nu mă curăț de coajă, fiindcă n-ar avea rost să-mi șterpelesc singură căciula! 😉

Azi… azi mă simt ca un fum. De n-ar fi Spatele să-mi amintească despre cele lumești ar fi perfect! Ah, perfect e relativ, știu! Reformulez – ar fi perfect pentru mine. Demult nu m-am mai bucurat de starea de mă doare în spate cot dacă le sunt pe plac au ba celor din jur. Plutesc efectiv peste părerile lor și-mi văd de ale mele. Știu că nu sună tocmai fain, dar e mai sănătos așa. Nu amesteci apa cu uleiul că n-are rost. Și nici comestibil nu e rezultatul…

Ieri seară a mea colegă de birou a plecat plângând acasă. Necăjită la maxim de cei pe care încearcă să îi mulțumească zi de zi. Le zâmbește, își dă silința cât poate să le rezolve problemele, lasă capul jos chiar dacă nu e cazul și cu toate astea își ia bobârnacele. Pisici, asta mă scoate din papuci! Mdea… suportă toate cele pentru că depinde de ei financiar… Viața nu e întotdeauna norișor pentru îngerași, deh! 👿

La polul opus m-am așezat eu… Trag ca nebuna, e drept, dar nu las capul jos nici să mă tai! Poate pentru că am realizat că nu primesc nimic de pomană. Oare nu mai am stofă de angajat model al statului român?! Că de tăcut nu tac, n-am cultul șefului,  nu stau cu ochii pe ceas la muncă, refuz să socializez cu jigodiile și zâmbesc doar cui merită. De ceva zile mă bate gândul ca într-o clipă de răgaz să-mi scriu și demisia, să-mi fie la îndemână la nevoie. Și nu mi-am ținut ascunsă intenția asta. Consider că așa e fair-play… E firesc să nu-i fiu dragă colegei mele, nu? Slavă Domnului că nu simt nevoia să fiu populară! Vreau doar să fac ceea ce știu eu cel mai bine fără să irosesc apa de mare pe șoricei…

Ce e important? Să fii mulțumit de stadiul în care te afli. Să-ți spui Pot să fac Alegerea Corectă! Poți încerca să împaci și capra, și varza doar dacă ale tale costuri morale tind către 0, altminteri sporești doar numărul victimelor cu un +1. La drept vorbind, dreptul fundamental la zâmbet îți aparține în întregime și-i mare păcat să renunți la el…

P.S. N-aș putea pleca la somn fără să urez celor ce-și aniversează onomastica azi toate cele bune. Un gând frumos, un cer senin cu soare blând și cei dragi să vă fie mereu alături! 🙂

Piano bar

Uite tu ce pierzi, mai ai timp să te răzgândești…

Ascultă măcar 5 secunde!

Ce 5 secunde? Am ascultat până la capăt. Vă puteți închipui cum sună Hit the road, Jack! al lui Ray Charles cântat doar la pian? Fără voci. E o nebunie, pe cuvânt! Octave diferite pentru El și Ea… un duet spumos și plin de ritm, cu improvizații cum numai un împătimit al jazz-ului știe să le întoarcă din clape. Un adevărat regal! Clar, coup de foudre ce necesita musai un bis! Primit altminteri, în semn că un Cineva acolo sus mă iubește… 🙂

Acum… recunosc că mi-a plăcut cover-ul, dar de nu exista originalul… Așa că îl repun la loc de cinste, cu destinația monday morning. Pe principiul ziua bună se cunoaște de dimineață.

P.S. 1 Se spune că plantele iubesc muzica bună. Păi de-i așa, poate crește și iarba, ignorând că e luni azi! 😉

P.S. 2 E un fel de scuză, recunosc, dar știu că oricui i se poate întâmpla asta măcar o dată în an. Adică vine o zi în care nu vrei să ieși niciunde, indiferent de cât de frumos sună invitația sau de obligațiile pe care le-ai avea de onorat. Îl iei pe nu în brațe și gata, că doar asta ți-i starea. Așa am simțit azi – așa am făcut!

… mic, precum un pantof de gheișă…

Zambile mov de gradina

Cât de ușor putem noi trece de la o stare la opusul ei…

Fiecare lucru are un echilibru prestabilit, purtând în esență în aceeași măsură și binele, și răul. Noi suntem cei care decidem ce primează. Grea răspundere…

După-amiază, la revenirea de la birou, m-am bucurat privind paharul plin cu zambile mov. Nu mi s-a mai părut goală camera. De pe pervaz, la fiecare adiere de vânt, mă învăluia un parfum suav. La fiecare asemenea vizită ridicam privirea spre fereastră cu fața luminată.

Rutina… am căpătat obiceiul ca la întoarcerea acasă să-mi fac o cafea, să-mi aprind o țigară și să-mi continui lucrul. De aceea am preferat ca toate lucrările să le fac pe laptopul meu. Pot păstra lejer continuitatea. Până pe la 19,00… Nu m-am dezmințit nici azi – la 19,10 am ieșit pe ușă, respectând obiceiul. Nu odată mi-am spus că e oarecum program de roboțel.

Revenirea… Florile mele erau la locul lor, pe pervaz, gata să mă întâmpine. Bucuria mi-a fost umbrită de un gând ițit din nu știu ce colț al conștiinței. Le-am văzut fragile deodată. Și mi-am zis că sunt nefericite în paharul ăla, parcă prea neîncăpător. Mic, precum un pantof de gheișă – mi-ar fi plăcut să nu fac analogia asta…

În fine, acum sunt tardive regretele și ar umbri pe nedrept menirea florilor mele. O să mă bucur de ele și azi, și mâine poate… Repar altfel – promit că de anul ce vine voi avea zambile mov de grădină pe pervaz… dar în glastră! 🙂

(G/M)ood night ;))

Exact… în astă seară nu e loc de imagini. Doar muzica și cuvintele. Ritmul, mai bine zis…

Am fredonat melodia asta toaaaată seara după ce am auzit-o… Cât am vânturat triat hârtiile, în drum spre magazin, la întoarcere, chiar și cât am spălat vasele… S-o găsi careva să-și mormăie în barbă un Nu e normal! sau (și mai rău?!?) Nu e normală!. Dar te pui cu starea omului oamei??? ;))

P.S. De sâmbătă rulează în playlist Queen. A detronat (pe rând, în ordinea inversă) Secret Garden, Pink Floyd și muzica de aerobic. Mi-s curioasă să văd cât rezistă! 😀