Of, inimioară!

Pași egali. Ai putea crede că-s studiați, dar nu… Mai repede s-ar potrivi dictați. Da, asta se potrivește mai bine. Dictați de sandalele astea care mă apropie de nori cu 10 cm. Am măsurat, să știi…

Pașii ăștia egali sunt perfecți pentru rochia office. Și-mi scutesc gleznele de surprize neplăcute. Perspectiva unui sfârșit de săptămână ratat din cauza unui prezumtiv accident stupid mă face să calc precaut. Probabil așa pășește în luminiș o căprioară. Totuși îmi spun că e o diferență – ciutei nu i-ar fi deloc anevoie ca la primul zgomot bizar să o rupă la fugă. Mie mi-ar fi imposibil. Din cauza rochiei, din cauza sandalelor, firește! Accesoriile astea…

Realizezi că fără accesorii ne-ar fi mult mai bine? Ne-am căpăta lejeritatea, libertatea de mișcare pe care ne-o îngrădim de bunăvoie. Putem fi curajoși, dar nu într-atât încât să ne preumblâm prin lume lipsiți de accesorii. Cum s-ar mai țuguia buzele la vederea unui asemenea tablou! Cum s-ar mai rotunji ochii…

Rotunjirea asta… Rotunjesc vocalele de-aproape o săptămână și eu abia azi realizez asta! Da, știu, eu și contratimpul mergem de mânuță nu de azi-de ieri. Lasă, asta să-mi fie paguba! Deocamdată mi-s în câștig. Pe plus. Rotunjirea asta a vocalelor, cuminte, fără grabă, de-ai crede că-i mai repede descânt și nu cânt, îmi încălzește sufletul purtat de pașii aceia egali care par studiați. Până acasă unde, odată eliberat din strânsoarea accesoriilor, nu mai e loc de înfrânare. Gonește precum o căprioară speriată și-aproape că atinge cerul. Aproape… Picul de cumpătare îl obligă totuși să păstreze distanța. E drept, doar 10 cm, dar… E liniștitoare distanța asta, dacă s-ar pierde altminteri prin nori? Ce m-aș face eu fără el? Of, inimioară…

Cumva mă pot descurca cu starea asta. Aș putea chiar spune că mi-e bine. Oarecum bine… La o adică nu mă deranjează alternanța pășitului agale cu goana nebună. Și-mi place rotunjirea vocalelor. O pot duce așa muuultă vreme fără să mă plictisesc. Mă-ntreb doar dacă ar fi cuminte să-i spun suflețelului ăsta, căruia-mi pare că tare-i mai place să gonească precum o căprioară speriată, că îi e cerbul luat demult. Să-i spun sau… ?!

Ș(o)apte

Pornesc hotărâtă să pun capăt stării anapoda care mă prinsese în mreje cu ceva vreme în urmă. Rememorez întâmplările din Miercurea ce pe-aici s-a împământenit a fi Fără Cuvinte. Cea din viața reală mi-a fost Cu zâmbet de speranță. A fost suficient doar să aud de la celălalt capăt Am obținut acordul din ambele părți, acum am nevoie doar de confirmarea ta…  Apoi zilele ce au urmat au fost pastelate cu surprize plăcute. Chestii care merită împărtășite unui duhovnic drag…

Șapte pași – atât mă despart de-o-mbrățișare sinceră și caldă… de cuvinte doar insinuate de o curgere lină și constantă. Realizez că reproșurile sunt mascate doar de impresii gen rece ca gheața sau sărat precum marea… Sarea o pun eu uneori. Răceala e poate tot din vina mea, fiindcă mă simte când nu vreau să zăbovesc… Mă-ntreb de mă-nțelege?!

Fac pașii cu graba dependentului de viciu. Știu că e locul unde-mi pot lăsa gândurile în voie. Amalgamul de cuvinte care se rostogolesc fără teama de a fi stăvilite nu mai au răbdare. Se topesc într-un imperativ Mai repede! care mă face să zâmbesc! Șapte pași îi faci într-o clipă, ce-atâta grabă?

Mă simte… Mă știe poate cel mai bine… Mă-nvăluie cald și așteaptă… de fiecare dată cu aceeași răbdare ce contrastează cu năvala gândurilor ce-mi pornesc de la un Spui? abia șoptit.

Și-i spun …de miercuri știu că Bunul mă iubește! Ei, nu râde, știu ce spun doar! Miercuri, Joi, Vineri, Azi – astea-s dovezi clare! Păi cine crezi că m-a ajutat? 🙄 Nu chicoti! Am isprăvit toate-toate! Pot dovedi orice, dar n-are rost să-ți cer să vii să vezi – știu că nu poți… Mai bine nu spuneam…

Liniștea de dinaintea plecării seamănă picuri de tristețe ce preced doar alți șapte pași. Dar înainte de a-i face – fără grabă de data asta – ceva mă-ndeamnă să-i spun

O să revin, să știi… Te iubesc, Apă!

Jurnalul unei femei simple – 9

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 22.11.2013 ora 23:55

Afară … era rece și noapte. Și-o tentativă de ceață care m-a băgat în derută – puteam să bag mâna în foc că neonul, ecranul calculatorului, interfața Saga și cifrele alea mici-mici din extrasele de cont de la Trezorerie s-au cam prins să mă lipsească de acuitatea vizuală. M-am liniștit acum – văd bine! Sau încă mai văd.  Dar tot nu-mi dă pace o întrebare – Statul ăsta chiar încearcă să ne ia ochii cu economia pe care-o face la hârtie și toner, de parcă noi n-am vedea ce risipă strălucește prin ograda lui altminteri?! 🙄

Mă gândesc … că unii au tot dreptul să gândească despre mine că n-am toate țiglele pe casă. Doar eu le dau apă la moară – îi sperii cu ora la care plec din birou, cu felul în care găsesc de cuviință să relaționez cu fii-mea… Încă mai există persoane care mă întreabă Sigur e fata ta?!? de parcă m-ar crede pusă pe șotii înadins. Ei, nu că n-aș face fel de fel de chestii care mă amuză și care-s băgătoare în ceață pentru ăi de nu mă cunosc cât de cât, dar despre lucrurile serioase nu glumesc. Nu prea des… Dar mai apar momente… așa ca în seara asta când i-am spus paznicului de-mi veghează biroul că bărbatul meu e fugit în lume, hăăăt peste ocean, sătul să mă vadă ajungând în crucea nopții acasă de la serviciu. Și că încerc pe cât pot să remediez situația… Uite e abia 21,20, nu-i foarte târziu, nu?! Avea omul o privireeee, de chicotesc și-acum! Sper să nu mă mai întrebe de altele data viitoare…

Din locurile de unde învățăm … astăzi o să scriu despre cărți. Oamenii așa știu – cărțile sunt o sănătoasă sursă de învățătură! Și pe principiul ăsta cumpără, să-și îmbogățească cunoștințele… Sau să și le consolideze. Doar că unii intră prea adânc în problemă, zău! Uite, de ce-ai cumpăra de exemplu Bărbații sunt niște porci ?!? Azi a cumpărat-o una din colegele mele… uite de-asta… 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că nu mă dau în vânt după reduceri. Nu spun că n-aș fi atentă la prețuri – spun doar că n-aș rezista bulucelii. Nu-mi place neam înghesuiala, nu-mi plac cozile interminabile… Așa că n-o să îngreunez traficul pe site-uri și nici prin magazine n-o să înghesui pe nimeni, doar pentru că – ne place au ba – Black Friday se reduce la îndemnul Cumpără!!! 👿

Din bucătărie …

Cu ce sunt îmbrăcată … prosop maaare și alb – un bumbac pe care mi l-am dorit așa de tare peste zi… nu-s îmbrăcată, mai repede aș putea spune înfășurată!  Și iar mi se plimbă obsesiv prin minte întrebarea Bre, chiar face haina pe om? 😕

Citesc … tăt cărtișica a de urmează să vadă într-un viitor oarecum apropiat lumina tiparului… Sper să-i citesc eu finalul înainte de-a da ea binețe tiparului… Că iar mi-am amintit cum m-a necăjit scornitorul cărtișicii! 😛

Ceea ce aștept (sper) … am reflectat îndelung la o anumită probabilitate de a face haz de necaz… sper să nu se adeverească spusa gura păcătosului adevăr grăiește 😳

Ce mai meșteresc … (p)referatele mele – minunății, nu alta! Ar trebui să fac și eu o cărtișică din dânsele, dragele de ele! 😆

Ascult … Underneath your clothes – asta-mi cântă acum Shakira, prinsă-n playlist-ul radio swiss pop. 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … uite, vă zic, dar să nu râdeți, da? Îmi place să muncesc. Și-mi mai place și apa. Mult de tot! Sper ca într-o viață viitoare să mă cadorisească Doamne-Doamne cu meseria de Salvamar. În viața asta n-am așa pretenții, că nu mi-s îndeajuns de zdravănă. Mă refer, firește, de constituția fizică. Să nu isc altfel de dubii iar…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … iar n-am… Ce rost ar avea să-mi fac planuri doar de dragul de a nu le respecta? Mai bine bifez Surpriza! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Și pentru că mâine azi este aniversarea unui om cu adevărat deosebit, spun întâi aici

La mulți ani, M!

Mulți și frumoși… mulți și cu mai mult zâmbet!  🙂

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Bună dimineața de Luni!

( vedeți ce matinală sunt? 🙂 )

Se spune Cine se scoală de dimineață departe ajunge! Ei, dar cine nu doarme toată noaptea? 🙄 Nu vă mai gândiți degeaba – voi beți-vă cafeaua, că vă spun eu ce pățește! Sau cel puțin… asta am pățit eu… 😉

Teoretic mi-s numai bună pentru meseria de paznic de noapte! Aș da pe spate orice șef de-ar veni să mă verifice – nu m-ar găsi dormind în post fiindcă n-am somn. Asta-i chestie verificată de vreo 4 zile, de când Victoraș – ăl de-și face veacul la Palatul Victoria – a hotărât că mi-ar prinde bine un week-end prelungit. Recapitulând, joi spre vineri am rezistat eroic până la 4,00 dimineața, vineri spre sâmbătă până la 7,00, sâmbătă spre duminică am cam scrântit-o, că la 6,00 a trebuit să recunosc că nu mai merge, iar dumincă spre luni – adică azi 😉 – uite-mă-s trează-trezuță la 6,45 scriind de zor! Eeee? Este că pot să aplic pentru postul de-l pomeneam?

Nu-mi trecea asta prin minte, dar… Pe la 4,00 am aprins ultima țigară. Gând de somn nu mai aveam, că parcă nu se face să te prezinți la 11,00 la birou cu cererea de zi liberă în mânuță pe motiv de insomnie. 😳 Și nici să dai vina pe vecinul de la etaj care s-a apucat peste noapte să-și mute patul de pe peretele din dreapta pe cel din stânga. Sau să spui c-ai stat la pândă să afli secretul petelor gălbioare de pe pervazul ăl alb de dinafară pe care le tot ștergi tu zi de zi și care apar noapte de noapte, când tu ai aflat din pură întâmplare că același nesimțit își face nevoile direct de pe geam! 👿 Dar asta-i altă poveste… așa că fac stânga-mprejur frumușel și mă-ntorc la ideea de început.

Rămăsesem la țigări, deci… adică fără. Nefumătorii o să-i rog să se abțină din a sări în sus de bucurie, că mă supăr de dimineață și nu-i a bună! Fumătorii știu în schimb că e de rău – când pachetul e gol alături îl tot iei în mână și dai să… ei asta fac eu de fiecare dată – dau să-mi aprind o alta, dar nu-i! Pe la vreo 4,35 m-am supărat pe pachet, l-am mototolit și l-am pus la coș. Prea mă păcălea prezența lui inutilă lângă mine. Am pus apa la încălzit, am mai făcut o cafea, vreo câteva tururi de cameră, m-am uitat la rochia mea cea roșie de casă – a cu flori – și am hotărât că e vremea să mă schimb. Am tras blugii pe mine, tricoul, m-am pieptănat fără grabă – în toate direcțiile, că doar aveam vreme – mi-am privit sandalele. La 5 fără 5 am ieșit în papuci pe ușă. Portarul, ăl de-a fost pe fază când am ajuns murată acasă după o ploaie torențială, părea că doarme. Asta mi-a convenit, că n-aveam gând să mă întrebe iar de sănătate. Am ieșit ușurel pe ușă și-am pornit prin bezna din curtea liceului spre poartă. Paznicul părea că se odihnește și el după o lungă noapte de patrulat, așa că am tras zăvorul porții și am pornit cu încredere spre magazinul non-stop de peste drum de benzinărie, însoțită de alaiul de lătrături vesele (?). Mi-am luat pachetul de țigări și am purces pe drumul de întoarcere. La poartă – surpriză, zăvorul era tras la loc! Am chemat în ajutor de data asta lătrăturile, dar se pare că n-au fost pe fază… am încercat să bag mâna pe dinăuntru să deschid și am realizat că am o mână muuuult prea mare pentru așa poartă ❗ Eu – o mânuță de om! Ei, asta e! Am scuturat-o de zor până am stricat tihna paznicului, care a părut tare uimit că mă vede la așa oră venită la muncă. Vorbe n-avea, că se pierdeau în căscat și-am plecat și eu fuguța pe alee. Parcă nu mai era așa beznă! Apăs pe clanța ușii de la intrarea în cămin și iar stupoare! Ușa era încuiată! Doamneeee, ce vigilent de portar! I-am stricat, firește și tihna lui – după un lung șir de bătăi în geam mi-a deschis! Pretty woman, de unde vii la ora asta?… 🙄 că toate mai vor să le știe portarii ăștia! De la petrecere! l-am dezinformat eu și-am pornit spre cameră cu zâmbetul de zile mari, iscat de aducerea aminte a melodiei ăsteia:

Păi cum să nu zâmbesc, măi? Păi degeaba mi-a zis nenea Portaru’ Pretty woman? 😆 Roșcată sunt, frumoasă mi-s (plus cuminte și dis-de-dimineață acasă – adică devreme tare!) și am un zâmbeeet – ehe! – cât pentru toată săptămâna! 🙂