Arhive etichetă: stele

Varză

Când cu mintea obosită mă întorc acasă seara

E un gând ce mă îndeamnă să aleg spre stele scara

Să-mi pitesc prin nori obida, să pornesc din ei potopul

Și apoi cu praf de stele să-mi pudrez ușor prosopul.

Însă scara mi-i dosită. Și atunci privesc prin ceața

Din oglinda conștiinței, cât să-mi văd mai bine fața…

Nu-i de joacă de fac asta! Nu-i nici simplu pentru mine,

Însă-mi spun că-i musai asta dacă vreau să-mi fie bine.

Ca la doctor… Pun sub lupă teanc de sentimente, gânduri,

Le sortez, le scutur bine, suflu praful dintre rânduri…

Mintea-mi spune c-ar fi vremea să îmi văd mai mult de mine,

Să las baltă tot ce-i negru dacă vreau să-mi fie bine!

Și-atunci mă bușește râsul și îi spun verde în față

Ei, halal filozofie îmi prezinți tu, Minte creață!

Ia să-mi spui tu iute-acuma, cine-i vinovat de asta?

Nu-mi da vina iar pe Suflet! Aaaa, el a adus năpasta?

Tu dormeai? Nu-mi spune iară cât de obosită ești

Că te las să dormi de-ți place varza a la București!

Și-o să-l rog pe dragul Suflet să te legene nițel,

Că tot ai ceva cu dânsul… Poate-i prinde drag de el…

Vezi tu, Minte, nu-i pe lume leac mai tare pentru Suflet

Decât stopul de lumină ce coboară dintr-un zâmbet!

Acum dormi, te odihnește, poate-ți vine-n vis vreo barză

Cu-o idee salvatoare și-om scăpa din astă varză… 🙂

Barza cu Idei

Daruri

Dacă te-a prins Ploaia de 11,00 p.m. în Sectorul 1,

dă vina pe Bursucel! 😉

Torențial! Picurii maaari ai Ploii au trecut obraznici prin plasă, cât să facă un duș pervazului. Știi briza dimineții? Aerul pur ce te-nvăluie la Răsărit? Și Răcoarea? Le-am primit cu drag și mi-am zis că Nu, n-o să opresc așa Dar cu termopanul ferestrei!

Mai devreme era cald. Mult prea cald. Și adia prin Parcul ăsta al meu o boare fină-fină, care m-a făcut să-mi ridic privirea spre Copaci. Mai sus… mai sus… până mi-am încrucișat privirea cu Luna cea Plină! Frumoasăăă, în așternut de nori rozalii-movii… O minunăție, pe cuvânt!

De nu pleca Ale val-vârtej să-și întâlnească prietenele…

Mdea… cortegiu de licurici roia pe lângă tălpile fiică-mii în drumul spre poartă! Da, știu, o să-mi spuneți că-i normal să vrea să iasă cu prietenele, să sporovăiască până-n zori câte-n lună și stele…

Iar mă întorc la Lună! O să-mi leg de gât camera digitală precum pensionarii japonezi… Să nu-mi mai pară rău de nici o imagine ratată! Și n-o să mai zăbovesc în cameră, gândindu-mă atât de mult de se face au ba să ies din nou!

Promit să nu mai necăjesc Natura

și să nu-i mai stârnesc Lacrimi!

Dar de consolare!

Pe cuvânt de Bursucel! 🙂