Schiță rapidă

Stres și nervi inutili. Frustrare iscată de un singur cuvințel. Useless. S-a dus pe apa sâmbetei bunătate de zen, transformat în burete numa’ bun de șters minunea de zâmbet imprimat de un A.
Azi am descoperit că pot să detest din tot suflețelul tot neamul lui Windows. Use-less…

Cu cântec

În contratimp fiind – că mâine nu-i poimâine doar! – am intrat în panică. Nu știu cum se face, dar intru în pană de idei când vine vorba de cadouri simbolice. Așa ar trebui să fie cadoul de duminică. M-am legat de un aproape tot ce îmi doresc și m-am blocat, spun drept… 😳

Când e vorba de șotii, n-am probleme, mama ei de treabă! Îmi ies la fix… Dar când e vorba de simulare, parcă mă prostește Bunul și-mi dă toate peste cap, ba mă mai face și de poveste! Știu, nu poți să le ai pe toate… dar măcar am încercat și pornisem frumos învăluirea, ehe! Făcusem rost de-un șef imaginar, pretențios nevoie mare și-ntrebam eu nevinovată Cam ce naiba i-aș putea lua în așa condiții, încât să-l surprind plăcut? Că nu mă duce mintea și pace! 

Acum dacă tot m-a prins cu mâța-n sac, pot să recunosc lejer – mizam pe faptul că de la celălalt capăt cealaltă persoană nu-mi putea vedea fețișoara, nah! Și speram să găsesc picul de ajutor prietenesc, ăl de care aveam eu nevoie, nu s-aud Ia omoară-l tu repede pe șeful ăsta și nu-i mai cumpăra nimic! E șef, are de toate, să-și pună pofta-n cui! Auzi… și dacă e vorba de știu eu cine nu te mai stresa atât – am aproape tot ce îmi doresc! Mdea… pe cuvânt că uneori mi se comprimă vocabularul la doar 3 puncte cu pauze luungi între ele… Și-altminteri turui vrute și nevrute…

În fine, în cazuri de-astea sunt bun ascultător – așa că am păstrat un moment de reculegere pentru cuvintele-mi nedrept sucombate și-n liniștea aia l-am auzit clar cântând pe Rod Stewart despre ploaie… Cum le mai așează și Bunul ăsta uneori de numa-numa... Dar nu mi-am terminat gândul că aud Question – ce-ți inspiră chestia asta?

Un tip și o tipă în pat… Acțiune din greu… Dintr-o dată se aude o frână de mașină în fața casei… Tipul sare din pat ca ars, își ia hainele în brațe, tipa îi deschide geamul, tipul sare…  După un timp, se aude un ciocănit la ușă… Tipa deschide… În ușă … tipul, cu hainele în brațe.  Mă’ nevastă, da’ stresați mai suntem!!!

Hmmm… aveam dreptul la un singur cuvânt, așa că am spus dintr-o suflare Adrenalină! Cică nu – se-aștepta să spun Stres! Păi… stres e ăsta prin care trec eu acum, nu ăla! Sau, mă rog, o fi și ăla, dar nu ca al meu… că eu încă-mi storc creierii măcar cât să iasă o picătură de idee… Pix, stilou, fular, cravată, mănuși auto, carte, brichetă, tabacheră… pisici, un ceva acolo util, să justific paguba, că nu scapă fără cinste doar! 🙄

Mai devreme admiram niște poze, pe care le vedeam așezate cuminți într-o miercuri fără de cuvinte. Un cer aparte. Și s-a pornit din senin să-mi cânte iar Rod Stewart.

The same song… Probabil o să mă bântuie amintirea bancului de fiecare dată când voi auzi melodia asta… Și-ntrebarea De ce stres și nu adrenalină???  Până atunci mai am o zi în care să mă chinuie pe mine stresul, că nu putea să zică parcă un cuvințel acolo, să ies din impas! 👿

Azi vă las să mustăciți pe seama Bursucelului Încurcat și să zâmbiți în voie! Zâmbet, nu râs pe-nfundate, că nu se face să râzi de necazul omului bursucelului…

Clar, azi o să fie o zi de pomină!

Geri’s Game

Ziceam eu acum câteva zile c-am dosit o Neliniște sub preș, de-am realizat că trebuie să-mi rectific fuguța bugetul și să-mi iau un covor mai de Doamne-ajută…

Între timp, biata Neliniște a sucombat – fie-i stresul ușor! Nu-nainte s-aducă pe lume urmași… nu dădea semne c-ar fi vrednică de-așa ceva, dar despre astă scăpare a mea prefer să nu vorbesc acum. Mi-am promis să cumpăr musai un kil- două de morcovi să-mi rezolv problemele de acuitate vizuală! 😐

Revin la puii ăștia ai Neliniștii trecute numai ce în neființă… eh, mă simt responsabilă într-un mod așa de anapoda față de dânșii, de nu pricep nici eu ce m-o fi apucat să fac front comun cu dușmanul… o fi pus careva ceva în aer, mai știi? 👿

Cert e că tot căutând ceva care să le ocupe vremea, am găsit asta:

(de fapt am regăsit-o, c-o mai văzusem eu cu multă vreme în urmă, iar de drept trebuie să recunosc și că mi-o pusese sub nas blonda de soră-mea într-un mesaj pe facebook – iaca un mulțumesc apăsat și aici! 😛 )

În fine, Conștiința îmi dă ghes să mai spun că nu degeaba le servesc asta puilor lăsați plocon – cică-n orice joc some win, some lose… da’ aici who win, who lose??? 😈 Îi las să-și bată capul cu asta, poate-mi scutesc duminica de belele… Poate… 😳

P.S. 💡 La o adică, mai pot primi ceva neliniști în ospeție, că tot am deschis grădiniță… Unde mai pui că-i gratuită cazarea?!

Mai altfel

Totul a pornit de dimineață, când am prins o știre mai altfel , strecurată cred între un horoscop insipid și stăruințele unei fătuci de a deveni vecină la Neața sau cum doamne iartă-mă i-o spune emisiunii ăleia. Vestea suna cam așa – România a fost declarată focar de hepatită B și C. Acum un an și jumătate aflasem în Norvegia că România era cunoscută ca focar de tuberculoză… azi mi-am zis că dacă nu era eradicată ciuma, am fi fost în top și cu asta, sigur!

În 2007 tare m-am mai bucurat că am aderat în fine la U.E. Subiectiv, asta însemna printre multe altele și încântarea că-mi voi putea vizita fratele în Franța fără invitație. Și la vremea respectivă chiar credeam că primirea în sufrageria europenilor e de bun augur. Acum mi-am mai temperat elanul. Și cred că și U.E. a realizat că mezalianța asta numai benefică nu a fost. Dar, deh, dacă tot te legi la cap, înghiți și un hap, chiar de e amar!

Știu pe cineva care a așteptat să treacă 5 ani de căsnicie-calvar numai ca să câștige parte din averea celuilalt. La divorț a spălat rufele murdare în public doar-doar să capete un pic mai mult. N-am reușit să înțeleg cum a fost cu tocatul nervilor, dar mi-am zis că nu se merită așa ceva. Decât stresat și cu neamuri proaste, mai bine lipsă!

Au trecut deja 5 ani de la aderare și noi suntem mai îndatorați decât în 2007 – spun îndatorați, nu săraci, că slavă domnului încă mai avem resurse… Mai nou și mai bolnavi. Chiar de nu ar trage O.M.S. semnale de alarmă, se poate intui lejer, că prea e la pământ sistemul sanitar… S-o aplica principiul alături și la bine și la rău sau… ?

Prefer punctele de suspensie în locul variantei – un pic de optimism nu strică! 🙂

Că tot pomeneam de lună…

… ziceam eu într-una din postările anterioare că nu-nțeleg și pace de ce o închidere de lună trebuie să fie transformată în coșmar. Adică, relax (în cazul în care nu ai gărgărițe de pus la punct din urmă) 23/24/25/26 de zile și apoi teroare 5!

În fine, am menționat doar în trecere asta… ca să-mi justific mie de ce – Doamne, iartă-mă, că era să scap 2 cuvinte nu tocmai ortodoxe! – am avut proasta inspirație de a  întrerupe persoana de la celălat capăt al telefonului cu întrebarea nevinovată Hmmm, ce muzică nouă asculți tu acolo?

Ete ce hit nou-nouț era! Scos numai ce, de vreo 15 anișori și-un pic…

Lunatică nu mi-s, pe cuvânt! Așa că mă bate serios gândul să cer și eu, acolo, un spor de stres. Sau poate nu, că-n cască urechea stângă mi-a sunat ca un ecou Mira-m-aș să-l primești… că abia-abia au aprobat bugetul… 😀

Amestecate

Bac 2012. Sesiunea a doua. Dimineaţă, un soare cu dinţi încearcă să coloreze ziua. Atmosfera e tensionată la maxim. Copiii stresaţi de ce va să fie. Prea speriati de un potenţial eşec. Acea palmă pe care ei o consideră nemeritată.

…

Am preluat stresul lor? Mă simt obosită. Şi în acelaşi timp anesteziată. Nu îndeajuns totuşi, într-atât încât să am calmitate. Fix cât să ripostez. La o simplă întrebare , pusă de un restanţier curios:

– Ai dat bacul numai la mate?

– Nu, nu e evident că sunt mai mare decât tine cu cel puţin 20 de ani?

– Scuze, ar trebui să dau o cafea pentru gafa asta…

– Clar, NU!

M-a surprins tonul meu. O retezare maliţioasă. Poate nedreaptă, mi-am spus mai târziu. Sau poate nu…

Retrospectiva

Mi-ar plăcea să nu am parte de perioade în care să nu ştiu ce anume să fac, încotro s-o apuc… Mi-aş dori să cunosc măcar o persoană care să-mi poată spune că nu ştie sentimentul de derivă, lipsa de idei, de perspectivă…

Mdea… mereu condiţional-optativ. Şi interminabilele puncte-puncte.

În fine, deriva asta mă împinge mereu către lucrul de mână. I-aş fi spus creaţie – sună teribil de bine cuvântul ăsta –  dar mă abţin, având în vedere că a mea contribuţie e minimă.

Mă rezum acum doar la a colora postarea asta cu „bombonicile” mele.