Arhive etichetă: tăcerea e de aur

Inform(are)

Știi? Pe-aici , prin lumea virtuală, cineva a inițiat obiceiul ca miercurea să fie ferecate cuvintele în imagini. Sunt tăcerile frumoase, tăcerile colorate cu zâmbet, lacrimă, soare sau ploaie… Tăceri moi ca mătasea sau aspre ca postavul…

Molipsitor la modul exponențial, caracteristic molimei, s-a instalat tăcerea și-n real. Sub altă formă, firește! Informă…

Cu fiecare țipăt sugrumat de furie îneci în ape sărate cuvintele rostogolite inutil și … le șiroiești de parcă ți-ar fi teamă c-o să sece Marea. Măsori cuvintele celuilalt – două litere-ți par brusc mult prea lungi și le acoperi cu avalanșa altor vorbe grele și apăsătoare ca o furtună.

Te joci cu vorbele tale – ai avantajul folosirii întregului alfabet, dar reduci numărul literelor acordate celuilalt – o  singură consoană și-o unică vocală… Și tot nu ți-e îndeajuns, nu? Suprimi mirarea stupid clădită pe ultima vocală articulată anevoie de celălalt și-apoi te miri că-ți rămân doar mute și-aplecate semne de-ntrebare. Iar când tăcutele semne-și pierd una câte una aripile și-ți rămân derizorii în gând doar trei puncte te suspensie te înfurii. Și-ți iei iar alfabetul, născocind cuvinte fără rost ce adâncesc tăcerea celuilalt.

Cam ăsta-i mecanismul, nu? Păcat că tăcerea ți-a suprimat auzul, altminteri…

… altminteri ai învăța că un drum bătut la vremea lui are echivalentul în aur al tăcerii

P.S. Uneori un nu se poate transforma în da. Sau invers. Depinde de vreme și de vremuri. Și de ce te străduiești să semeni…

Luni, 1 (și aprilie, pe deasupra!)

Sau cum/de ce? nu am vrut eu neam să merg azi ieri la muncă! Și cum nu mi-a ieșit!

luni...

Cine mă cunoaște îndeajuns de bine știe că mi-s cumva dependentă de muncă. Prin nu știu ce minune nu pot sta locului, îmi trebuie activitate musai! De-a lungul timpului am demonstrat că pot lucra oriunde, singura cerință emisă fiind legată de estetica locului. Condiții necesare și suficiente erau: un birou cât mai mare (pe care să îmi pot întinde teancurile de hârtii), cafea la discreție (de aici mi se trage diferendul cu Moș Ene, cred…) și vaza cu flori (sau un ceva vesel, un fel de generator pentru încărcat bateriile, chestia care trebuia să mă bucure cumva în caz că simțeam nevoia să dau bir cu fugiții). Putea să fie dezastru în jur, nu mai conta! Odată îndeplinite pretențiile  astea uitam de ceas, de contractul ăla pe care scria albastru pe alb 8 ore/zi, 5 zile/săptămână. De concediu nu se punea problema… m-am mulțumit cu bucățelele de liber când s-a putut.

Deci, nu mi-e frică de chestia aia de se numește muncă!

Dar azi ieri dimineață, după ce am urât deșteptătorul și alarma de la telefon (în același timp, că sună cumva stereo, unul din stânga și celălalt din dreapta…), mi-am zis că Nu vreau să plec la birou! Deloc! Nici măcar un pic mai târziu!

Intuiam că în spatele draperiilor bate soarele destul de frumos… și o clipă mi-a trecut prin minte să-mi sun colegul de birou și să îi spun și eu o dată că nu mă simt bine. Apăi chiar așa și era! Nu mă simțeam într-atât de nobilă, încât să-mi părăsesc ograda și să pășesc spre curtea somptuoasă a Măriei-Sale – Munca! Apoi aveam o scuză plauzibilă să ies la soare  – era musai să merg să caut un cabinet medical. Ce gânduri ciudate îți pot trece prin minte și cât de repede se nasc ideile astea! 😀

La 9 fără 5 mi-am revenit abia din visare… Cum naiba să mint că sunt bolnavă? Și cine m-ar crede? M-aș fi încurcat în explicații penibile? Tocmai azi, luni? Unde mai pui că e și 1 aprilie… Garantez că ar fi tratat-o ca pe o păcăleală! Ar fi râs șeful meu de mine și cel mai probabil m-ar fi întrebat unde decid să lucrez azi – în biroul nostru sau în cel de la magazie? Pot să pun pariu că așa s-ar fi derulat discuția…

Așa că la 9,30 am ieșit val-vârtej pe ușă și drept scuză pentru întârziere am spus adevărul. Mi s-a răspuns pe un ton amuzat E păcăleală, nu? Că doar e 1 aprilie!

Uneori tăcerea chiar e de aur! Scutește timp prețios… Mi-am pornit laptopul, am intrat pe FB și am pus de-adevăratealea de-o păcăleală. N-am mai făcut invitații la nuntă, că nu mai era capul răutăților Alex cel plin de idei. Am setat chicotind la relationship Engaged! Pe principiul dacă tot mi-s acuzată de ceva, măcar să nu fie pe degeaba! A prins tărășenia…

Acum, nu pricep neam! Cum Dumnezeu se face că atunci când spui adevărul nu te crede nimeni și când trântești o gogoașă o ia de bună lumea? Să fie doar pentru că azi ieri a fost 1 aprilie?! 😀