Arhive etichetă: talent

Din prea mult drag…

Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.

                                                     Eugen Dimitriu, Orașul Muzelor

De săptămâna trecută mi-s la favorite în playlist Bădăranii și Bubico. ambele avându-l ca protagonist pe Grigore Vasiliu Birlic. Recunosc – prioritate o are mai nou Bubico, mai ales pentru chicotelile pe care mi le iscă Maestrul. Și pe chicotitul ăsta merge de minune învățatul! Că da, îi musai să trec așa cum îmi place mie peste testul pe care-l voi avea sub nas miercuri.

Azi, în toiul chicotitului, mi-a trecut prin minte să aflu nici mai mult, nici mai puțin Cu cine o fi fost însurat Birlic? Da’ copii o fi avut? Și ce s-o fi ales de ei? 😕 Ei da, recunosc, nu-s nici pe departe întrebări demne de încălzirea globală, da’ pe mine mă ardea teribil curiozitatea și… N-o mai lungesc – uite-așa am aflat eu că azi, 14 februarie, se împlinesc fix 46 de ierni de la trecerea în neființă a Asului. Fix-trecute… Mai mult nu spun. Doar am speranța că Dincolo să-i fie mai bine. E imposibi să nu-i fie pe plac Bunului… Și las  – cu și fără regret în același timp – zâmbetele de azi unui Om Mare de ieri. 🙂

Cyclamen

(… Picasso fără de voie 😳 …)

Întâi vă zic așa – lui Dan trebuie să-i mulțumiți pentru chicotelile înfundate pe care sigur le voi intui de cum mă voi întoarce cu spatele… 👿 Asta în cazul în care aveți posibilitatea să vă înfrânați nevoia de a râde în hohote de… talentul meu iscat din dorința de a nu mă contrazice pe mine însămi și de a fi Unică…

Păcat că-mi scapă anul… e pitit undeva printre 2000 și 2002, cred… Cert e că pe vremea aceea apăruseră pe piață niște nuanțatoare și-mi făcea de ceva vreme cu ochiul o nuanță de cyclamen… părea taaare făinuță și-mi pusesem în minte că e musai să-mi colorez podoaba capilară cu ea! Partea asta prefer să nu o dezvolt, că mă apucă așa o analiză, de-mi vine să-mi trântesc o etichetă mai nu știu cum… 🙄

Zis și făcut – când îmi pun în gând ceva, e clar că trebuie dus la bun sfârșit! Așa că sâmbătă la amiază am purces la cumpărături… Aici trebuie să fac o paranteză – când eram mică-mică și fără drept de veto, tata a decis că e cazul să-mi consolideze ceea ce mai târziu devenea una din piesele de rezistență ale unei duduițe de se respectă, adică podoaba capilară. Așa că m-a tuns zero de nu mai știu câte ori. Rezultatul a fost fain mai târziu, de nu știai cum să-mi definești culoarea părului apoi – erau fire negre tăciune puternice, fire castanii mai finuțe, iar spre tâmple și ceafă fire cu tentă de castaniu roșcat. Și gata cu paranteza… Ei, ajunsă eu în magazin, am văzut lângă nuanțatorul mult dorit și pliculețe cu decolorant. Ideea mi-a venit instant și am pus în coș cu hotărâre și așa ceva, că pe părul meu natural mi-am zis că e greu de crezut că se va vedea nuanța aceea deosebită. Eh, de-aș fi fostă blondă ca sor-mea, alta era povestea! Noroc cu stiliștii de-au inventat decolorantul… 😀

Cu toate cele trebuitoare am ajuns acasă… și n-am rezistat să aștept până a doua zi. Duminica era programată pentru relaxare și contemplarea realizării mele în calitate de artist în ale pictatului. Așa că întâi am citit instrucțiunile ca un Bursucel care se respectă în ceea ce face. apoi am pus decolorantul pe păr și am așteptat cumințică să treacă timpul necesar… Dacă vreți senzații tari, îl puteți încerca, dar nu vă sfătuiesc… simți că te arde și că vremea bate pașii mărunțel pe loc… Dar a trecut și asta – am scăpat repede de surplus după timpul scurs regulamentar și mi-am privit isprava în oglindă… 😯 Părul meu era un fel de paletă de galben degrade… pe la tâmple și printre nuanțe de galben-ruginiu își făcea loc un galben-pui! M-a liniștit gândul că voi fi unică totuși… așa că am trântit nuanțatorul peste blondul la care nu voi adera neam câte zilișoare oi avea! 😛

Și după ce-am terminat operațiunea am dormit, că nu-i de colo să fii stilist amator! E epuizant, zău! 🙄

Și-a venit a doua zi… era tot toamnă, dar însorită. Când am intrat în baie, cu ochii încă mijiți de somn, am zâmbit razelor ce-și făceau drum prin fereastră, învăluindu-mă în strălucire. Totul a fost perfect până am salutat imaginea din oglindă… 😯 În bătaia luminii, părul meu concura cu o floricică de-i purta numele nuanțatorului. Și-o bătea clar, că era un degrade original! 😀

Bine că nu m-ați văzut atunci… deși vă știu cu imaginația îndeajuns de bogată încât să vă puteți contura Tabloul. 😳 Exact! Am tras pe mine – neinspirat, altminteri cum?! – treningul meu cel roșu la vremea aceea și-am plecat în lumea apropiată să-mi cumpăr o vopsea cuminte – acaju… ➡

Dar neobservată n-am trecut! Eram magnet pentru priviri… 😳 … până și diplomatul de Vali, patronul market-ului de unde mi-am procurat vopseaua salvatoare n-a rezistat ispitei și m-a întrebat cu mirare Ce ți-ai făcut la păr??? 😮

M-am jucat de-a Picasso – i-am răspuns – mă duc fuguța să finisez, n-am timp de vorbă…

Abia după prânz mi-am revenit… iar după o săptămână de tărăgănări, am decis că era vremea să-mi tai pletele – reușisem în elanul meu creator să-l ard gospodărește… Acum m-am lecuit și-mi gândesc originalitatea de n ori înainte să o materializez. 😉

Ei, uite cum am stricat eu tradiția zilei de miercuri , ca un veritabil Ion-Anapoda ce mi-s uneori… 😳

Andrei Pavel

De la primul click păşeşti într-un spaţiu deosebit. Altceva!

Improvizează şi cucereşte!

Un univers complex, de te întrebi cu ce o fi fermecat ursitoarele de l-au înzestrat cu atât de multe talente?!

Şi te uimeşte volumul lucrărilor… diversitatea lor…

E o lume frumoasă, care te face să uiţi de urâciunea din exterior. Care îţi dă speranţa că încă nu e totul pierdut. Că încă nu s-au spus toate cuvintele!

Cuvinte care mie îmi cam lipsesc, aşa că îi acord spaţiul pentru propria prezentare… 🙂

Andrei Pavel – Hai să facem cunoştinţă!